Sat Godeni

Așezarea pe linia de centură a Câmpulung-Muscel-ului
Comuna Godeni, veche aşezare administrativă, unitară, în tot secolul al XIX-lea, s-a organizat ca unitate administrativă, la 1864, prin reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza, a continuat să funcţioneze ca atare unită uneori cu satul Coteşti, alte ori cu satul Capul Piscului, alte ori - aceasta în vremea din urmă- cu satul Malu- care a atras şi cătunul Bordeeni. Reaşezată comuna pe spaţii mari, cuprinzând toate aceste sate şi cătune, în 1968, prin ultima lege administrativă, formează un tot economic, istoric, administrativ, juridic, cultural şi politic. Situată pe o lungime de 14 kilometri de-a lungul râului Bughea cu o deviere nord-vestică pentru satul Malu şi Bordeeni, se întinde din preajma schitului Ciocanul, cota 888 metri, până în Bagna şi Groşeţ, partea cea mai sudică a comunei şi a satului Capu Piscului, neeşind din spaţiile interioare ale culmii Râpa Malului, Ghilan, Vârful Stegarului de o parte, iar culmea Mărcuşului, Coasta Popii, Podurile şi Tulpinile, Mestecenii şi Capul Dealului pe de altă parte.
Comuna Godeni în stadiul actual îşi are centrul său ideal la Podul Mare, adică la intersecţia drumului regional Câmpulung - Curtea de Argeş şi Godeni- Furnicoşi, adică acolo unde se înalţă un important obiectiv economic, marele puţ de extracţie. Dacă satul Capu-Piscului ca sat nou, înfiinţat la 1702 şi organizat mai bine după secularizarea averilor mănăstireşti, în speţă ale mânăstirii Aninoasa, pe ale cărei moşii piscanii- este mai uşor acest adjectiv pentru Capu-Piscului, duceau o viaţă de clăcaşi, dacă satul Malu şi Bordeeni erau mai legate de rosturile Câmpulungului, chiar de la înfiinţarea lui, Godenii şi Coteştii au dus viaţă aproape comună, deşi au purtat între ele şi judecăţi pentru petece de pământ, dovadă numeroasele căsătorii, care au lăsat vlăstare numeroase în ambele sate, fapt care duce ori la neclaritate pentru a stabilii viaţa neamurilor, ori la imposibilitatea de a stabilii o legătură mai stânsă între diferitele familii, spiţa neamurilor în unele cazuri confundându-se. Istoria nu precizează când s-au înfiinţat aceste sate puternice şi vechi - Coteştii, într-un declin evident din punct de vedere democratic, dar putem lua, fără teama de a greşi, intervalul 900 - 1000, când s-au concretizat satele româneşti.
Ceea ce este important este că ambele sate sunt demne de un mare trecut, ele posedă o vechime demnă de a fi ţinută în seamă, iar actele străvechi dovedesc că pe aceste locuri au fost aşezări româneşri, unele care au persistat în decursul veacurilor, altele care au dispărut într-o formă, dar au apărut în alta, ca Răugenii şi Iaşul. Istoria a înregistrat afirmaţii că oraşul Câmpulung n-ar fi putut rezista dacă n-ar fi existat în jurul său, o centură de sate care să-i pună la dispoziţie braţe de muncă şi resurse economice, fructe şi alte produse agricole. Multă vreme s-a spus că Coteştii ţin piaţa Câmpulungului cu zarzavaturi. Spaţiul în care s-au dezvoltat satele comunei Godeni, este necesar să spunem că ele s-au dezvoltat în triunghiul Piteşti-Câmpulung-Curtea de Argeş sau de o parte şi de alta a şoselei care leagăv cele două capitale ale Ţării Româneşti-Câmpulungul Muntenesc şi Curtea de Argeş.
Dar aria de dezvoltare a comunei este limitată de dezvoltarea altor comune, tot aşa de cunoscute şi mai puţin cunoscute, pe harta economică a ţării: Berevoieşti, care deţine ca şi Godeni, un bogat sector carbonifer; Aninoasa, cu un important spaţiu agricol; Vlădeşti cu un important trecut istoric, de unde s-au ridicat numeroşi oameni de stat, din familia Vlădeştilor; Schitu-Goleşti, cu vestitul bazin carbonifer; Câmpulungul cu existenţa sa certă de la 1300 şi cea probabilă de la 1215 şi Bughea de Jos care ca şi Malu şi Bordeeni au făcut parte din spaţiul Câmpulungului. Pe un drum mai scurt de picior sau de car se află la 7 kilometri de oraşul Câmpulung, pe drumul Câmpulung-Mărcuş-Godeni. Această apropiere măreşte importanţa comunei, importanţă care datează după timpuri, de la înfiinţarea însăşi a cetăţii Câmpulung pentru că satul în formare a făcut parte din centura de sate care se aflau în jurul oraşului pe care îl alimentau şi în acelaşi timp îl apărau. Satul şi atunci ca şi astăzi se află în imediata apropiere a Câmpulungului.

Mișcarea populației
Datele de stare civilă în perioada 1881 - 1956 nu ne duc la concluzii logice din punct de vedere statistic. Aceasta din cauză că satul, fiind comună a înglobat pe lângă locuitorii ei propriu-zişi, cât şi pe cei din Capu Piscului sau Coteşti, sau pe cei din Malu şi Bordeeni, când numai pe unii când pe toti la un loc. În 76 de ani s-au născut 2716 copii. În aceaşi perioadă au fost 523 de căsătorii. Decese au fost 2164. Se observă o creştere după primul război mondial şi o scădere după criza din 1929 - în ceea ce proveşte numărul născuţilor. Cifrele se micşorează după aceea, pentru a marca o creştere vertiginoasă după 1950, când forţa comunală a crescut şi s-au îmbunătăţit şi condiţiile de viaţă. Căsătoriile sunt mai numeroase în anii de belşug şi după război şi mai puţin numeroase în timp de război şi în anii de lipsuri. Cifre mai mari de decese sunt în timpul şi după terminarea războiului. Decesele reflectă starea de înnapoiere a măsurilor igienico-sanitare. Cele două războaie au secerat foarte multe vieţi. În situaţia totală cifrele sunt favorabile naşterilor. Dacă satul la recensământul din 1956 avea o populaţie de 1400 de suflte, iar în 1966, peste 1600 de sugflete, relativa creştere nu se explică printr-o mortaliatte excesivă, ci mai degrabă ărintr-u exod redus de inşi, care s-au stabilit în alte localităţi, unde găseau o muncă mai uşoară sau erau legaţi prin obligaţiile familiale. Urmărind populaţia satului pe o perioadă de 100 de ani (1760 - 1960) nu numai cu ajutorul registrelor de stare civilă, dar şi cu alte acte şi mărturii, acestea au reliefat nu numai modul cum a evoluat populaţia dar şi felul cum s-au dezvoltat unele spiţe şi familii în cadrul acestei populaţii. Hotărnicia lui Ion Urianu ajută mult scopul din urmă. Rapoartele administrative găsite la arhivele Statului Argeş arată modul cum a evoluat populaţia, dar datele sunt aproximative.
Densitatea populaţiei pe comună fiind de 130 de locuitori pe kilometru pătrat şi întrucât populaţia satului reprezintă 41 la sută din totalul comunei, înseamnă că avem de-a face cu un centru aglomerat, ocazionat de centrul carbonifer de aici şi alte activităţi industriale sau agricole. Numărul salariaţilor fiind de 752, iar al colectiviştilor de 748, înseamnă că balanţa industrială tinde să depăşească agricultura şi să se dezvolte tot mai mult.
Nivelul de trai al satului a crescut. Casele construite în ultimii ani sunt în număr dinc e în ce mai mare. Se împuţinează casele vechi şi insalubre. Cresc mijloacele de câştig şi se îmbunătăţesc mijloacele de existenţă. S-au realizat pe parcurs trei tipuri de locuinţe:
1. Case joase din bârne şi acoperişul ascuţit;
2. Case jumătate din zid piatră, pe pivniţă şi odaie; case cu două caturi aparţinând secolului al XIX;
3. Casă tot joasă, fundaţie de beton, ziduri de cărămidă şi acoperită cu ţiglă sau tablă primele două tipuri erau acoperite cu şiţă sau şindrilă prevăzută cu curent electric şi confort modern: difuzor, radio, televizor, aragaz aparaţinând secolului al XIX-lea şi al XX-lea.
Pe la 1870, locuinţele nu aveau geamuri la ferestre. Casa avea câte o fereastră la cameră, sau două, cu şipci adunate în cruce, peste care se lipea hârtie. Din când, hârtia se schimba, deoarece se înnegrea din cauza fumului. Schimbarea se făcea la zile mari. Sobele aveau cuptor, ele serveaui la încălzit; unele locuinţe aveau vatră, în tindă sau antreu şi acolo se folosea un lanţ fixat, pentru a agăţa vasul cu mânere sau tuciul pentru mămăligă sau se foloseau pirostrii. Coşul sau ogeacul se făcea odată cu casa. Pivniţele se construiau cu bolovani de prund. Sătenii mai înstăriţi aveau locuinţe mai mari, aşezate pe pivniţe, cei mai puţin înstăriţi aveau locuinţe aşezate pe fundaţie joasă, iar ca pivniţă foloseau bordee sau altă săpătură în pământ. Ion Cercel, Constantin Ghizdaveţ şi alţii aveau case cu foişor: scări de piatră înalte şi o încăpere la terminarea lor ca o verandă sau hol.
 
Casa secolului al XVII-lea care a dăinuit şi mai târziu, era o casă joasă fără prispă. Era o tindă mică fără ferestre. Din tindă dădeai în celar, unde se ţineau alimentele. Când căsătoreau copiii, bătrânii se mutau în celar. Aceasta era o încăpere mai mică şi mai călduroasă. Din tindă dădeau într-o casă mare. Zarzavaturile şi le ţineau iarna în bordei, în pământ. Celarul avea o singură fereastră şi camera de locuit avea trei ferestre (După mărturia Păunei I. Ghizdaveţ Niţa lui Năstase şi a Paraschivei, I. Dumitraşcu, Paraschiva Chiţii, trecute de 70 de ani, în anii 1938-1939.). Nu era o greutate să îţi construieşti o casă, deoarece pe râpile din nordul satului erau şi copaci din care dulgherii puteau să scoată cele mai bune grinzi dar şi bolovani cu care zidarii construiau temelii sau pivniţe. Pe măsură ce materialul lemnos s-a împuţinat iar bolovanii de gârlă au devenit rari şi greu de transportat, au început casele de cărămidă, deoarece aici se găseşte din abundenţă pământ argilos, deşi nu întruneşte condiţiile cele mai bune. O caracteristică a caselor ce aparţin secolului al XIX-lea este acea că tocurile ferestrelor erau prevăzute cu drugi de fier, ca o măsură de siguranţă pentru ca gospodarul să nu fie atacat de răufăcători. Tipul casei de piatră şi de bârne a fost părăsit, deoarece cu ajutorul cimentului care se găseşte în mod obişnuit în comerţ, a cărămizii care este ieftină şi de calitate, a ţiglei care este foarte durabilă, se pot face case solide, ieftine şi confortabile. În anii noştri se pune accentul pe construirea casei plăcute, solide şi atrăgătoare.
 
Oamenii arată o deosebită grijă să-şi construiască casa preferată, frumos mobilată şi înzestrată cu tot ce este necesar. În 1966, satul avea 491 de case (Alexandru Doaga, etc., ibidem, pag. 243), îmbrăcămintea este caracteristică unor anumite perioade. Dacă citim foaia de zestre, vedem ce îmbrăcăminte se purta în anii 1820 - 1830: rochii de asmalagea, scurteică de gearmeşit, tivilichie cu iepuri, şubea de postav. Bărbaţii purtau la sărbătoare cizme sau ghete cu gumilastic, iar în zi de lucru opinci. Miresele se îmbrăcau cu fuster, ghete, cunună, beteală. Se cheltuia mult cu basmalele care se împărţea nuntaşilor. Colăcerii umpleau o curte; veneau cu cârdul pentru că se împărţeau basmale. Femeile ţineau cu sfinţenie la fuste. Pentru bătrâne, acestea erau îmbrăcămintea de înmormântare. Până la primul război mondial, femeile bătrâne purtau în mod obişnuit fustă. Costumul naţional - în formă să modernizată - apare în mediile sărace şi treptat-treptat s-a generalizat. După 1940, îmbrăcămintea se schimbă şi portul naţional se foloseşte numai la sărbători sau foarte rar. Îmbrăcămintea obişnuită este cea orăşenească, ieftină şi practică.
 
O caracteristică a populaţiei o formează pronumele care se dă la naştere şi care este de două feluri, cu o întrebuinţare foarte rară: Stan, Man, Sandu, Uţa, Olimpia, Stelian, Consuela, Stanciu, Costea, Voicu, Teodora, Andrei, Arteme, Ene, Cristea, Badea, Domnica, Dan, Arsene, Enache, Bădiţa, Margioala, Anghelina, Petra, Traian, Cecilia, Gherghina, Profira, Lucia, Mareş, Virgiliu, Cămilia, Iosif, Costache, Eugenia, Viorica, Victor, Anton, Dosefina, Damian, Cosntanţa, Paulina, Lazăr, Nicuţ, Ispas, Gheţea, Dumitrache, Speranţa, Justina, Sulfida, Mascela, Genoveva, Gheorghiţa, Emanoil. Pronume frecvente sunt: ???, Iorga, Manole, Iancu, Anca, Apostol, Anica, Chireaţa, Ilie, Toma, Mihai, Florian, Steliana, Ghinea, Zinca, Zamfira, Verona, Dobre, Bucura, Tudor, Evdochia, Salomia, Stancu, Constantin, Stana, Minodora, Margareta, Aurelian, Iulian, Bucur, Grigore, Mihai, Pavel, Stoica, Ştefan, Safta, Ilinca, Păuna, Mihaela, Vasile, Voicu, Alexe, Vasilica, Ciprian, Haralambie. Cele mai frecvente sunt: Ion, Maria, Nicolae, Gheorghe, Constantin, Floarea, Elena, Petre, Lisabeta, Stanca, Ioana, Paraschiva, Joiţa, Eleonora, Filoftia, Dumitru, Victoria şi Smaranda.
S-au făcut căsătorii ale locuitorilor sau locuitoarelor de aici cu locuitoare sau locuitori din alte localităţi: Cîmpulung 44, Berevoieşti 35, Coteşti 29, Bughea 25, Malu 12, Schitu Goleşti 8, Bucureşti 7, Aninoasa 6, Vlădeşti 5, Slănic 5, Uliţa 4, Ploieşti 2, Drăghici 2, Turnu Măgurele 1, Zăvideni 1, Lereşti, alte localităţi 19, total 206.

La felul de viaţă al locuitorilor, şi acest lucru este dependent de locuinţă, ar trebui să arătăm că sătenii avînd ca ocupaţie predilectă şi creşterea vitelor îşi formau a doua locuinţă la cîmp; acolo unde aveau terenurile cele mai bune şi unde puteau ţine un grajd ca să-şi adăpostească vitele iarna şi o odae unde să se încălzească şi un pat unde să-şi refacă forţele după cîteva ore de muncă şi la sfîrşitul zilei. Nicolae Buzoianu hotarnic la 10 noiembrie 1838 spunea: am măsurat şi locul cît ţine odaia cuprins de sumă de ani de răposatul Constantin Andriţoiu şi s-au găsit 23 de prăjini de cele mari palme 16. Deci fiindcă cele trei locuri sînt adunate la un loc şi nu au pe dînsele sădire de pruni şi clădire de odaie şi au cheltuit de le-au îngrăşat cu gunoi şi fiind la un loc adunate şi în stăpînirea lui şi vînzătorii au moşie a le da în loc şi ca o veche stăpînire şi după pravilă nu se poate strica clădirea, să stăpînească întocmai, nestrămutat şi de acum înainte vecinic fără a avea vreo supărare de către ceilalţi moşteni (Arhivele Statului Argeş, fondul arhivistic Ion Dumitrache).
Să adăugăm meseriile: în momentul de faţă, ponderea o au minerii, cum în trecut o aveau brutarii. Agricultori adevăraţi erau puţini, mai mult mijlocaşi care dispuneau de vite şi unelte şi puteau face agricultură în condiţii acceptabile. Alte ocupaţii practicate au fost: ciobănitul cu remarca aceea că cei mai mulţi ciobani nu erau localnici, erau aduşi din alte părţi. Meseriile erau: cojocari, cizmari, opincari, croitori. Croitori cunoscuţi au fost: Ion Costea Dragomir, Petre Ispas, Ion Oancea, Nicolae Enache. Cizmar subţire a fost Ion C. State. Cizmăria de reparaţie au practicat-o: Gheorghe Dumitraşcu, Manole Călescu şi Gavril Porumb. Tăbăcar a fost Gheorghe Mălacu, iar cojocar Dumitru Mălăncioiu.
A existat şi un căldărar Nicolae Solomon. Mecanic, tîmplar strungar în lemn şi în fier a fost Petre Mălăncioiu; sobar, Constantin Gh. Dumitraşcu; dogar, Moise Proca; fraţii Ţtefan şi Constantin Popescu; mineri pricepuţi: Gheorghe, Nicolae N. Pătru, Petre David, Dumitru Hora, Nae Mălăncioiu (Remarcat la hidrocentrala Bicaz, laureat al premiului de stat); maistru cazangiu Ilie Dumitraşcu; mecanici:Dumitru Mălăncioiu, Ion Popa, Ion C. Popa; brutari: Nicolae Gh. Proca, Dumitru I. Dumitrache, Mihai P. Badea, Ion I. Ispas, Vasile I. Ispas, Petre I. Frăţilă, Ion P. Frăţilă, Mihai P. Frăţilă, Ion Diaconu, Ion C. Proca, Ion N. Andriţoiu, Gheorghe N. Dumitrache, Constantin N. Dumitrache, Gheorghe I. Dumitrache, Nicolae C. Diaconu, Constantin Mareş Stanciu, Ion Zamfira Ispas, Nicolae Zamfira Ispas, etc.
Situația meseriașilor în cadrul satului în anii 1920-1960
• croitori 4
• cizmari 4
• cojocari 1
• tăbăcari 1
• căldărari 1
• zidari 3
• sobari 3
• dogari 6
• cazangii 1
• frizeri 1
• electricieni 2
• mecanici 3

Nu am inclus minerii care au fost şi sînt în număr foarte mare, indiferent dacă lucrează în subteran sau la suprafaţă; nu am inclus meseriaşii din prezent, numărul lor fiind foarte mare şi dispunînd de o bună calificare. Şi numărul brutarilor a fost foarte mare, lucrînd bineînţeles în alte localităţi şi mai ales în oraşele mari.


Tabel cu locuitorii născuți sau decedați în anii 1765 - 1880

Nr. crt. Anul   Felul evenimentului  Numele şi prenumele locuitorului 
1. 1760  născut    Marghitoiu Grigore 
2. 1765  născut     Staicu Dumitrache 
3. 1765  născut    Cercel Ion 
4. 1764  născut    Cercel Ioana (fostă Ceauşu) 
5. 1781  născut    Frăţilă Grigore 
6. 1782  născut    Eftena Dumitru Stan 
7. 1783  născut    Florea Sandru 
8. 1790  născut    Mălăncioiu Ghinea 
9. 1790  născut    Staicu Dumitrache Zinca 
10. 1792  născut    Mustea Dumitraşcu Gheorghe 
11. 1793  născut    Vlăjoagă Eftene Gheorghe 
12. 1793  născut    Schiteanu Gheorghe Bucur 
13. 1793  născut     Cercel Ion Dobra 
14. 1794  născut    Ungureanu Iorga Moise 
15. 1797  născut     Ungureanu Bucur Ion 
16. 1798  născut    Dumitraşcu Constantin Dumitru 
17. 1798  născut     Mălancu Hera Gheorghe 
18. 1798  născut     Niţu Anton 
19. 1800 născut    Vlăjoagă Eftene Gheorghe 
20. 1802  născut    Godescu Duţă Ion 
21. 1804  născut    Mălăncioiu Ghinea Dumitru 
22. 1804  născut    Proca Gheorghe Stoica 
23. 1805  născut    Mălancu Nicolae Cârstea 
24. 1805 născut     Marghiţoiu Iorga Ispas 
25. 1809  născut    Godescu Duţă Ştefan 
26. 1809  născut    Staicu Dumitrache Ion 
27. 1809  născut    Godeanu Constantin preotul 
28. 1811  născut    Mălancu Nicolae Floarea 
29. 1811  născut    Dumitraşcu Constantin Ion 
30. 1812  născut    Dumitraşcu Gheorghe Ion 
31. 1813  născut    Grigore Iancu 
32. 1815  născut    Andriţa Nicolae 
33. 1816  născut    Ghizdaveţ Ion Constantin 
34. 1816  născut    Proca Gheorghe Grigore 
35. 1816  născut    Godescu Duţă Ioana 
36. 1818  născut    Ispas Constantin Constantin 
37. 1818  născut    Dumitrache Ecaterina 
38. 1819  născut    Grigore Nicolae Gheorghe 
39. 1819  născut    Mălancu Hera Ion 
40. 1820  născut    Proca Gheorghe Ion 
41. 1821  născut    Diaconu Nicolae Nicolae 
42. 1822  născut    Frăţilă Grigore 
43. 1822  născut    Hera Gheorghe Gheorghe 
44. 1823  născut    Şandru Gheorghe Gheorghe 
45. 1823  născut    Tuţu Gheorghe Dumitru 
46. 1824  născut    Dumitraşcu Constantin Nicolae 
47. 1826  născut    Diaconu Nicolae Constantin 
48. 1826  născut    Ispas Nică Nicolae 
49. 1826  născut    Mălăncioiu Ghinea Ion 
50. 1827  născut    Mălăncioiu Ghinea Constantin 
51. 1827   născut     Proca Ghinea Safta 
52. 1828  născut     Dumitraşcu Constantin Voica 
53. 1830  născut    Marghiţoiu Nicolae Ion 
54. 1831  născut    Schiţeanu Bucur Dumitru 
55. 1832  născut     Ghizdaveţ Ion Nicolae 
56. 1832  născut    Diaconu Nicolae Constantin 
57. 1832  născut    Sandru Ion 
58. 1832  născut    Sandru Nicolae 
59. 1833  născut     Mălancu Cârstea Ion 
60. 1833  născut    Eftene Nică Ion 
61. 1833 născut    Ispas Iorga Nică 
62. 1833  născut    Nitulescu Gheorghe Floarea 
63. 1834  născut    Ispas Nică Constantin 
64. 1835  născut    Eftene Simion Constantin 
65. 1835  născut    Mălăncioiu Ghinea Gheorghe 
66. 1836  născut    Mălancu Cârstea Constantin 
67. 1837  născut    Mălăncioiu Ghinea Floarea 
68. 1838  născut    Gheorghe Dumitru Nicolae 
69. 1839  născut    Vlaicu Necula Bucura 
70. 1840  născut    Dumitraşcu Ştefan Nicolae 
71. 1842  născut    Nitulescu Dumitru Floarea 
72. 1842  născut    Proca Stoica Gheorghe 
73. 1843  născut    Dumitra Costea Ion 
74. 1843  născut    Dumitraşcu Gheorghe Nicolae 
75. 1843  născut    Gheţea Iosif 
76. 1843  născut    Dumitraşcu Gheorghe Ştefan 
77. 1843  născut     Mălăncioiu Ghinea Arsene 
78. 1845  născut     Duţă Ion Bucur 
79. 1846  născut    Manu Gherazim 
80. 1846  născut    Mălancu Constantin Maria 
81. 1841  decedat     Staicu Dumitru 
82. 1846   născut     Mălăncioiu Ghinea Nicolae 
83. 1847  născut    Proca Stoica Ion 
84. 1847   născut    Costea Ion Gheorghe 
85. 1847  născut     Gheţea Gheorghe 
86. 1847  născut     Gheorghe Dumitru Dumitru 
87. 1847  născut     Gheorghe Dumitru Gheorghe 
88. 1847   decedat    Mălăncioiu Ghinea Stanca 
89. 1848   născut    Godea Ion Ion 
90. 1849  decedat    Godeanu Ion preotul 
91. 1849 născut    Pantilimon Gheorghe 
92. 1849   născut    Dumitraşcu Gheorghe Constantin 
93. 1850   născut     Popescu Nicolae Năstase 
94. 1850  născut    Vlaicu Constantin Dumitru 
95. 1851  născut    Niţu Nicolae Gheorghe 
96. 1851  născut     Eftene Gheorghe Ştefan 
97. 1852  născut    David Bucur Ion 
98. 1852  născut    Eftene Gheorghe Costache 
99. 1853  născut    Manu Ion Constantin 
100. 1854  decedat    Albescu Dumitrache Voica 
101. 1855  născut     Mitulescu Dumitru Constantin 
102. 1855  decedat    Cercel Ion 
103. 1855  născut    Manu Constantin Ion 
104. 1856   născut    David Bucur Maria 
105. 1857  născut    Andriţa Nicolae Nicolae 
106. 1857  născut    Eftene Nică Bucur 
107. 1857  născut    Ilie Nicolae 
108. 1858  născut    Diaconu Constantin Constantin 
109. 1858  născut    Godescu Constantin preotul 
110. 1859  născut     Manu Constantin Nicolae 
111. 1860  născut    David Bucur Constantin 
112. 1860  născut    Duţă Ştefan Haralambie 
113. 1861  născut    Manu Ion Nicolae 
114. 1861  născut    Diaconu Petre 
115. 1862
 născut     Gheorghe Dumitru Constantin 
116. 1862  născut    Manu Constantin Petre 
117. 1863  decedat    Cercel Ion Dobra 
118. 1863  născut    Pătru Constantin Constantin 
119. 1863  născut    David Bucur Petre 
120. 1864  decedat    Ioana, soţia lui Ion Cercel 
121. 1864  născut    Cîrstea Constantin Ion 
122. 1864  născut    Cîrstea Constantin Ion 
123. 1864  născut    Diaconu Constantin 
124. 1865  născut    State Ştefan Ion Maria 
125. 1869  născut    Dumitru Constantin 
126. 1872  născut    Grigore Constantin Ion 
127. 1873  născut    Chiteanu Dumitru Nicolae 
128. 1874  născut    Niţu Gheorghe Ion 
129. 1875  născut    David Bucur Paraschiva 
130.  1876  născut    Pătru Constantin Nicolae 
131. 1877  născut    Dumitru Constantin Ion 
132.  1877  decedat     Proca Ion Nicolae 
133.  1877  născut    Schiteanu Nicolae Gheorghe 
134.  1877  decedat    Godeanu Constantin preotul 
135.  1878  născut     Cîrstea Constantin Constantin 
136.  1880  născut    Costea Gheorghe Ion 
   

Evoluţie Istorică
1. Urme neolitice. Satul Godeni nu posedă urme vechi deosebite. Dintre urmele cele mai vechi s-a păstrat din epoca neolitică, acum circa 8000 de ani, un ciocan de piatră, în mai multe exemplare: unul din acestea se găseşte la Muzeul oraşului Câmpulung şi altul la Muzeul şcolii generale Godeni. Tehnica făuririi uneltelor rămâne însă aceea a cioplirii. Această tehnică însă va ceda locul tehnicii mai avansate a şlefuirii pietrei cu ajutorul căreia se confecţionează unelte mai productive. Mai mult, pe la mijlocul epocii neolitice omul născoceşte şi procedee de perforare a pietrei; topoarele vor fi acum perforate şi fixate în cozi de lemn (Miron Constantinescu, Constantin Daicovici şi Ştefan Pascu, Istoria României compendiu Bucureşti, 1969, pag. 18.). Se pare că vârful Ghilanului ca şi Pescăreasa păstrează morminte din comuna primitivă.
2. Cinci sute cincisprezece ani de atestare istorică. Satul Godeni este atestat istoriceşte la 10 februarie 1461. Actul este reprodus în Documentele României şi Dicţionar al marilor dregători de Nicolae Stăicescu (Colecţia de documente ale istoriei României, sec. XIII- XV, Hrisovul 123. Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova. Secolul XIV-XVII, Editura Enciclopedică Bucureşti, 1971, pag. 16-21.). Satul a cunoscut acest caz încă din 1909 când a fost tradus de profesorul Gheorghe Sapcaliu din limba slavă după originalul de la Arhivele Statului Bucureşti. Hrisovul lui Vlad Ţepeş este important pentru că voievodul spune ca dă slugilor sale Băra şi Godea ca să le fie Godenii toţi pentru jumătate din Godeni le este veche ocină iar cealaltă jumătate au cumpărat de la Radu Grame pe 30 de fiorini. De faţă au fost la tocmirea actului boieri din Divan. Hrisovul care este cel mai vechi al oficial al satului are acest conţinut: "Cu mila lui Dumnezeu Io Vlad Voevod, feciorul marelui Vlad Voevod care oblăduiesc şi domnesc tot pământul Ungro-Vlahiei şi părţile de peste munţi, Amlaşului şi Făgăraşului herţeg. Bine voit-a domnia mea de a mea bună voie cu curată şi minunată inimă a domniei mele şi am dăruit acestea toate şi de chip bun care peste toate ... şi am dăruit întărit hrisovul meu slugilor mele lui Băra şi fratelui său Godea ca să fie Godenii toţi: fiindcă din Godeni jumătate este a lor moşie vechr iar din Godeni jumătate a cumpărat Radu Grama de 30 de florinţi, domniei mele a dat cal. Drept aceea le-a dat şi domnia mea ca să le fie moştenire, moşie ohabnică lor şi copiilor lor, nepoţilor şi strănepoţilor, apăraţi de vama porcilor din ... şi dijmă ... şi din ... Mărturiile: Jupan Voicu Dobriţa, Jupan Galiot, jupan Ştefan Tincul, Jupan logofăt Buriul, apătar Ion Vistier; Oprişan paharnic; stolnic Gherghina comis şi Constantin, care am scris după zisa dumnealui Vodă, în oraşul Bucureşti, luna februarie 10 zile în 6969, indiction 9. Acest izvod s-a tălmăcit după limba slavonească în limba românească, întocmai cuvintele cele văzute din hrisovul slavonesc; iar pentru cele şterse, nevăzute în hrisov, în locul sec sunt trade dungile mai sus văzute şi neputând a le descoperi, de aceea le-am tras şi le-am scris eu Nicolae scriitor. Tălmăcirea de mai sus este din cuvânt în cuvânt originalul slavonesc şi l-am văzut cu ochii mei parucic D. Macedonschi". (1855 iulie 31)
Iscălitul în faţă este dumnealui parucic D. Macedonschi care a fost tălmaci la departamentul Dreptăţii în toată distina ce au fost ruşi aici în ţară şi are conştiinţa limbii slavoneşti. (1835 iulie 31 - Serdar Gheorghe Poenaru (Documente privind istoria Ţării Româneşti, veacul XIII-XV, B. Ţara Românească Vol. III, Editura Academiei R.P.R., 1953, pag. 131. Condica bisericii Godeni, înfiinţată în 1925. Ne-am folosit de copia scoasă la 1969 de profesorul Gheorghe Sapcaliu, transcrisă în condica bidericii Godeni, introdusă la data de mai sus)
Deci primii proprietari în sensul feudal al cuvântului, în Godeni, au fost Băra şi Godea. Date despre sat nu ni se dau, dar ne atrage atenţia faptul că prin darea calului, moşneni Godeni au căutat să intre în vederile voivodului pentru a obţine eventuale favoruri pe care le-au şi obţinut prin primirea a jumătate din moşia satului şi pentru că cealaltă jumătate o deţineau mai dinainte, Vald Ţepeş şi pune în drepturi peste ocina întreagă a satului. Se poate ca acest Godea era oltean de origine - am menţionat în altă parte că în Oltenia mai sunt două sate cu acest nume (Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea, Editura Ştiinţifică 1957, pag. 226-248.) căci se ştie că în decursul timpului s-au mai aşezat olteni în sat. Se spune că satul a provenit din foştii locuitori ai castrului Jifava care în Evul mediu s-ar fi numit Grădiştea şi ar fi păstrat acest nume până nu demult timp. De alftel acelaşi lucru se poate să se fi întâmplat şi cu Coteştii care şi-au avut forma lor de organizare în apropierea castrului. Ei au putut să părăsească castrul, zidurile, risipindu-se şi atacurile popoarelor migratoare fiind tot mai dese. S-a crezut multă vreme că satul se întindea din Râul Târgului până în Râul Bratia; poziţia asemănătoare, Coteştii o dovedesc cu acte, dar hotarele Godenilor s-au întins prea puţin peste linia Huica Rugeanca. Această aşezare primordială a fost în funcţie şi de dezvoltarea statelor vecine mai mare sau mai mică, după cum s-au dezvoltat acestea.
Satul a avut dese neînţelegeri pentru hotar, cu schitenii, cu Coteştii, cu Mărcuşul şi cu Berevoieşti. Neînţelegeri au avut şi cu călugării de la Manastirea Negru-Vodă din Câmpulung sau Schit-Goleşti.
În hotarul Câmpulungului se mai găseşte Piatra întâmpinată la locul ce-i zice Piscul Ţiganului. Revendicarea de către Godeni a izlazului Faţa Grădiştei nu este un lucru întâmplător; justificarea lui porneşte de la faptul că undeva acest izlaz s-a aflat în hotarul Godenilor (Pentru obţinerea acestui izlaz au acţionat Gheorghe Niculescu şi Nicolae Vlăduţă dar s-au opus Nicole N. Iorga, care ca ginere de preot avea o situaţie materială bună şi Constantin C. Cârstea care era perceptor şi avea în sfera sa de activitate şi comuna Schitu-Goleşti.). O neînţelegere a fost cu Coteştii. După tradiţie boierii din Coteşti, Lucianu şi Vieroşanu au modificat hotarul fără ştirea Godenilor, pretextând ca aceştia sunt bolnavi de ciumă (După mărturia lui Gheorghe Gh. Pantilimon, bătrân al satului (1883-1848)). În acest noian de neînţelegeri s-a speculat faptul că în urma unei incursiuni a lui Gabriel Bethlen s-au pierdut foarte multe acte şi oamenii nu şi-au mai putut dovedi dreptul de proprietate.
Cu Berevoieştii, e drept, într-o perioadă foarte târzie, Godenii s-au împăcat cedându-le vreo 20 de pogoane de pământ, după deal şi la Huica. Această suprafaţă cedată de Godeni dovedeşte că hotarul a fost cu mult în afara celui actual.
Neînţelegerile cu Mărcuşul care provin din cauza Mănăstirii Câmpulung sunt de dată mai recentă şi privesc nord-estul punctului topografic Olteanu.
Satul Godeni s-a dezvoltat pe trei moşii: Godesc, Popesc şi Mustesc la care se adaugă şi a patra în urma migraţiunilor din Ardeal, Marghitoi, provenind dintr-un marghidan, care vindea marfă cu tolba (După mărturia aceluiaşi Gh. Gh. Pantelimon, de 65 de ani, comunicat în anii 1938-1939). El acrescut şi s-a modificat an de an şi veac de veac. A căpătat forme mai cuprinzătoare pe măsură ce oameni din diferite părţi au venit de s-au aşezat aici şi-au amestecat sângele şi au devenit oameni viguroşi şi prolifici. Prezenţa moşului mustesc nu se explică decât prin faptul că şi în satul Godeni au fost proprietari greci. Nu au locuit în comună, dar poate că centrul administrativ care a fost aici a făcut să se păstreze până astăzi uliţa Musteşti. Pare un lucru paradoxal că centrul satului este astăzi pe dreapta râului Bughea, dar pentru că punctul fotografic Siliştea este pe stânga lui, este o dovadă că la început satul era aglomerat pe această parte, mai aproape de locul de unde a pornit. Siliştea a fost părăsită după risipirea conacului boieresc, către anul 1800, al lui Radu Golescu, care şi unise moşia Godenilor, cu aceea de la Schitu-Goleşti, mult mai întinsă.
Satul, chiar în vremea lui Vlad Ţepeş, era cunoscut până la domnie.
3. Hrisovul lui Alexandru Mircea. Peste 109 ani, mai apare un alt hrisov, dat de Alexandru Mircea, proprietar apărând Dobra: „Dă domnia mea poruncă domniei mele Dobrei cu fiii săi, câţi Dumnezeu şi va da ca să şi fie ocină în Godeni, toată partea lui Stoica, oricât se va alege, din câmp şi din pădure şi din apă şi din uscat şi de pretutindeni pentru că a cumpărat Dorbra de la Stoica pentru 2500 de aspri gata" (Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea, B. Ţara Românească, volumul 3, Editura Academiei R.P.R., 1953, pag. 374.). Hrisovul este din 10 ianuarie 1571 şi conţinutul său complet este acesta: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Alexandru Voivod şi domn a toată Ţara Românească, feciorul marelui şi bunului Mircea Voivod sin Mihai voivod dat-au domnia mea această poruncă a domniei mele Dobrei şi feciorilor ei, câţi Dumnezeu şi va da, ca să-i fie ei moşie la Glodeni, partea lui Stoica toată, oricât se va alege din câmp şi din pădure şi din apă şi din uscat şi de pretutindenea pentru că au cumpărat Dobra dela Stoica drept 2200 de aspri şi i-au vândut Stoica de a lui bună voie cu ştirea tuturor megieşilor dinaintea domniei mele. Drept acea am dat şi domnia mea Dobrei ca să-i fie ei moşie ohamnică ei şi feciorilor, nepoţilor şi strănepoţilor şi de către oameni să nu se clătească, după zisa domniei mele , iată şi martori am pus domnia mea jupan Neagoie vornic, jupan Ioan vel logofăt şi Stan spătar şi Brat vistiernic şi Mitrea comis şi Contea paharnic şi jupan Stoica vel postelnic, ispravnic şi Neageo vel vornic şi cu Cârstianul am scris în scaunul cetăţii în Târgovişte în luna lui Ghenarie 10 zile de la Adam curgerea anilor vălcat 7079.
Acest izvod s-a tălmăcit în limba românească întocmai după hrisovul cel slavonesc la Şcoala Domnească, ca sfântul Gheorghe vechi din Bucureşti de mine cel mai jos iscălit. (1825 mai 12)
Chiriţă dascăl slavonesc ispisah, Această tălmăcire este scrisă şi iscălită de răposatul Chiriţă dascălul slavonesc spre credinţă şi adeverire să se crează. (Gheorghe Poenaru, serdar (Am folosit prima dată copia extrasă de profesorul câmpulungean Gheorghe Sapcaliu la 1909 şi înscrisă în condica bisericii din Godeni după 1925.)).
Hrisovul lui Alexandru Mircea, deci hrisovul de mai sus, are importanţă ca fiind mai nou decât hrisovul lui Vlad Ţepeş care este sărac în date, că ne dă unele amănunte: dreptul Dobrei se întinde asupra moşiei lui Stoica, terenurile se diferenţiază: câmp, pădure, apă (Drept de moară). Fiind vorba de cumpărare de pământ de la Stoica, voivodul nu face altceva decât să recunoască o transmitere de pământ: „drept am dat şi domnia mea Dobrei ca să-i fie moşie ohamnică". Hrisovul detaliază felul pământului deci arată în ce a constat cumpărătoarea. Hrisovul acesta s-a produs la o înaintare în vreme, când viaţa satului se precizează mai bine. Voivodul recunoaşte că Dobra a cumpărat terenuri de la Stoica, o întăreşte în drepturi pe această cumpărătoare. Din cauza organizării feudale a teritoriului statului, din cauză că marea proprietate se fărâmiţează, pământul ajungând în final în mici parcele, iar capacitatea economică a proprietarilor slăbită din cauza nestabilităţii politice care face ca impozitele să crească tot mai mult, urmează înstrăinarea pământului şi în cazul nostru a locului de păşune, muntele (Înstrăinări mărunte de pământ nu se fac numai în Godeni, ci şi în satele vecine, la care apar martori din Godeni: Micul la 21 februarie 1626, Brătilă la 29 ianuarie 1630, Duca Legănaru la 20 august 1631, popa Albu la 1625 (Documenta Romaniae historica vol XXI, pag.33-34; Ibidem vol. XXIII, Editura Academiei R.P.R., vol. XXIII, pag. 78-79, idem pag. 429-430. Se produc şi vânzari de întinderi mai mari şi mai mici: Iane, fiul lui Duca Legănaru vinde pământ în Lungeşti la 2 ianuarie 1878; Rădana călugăriţa, fica lui Duca Legănaru, face un schimb de pământ cu mânăstirea Aninoasa, la 6 mai 1685; ea mai vinde mânăstirii o bucată de teren la 14 aprilie 1691; la 19 decembrie 1747; Godenii au judecată cu Coteşti pentru hotar la 15 noembrie 1830, Godenii şi Coteşti au înfăţişare pentru alegerea moşiei Mănăstirea Aninoasa. Se pare că aceasta a avut o posesiune în hotarul satului Godeni, numit Codeşti, într-un document din 22 iulie 1832, când se fac schimbări de case între Nicolae Stefănescu şi Nicolae Bâţcoveanu (nr. 483, 2381,2783,2817, 2819, 2820, 3076, 5486, 13232, 13407, în Arhiva Mitropoliei Ţării Româneşti)).
4. Hrisovul lui Alexandru Coconu. După cincizeci şi şapte de ani se prezintă un alt document care prezintă ca proprietar pe Duca Legănaru. Hrisovul de care este vorba este dat de Alexandru Cuconu la 4 mai 1627. I se recunoaşte lui Duca Legănaru ocină în Godeni, cu câmp, apă, pădure şi vatra satului, vad de moară, munte, un rob Stănilă, cumpărate de Mihai Legănaru, în timpul lui Simion Movilă de la Tatul, se menţionează delniţa lui Pavel de la Testu, livadia de la Brătilă, de la Micu, ocină cu cinci delniţe din satul Căpriorul, al lui Dan, Stanislau, Fultican, Vâlcu, Mihotcă, delniţa lui Tacală din Căprioru, delniţa lui Tatul, ocina din Lăngeşti, partea lui Neagoe, fiul lui Şerban şi de la fraţii lui Neagoe, fiul lui Vâlsan, i-a mai cumpărat ocină popii Neneciu. Duca a cumpărat în Godeni, un loc de casă cu grădină de pruni, apoi un loc de casă cu două livezi, o livadă la Cozieni, o ocină în Coteşti, de la Vlaicu şi Tatul, apoi o vie în dealul Vrăneştilor de la Gheorghe diaconul, fiul popii Voicu din Câmpulung (Am folosit la început copia extrasă la 1909 de profesorul Gheorghe Şapcaliu, dar şi pe aceea din anul 1940 extrasă de preotul Ion Răuţescu. Ele sunt înregistrate în condica bisericii Godeni. Arhivele Statului Bucureşti, Fondul Mănăstirii Câmpulung, XXX/1original slav, hârtie 42/28, pecete aplicată căzută, traducere şi copie în manuscrisul 204, fila 126-128 şi manuscrisul 709, fila 464-465). Actul conţine numeroase amănunte fiind superior celorlalte anterioare şi este datat 4 mai 1627 şi are acest conţinut: „Din mila lui Dumnezeu Alexandru Voevod şi domn a toată Ţara Ungro-Vlahiei, fiul marelui şi prea-bunului răposatului Io Radu Voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele sluga domniei mele Duca Legănaru şi cu fiii săi căţi Dumenzeu i-a dăruit ca să fie ocină în satul Godeni însă partea lui Tatul toată din câmp şi din apă şi din pădure şi din vatra satului şi cu vad de moară şi cu munte şi cu un vecin român, anume Stănilă, pentru ca această ocină şi cu acest vecin i-a cumpărat Mihai Legănaru, partea lui Duca, încă în zilele lui Simion voevod de la Tatul pentru 5500 aspri gata. Şi iarăşi a cumpărat Mihai Legănaru delniţa lui Tatul toată pentru 2200 de aspri. Şi iarăşi a cumpărat Mihai Legănaru iarăşi o livadă de la Micu pentru 200 aspri gata şi iarăşi a cumpărat Mihai Legănaru, tatăl lui Duca, ocină în satul Căpriorul, însă cinci delniţe, anume cu Dan şi Stanislav şi Fultican şi Vâlcu şi Mihot că de la Stan Căpârţun pentru 12000 de aspri gata. Şi iarăşi a cumpărat Mihai Legănaru, o delniţă cu 12 ogoare de la Tacală din Căpriorul pentru 2400 aspri gata; iar a mai cumpărat Mihai Legănaru o delniţă iar în Căpriorul de la Tatul cu 12 ogoare pentru 2400 aspri gata, încă în zilele lui Simeon Voivod. Şi iar a cumpărat Mihai Legănaru ocină în satul Lăngeşti însă partea lui Neagoe, fiul lui Şerban Toacă, de peste tot hotarul, şi cu vecinii cât a ţinut el şi cu toată partea lui de ocină pentru 5500 aspri gata. Şi iar Mihai Legănaru, ocină în Lăngeşti de la fraţii lui Neagoe, fiii lui Vişan, fiii lui Cragomir şi Radu, fiul lui Bratu şi de la Neagoe, fiul lui Sin părţile lor de ocină şi să fie vecini pentru 3000 de aspri gata. Şi au vândut ei de a lor bună voie, iar în zilele lui Simeon Voevod. Iar a cumpărat Mihai Legănaru ocină în sat în Lăngeşti şi Negeşti, însă partea popii Nenciu toată oricât se va alege de peste tot hotarul de la popa Nenciu pentru 3000 de aspri şi să fie şi el vecin, iar în zilele lui Simeon Voivod şi iar a cumpărat sluga domniei sale Duca, ocină în Godeni, însă un loc de casă şi cu grădină de pomi pentru 500 aspri gata. Şi iar a cumpărat Duca un loc de casă şi două livezi în câmp de la Mihai şi de la ... (loc rupt) s-au lăudat pentru 600 aspri gata. Şi iar a cumpărat o livadă în ocina Coteştilor de la Vlaicu şi de la Tatul din Coteşti pentru 1500 de aspri gata. Iar a cumpărat sluga domniei mele Duca Legănaru o vie şi cu ... (loc rupt) din dealul Vrăneştilor de la Gheorghe Diaconu, fiul popii Vlaicu din Câmpulung, pentru patru mii de aspri gata. încă din zilele răposatului părinte al domniei sale Io Radu Voevod şi au vândut aceşti oameni numiţ şi aceste ocine şi vii mai sus zise de a lui bună voie şi citirea megieşilor din jurul locului şi am văzut domnia mea şi zapisele acestor vânzători toate la mâna slugei domniei mele Duca Legănaru pentru aceste ocine mai sus zise, cu mulţi oameni buni martori. Deaceea am dat domnia mea lui Duca Legănaru ca să-i fie aceste ocine şi vii mai sus zise de ohabă fiilor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi de nimeni necinstiţi, după porunca domniei mele. Iată dar şi martori punem domnia mea, jupan Popoa marele vornic, jupan Brizea marele logofăt şi Dumitrache mare vistier şi Mihai mare spătar şi Bartolomeu mare stolnic, Pavlache mare comis, Apostol mare paharnic şi ispravnic Hrizea mare logofăr. Şi am scris Stancul logofăt în oraşul de scaun Bucureşti, luna mai 4 zile, de la Adam cursul anilor în anul 7135 (1627). Io Alexandru voevod din mila lui Dumnezeu domn (Am folosit la început copie extrasă la 1909 de profesor Gheorghe Sapcaliu şi pe acea din anul 1940 extrasă de preotul Ion Răuţescu. Ele sunt înregistrate în condica bisericii Godeni, Arhivele Statului Bucureşti, fondul Mânăstirii Câmpulung XXX/1, original slav, hârtie 42/28, pecete aplicată căzută, traducere şi copie în manuscrisul 204, fila 126-128 şi manuscrisul 709, fila 464-465). Hrisovul întăreşte cumpărătorilor lui Duca Legănaru, dar şi moştenirea ce are dela tatăl său Mihai Legănaru. Hrisovul vorbeşte de dobândiri din vara satului, vad de moară, munte şi un rumân, Stănilă. Apar şi proprietăţi în Căpriorul Dâmboviţa. Apariţia rumânului denotă slăbirea proprietăţii moşneneşti. Copia preotului Ion Răuţescu este însoţită de o notă explicativă care spune: „Voevodul Alexandru Cuconul a întărit stăpânirea lui Duca Legănaru peste toate cumpărătorile făcute de tatăl său Mihai, în timpul voevodulu Simion Movilă care a domnit în anii 1600-1602. Prin vecini sau rumâni se înţelege cel ce se vânduse altuia şi cu partea lui de moşie sau de ocină. Un astfel ar avea nevoie să fugă altundeva că era legat de proprietarul căruia se vânduse. Încercând să fugă era prins şi adus înapoi. Curios că şi un preot numit Nenciu din Lăngeşti, cătun al Vlădeştilor se vânduse în zilele lui Simion Movilă, totodată şi cu partea lui de moşie cu suma de 3000 de aspri - asprul era cea mai mică monedă. Popa Voicu din Câmpulung vinde direct lui Duca Legănaru în timpul domniei lui Alexandru Cuconul (1623-1627) via de la Vrăneşti. Din alte documente rezultă că acest popă Voicu avea mai multe ocine şi vii în comuna Tigăneşti. Mihai şi Duca Legănaru apar în documente, ca cei mai înstăriţi oameni din Godeni, în primele decenii ale secolului al VII-lea. (ss. Preot Ion Răuţescu, Dragoslavele - mai 1967)
Nota explicativă arată şi menţionează şi hrisovul că Duca Legănaru a cumpărat o vie la Vrăneşti dela preotul Voicu din Câmpulung şi aflăm cum un locuitor din satul Godeni a intrat în posesia unei vii în deal; probabil mai târziu alţi locuitori au dobândit vie în dealul Ciocăneştilor, cum au fost Dumitrache Staicu şi copiii lui Ioniţă şi Mihalcea Dumitrache. Dumitrache Staicu este indicat ca vecin de vie în acest act: Adică eu Toader şi Enache Toşoiu, împreună cu soţia mea, dat-am acest zapis al meu la mâna sfinţiei sale părintelui popa Sava sin diaconul Gheerghina ot Câmpulung precum să se ştie că având eu o vie în Ciocăneşti pe moşia Radului vodă ce se hotărăşte pe dinsus cu dumnealui logofăt Dumitrache sin vătaf Staicu iar pe dinjos cu dumneaei jupâneasa Sinia, afară de alt răzor ce este cu poalele lui şi iar se hotărăşte pe dinsus cu Dumitrache sin Staicu, iar pedela vale cu Niţu Tabacu şi am vândut de bună voiea mea nesilit de nimeni în taleri 120, adică una sută douăzeci, încă cu toate acareturile, viile şi cu jgheab; şi când am vândut am dat tuturor rudelor şi vecinilor de ştire şi n-au voit să cumpere. Şi să aibe sfinţia sa a stăpâni cu bună pace, atât de către mine cât şi de către neamul meu tot. Şi pentru mai adevărată credinţă m-am iscălit punându-mi şi degetul în loc de pecete ca să se crează. (1820 februarie 15)
Eu Toader împreună cu soţia sa Neacşa am vândut. Eu popa Constantin martor şi am scris eu logofătul Ioniţă cu părintele iconom, cu zisa mai sus numiţilor fiind şi faţă când s-au dat banii" (Preotul Ion Răunţescu, Câmpulung-Muscel, Tipografia Gheorghe N.Vlădescu, Câmpulung Muscel, 1943, pag.287.).
5. Hrisovul lui Matei Basarab. Hrisovul lui Matei Basarab se produce peste 19 ani, după cel al lui Alexandru Cuconul şi consfinţeşte vinderea de către Godeni a unei părţi din muntele Moşoroaele. Se derduce de aici că actele domneşti sunt mai dese, că zapisul făcut de către locuitorii Godeni trebuia întărit de voevod şi amestecul acestuia într-un act de înstrăinare însemna că el patrona declinul social în care se afla ţărănimea la jumătatea secolului al XVII-lea. Hrisovul arată că voevodul dă poruncă lui Radu Urmălan, Frăţilă, Ratea, Negoiţă, Dan, Valsislav, Martin ca să se împace cu Preda din Lereşti care s-a sculat să ţie el acel munte Moşoroaele (După un hrisov care nu s-a cunoscut până acum, din 1529, fără lună şi zi, satul poseda un munte care se chema Rădilă, unde se întăresc proprietăţi lui Radu şi Coadă clucer şi alţii. Actul se găseşte în copie la Arhivele Statului Bucureşti, manuscrisul 454). Se confirmă hotărârea sătenilor Godeni (A se vedea capitolul Agricultura) care au vândut muntele mănăstirii şi mai mult pentru pomană având scrişi la pomelnic pe Băra (Este amintit în hrisovul lui Vlad Ţepeş; Diica probabil că a fost soţia lui) şi Diica. Se precizează că lereştenii să nu aibă nici o natură cu muntele (Arhiva bisericii Godeni). Conţinutul acestui hrisov este acesta: „Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab voevod şi domn dat-am domnia mea aceastp poruncă a domniei mele acestor oameni din Godeni, ot sud Muscel anume Radu Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, Dan Vladislav, Martin care să fie cu pace de către Preda ot Lereşti şi de către feciorii lui şi de către nepoţii lui şi de către toate rudeniile lor pentru un munte ce au vândut aceşti oameni ce scrie mai sus părintelui egumen Melhisedec de la sfânta mănăstire ot Dolgopol pentru că s-au sculat Lereştii ca să lepede banii sfintei mănăstiri şi să ţiie ei acel munte ce se cheamă Muşoroaele şi zicându-i că sunt mai volnici iar aceşti oameni ce scriu mai sus, ei au venit toţi de faţă înaintea domniei mele de au mărturisit cum că au vândut sfintei mănăstiri şi mai vârtos au dat pentru pomană moşilor lor şi şi-au scris la pomelnic pe moţii lor Băra şi Diica. Drept ceea domnia mea am judecat şi am dat acestor oameni ce scriu mai sus ca să fie în pace decât Lereşti şi de către toţi câţi scriu mai sus mai mult val sau mântuială să nu aibe şi muntele să fie stătător sfintei mănăstiri, cum l-a vândut şi l-a dat şi pentru pomană căci pomana nu este nimeni volnic a o sparge şi Lereştii să nu mai aibă nici o treaba de acum înainte şi în alt chip să nu fie, ci după zisa domniei mele. (Scris luna mai 29 leat 7154 (1646) - Eu Matei Voevod (Arhiva bisericii Godeni. Actul nu este publicat în D.I.R))
La aceeaşi dată, Matei Basarab dă poruncă egumenului Melhisedec, recunoscând vânzarea făcută de către Godeni iar hotarele muntelui sânt: Curmătura Dobrişului, piatra denutată, Valea Argeşului, paragina toată, pădurea de răşină în luncă. Muntele a fost cumpărat de egumenul Melhisedec, dela Rdu Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, Vladislav, Martin, Dan, pe preţul de 50 de ughi... având şi doi moşi scrişi la pomelnic, Băra şi Diica. Menţionează că s-a sculat Preda din Lereşti, cu nepoţii lui voind să întoarcă banii mănăstirii pentru a lua ei muntele, fiind mai aproape de munţii lor. Vânzătorii au confirmat domniei că au vândut muntele mânăstirii şi l-au vândut mai mult pentru pomană. Hotărăşte ca vânzarea să rămână bine făcută şi Preda să nu mai aibă niciun amestec cu muntele. Actul este semnat şi de marele ban Gheorma, marele vornic Dragomir, marele logofăt Radu, marele vistier Stroie, marele spătar Diicu, marele stolnic Barbu, marele postelnic Constantin, marele comis Radu, marele paharnic Drăguşin, ispravnic fiind marele logofăt Radu.
Hrisovul are acest conţinut: „Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Voevod, domn a toată ţara muntenească - românească dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele, a sfintei şi dumnezeieştei mânăstiri a domniei mele ot Câmpulung. Hramul cinstitei adormiri a Stăpânei noastre de Dumnezeu născătoare şi pururea fecioara Maria şi părintelui Melhisedec egumenul şi tuturor monahilor ce vieţuiesc întru această sfântă mănăstire, un munte ce se cheamă Muşoroasele, însă două părţi a doi moşi şi dintr-a treia parte cât este partea altui moş, iar să fie sfântei mănăstiri şi dintr-acea parte a treia parte este închinată sfintei mânăstiri pentru pomană. Şi să se ştie şi semnele hotarului acestui munte: Curmătura Dorbiaşului şi din sus piatra detunată şi despre răsărit Valea Argeşului şi despre apus paragina toată şi pădurea de răşină în luncă. Pentru că acest munte ce scrie mai sus, cumpăratu-l-a părintele egumen Melhisedec, năstavnicul sfineti mănăstiri Câmpulung dela satul Godeni, anume de la Radu Urmălan şi de la Brătilă, Ratea, Negoiţă, Vlasislav, Martin, Dan însă două părţi a doi moşi drept ughi 50 bani gata şi mai vârtos au dat aceşti oameni ce scriu mai sus pentru pomană şi şi-au scris şi doi moşi ai lor la sfântul pomelnic anume Băra şi Diica ca să se pomenească sufletele lor la sfântul jertfelnic. Iar dintr-un moş a treia parte este închinată sfintei mânăstiri numai pomană fără niciun ban cum am văzut domnia mea şi zapisul acestor oameni ce scriu mai sus la mâna părintelui egumen Melhisedec de la sfânta mânăstire ot Câmpulung. Iar după acest sculatu-s-a Preda ot Lereşti cu feciorii lui şi cu nepoţii lui, zicând că sânt cei mai volnici a cumpăra acest munte căci se hotărăşte cu munţii lor ca să lepede banii părintelui egumen Melhisedec, iar aceşti vânzători ce scriu mai sus ei au venit toţi de faţă înaintea domniei mele în divan de au mărturisit cum ei mai vârtos pentru pomană a dat acest munte la sfânta mănăstire la Câmpulung, ca să pomenească moţii lor şi că pentru pomană l-au dat în aceşti bani ce scriu, iar preţul i-a fost mai mult. Într-aceea domnia mea am căutat şi am judecat pe dreptate şi pe lege dimpreună cu toţi cinstiţii dregători domniei mele şi am adevărat domnia mea, cum aceşti oameni ce scriu mai sus ci pentru pomană au dat acest munte la sfânta mânăstire şi pomana nu poate nimeni să o spargă, tot omul este volnic cu moşia lui ci să aibe a ţinea sfânta mânăstire Câmpulung acest munte ce scrie mai sus cu pace iar Preda ot Lareşti cu fiii lui şi cu nepoţii lui nimic treabă să n-aibe pentru ei a spargere pomană că a rămas de lege. Drept acea a dat domnia mea sfintei şi dumnezeeştei mânăstiri a domniei mele Câmpulung, acest munte de mai sus scris să fie sfintei mânăstiri statornic şi cu toate hotarele precum mai sus s-au scris şi deasemeni neclintit după spusa somniei mele, Iată dar şi martori aşează domnia mea pan Gheorma, vel ban, Dragomir vel volnic, Radu vel logofăt, Stroie vel vistier, Diicu vel spătar, Barbu vel stolnic, Radu vel comis, Drăguşin vel paharnic şi ispravnic jupan Radu, vel logofăt. Şi am scris eu Mareş logofăt Gheorghevici în scaun la cetatea Târgoviştei. (Luna mai 29 de zile leat 7154 (1646) - Matei Voivod (Arhiva bisericii Godeni. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu în 1940 şi actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României))
6. Hrisovul lui Constantin Brâncoveanu. După 1640, când s-a înfiinţat conacul Goleştilor în satul Goleşti, Stroe Golescu, marte vornic pune bazele moşiei Goleştilor la Godeni, după 1660, căci conform inscripţiei după crucea aşezată lângă biserica Băneasa, la 1667, se poate aproxima că după 1660, s-a construit şi conacul moşiei care a fost amplasat casei locuitorului Ion I. Enache şi biserica conacului amplasată în grădina locuitorului Gheorghe Oncioiu. Nici biserica cu excepţia crucii care se găseşte în acelaşi loc, nici conacul nu mai înfăţişează urme. Bătrânii ştiau că pe la 1900, o temelie înaltă de 70 cm., amintea de construcţia vechiului conac, care se află pe proprietatea bunichii şi mătuşii locuitorului Ion I. Enache: Joiţa N. Enache şi Paraschiva I. Mareş. Temelia conacului s-a irosit prin săpăturile făcute de căutătorii de comori, iar piatra a fost folosită în construirea caselor. Este importantă hotărnicia care s-a consfinţit prin hrisovul lui Constantin Brâncoveanu de la 4 martie 1697. Aceasta întăreşte în drepturi pe marele comis Radu Golescu. S-au ales 25 de delniţe. S-a ales moşie atât fr o parte cât şi de alta a râului Bughea; s-a ales dinspre Berevoieşti (Moşia cuprindea Ghorman, Fânaţi, Siliştea, Cânipişti, Cârnul, Solda, Lunca, Mărăcinii Goleacului, Andolie, Chinga Bisericii, Muscelul de apus, după Deal, Muret, Cărpeniş, Podul de Sus, Valea Pleşciorilor, Poeana, Căbarta, Coasta Pârlită şi Pleaşa). Marele comis Radui Golescu avea moşie de la moşu-să Stroe Golescu fost mare vornic care a cumpărat cu zapise de la oamenii din sat. Radu Golescu are şi moştenire şi cumpărători. Moşia sa era amestecată cu moşia sătenilor. Pentru separarea moşiilor au luat 12 boieri din divan în calitate de hotarnici. Primele ştiri despre măşia Goleştilor ni le dă această hotărnicie. La data când ea s-a făcut proprietar al moşiei era marele comis Radu Golescu. Hotarul nu era dintr-o trăsătură, ci cuprindea şi petece înfundate. El a intenţionat să-şi comaseze proprietăţile. A urmărit acelaşi lucru pe care l-a urmărit peste 200 de ani preotul Constantin Diaconescu. Radu Golescu sau Răducanu, fiul lui Matei Golescu Leordeanu, mare comis, nepotul lui Stroe Lerodeanu, mare vornic, căsătorit cu Marica, fiica lui Stoean Florescu, comis, rudă cu familia Cantacuzino şi Elena, fiica lui Pavlache caragea banul, cumnată cu Statia Socoteanu, mare vistiernic. El apare ca membru al divanului: fără titlu: 4 noembrie 1679 - 1 aprilie 1680 - 25 octombrie 1689; este trimis de Constantin Brâncoveanu la Braşov, la 10 aprilie 1689; fără titlu: 22 februarie 1683 - 29 noiembrie 1689; apare alternativ şi fără titlu şi ca postelnic; trimis de Constantin Brâncoveanu să aducă în ţară pe aga Constantin Bălăceanu, rămas la austriaci; agă 28 mai 1690 - 25 septembrie 1694; ispravnic al scaunului Bucureşti: 8 august 1693, fost mare agă şi agă: 1 aprilie 1695 - 28 noiembrie 1696; mare comis 4 ianuarie 1697 - 4 iulie 1700; ispravnic la zidirea mânăstirii Brâncoveni (1699); ispravnic de Câmpulung: 3 septembrie - 14 octombrie 1700; fost mare comis: 12 aprilie 1703 - 8 decembrie 1704; mare clucer 29 mai 1707 - 10 decembrie 1709; mare vornic 17 ianuarie 1710 - 1 ianuarie 1713; mare logofăt 5 mai - 9 octombrie 1715; mare spătar 3 martie - 20 august 1716; caimacan al lui Nicolae Mavrocordat înainte de venirea acestuia în ţară, după venirea sa ca domn. A avut un rol de seamă la aducerea austriacilor la Bucureşti la 1716, după care a plecat în transilvania; consilier în Oltenia ocupată de austrieci; ctitor cu Constantin Brâncoveanu la biserica sfântul Ioan Grecescu din Bucureşti (1703). Copii: Constantin mort de tânăr. Vişe, Zoiţa căsătorită cu Ştefan Pârşcoveanu: Ancuţa căsătorită cu Ion Bălăceanu şi o alta (Rada) căsătorită cu Nicolae Ştirbei, fiul lui Ilie Stirbei prin care s-a continuat familia Golescu (Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova, sec. XV-XVII, Editura Enciclopedică Română Bucureşti 1971, pag. 186-187). Această alta căsătorită cu Nicolae Ştirbei este Rada Ştirbei care la 18 iulie 1747 lichidează moşia Goleasca vânzând-o la licitaţie la mai mulţi săteni.
Hotărnicia din 1697 are acest conţinut: „Cu mila lui Dumnezeu Io Constantin Bâncoveanu voivod şi domn a toată România (Termenul este folosit la o dată veche), dă domnia mea această poruncă cinstitului şi credinciosului boierului domniei mele, Radu Golescu, vel comis şi cu feciorii lui câţi Dumnezeu îi va dărui ca să-i fie lui ocină în satul Godeni ot sud Muscel. Însă de peste toată ocina satului, în Silişte delniţe 25 care s-au dat şi s-au ales această moşie pe de o parte de râul ce se cheamă Bughea, dinspre răsărit şi moşia de câmp; i s-au dat şi s-au ales dinspre Berevoieşti, din câmp, din pădure, din apă, din siliştea satului cu tot venitul, dinspre tot hotarul, de la moşnenii de acolo, cu zapis adeverit şi cu mărturii şi tot a obţinut boierul domniei mele Radu Golescu, vel comis, de moştenire de la moşu-său, Stroe bivel vornic şi de cumpărătoare ce au cumpărat de atunci încoace de la moşneni de acolo, cu zapis adevărat şi cu mărturii şi tot a obţinut boierul domniei mele această moşie de la Godeni ce au avut de moştenire şi de cumpărătoare cu bună pace. Deci fiind această moşie amestecată cu moşia moşnenilor de acolo şi vrând boierul domniei mele ca să-şi aleagă partea lui de moşie de la Godeni, de către moşnenii de acolo, cu toţii s-au învoit şi au luat din divan dinaintea domniei mele 12 boieri hotarnici, pe răvaşele domniei mele anume: Vlaicu Jugureanu, Dragomir Romanescu, Iane logofăt ot Retevoieşti, Constantin Căpitanul ot tam, Vlaicu căpitan ot Coteşti, Miriţă Stâlpeanu, Dumitraşcu Cămărăşescu ot Câmpulung; Enache pârcălabul ot Brătieni; Voicu Muşetescu, Vlad Ghinescu împreună şi cu sluga domniei mele Enache al doilea portar. Deci când a fost la zi şi soroc, iar aceşti 12 boieri ce scriu mai sus, după porunca domniei mele, ei s-au strâns toţi la un loc şi au mers la această moşie de la Godeni fiind şi toţi oamenii de faţă, le-am cerut să scoată moşnenii cărţi domneşti şi scrisori ce va avea pe moşia satului Gidenilor, ca să poată adevăra în tot hotarul, cât este partea boierului domniei mele de moşie acolo la Godeni; deci ei aşa au dat seamă înaintea acestor 12 boieri, cum scrisorile cele vechi ce au avut ei pe moşia Godeni au pierit toate căci de mai înainte vreme de când cu ungurii cei de demult, iar ei ştiu că peste toată ocina satului sânt delniţe o suta şi aşa au ţinut moşii şi părinţii lor şi ei până acum. Deci aceşti boieri şi împreună cu boierul domniei mele, Radu Golescu, mare comis, ei n-au putut crede cum să fie delniţe o sută; una că nici un temei nu au scris, a doua că şi hotarul li s-a părut mai mic, decât alte hotare unde sânt delniţe mai puţine şi necrezând aşa i-au fost ajuna judecata neavând scrisori şi să jure sătenii din Godeni cu 6 oameni pe acest cuvânt ce au zis ei cum că sânt delniţe o suta, nu sânt mai puţine, nici nu le-au mai măsurat ei, după cum ler-au ţinut moşii şi părinţii lor şi pe cât vor jura ei că are boierul domniei mele, Radu Golescu vel comis, moşia acolo pe atâta să ţie. Iar apoi ei neputând jura cu toţii s-au rugat la boiarinul domniei mele Radu vel comis şi la cei 12 boieri li s-au tocmit şi i-au aşezat cu voia tuturor de au dat şi au ales boierinului domniei mele Radu Golescu vel comis aceste delniţe 25 în Silişte şi la câmp ce i s-au venit parte dinspre Berevoieşti, făcând şi moşnenii din Godeni zapisul lor pe această tocmeală să ţină boierinul domniei mele aceste 25 de delniţe şi după tocmeala şi aşezământul ce au făcut ei cu boierinul domniei mele Radu Golescu vel comis iar aceşti 12 boieri ce scriu mai sus după obicei au mers de-au pus pietre hotar şi semnele hotarului încă să se ştie: din hotarul Coteştilor pe apa Bughia în sus până în gura văii Padului şi până în piatra de la măr şi din piatră peste muche la vale pe sub Oboraşul Mărăcinilor, iar în piatră şi din piatră curmeziş la vale până în mărul din Valea Penteleului şi pe vale în sus iar până în piatră şi din piatră pe vale prin Râpa Plesciori şi din Râpă pe muche la deal pe troian, pe lângă doi mesteceni din câmp şi tot pe troian până în piatra unde se împreună cu hotarul Berevoieştilor şi din piatră în jos pe muche tot pe hotar până în piatra cea veche şi din piatră tot pe muche până în Huica şi din Huica la vale cât zăvârneşte cu Berevoieşti şi din vale curmeziş până în hotarul Coteştilor şi de acolo la deal până în vârf la vale tot pe hotar până vine iar, iar până în apa Bughii. Precum am văzut domnia mea şi cartea acestor 12 boieri de ales şi hotărnicia acestei moşii de la Godeni şi zapisul oamenilor de acolo de tocmeală şi de aşezământ pe această parte de moşie şi pe aceste douzecişicinci de delniţe ce scrie mai sus întărite cu peceţile şi cu iscăliturile la mâna boierinului domniei mele Radu Golescu vel comis. Drept acea şi domnia mea am dat această carte a domniei mele cinstitutului şi credinciosului boiarinului domnieie mele Radu Golescu vel comis ca să aibe şi stăpâni această moşie de la Godeni în Silişte delniţa 25 peste apa despre răsărit şi câmpul despre Berevoieşti, din piatră în piatră şi din semn în semn, cum scrie mai sus precum s-au ales şi au hotărât aceşti 12 boieri să-i fie moşie stătătoare lui şi feciorilor, nepoţilor în veci şi am întărit cartea aceasta cu tot sfatul şi cu toţi credincioşii boierii domniei mele: Pan Cornea Brăiloiu, vel ban Cralovschi, pan Stroe vel vornic Leurdeanu, pan Ducu Rudeanul, vel logofăt; Pan Mihai Cantacuzion vel spătar; pan Şerban, vel vistiernic; Pan Constantin Ciorogârleanu, vel clucer; Pan Dumitraşcu Caramanloiul vel postelnic; pan Vergo vel paharnic; pan Radul Izvoranul vel stolnic; pan Iorga vel sluger; Pan Constantin Corbeanu vel pitar; ispravnic Toma Cantacuzino, al doilea logofăt şi s-au scris cartea aceasta în oraşul domniei mele, în Bucureşti, la al noulea an al domniei mele de Ţar logofeţelul." (Meşiţa, martie 4, leat 7205 (Hotărnicia lui Constantin Brâncoveanu se găseşte în copie la Parohia Godeni. Actul a fost copiat de profesorul Gheorghe Şepcaliu şi s-a transcris în condică. Nu este publicat în colecţia de documente D.I.R.)).
7. Vinderea la licitaţie a moşiei Goleasca. După moartea lui Radu Golescu vel comis, moşia a intrat în posesia a fiicei sale Rada, căsătorită cu Nicolae Ştirbei care au vândut-o locuitorilor satului pe preţul de 250 de taleri. în preţul vânzării nu se includ şi rumânii - probabil părăsiseră moşia - şi în cazul că vor fi descoperiţi, ea îşi păstrează dreptul asupra lor. Zapisul are acest cuprins: „dat-am zapisul nostru la mâna megieşilor din Godni, precum să se ştie că având noi moşie de la părinţi acolo, la Godeni sub Muscel şi moşia fiind cumpărată tot de la ei şi fiindu-ne acea moşie de vânzare ne-am tocmit cu ei şi eu am vândut în bani gata talere 250 taleri bani gata şi am luat aceşti bani toţi în mâna mea însă moşia fără de rumâni, iar rumânii când se vor afla undeva să am a-i lua sub stăpânirea mea. Şi le-a dat toate zapisele cele vechi de cumpărătoare şi hrisoavele domneşti şi cărţile de hotărnicie; să aibă ele a stăpâni acea moşie de veci, eu şi tot neamul lor, să le fie moşie ohabnică de către mine şi de către tot neamul meu. Şi am vândut cu ştirea tuturor vecinilor din sus şi din jos şi pentru credinţă am iscălit mai jos cu mâna noastră." (ilie, 18 leat 1747 Rada Ştirbei, fiica răposatului Radu Golescu, biv vel spătar, vânzătoare)
Să se ştie cumpărătorii aceştia cine sunt: popa State 6 taleri, popa Vintilă 9 taleri; Ion Ceauşu 12 taleri; Stancu Mărgărit 6 taleri; Ion cel mic 9 taleri; Andriţa sin Nistor 12 taleri; Nicolae sin Dumitru Godescu 6 taleri; Nicoale sin popa State 3 taleri; popa Tudor 6 taleri; diaconu Matei 15 taleri; Ion Brătoiu 12 taleri; Pană Mustea 6 taleri; Ion cel tânăr 6 taleri; Dumitru Constantin 12 taleri; Dragomir sin Manta 3 taleri; Stoica popa Petcu 6 taleri; Nioţă Popescu 3 taleri; Gheorghe Proca 66 taleri; Marghiţoii toţi 66 taleri (Arhiva Parohiei Godeni. Actul nu este publicat în colecţia D.I.R.).
8. În vremea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Se pune problema dacă Muscelul şi cu el Godenii au aderat la revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Este cert că Tudor nu a avut ispravnici în Muscel (Dan Berindei şi Traian Mutaşcu, Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821, Editura Militară, Bucureşti, 1962, pag. 110.), care se ţinea de greci. Naum Râmniceanu spune că judeţele Dâmboviţa, Muscel şi Vlaşca erau sub puterea lui Ipsilante (Dan Berindei şi Traian Mutaşcu, Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821, Editura Militară, Bucureşti, 1962, pag. 110.). Ilie Fotino spune că Ipsilante avea sub puterea sa: Muscel, Dâmboviţa şi Prahova (Dan Berindei şi Traian Mutaşcu, Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821, Editura Militară, Bucureşti, 1962, pag. 110.). Câmpulung, Târgovişte, Ploieşti, Piteşti erau preferate de Ipsilante pentru retrageri (Dan Berindei şi Traian Mutaşcu, Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821, Editura Militară, Bucureşti, 1962, pag. 110.). Godenii erau un teritoriu unde îşi manifestau jurisdicţia Ipsilanti inclusiv întregul judeţ.
9. Hotărnicia lui Ilie Vlădoianu Condiceru. Ilie Vlădoianu Cronicaru, Treti logofăt, cunoscut cu rangul de serdar şi vestit hotarnic al judeţului a locuit în Câmpulung vis-a-vis de Şcoala de Meserii (actuala secţie de meserii). A fost enoriaş al bisericii Domneşti. În catagrafia de la 1840 este menţionat după şetrarul Constantin şi apostol Racoviceanu. În Godeni, a făcut o hotărnicie încheiată la 3 august 1827, modificând hotarul dintre Gideni şi Coteşti, prin scoaterea pietrelor marcatoare. A măsurat şi alte terenuri. Pentru munca sa a primit terenuri şi bani. Terenurile le-a vândut după câtăva vreme. Punctul Condicarul aminteşte până astăzi că el a avut moşie aici.
10. Constituirea moşiei Ştefăneasca. În anii 1822-1830 s-a construit moşia lui Nicolae Ştefănescu, logofăt. Moşia care îi poartă numele a avut o existenţă de mai bine de 50 de ani. Nicolae Ştefănescu era un logofăt moldovean cu avere şi a fost adus la Câmpulung de stareţul Filaret Apamina Beldiman de la mânăstirea Negru Vodă. Prin stăruinţa acestuia a zidit o biserică în satul Slobozia, care se afla pe moşia numitei mânăstiri, la 1831, pe a cărei inscripţii se spune că a fost ridicată din îndemnul egumenului, care l-a şi crescut. A fost ales judeţ al oraşului în 1829. A fost enoriaş la biserica Domnească, unde este trecut în catagrafia din 1840. Este menţionat de acte şi la 1839, când are un conflict cu Ion Urinaru, stolnicul care îl reclamă protopopiei şi el răspunde în acest fel: „Cucinste am primit cartea sfinţiei tale cu nr. 7725 cu alăturata jalbă în copie a dumnealui Ion Urianu, am văzut cele scrise, la care şi răspundem, că în trecuta vreme am mers la dumnealui stolnicu Urianu, făcându-i arătare că o sa dau acel loc, unui negustor Gheorghe Leacul cu embatic câte lei 50 pe an în puterea unui bilet al dumnealui stolnicul care nu a voit să îngăduie că pe nimeni în urmă, s-a făcut dumnealui de sine epitrop şi chemând pe preoţi le-au pomenit de au dat trei stânjeni de loc. (Iară noi rămânem plecat 28 ianuarie 1859 (Arhiva Protoieriei de Muscel dosar nr. 19/1939, pag. 70.) - Cinstitei Protopopii - Nicoale biv judeţ)
Fiind om foarte bogat nu-l scuteşte nimic de a folosi procedee aducătoare de neajunsuri şi nedreptăţi. În jurul anului 1840 îl înfăţişează mai puţine acte decât în perioada anterioară. Acesta este una din cele puţine. Totuşi în 1850, era în bune raporturi cu Ion Urianu, pe care îl aduce să facă hotărnicia satului Godeni - act care are şi o importanţă documentară. Continuatorii dreptului de proprietate asupra acestei moşii sunt fiii săi: Gheorghe Ştefănescu, căpitan în garda civilă şi primar al oraşului Câmpulung şi Anastase Ştefănescu medic, cunoscut mai bine ca participant la conferinţe medicale internaţionale. Ziarul „Vocea Muscelului" îl menţionează cu o conferinţă pe care o va ţine la 25 august 1883 cu titlul: „Câteva cuvinte de higenă rurală a districtului Muscel" (Consiliul Popular al oraşului Câmpulung-Muscel, istoria oraşului, Câmpulung, 1974, pag. 172.). Moşia a fost lichidată de cei doi fraţi Ştefănescu în anii 1883-1884.
11. Neînţelegerea dintre Godeni şi Coteşti. În ceea ce priveşte neînţelegerea îndelungată cu Coteşti şi care de fapt provine din lăcomia de pământ a mânăstirii Aninoasa capătă forme acute după 1827 când Ilie Vlădoianu face hotărnicia Godenilor scoţând pietrele marcatoare de hotar. Mai aproape de noi perioada neînţelegerii cuprinde anii 1827-1860, însă neînţelegerea îşi are izvorul în secolul al XVII-lea, odată cu înfiinţarea mânăstirii Aninoasa.
12. Anaforaua marelui logofăt Ştefan Bălăceanu. În urma plângerii atât a Coteştilor cât şi a Godenilor, marele logofăt Ştefan Bălăceanu face cercetare la faţa locului şi adresă raport divanului. Conţinutul este acesta: „Către cinstitul judecătoresc divan al Principatului Valahiei. După buiurdisma cinstitului divan ce ni se dă la această alăturată jalbă a moşnenilor Coteşti din sud Muscel s-au înfăţişat jeluitorii înaintea mea prin trei dintrânşii, adică Toma şi Marin şi Nică sin Badea Voican cu pârâţii moşneni din Godeni prin doi dintrânşii anume Ion Cercel şi Gheţea Marghitoiu şi făcând cercetare am făcut mai întâi anaforaua veliţilor boieri ce s-au făcut la leat 1828 martie 23 asupra prigonirii dintre jeluitorii Coteşti cu pârâţii Godeni pentru călcare ce au zis pârâţii că le-au făcut Coteştii la moşia lor după alegerea ce au făcut în faţa locului Ilie biv al treilea logofăt cumpărătoare că jeluitorii au arătat la judecată o copie de carte de hotărnicie a 12 boieri din leat 7228 - 1720 iunie 1, de ani 108 adeverite de cuviosul Isaia iconomul sfintei mitropolii şi este scoasă din condica sineturilor casei sfintei mitropolii, având cuprindere că au fost orânduiţi hotarnici din porunca domnitorului Nicolae Vodă Alexandru după cererea celui din acea vreme părintelui mitropolit să aleagă partea de moşie ce are mânăstirea Aninoasa din hotarul Coteşti de către moşnenii de acolo şi de faţă cu egumenul ei, cu toţi moştenii, am tras toată moşia prin trei locuri, punând funia din jos de hotarul Vlădenilor la capul moşiei dinspre râul Câmpulung în sus până în hotarul Grădiştei al mânăstirii Câmpulung stânjeni 1054, la mijloc pe apa Bughii în sus din hotarul Vlădenilor până în hotarul Godenilor stânjeni 2620 şi la capul moşiei dinspre Aninoasa, iar din notarul Vlădenilor pe muche în sus până în hotarul Godenilor, stânjeni 3430 în care hotărnicie arată în ce chip s-a dat mânăstirii partea pe jumătate dintr-aceştia stânjeni pe lângă Vlădeni ai moştenilor Coteşti partea lor pe lângă hotarul Godenilor. Au văzut dumnealor boierii şi alegerea ce au făcut la faţa locului în leat 1827 august 3 Ilie biv al treilea logofăt ce a fost orânduit de ispravnicul judeţului în care arată că au măsurat moşia Coteştilor şi câţi stânjeni au găsit în stăpânirea mânăstirii la trei trăsuri atâţia stânjeni au dat şi moştenilor Coteşti şi au găsit moşia Godenilor împresurată la câte trei trăsurile, cu suma stânjenilor ce-i arată anume. Fără de a vedea Ilie mai sus numita carte de hotărnicie de 12 boieri, iar jeluitorii Coteşti au arătat la judecată că din vechime au trecut cu stăpânirea peste semnele acestei hotărnicii ce sânt despre Godeni în partea ocolniţei celei vechi, ot leat 7127 - 1619 de ani 209, atunci şi au cerut să cerceteze la faţa locului cu carte de blestem a se dovedi semnele din acea ocolniţă, după care judecă dumnealor boierii că devreme ce la leat 7229 sânt ani 108, în urma ocolniţei celei vechi cu o sută şi un an s-a fost făcut hotărnicia tot trupul moşiei Coteşti de 12 boieri orânduiţi din porunca răposatului domn Nicolae Alexandru Voivod după cererea celui de atunci părinte mitropolit de faţă cu egumenul dintr-acea vreme al mânăstirii Aninoasa şi cu moşnenii Coteşti şi s-au găsit la câteştrele trăsurile suma stânjenilor care se arată mai sus într-acea hotărnicie, fiind primită de adevărata de către amândouă părţile, de aceea nu le-au mai rămas moşnenilor Coteşti nici un cuvânt a mai cere ei să cerceteze semnele ocolniţei cei vechi, de ani 209, după cum departamentul a fost găsit cu cale pentru ca nu toţi Coteştii să ceară mai multă moşie decât suma stânjenilor ce li s-a dat de hotarnici şi aşa s-a găsit cu cale ca să meargă la faţa locului tot Ilie al treilea logofăt cu mumbaşir portărel împreună cu boierul ce-l mai Coteştii, unde, fiindcă în numita hotărnicie nu se arată cu ce stânjeni,s-a măsurat atunci moşia Coteşti. După pravilă să se tragă cu stânjenul răposatului domn Şerban Vodă Cantacuzino tot hotarul Coteştilor cu urmare întocmai după mai sus numita hotărnicie a 12 boieri ot leat 7228 (1720) ca să se împlinească la câte trele trăsurile ce le arată pe larg suma stânjenilor moşiei Coteşti ce într-acea hotărnicie se cuprinde şi se pune semne şi pietre statornice la împlinirea stânjenilor acestor trăsuri pe linia răzorului despărţitor dintre Coteşti şiGodeni ca să nu se mai întindă Coteştii la moşia Godenilor şi să le dea cărţi de hotărnicie la mâinile lor spre a ştii stăpânirea de acum înainte şi Godenii şi Coteştii, fără de prigonire cercetând şi pentru venitul ce au luat Coteştii de la alegerea lui Ilie al treilea logofăt încoace, după stânjenii ce se vor dovedi că i-au călcat din moşia Godenilor, care venit preţuindu-se, după cum acolo se obişnuia să se facă osebite alageri în scris ca să se apuce Coteştii a împlini dreptul Godenilor, care această anafora a dumnealor valiţilor boieri s-au întărit şi de către cinstitul divan prin judecata de la 30 ale trecutului mai cu o dreaptă şi pravilnică poruncindu-li-se dumnealor boierilor ispravnici ai judeţului să se puie în lucrare întru toate întocmai. Acum jeluitorii Coteşti prin alăturata jalbă a lor, care s-orânduit de cinstitul divan la mine în cercetare zice că după cuprinderea mai sus numitei hotărnicii a 12 boieri, cunoscându-se năpăstuiţii, au alergat la sfânta mitropolie de au rugat pe părintele iconom să mai caute în condica cea veche a mânăstirii Aninoasa şi după a lor rugăciune căutând s-a găsit o hotărnicie de 24 de boieri, făcută mai în urma hotărniciei de 12 boieri, cu 29 de ani în care se cuprinde mai desluşit semnele hotarelor, în suma stânjenilor şi au cerut să se înfăţişeze de al doilea amândouă părţile la Divan, ca după această din urmă carte de hotărnicie să-şi afle îndestularea, iar de nu se vor mulţumi Godenii, nici pe această hotărnicie, atunci să li se cerceteze hotarele moşiei. Am cerut la jeluitori să ne arate hotărnicia ce zic că au găsit-o acum în urmă, care arătându-se se văzu cu leat 7257 (1749) iulie 20 de ani 80, adică cu 29 de ani mai în urmă a hotărniciei de 12 boieri ce se arată mai sus că este întărită de cinstitul Divan, iscălită această din urmă hotărnicie de 24 de boieri, între care este unul Dumitraşcu din Godeni, în copie adeverită de cuviosul Isaia iconomul sfintei mitropolii, au scos-o din cuvânt în cuvânt din condica cea veche a mânăstirii Aninoasa din judeţul Muscel cuprinzătoare ca hotărnicie că din porunca măriei sale Grigore Ghica Voevod fiind orânduişiei 24 de boieri hotarnici şi cu doi portari anume Pârvan şi Ghinea, ca să aleagă, să hotărască moşia satului Coteşti ot sud Muscel, de către moşia mânăstirii Aninoasa pentru că în domnia răposatului Nicolae Vadă fiind mitropolit părintele Daniel, au fost făcut sfinţia sa altă hotărnicie cu 12 boieri, mergând însuşi capul sfinţiei sale la aceea hotărnicie şi cu cartea ce au făcut-o scriu că dolniţe 34 au găsit ale mânăstirii, dar moşnenii din Coteşti se plângeau că le-ar fi împresurat moşia. Şi pentru că nu li s-a făcut atunci dreptate, s-au jeluit la numitul domn Grigore Ghica Voivod şi au cerut 24 de boieri îndreptători şi că au scos moşnenii atunci un zapis al egumenului mânăstirii Aninoasa, Mihail, făcut de la luna lui Iulie dintr-acel an întru care au văzut că scrie fiindcă egumenul şi toţi moşnenii au mers înaintea părintelui mitropolit chir Neofit şi dinaintea sfinţiei sale, s-au învoit şi s-au aşezat ca să stăpânească mânăstirea Aninoasa jumătate din hotarul Coteşti şi toţi sătenii cealaltă jumătate după cum scriu în hrisovul răposatului Constantin Vodă Brâncoveanu şi că după zapisele de legături ce au făcut întru care au văzut că scrie fiindcă egumenul şi toţi moşnenii au mers înaintea părintelui mitropolit chir Neofit şi dinaintea sfinţiei sale s-au învoit şi s-au aşezat ca să stăpânească mânăstirea Aninoasa jumătate din hotarul Coteşti şi toţi sătenii cealaltă jumătate după cum scriu în hrisovul răposatului Constantin Vodă Brâncoveanu şi că după zapisele de legătură ce au făcut între dânşii, zic numiţii hotarnici că n-au măsurat moşia, dar fiind această moşie pe despre apus de apa Bughea mai lată şi pe către răsărit de apă mai îngustă n-au putut a potrivi cu trei trăsuri şi au tras prin patru locuri, întâi la mijloc în Silişte şi pe despre: apus de apa Bughii, din hotarul Godenilor în jos până în hotarul Vlădenilor, au aflat stânjeni 3108 şi la capul despre apus, au aflat stânjeni 3955 şi iar la mijloc dinspre răsărit de apa Bughii din hotarul Godenilor în jos până în hotarul Godenilor în piatra ce au pus părintele Daniil Vlădica. Au aflat stânjeni 2708 şi la capul dinspre răsărit, tot din hotarul Godenilor până în hotarul Vlădenilor au aflat stânjeni 2073 şi că la fiecare trăsură au găsit stânjeni mai mult decât scria cartea de hotărnicie de au făcut-o cu părintele Daniil Vlădica şi cum că după dreptate le-au împărţit moşia în două şi au dat mânăstirii Aninoasa toată moşia dela un loc din jos de sat cu trăsura şi suma stânjenilor ce o arată pe larg şi au pus pietre şi la toţi moşnenii, au rămas iar atâta moşie întru care este şi satul şi biserica şi pricină între dânşii nu are pentru ce mai avea, căci moşia ce s-a cuvenit mânăstirii, au dat-o în partea de jos şi partea din sus la Silişte şi cu tot satul au dat-o ca să o ţie moşnenii căci aşa au aflat după deptate şi această carte au dat-o la mânăstire şi asemenea carte ca aceasta s-au dat şi la moşnenii din Coteşti. După cum amîntrebat pe moşnenii Godeni ce au să răspundă împoitrivă şi alt cuvânt destoinic nu avură, decât cerură să urmeze după hotărnicia de 12 boieri ot leat 7228 (1720) ce s-au întărit de către cinstitul divan, fiindcă la această din urmă hotărnicie s-au fost năpustit de către cei 24 de boieri hotarnici pe care i-au întrebat de s-a urmat vreo judecată pentru că această năpăstuire ce o provalise ei anume şi au răspuns că nu s-a urmat nicio judecată; cărora li s-au zis că această dovadă de năpăstuire împotriva hotărniciei de 24 de boieri, urma să o facă moşii şi părinţii lor, mai vârtos acel Dumitraşcu Godeanu, care se vede iscălit, între aceilalţi 24 de boieri hotarnici atunci când au amerisit acei boieri hotarnici din leat 7228 a 12 boieri, iar ei adică pârâţii Godeni tocmai acum peste 81 de ani trecuţi după pravilă nu pot sa facă nici o pâră împotriva hotărniciei din urmă a 24 de boieri care în glăsuirea cu unul din Godeni se vede că au amerisit hotărnicia de mai înainte a 12 boieri şi acestea cunoscându-le şi înşişi pârâţii Godeni au cerut în cele din urmă să se aducă de la mitropolie condica mânăstirii Aninoasa, din care s-a scos această copie de hotărnicie de 24 de boieri să se provalisească cu copia şi de va fi copia întocmai cuprinzătoare cu cea din condică atuncea se va urma după această din urmă hotărnicie, fiindcă ei sineturi pentru moşia Godeni nu au şi totdeauna au cerut ca după sineturile Coteştilor ce vor fi adevărate să se împartă moşia lor, Godenii, a căror cerere de a se provalisi copia cu condica de prisos are să-şi ia hotărnicia de 12 boieri ot leat 7228 (1720), tot în asemenea copie s-au arătat la judecăţi şi li s-au mulţumit după aceea fără a mai face acest fel de împotrivire, dar pentru ca să nu mai rămâie vreo bănuială la mijloc şi cuvânt în împricinuire au înfăţişat pe cuviosul Isaia iconomul sfintei mitropolii de au venit la logofeţie cu condica mânăstririi Aninoasa şi parabolisind copia de mai sus arătată cu condica s-au găsit cuprinzătoare întocmai şi s-a adeverit şi de logofeţie această copie. Deci în vreme ce în urma hotărniciei a 12 boieri ot leat 7228 (1720) iulie 1, care s-a întărit de cinstitul divan, peste 29 de ani, adică la leat 7257 (1749) iule 20 - s-a făcut altă hotărnicie moşiei Coteşti de 24 de boieri - 2 portari orânduiţi prin porunca măriei sale Grigore Ghica Vodă, după nemulţumirea cu care s-a fost arătat, atunci moşnenii Coteşti la mai sus numita hotărnicie a 12 boieri, că s-au năpăstuit şi aceşti din urmă 24 de boieri hotărnici, amerisind această hotărnicie, au tras moşia Coteştilor pe patru locuri şi au găsit la mijloc în Silişte pe despre apus pe apa Bughii din hotarul Godenilor în jos până în hotarul Vlădenilor stânjeni 3108 şi la capul despre apus stânjeni 3955 şi la mijloc despre răsărit de apa Bughii din hotarul Godenilor în jos până în hotarul Vlădeştilor stânjeni 3708 şi la capul despre răsărit 3073, găsind la fiecare trăsură stânjeni mai mulţi decât se cuprinde în cea mai dinainte hotărnicie a 12 boieri asupra căreia se jeluiau moşnenii atunci că s-au năpăstuit şi după dreptate, împărţind această sumă de stânjeni pe din două. Au dat aceşti 24 de boieri partea mânăstirii Aninoasa din jos dinspre Vlădeni în sumaă de stânjeni şi cu pietre, iar partea cea din sus dinspre Godeni, au dat-o moşnenilor Coteşti, cu atâţia stânjeni câţi au dat şi mânăstirii şi această carte de hotărnicie dovedindu-se adevărată, după cum în cele din urmă au cunoscut-o şi pârâţii Godeni rămânând fără cuvânt. De aceea carte de hotărnicie a 12 boieri ot leat 7228 (1720) au rămas stricată, cu hotărnicia cea din urmă a 24 de boieri şi după tot cuvântul dreptăţii urmează a se da stânjeni Coteştilor după cuprinderea mai sus numitei cărţi de hotărnicie a 24 de boieri, între care este iscălit şi chiar unul dintre moşnenii Godeni şi este urmată această din urmă hotărnicie cu stăpânirea fără prigonire în diastină de 81 de ani trecuţi precum înşişi pârâţii Godeni cunoscând această dreptate a Coteştilor au cerut că de va fi copia de hotărnicie a 24 de boieri întocmai după condică, să se urmeze după dânsa şi aşa se cuvine acum a se porunci de către cinstitul divan la hotărnicia ce-şi va lua amândouă eventualele părţi să se urmeze cu tragerea moşiei Coteştilor şi cu împlinirea sumei stânejnilor întru toate întocmai. După această din urmă carte de hotărnicie a 24 de boieri ot leat 7257 iulie 20 şi după această urmare de a se dovedi vreo călcare urmată ori de Coteşti din moşia Godenilor sau de Godeni din moşia Coteştilor, să cerceteze hotarnicii venitul acestei călcări după anaforaua dumnealor veliţilor boieri şi să le dea în scris spre a se pune parte ce va fi urmat acea călcare să împlinească dreptul celeilalte părţi. Dar fiind la mijloc hotărârea cinstitului divan, cu coprinderea mai sus arătată, rămâne ca iarăşi de către cinstitul divan să se dea acea desăvârşită hotărâre asupra pricinii în ce chip să urmeze (2 iunie 1829 - Ştefan Bălăceanu, vel logofăt (Arhiva Parohiei Godeni. Şi acest act a fost copiat tot de preotul Ion Răuţescu. Despre actele copiate de dânsul spune: „Copiate întocmai după originalele cirilice de la Academia Română şi Arhivele Statului." El nu dă amănunte despre manuscrisele consultate; fiind cunoscut ca un cărturar pus în slujba adevărului, dovedind foarte multă exactitate în copierea sau indicarea surselor - în monografiile sale - se poate crede pe cuvânt mai ales că până în prezent aceste acte nu au fost publicate în colecţia de documente privind istoria României.)).
13. Încadrarea ca boirenaş mazil a lui Ioniţă Dumitrache. Nu s-au găsit încă documente pentru a preciza poziţii mai ridicate pe care le ocupau unii locuitori ca Ion Cercel, Constantin Ghizdaveţ, fraţii Buldohan şi alţii. În 1 ianuarie 1854 Ioniţă Dumitrache este confirmat în poziţia de boierinaş mazil printr-un document deosebit: Sfatul Administrativ al Principatului Ţării Româneşti. Ioniţă Dumitrache din satul Godeni, judeţul Muscel, dând la vistieria satului toate încredinţările cerute pentru a se cuviinţa pe temeiul dispoziţiilor nescrise prin Regulamentul Organic s-a aşezat la orânduiala boierinaşilor mazili. Pentru aceasta i s-a dat acest document la mână încredinţat cu iscăliturile şi pecetea Sfatului Administrativ după care urmând toate îndatoririle legiute pentru mazili, va dovedi şi toate drepturile şi privilegiile hărăzite îndatoririlor acestora. (Şeful Departamentului Vistieriei - ss. Nicolae Băleanu - secţia T. Anul 1854 luna Ghenarie - nr. 77 Bucureşti (Arhivele Statului Piteşti. Fondul de acte vechi Ion Dumitrache. Ioniţă Dumitrache era trecut la această poziţie din mai 1836))
14. Construirea localului de primărie. Primăria a funcţionat în casă închiriată vreme de patru ani la Din al Badii (Mărturisirile lui Ion I. Dumitrache, Nicolae Ispas, Constantin I. Proca, Sfatul sătesc a avut local propriu pe un loc în partea sudică şi ocupând chiar o porţiune din terenul pe care se află amplasat căminul cultural.). În 1870, s-a construit local nou de primărie, aşezat cu faţa spre gârlă, cam la jumătatea clădirii şcolii celei vechi, în fiinţă şi astăzi. La 3 noembrie, primarul Ion Dumitraşcu încheie un proces verbal în care spune: „Astăzi la 3 noembrie, adunându-se în pretoriul primăriei şi în şedinţa publică ţinând cea din urmă licitaţie pentru darea prin licitaţie a construirii din nou a localului primăriei şi mobilierului şi compus dint-un garderob în înălţime de un stânjen, în lăţime de şase palme domneşti, cu trei poliţe înlăuntru, uşile în canaturi cu balamale şi broască, una masă de cinci palme domneşti pătrată, faţa cu cutie şi broască, două scaune cu rezemători, tot acest mobilier lucrat de tâmplar şi dintre toţi concurenţii ce au fost prezenţi, niciunul nu a lăsat în folosul comunei cu preţ mai favorabil, decât dumnealui Nicolae Ştefan Dumitraşcu cu cifra de lei noi 445 bani 50 şi astfel că şi-a adjudecat pe persoană pentru care dar s-au dresat prezentul proces verbal subscris de noi parte licitată şi persoanele ce au fost prezente şi care proces împreună cu lista de licitaţie se va înainta prin domnul subprefect la aprobare onor Comitetului permanent. Semnează Ion Gh. Dumitraşcu, primar; Dan Neagoe, Nicolale Arsene, Ion Iorga Ispas, Ion Iancu Grigore, Nae Ştefănescu, preot Constantin duhovnicul, membri; Nicolae N. Frăţilă, Nicolae Gheţea şi Din Ispas, faţă" (Arhivele Statului Piteşti. Dosarul respectiv pe 1870). La 14 decembrie, Comisia permanentă comunică: „Aprobă atât preţul ieşit la licitaţie ţinută care este prevăzut în bugetul acelei comune pentru anul viitor 1871, cum şi condiţiile care se vor face cunoscute acelui consiliu comunal prin subprefectura respectivă". Semnează Gheorghe Bilciurescu, Ion Beştelei, Scarlat Angheleanu şi Ion Săndulescu (Arhivele Statului Piteşti. Dosarul respectiv pe 1870). La licitaţie au luat parte preotul Constantin duhovnicul, Ion Gheorghe Dumitraşcu, Dan Ion Neagoe, Nicolae Ghizdaveţ, Ion Iancu, Ion Gheorghe Dumitraşcu, Gheorghe Nicolae Grigore, Nicolae Nicolae Frăţilă, Nicolae Ştefan Dumitraşcu; sumele pentru care au licitat au fost între 705-446 (Arhivele Statului Piteşti. Dosarul respectiv pe 1870).
15. Mişcarea sătească împotriva preotului Constantin Diaconescu. În urma demersurilor preotului Constantin Diaconescu a fost adus hotarnicul Pandele Marinescu ca să facă hotărnicia satului. Preotul avea petece înfundate şi voia să le comaseze după Mal. Hotărnicia făcută nu s-a respectat; preotul după ce a primit patru pogoane de pământ s-a împăcat cu sătenii, care a cedat definitiv numai după ce s-a produs mişcarea sătească pentru pedepsirea lui. Sătenii fiind nemulţumiţi de hotărnicia lui Pandele Marinescu, care comasase petecele înfundate ale preotului şi aflându-se în ritm cu mişcarea ţărănească cu efecte serioase în unele judeţe, în noaptea de 31 mai 1882 fiind constituiţi într-un grup format din: Ion Gh. Dumitraşcu, Gheorghe Dumitrache, Tănase şi Ion Vlăduţă, Constantin Dumitraşcu şi Constantin Sandru, îl urmăresc pe preot în propria locuinţă, dar cu mare greutate scapă cu viaţă.
Sătenii s-au ridicat pentru a-l pedepsi, răsplătindu-l pentru hotărnicia samavolnică ce făcuse.
16. Construirea localului de şcoală. După ce vechiul local din Proculeşti - azi căminul proprietate Petre David - a fost demolat din cauza vechimii, în 1898, Primăria, din bugetul comunal, fiind ajutată de Casa Şcoalelor, ridică un local de şcoală, constructor fiind antreprenorul Antonio Marchetti din Câmpulung. Localul deşi are o existenţă de trei sferturi de veac este în fiinţă şi astăzi. După ce nu s-a mai putut folosi vechiul local, până la cel actual s-a funcţionat aproape un sfert de veac în case închiriate, una a lui Ion C. Cârstea şi alta a preotului Constantin Diaconescu, prima în Godeşti şi cealaltă în Valea Sucetului.
17. Semne în favoarea ţăranilor la 1907. Mişcarea ţărănească din 1907 a acţionat puternic în ţară. Ea s-a simţit şi în Godeni prin urmărirea ceferistului Gheorghe Niculescu suspectat pentru vederi progresiste. A stat ascuns în proprietatea lui Gheorghiţă al Savului până s-au liniştit lucrurile.
18. Primul război mondial. Acest război (1916-1918) a fost cunoscut din plin de fiii satului. S-au făcut tranşee pe vârful Ghilanului, pe Coasta Popii, cele două masive dominante ale satului, dar luptele au ţinut mai puţin de o zi. În sat s-a instalat comandatura germană şi se luau cetăţenilor întrebuinţând metode aspre: lapte, ouă, carne. De frica nemţilor lumea s-a ascuns în Valea Mătuşii, vechi loc de retragere. Nemţii ridică clopotul cel mare de la biserică pentru a-l folosi la turnarea obuzelor. Fii satului au luptat în Dobrogea, în jurul Bucureştiului, în lunca Argeşului, în munţii Muscelului, în Moldova dar mulţi au murit seceraţi de tifos exantematic. Se cunoaşte că pe cele două versante ale satului s-au făcut tranşee, încă înainte de ânceperea războiului. În comunicatele de război, Godenii apar prima dată în discuţie la 11 noiembrie 1916, când generalul Cotescu, comandantul corpului II Armată, în ordinul nr. 924 spune: „Am luat măsuri a se retrage de pe front restul brigăzii a III-a Călăraşi care se va aduna la Godeni cu o baterie spre a avea o trupă mobilă spre aripa stângă spre orice eventualitate" (Mareşalul Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război (1916-1918), Ediţia a III-a, Editura Cultura Naţională, 1937, pag.399). Cu raportul nr. 951 din 14 noiembrie 1916, acelaşi general raporta Armatei a II-a: „Forţele inamice aproximativ două batalioane cu mitraliere se îndreaptă concentric spre Domneşti, înaintând spre Muşeteşti-Valea şi pădurea Brătiei. S-a ordonat ca brigada a III-a Călăraşi să oprească înaintarea inamicului în direcţia: Domneşti-Godeni rezistând succesiv pe înălţimile ce se găsesc pe această direcţie (Mareşalul Alexandru Averescu", Notiţe zilnice din război (1916-1918), Ediţia a III-a, Editura Cultura Naţională, 1937, pag.400). Mareşalul Averescu a scris la 13 noiembrie 1916: s-au făcut o nouă grupare de forţe, creându-se un grup sub comanda generalului Prezan pentru a opri înaintarea inamicului din vest şi sud vest, din direcţia Olteniei unde se prăbuşise frontul. Corpul I Armată se va retrage pas cu pas în zona dintre Argeş şi râul Bratia (Acesta este la 3-4 km departe de Godeni), păstrând comunicaţia Muşeteşti-Domneşti-Berevoieşti-Câmpulung. Retragerea grupului Nămeşti era în funcţie de felul cum se desfăşura Armata I-a care avea sarcină să păstreze comunicaţia Muşeteşti-Domneşti-Berevoieşti-Câmpulung (Mareşalul Averescu, opera citată, pag.101). La 14 noiembrie, Averescu scria: dreapta Armatei I-a s-a retras la sud de Curtea de Argeş, iar detaşamentul ei de legătură cu Armate a II-a a părăsit Muşeteşti, trecând la Bălileşti în Valea Bratia. Două batalioane inamice înaintează spre Domneşti. Armata I-a se retrage în mod precipitat - aceasta în ziua de 16 noiembrie (Mareşalul Averescu, opera citată, pag.103-108). Deci punctul critic pentru Godeni a fost intervalul 11-16 noiembrie. După ce Armata a II-a a pierdut poziţiile începând retragerea, a început retragerea şi grupul Nămăeşti. În sat, în localul Băncii Populare „Cuvioasa Paraschiva" s-a instalat comandatura germană, de care am vorbit mai înainte şi prin jandarmi şi primărie a început să strângă provizii pentru armata lor. Dar înainte de aceasta unii şi-au căutat loc de ascunziş în Valea Mătuşii, iar alţii au luat drumul refugiului îndreptându-se spre sud, ca după aceea să ia drumul Moldovei; n-au ajuns decât până la Drăghici, căci fiind întâmpinaţi de nemţi, s-au înapoiat (Mărturii ale bătrânilor: Ion I. Dumitrache, Constantin Gh. Mălăncioiu, Nicolae I. Ispas, Năstase Sandru, Elisabeta Argeşeanu, Ion Grigore Ghizdaveţ, din anii 1946-1948).
19. Al doilea război mondial. Ca în orice război şi poate cel mai mare dintre ele, cel de al doilea război mondial a cerut importante sacrificii materiale. Numărul morţilor în lupte depăşeşte pe cel din primul război mondial. Au murit sau au dispărut următorii: Enache N. Alexandru, Mălăncioiu Gheorghe, frăţilă Gheorghe, Gheorghe Dumitru, Ilie Nicolae, Niţu Vasile, Arsene C.C. Ion, Andriţoiu Gheorghe,Diaconu Nicolae, Dragomir Ion, Costea Nicolae, Diaconu S, Gheorghe Nicolae şi Gheorghe Dumitru (Lista este extrasă din registrele de satare civilă ale satului Godeni).
20. Constituirea unei comune noi. Comuna Godeni aşa cum se înfăţişează astăzi ca fiind întinsă pe un vast teritoriu, cuprinzând cinci sate: Godeni, Coteşti, Capul Piscului, Malu şi Bordeeni, a luat fiinţă la 5 iunie 1968, când s-a constituit consiliul Popular şi cu el noua formă de conducere a administraţiei locale, prin muncitori, ţărani şi intelectuali.
Aspecte ale mişcării sindicale şi muncitoreşti în care au militat muncitori din Godeni
Ion bucur Duţă care a lucrat toată viaţa la brutărie este un exemplu de luptător în mişcarea sindicală. A luat calea brutăriei fiindcă era ţăran sărac şi avea o casă de copii. De la el se păstrează două tablouri care reprezintă momente ale mişcării sindicale bucureştene, din anul 1912. În ele se disting proletari din Godeni, care însă nu se mai află în viaţă ca: Constantin Eftene, Petre Stătoiu, Ion Savu, Constantin C. Dumitraşcu şi bine înţeles Ion Duţă, toţi de meserie brutari. Un tablou intitulat: „Lucrători brutari" în 13 mai 1912, fotografiaţi la moara Ciurel. Ambele tablouri sunt în strânsă legătură şi reprezintă pe manifestanţi înainte şi după grevă, iar cel de al doilea îi reprezintă în stare de arest în faţa tribunalului (Tablourile ne-au fost comunicate de Eleonora Gh. Arsene).
O participare progresistă a satului esate mica răscoală care are loc la 1888 încadrată în răscoala de amploare care a avut loc în ţară pornită împotriva preotului Constantin Diaconescu, care prin achiziţia de terenuri îşi satisfăcea lăcomia de pământ, mulţi oameni săraci au vrut să cumpere pământ dar s-au izbit de rezistenţa preotului, cu care chiar s-au judecat la Curtea de Casaţie (După mărturiile lui Ion Dumitrache, Năstase Sandru, Păun Ghizdaveţ, Maria savu (Mieiloaia), Paraschiva Dumitraşcu (a Chiţii) şi Gheorghe Pantilimon). Înainte de noaptea atacului, primarul se luase la trântă cu preotul încercându-i puterile. El a fost ajutat de un grup de săteni care au fost arătaţi la capitolul „Evoluţia istorică". Răscoala s-a produs în noaptea de 31 mai 1888. Preotul s-a ales cu ceva tăieturi la mâna dreaptă şi la gât. Se pare că scopul nu a fost să-l omoare ci numai să-l sperie mai puternic. Fraţii Tănase şi Ion Vlăduţă s-au ales cu ani grei de închisoare executaţi la Focşani. Se cunoaşte că preotul s-a purtat urât cu ţăranii cu ocazia hotărniciei din 1883 (După mărturiile lui Ion Dumitrache, Năstase Sandru, Păun Ghizdaveţ, Maria savu (Mieiloaia), Paraschiva Dumitraşcu (a Chiţii) şi Gheorghe Pantilimon).
Şi în satul Godeni, răscoala din 1907 a avut ecou. Gheorghe Niculescu care era ceferist a fost suspectat şi a trebuit să stea trei zile într-o butie aşezată cu gura în jos, fiind urmărit de jandarmi. Niculescu a fost iubit de săteni fiindcă le da îndrumări şi le făcea petiţii. Ca orice ceferist era un om cu vederi înaintate. Oligarhia locală îl considera venetic şi urmărea să-l scoată din comună. Unul din ei îi spunea: „Să-l dăm afară ca pe o buruiană rea" (Mărturia lui Ion Gh. Costea, care aprecia just acţiunea lui Niculescu).
La acţiunea progresistă a înaintaşilor se adaugă şi strădania pentru făurirea unor zori mai bune ducând lupta în condiţii de asuprire din partea guvernanţilor burghezo-moşiereşti, distingându-se doctor Iulian Manu, Gheorghe Gh. Schiteanu şi comuniostul ilegalist Ionel Marghitoiu. Studentul medicinist Iulian Manu întreţinea la Godeni discuţii publice la horă, arătând caracterul injust al războiului dus de Mussolini în Abisinia şi demasca în acelaşi timp pe legionari, care ca unelte inconştiente şi oarbe ale fascismului, susţinea pe Franco în timpul războiului civil din Spania (Câmpulung-Muşcel. Ieri şi azi, istoria oraşului, Câmpulung-Muşcel, 1974, pag. 187).
Activitatea sindicală şi politică a fost desfăşurată de mineri şi brutari cu mare avânt. Şi intelectualii şi-au adus contribuţia la dezvoltarea progresului politic şi profesional în condiţiile în care au trăit îndeosebi între cele două războaie. Minerii au avut o activitate puternică în timpul celui de-al doilea război mondial şi intelectualii şi-au adus contribuţia înainte şi în timpul celui de al doilea război mondial. Brutarii s-au ridicat ca o ripostă la 1912 împotriva legii meseriilor din 1912. Ei participau la o mişcare de stradă în Bucureşti, bine organizată, alături de alte categorii muncitoreşti, cum îi arată tablourile anexate, înainte şi după greva din iunie 1912, adunaţi pe câmpul de la moara Ciurel; înainte de grevă şi arestaţi în faţa tribunalului după grevă.

 

Viaţa Economică

Economia satului Godeni, sub regimul moşieresc a purtat amprenta economiei generale din acea vreme, ea fiind foarte înapoiată, formele de exploatare capitalistă se împleteau cu rămăşiţele feudale. Bogăţiile subsolului şi cele mai bune terenuri de cultură se găseau în mâinile capitaliştilor şi chiaburilor. Industria era slab dezvoltată şi înzestrată cu utilaje vechi, adâncind înapoierea economică. Bogăţiile erau exploatate neraţional. Nu se făceau explorări noi şi nu se putea şti pe ce se contează în viitor. Se adaugă lipsa unei tehnici moderne în industrie. Ţăranii fiind lipsiţi de unelte moderne practicau o agricultură înapoiată. Din această cauză, recoltele erau slabe şi nestabile (Victor Tufescu, Claudiu Giurcăneanu şi Aurel Banu, Geografia Repuiblicii Populare Române, Editura didactică şi pedagogică, 1965, pag. 141-142). Nu se poate dezbate în satul Godeni problema economică pe perioade istorice. Epoca feudală însă se desprinde cu claritate. Se dezvoltă industria casnică, dar scade numărul proprietarilor de pământ. Pământul fiind puţin şi slab productiv, în epoca mai nouă, face ca mulţi ţărani să ia drumul oraşului pentru a-şi câştiga existenţa, vânzându-şi mâna de lucru şi practicând unele meşteşuguri. În mina locală de cărbuni puţini îşi găseau de lucru în sistemul rudimentar de atunci; cei mai mulţi luau drumul brutăriei. Muncitorii îşi câştigau existenţa vânzându-şi dreptul la subsol. Până nu demult obiectivele economice ale satului erau: mina de cărbuni, secţia de pulpare, două darace, două mori şi patru cârciumi. Pentru a se aproviziona cu porumb, pentru că localitatea era deficitară, unii locuitori se duceau cu mere, pere, prune opărite în Vlaşca sau Teleorman şi în schimbul acelor fructe primeau porumb. În târgul de la Vinerea Mare, localnicii se aprovizionau cu cele necesare pentru iarnă: varză, zarzavat, articole de îmbrăcăminte: zeghi, cioareci, obiele, opinci, ii, fote. Mai demult tolbaşii aduceau ţesături orăşeneşti pe care le vindeau tot la acest târg. Târgul din Vinerea Mare este un fapt economic şi comercial. El era profitabil nu localnicilor, ci celor care se ocupau cu negoţul şi băteau anumite târguri. Acest târg pentru localnici însemna acoperirea sărăciei. Ei cumpăr şi articole care aici se aduceau pe o scară mai redusă, fie din nepricepere, fie din lipsă de timp, dedicându-se altor îndeletniciri. Situaţia economică din vremea acea se desprinde din unele statistici. Dintr-o statistică din anii 1886-1899 desprindem îndeosebi creşterea vitelor, se adaugă borhotul din prune, recolta de fân, număr de case, numărul capilor de gospodărie. Se dă această situaţie: pentru anul 1886: vedre de prune 722, care de fân 725, case 208, locuitori 158, boi 155, vaci 180, oi 54, capre 106, cai 7, râmători 252; pentru 1887: 4208 vedre, care de fân 715, case 210, locuitori 144, boi 250, vaci 275, capre 112, cai 11, râmători 280; pentru 1895: vedre de prune 1000, care de fân 250, case 206, locuitori 890, boi 250, vaci 200, oi 124, capre 199, cai 13, râmători 188, poverne 15, contribuabili 180, junci 101, junici 100, pentru anul 1896: vedre de prune 2000, care de fân 220, boi 350, oi 200, capre 100, cai 6, contribuabili 185; pentru anul 1899: care de fân 1000, boi 100, vaci 100, oi 330, capre 80, cai 15, contribuabili 200, junci 115 şi junici 91. Datele de mai sus rezultă din dosarul nr. 6/1886, dosar nr.71/1887, dosar nr. 51/1895, dosar nr. 11/1897, existente în fondul Prefecturii de Muscel al Arhivelor Statului Piteşti şi adresa nr. 7057 din 28 septembrie 1899 a plaiului Nucşoara existentă în acelaşi fond. Fânul în anii 1895 şi 1899 este redat în tone. Pentru anul 1899, mai adăugăm o moară şi 90 de viţei.
Activitatea economică desfăşurată de locuitori o desprindem şi din actele practicate de ei. Dintr-un act din 20 aprilie 1816 rezultă că Matei Godescu şi nepotul său Nicolae vând lui Constantin Andriţoiu şi lui Dumitrache, ginerele său un măr sălciu în lovul de la Bîsă pe preţul de trei taleri; fie că terenul a fost vândut mai înainte şi vânzătorii şi-au rezervat dreptul asupra mărului, fie că vând mai întâi mărul şi îşi rezervă dreptul să vândă terenul mai târziu. La 19 iunie 1925, Ion Constantin Godescu vinde un loc cu plute în Valea Muestrii împreună cu trei meri ce se află pe acel loc, lui Dumitrache Staicu Albescu pe preţul de 12 taleri. La 30 noiembrie 1837, moşul Godescu vinde lui Ioniţă Dumitrache Staicu patru pogoane de pământ în Căbarta pentru suma de 160 de lei pentru a putea suporta cheltuielile la facerea hotărniciei. La 25 aprilie 1845, Nicolae Vlaicu Popescu îi vinde lui Ene Căpraru, un măr alb la Curătură, alături de Coasta Popii pe preţul de 8 lei. La 20 august 1850, Dinică Ion după Vale vinde lui Ioniţă Dumitrache un pogon de pământ în Căbarta de sus pe preţul de 200 lei pentru a plăti o datorie a tatălui său. La 5 martie 1785, Staicu Albescu face un testament fiului său adoptiv Dumitrache în care spune că lasă soţiei sale parte din moşia de la Albeşti; îi lasă vite, lucrurile casei, fiare de plug, iar ea la rândul său să le lase lui Dumitrache. Averea din Albeşti se compune din cămin de casă şi vite; parte din moşia cumpărată de la Bucur Purcărea le lasă fraţilor săi căci surorile au fost înzestrate mai înainte. La 20 martie 1785, testamentul este întărit de judecătorul Gheorghe Viver, Nicola serdarul şi mai mulţi preoţi. La 5 martie, Voica îi lasă lui Dumitrache o casă în mahalaua Sfântul Nicolae, o vie în Dealul Ciocăneştilor, o holdă de cânepă peste râu, moştenită de la Manole; o holdă moştenită de la Albescu; o livadă de fân în Horhoitoarea din Stoeneşti, un cămin de casă la fântâna de piatră şi o livadă de pruni la Godeni. Şi la acest testament ia parte judecătorul Gheorghe Viver, serdarul Nicolae şi Nicolae Mazilu şi mai mulţi preoţi, menţiunea fiind făcută la 20 martie. La 25 aprilie 1837, Ion Constantin Godescu dă un înscris lui Radu Simion Pandele în care spune că a dat de zestre sorei sale un petec de loc pe care el l-a cumpărat de la cumnatul lui şi s-a sculat Radu ca să răscumpere acel petec de loc şi pentru că acel petec îl vânduse a trebuit să-i dea alt loc în schimb, în suprafaţă de un pogon. Locul l-a dat la Brusturi sau Lazuri şi pentru un măr i-a dat un nuc, iar pentru alţiu doi meri i-a dat un măr creţesc. La 24 august 1847, s-a făcut o foaie de ispaşe pentru că Joiţei, soţia lui Ioniţă Mamulea, i s-a stricat o grădină de porumb de vitele Mariei Constantin Şerban. La 18 octombrie 1839, Ene Tudor Căpraru dă un înscris lui Nicolae Ştefănescu că l-a împrumutat cu suma de lei 165. Acelaşi la 6 martie 1844 dă un înscris că a fost împrumutat de Nicolae Ştefănescu cu suma de lei 90. La 25 mai 1849, Constantin Vlăduţă se împrumută la Ion Dumitrache cu suma de 42 de lei. La 27 martie 1851, Judecătoria stabileşte epitrop asupra casei lui Iosif Nemţoiu pe Nicolae Godeanu, comunicându-i regulile pe care trebuie să le respecte. La 12 mai 1852, Gheţea Ciungu dă un zapis lui Ioniţă Dumitrache că având nişte meri pe pământul acestuia, a venit de la Suptcârmuire şi s-a împăcat primindu-şi drepturile. La 19 august 1856, Oprea Simion Simion Niţă Mamulea spune ca să rămână buna cumpărătoarea din 22 august 1852 şi Ioniţă Dumitrache i-a mai dat 100 de lei, în afară de 132 lei daţi mai înainte şi s-a stins neînţelegerea dintre ei. La 16 ianuarie 1849, Ion Mareş face o foaie de zestre fiicei sale Ioana, dându-i jumătate din locul de la Solda şi jumătate de la Nucii Unchiaşului, doi boi, o vacă, o rochie şi un antiriu de samalagea, o rochie de stambă, o fermenea de tibet, scurteică lungă îmblănită, 7 ii bune de mătase, două cămăşi bune, trei ii de purtare, şase perne cu faţa de lână, două mărimi, două peşchire de bumbac , patru peşchire de purtare, un cearceaf pentruxtron (Cearceaf pentru tron. Ţesătură din cânepă sau bumbac cu care se acoperea lada de haine sau pânzeturi. Prin tron se înţelege o ladă în care se păstrează mălaiul sau alte alimente, deobicei în casa mare, unde nu se făcea foc şi nu erau variaţii de temperatură ca mălaiul să tragă sau să mucegăiască.), una masă, una faţă de masă, două brâie, trei fote, o zeghe, o pătură, o scoarţă, un procov şi o pereche de desagi. La 15 martie 1830, divanul hotărăşte să se facă noi măsurători pentru a se stabili hotarul dintre Godeni şi Coteşti. Actul este semnat de mitropolitul Neofit, episcopul Ilarian al Argeşului, Barbu Văcărescu, Constantin Bălăceanu, Grigore Băleanu, Grigore Filipescu, Mihalache Ghica, Dumitru Radovici, Enache Arghiropol, Dumitrache Ralet, Ştefan Bălăceanu, Mihai Manu şi Nestor Ralet. La 26 septembrie 1831, Iordache Golescu face un raport în care arată că au fost orânduiţi hotarnici Iancu Greceanu şi Alexandru Popovici, că la început s-a prezentat Alexandru Popovici, fără Iancu Greceanu şi ulterior Iancu Greceanu fără Alexandru Popovici, Godenii refuzând să ia parte fiind ocupaţi cu culesul viilor, adunatul prunelor şi strânsul porumbului. Procesul purtat cu Coteştii a fost de lungă durată. Godenii au câştigat punctul Prigonirea-Borea, totalizând 10 pogoane de pământ, după patruzeci de ani de demersuri, judecăţi, amâmări, bacşişuri şi plocoane, care s-au ridicat la suma de 10.000 lei. Din actele prezentate avem o oglindă a vremurilor mai vechi sau mai noi a preocupărilor materiale care influenţează viaţa sătenilor. Din ele se desprinde lupta nesfârşită pentru glia atavică de pământ şi înfrângerea evidentă a unui mare număr de titulari de drepturi. Viaţa economică şi în Godeni a trecut prin fazele prin care au trecut mai toate satele ţării noastre. De timpuriu s-a semnalat clasa ţăranilor aserviţi. Suprafeţele de cultură erau mici. Feudalii stăpâneau multe sate. Ca proprietari de pământ ţăranii erau organizaţi în obşti. Ţăranul stăpânea vatra satului, iar obştea-câmpul. Cu timpul s-a produs o diferenţiere de averi şi aceasta a dus la destrămarea obştii. Satele au fost cotropite din cauză că obştile au slăbit. Anumite evenimente, răscoale şi războaie au influenţat starea materială a ţărănimii.
În satul Godeni ocupaţia importantă a fost creşterea vitelor cu mult mai veche decât agricultura însăşi. Din situaţia statistică ce anexăm rezultă că această ocupaţie era puternică şi în deplină dezvoltare. Documentele cercetate la arhivele Statului Piteşti dovedesc cu prisosinţă acest lucru (Dosar nr.6/1886. arhivele Statului Piteşti. Fond Prefectura de Muscel. Dosar nr. 71/1887. Dosar nr. 51/1895. Dosar nr. 11/1897; adresa nr. 7057 din 28 septembrie 1899 a Plaiului Nucşoara). Specificul actelor practicate în secolul trecut nu interesează numai viaţa agricolă a cărei emanaţie sunt, ci şi viaţa economică însăşi. Agricultura prezintă numeroase aspecte. Se fac înstrăinări de pământ pentru plată de datorii, pentru a suporta cheltuielile hotărniciei, pentru procurarea de bani pentru cheltuieli mărunte, cum rezultă din zapisul moşului Godesc din 30 noiembrie 1837 care vinde lui Ioniţă Dumitrache patru pogoane de pământ pentru a suporta taxele hotărniciei, zapisul din 26 iunie 1849 al lui Radu sin Pandele din Mal care vinde un petec de loc sub Râpa Malului, zapisul din 20 august 1850 al lui Dinică Ion după Vale care vinde un pogon la Căbarta de Sus lui Ioniţă Dumitrache, zapisul lui Ion Constantin după Vale, care vinde aceluiaşi Ioniţă Dumitrache 25 de prăjini de pământ la Căbarta cea înaltă; alte acte privesc înstrăinări de pomi: 20 aprilie 1816, Matei Godescu vinde lui Constantin Andriţoiu şi ginerelui său Dumitrache Staicu un măr sălciu în locul de la Bîsă; la 19 iunie 1825, Ion C. Godescu vinde un loc cu plute şi trei meri pe el lui Dumitrache Staicu; la 25 aprilie 1845, Nicolae Vlaicu Popescu vinde lui Ene Popescu un măr alb la Curătură; unele acte sunt testamente. Un împrumut important, în sumă de 2600 lei face Nicolae Dumitrache negustorul la Nicolae Nicolau din cîmpulung la 16 ianuarie 1859; restituirea sumei o ia asupra sa Ioniţă Dumitrache, care primeşte în schimb exploatarea viei din dealul Ciocăneştilor. Forme juridice sunt şi hotărniciile care fac comasări, schimbări de terenuri însuşite pe nedrept.
Locuitorii satului au avut drepturi la păduri. Floarea N. Dumitrache a deţinut 298 de dramuri în Năvap şi 26 de dramuri în Ciocanul. Din obştea moşnenilor Berevoieşti înfiinţată la 1915 făceau parte 93 de membri din Godeni; 53 de membri aveau drepturi atât în Ciocanul, cât şi în Năvap, iar 40 aveau drepturi numai în Năvap (V.V.Caramelea, Obştea Năvapului, 1937, Tipografia GH. N. Vlădescu, pag. 30). Şi în hotarul satului au fost numeroase păduri. Când satul nu era aşa populat, pădurile se întindeau dinspre luncă până în gura Costişului. Tulpinile, Opritura de Tufani amintesc pădurile care au fost în partea de răsărit a satului. Unele acte amintesc de angajări de pădurari.
Pulsul economic al satului este explicat şi de hotărnicii. Hotărnicia din 20 iulie 1749 a fost făcută de o comisie de 24 boieri hotarnici, cu reprezentanţi de-ai Godenilor şi ai Coteştilor. Cea mai veche hotărnicie este cea a Coteştilor din 1618, care aminteşte şi unele hotare ale Godenilor, apoi cea de la 1702, 1720, 1827, 1830, 1838,şi 1852 (Această hotărnicie este făcută de serdarul Ion Urianu, în perioada 1849-1852. La 1 februarie 1840, a fost chemat de Zmaranda Baloteasca la Lereşti pentru a face hotărnicie acestei moşii (Pr. Ion Răuţescu, cîmpulung Muscel, op. Citată, pag. 106)) şi 1883. Hotărnicia lui Bozianu din 1838 este importantă pentru că, pentru prima oară se vorbeşte de împărţirea moşiei pe patru moşii; la fel a PROCEDAT ŞI Ion Urianu, în anii 1849-1852. Cea de la 1883 a fost aducătoare de neajunsuri şi a trezit o mişcare a ţăranilor împotriva preotului din acea vreme, din cauza lăcomiei lui de avere. Viaţa nouă a satului se desfăşoară în condiţii optime. Standardul de viaţă este altul. Fiecare poate să se descurce mai bine, ca miner, colectivist, funcţionar, gestionar sau salariat de orice natură. S-au obţinut rezultate remarcabile. Îmbunătăţirea se datoreşte faptului că s-a aplicat pe scară largă ştiinţa conducerii şi s-a organizat în chip modern producţia şi munca. La baza acestor rezultate stă munca organizatorică.
Subsolul. Subsolul satului este o bogăţie apreciabilă care dă de lucru atât localnicilor cât şi celor din alte localităţi. Această bogăţie constă în lignit nou care a început să fie exploatat din 1890. La început, cărbunele se scotea de la suprafaţă şi se întrebuinţa la încălzit în casă. Primii cărbuni s-au scos de la Curătură. S-au găsit cărbuni la Mirişti, Muret, Pîrloage, Nucii Unchiaşului şi Cîrnu. Primii beneficiari ai ace4stor cărbuni au fost Fabrica de hârtie din Câmpulung şi o moară din Potcoava. Curând după descoperirea cărbunelui apar capitaliştii industriali;: în 1913, se înfiinţează societatea Lignitul la Pescăreasa. La Godeni, Stoicescu vroia să deschidă gură de mină la Stupiniţa, în Popeşti. La Muret, a deschis gură de mină Ion N. Frăţilă, fiind asociat cu Teclu din Bucureşti; mai târziu acesta vinde mina lui Cociu şi se înfiinţează societatea Combustibilul. Gheorghe Niculescu, locuitor al satului, originar din Jupâneşti, deschide gură de mină la Cârnu, fiind ajutat de inginerul verner şi contabilul Arghiriade.
În 1912, s-a înfiinţat cooperativa Progresul, sub conducerea lui Constantin Dumitru Gheorghe (1862-1938). În 1920, s-a înfiinţat societatea „Cărbunele" care ajuta Progresul cu capitaluri. În 1926, s-a înfiinţat „Bătaia" care a luat locul Progresului. Apoi s-a înfiinţat în 1930, societatea „Funicularul" având drept scop construirea unui funicular. În 1949, „Bătaia" a fost desfiinţată şi înlocuită cu „Întreprinderea Carboniferă". Cărbunele este cantonat în roci ponţiene având un strat de 2,2 şi 3,2 m, fără intercalaţii. A fost găsit şi castrul Jidava, ceea ce înseamnă că are o întrebuinţare foarte veche. Godenii este un principal centru minier (Dr. Tiberiu Moranu, C. Herbat şi A. Savu, Noua geografie a patriei, Ed. Ţtiinţifică 1964, pag.223). Industria minieră privită pe judeţ este cea mai veche ramură industrială a acestuia. Pe plan politic orientarea din totdeauna a minerilor a fost progresistă. Minerii şi-au făcut cunoscută poziţia antifascistă în acei ani 1938-1940 prin puternice acţiuni desfăşurate împotriva organizaţiilor fasciste (Gheorghe Ioniţă, Partidul Comunist Român şi masele populare, 1971, pag.84.).
Alte forme industriale.Secţia de pulpare, denumită impropriu de unii ca secţie de marmeladă nu face produse finite. Ca anexă are un cuptor de uscat prune, de mare capacitate. Munca acestora s-a desfăşurat multă vreme în cadrul „Societăţii Unirea". Fabrica lucrează numai în perioada achiziţionării de fructe.
Morile au o existenţă veche în cadrul satului. Un vad de moară este amintit de Alexandru Cuconul în hrisovul său din 4 mai 1627. Cea mai veche moară din timpurile noi este acea a lui Nicolae Ţtefănescu, situată la marginea de sus a satului. El a cumpărat-o de la Ștefan Cîrstea Ungureanu, Manu Mustea şi Ion Godea. A avut ca morar pe Moise Ungureanu şi sătenii îi spuneau morii, Moara lui Moise. Când s-a vândut moşia lui Ştefănescu, moara a fost cumpărată de Costantin a lui Ghiţă. Se crede că după Ştefănescu moara a fost deţinută de fiul său Gheorghe Ştefănescu care a vândut-o în fine la cei de mai sus. O altă moară a fost acea a lui Nae Şchiopu, aşezată la Podul Mare, a fost dobândită ulterior de preotul Constantin Diaconescu, fratele său care a avut moară şi la gura Văii Sucetului. Acesta a avut morar pe Ino Proca; moara, mai târziu a fost dobândită de preotul Constantin Godescu. Mai târziu a apărut moara de foc a lui Constantin I. Ghizdaveţ şi apoi acea a lui Petre Dumitraşcu. Altă moară este aceea mânuită electric, a lui Nicolae Dumitraşcu. În sat au funcţionat şi două darace de lână: unul al lui Petre Dumitraşcu şi altul al lui Constantin Enache.


Agricultura
1. Munca agricolă în cadrul stadiului de dezvoltare tehnico-materială se dezvoltă în condiţii bune. După o experienţă aproape milenară, de luptă cu greutăţi de tot soiul, agricultura nouă, socialistă a intrat pe făgaşul ei normal.
2. Mai înainte de a obţine rezultate optime concrete, s-a parcurs o etapă avansată, în sensul că înlăturându-se exploatarea omului de către om, pământul a trecut în proprietatea statului care asigură ca de roadele pământului să beneficieze cei ce muncesc, munca desfăşurându-se de către popor către el însuşi.
3. Munca agricolă privită în ansamblul ei se desfăşoară astăzi în cadrul Cooperativei Agricole de Producţie ce a luat fiinţă în 1960. Condusă cu pricepere de oameni ca: Petre David, Ion Popa, Alexandru Costea, Ion Văleanu, Nicolae Dumitrache, Elisabeta Dumitraşcu şi brigadieri ca: Ion Manu, Ion Ghizdaveţ, Gheorghe c. Proca, cooperatuva agricolă şi-a asigurat o ritmicitate în munca ei, îndeplinirea sarcinilor de plan, cointeres din partea cooperatorilor pentru executarea muncilor la timp.
4. Agricultura cuprinde două ramuri principale: cultura plantelor şi creşterea animalelor. În afară de importante întinderi de livezi cu ierburi, cooperativa deţine şi importante terenuri arabile pe care se cultivă porumb, cartofi şi nutreţuri furajere.
5. Cultura plantelor îşi are toată importanţa sa şi în prima ordine se impune atenţia care se dă pomilor fructiferi. Produsele pomicole au valoare atât pentru consumul intern cât şi pentru export, În trecut pomicultura nu a fost îndrumată şi organizată ştiinţific, recoltele erau slabe iar soiurile neselecţionate. Jumătate din efectivul pomicol era risipit în pomi răzleţi fapt pentru care nu îngăduia să li se facă o bună îngrijire. Prunii ocupau un loc însemnat şi alte specii de pomi erau neglijate. Legumicultura ocupă un loc scăzut dat fiind faptul că satul nu dispune de suficiente terenuri corespunzătoare acestui soi de cultură.
6. Creşterea animalelor este legată de cultura plantelor şi este importantă pentru că furnizează omului numeroase produse alimentare. Întreţinerea bună a vitelor s-a asigurat dintotdeauna de o bună bază furajeră, care este dată de păşuni şi de nutreţurile naturale şi cultivate - păşunile pe timpul verii şi nutreţurile pe timpul iernii.

 

În Godeni, au constituit păşuni naturale izlazurile: Valea Sasului, Poduri, Pescăreasca, Tulpini, valea Olteanului, Glod, Coasta Popii, Scaune, Sâpa, Hodoroaga, Valea Mieilor, Chiciura, Bucata, Codolbiile, Parosul, Valea Priboiului, Valea Dobrăii, Coasta Râului, Surpituri.
Acestea erau izlazuri mici, slab productive. Păşunea însă cea mai bună o constituia muntele Moşoroaele care în trecut (Multă vreme nu s-a cunoscut că satul Godeni a posedat anterior muntelui Moşoroaele, un munte, Rădilă aşa cum se arată într-un hrisov fără lună şi zi din 1529. Aici se întăresc proprietăţile lui radu, Coadă Clucerul şi alţii (Actul se găseşte în copie la Arhivele Statului Bucureşti, mss. 454) adusese frumoase venituri satului, cu toate că se afla la o mare distanţă de sat, în nordul comunei Lereşti, pe stânga Râului Târgului. Înstrăinarea muntelui s-a făcut între anii 1646-1757, din două motive: pe deoparte că situaţia materială amoşnenilor scade, iar influenţa şi acapararea de terenuri de către mânăstirea Cîmpulung, ca a tuturor mânăstirilor, creşte (Preotul Ion Răuţescu spune că muntele Moşoroaele se află pe Râul Târgului, la nord de oraşul Cîmpulung. A fost al unor locuitori din satul Godeni numiţi Radu, Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, dan, Vladislav şi Marti. L-au vândut egumenului Melhisedec dar boierii lereşti care erau vecini, au lepădat banii mânăstirii şi voiau să-l ţină. Matei Vodă, printr-o carte din 29 mai 1646 hotărăşte să ţină mânăstirea, muntele să fie stătător mânăstirii, căci l-au vândut şi l-au dat şi pentru pomană, căci pomana nimeni nu este volnic să o spargă şi Lereştii să nu mai aibă nici o treabă de acum înainte. Din altă carte a aceluiaşi voevod rezultă că în acel munte au avut parte trei moşi. Se vânduseră egumenului Melhisedec numai părţile a doi moşi. Mai târziu au dăruit părţile şi urmaşii celui de al treilea moş, aşa că, muntele a intrat întreg sub stăpânirea mânăstirii (Ion Răuţescu, Cimpulung-Muscel, pag. 121-122).


În aprilie 1646, satul reprezentat prin Radu Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, Vladislav, Martin, Dan dă la mâna părintelui Melhisedec, egumenul lavrei ot Dolgopol ca să ştie că au vândut două părţi din trei ale acestui munte; din a treia parte s-a dat mânăstirii o parte de pomană. Hotarele terenului vândut erau: Curmătura Dobriaşului, Piatra Detunată, apa Argeşelului, paragina şi pădurea de răşină în luncă. Vânzarea s-a făcut pe preţul de 50 de ughi. Actul este scris de popa Dumitru. Zapisul are acest conţinut: „Adică noi satul Godeni anume Radu, Urmălan, Brătilă, Razea, Negoiţă, Vladislav, Martin, Dan, scris-am acest al nostru zapis ca să fie la mâna părintelui Melhinsedec, egumen de la sfânta mânăstire ot Dolgopol de mare credinţă ca să se ştie că i-am vândut sfinţiei lui muntele nostru anume Moşoroasele, însă două părţi a doi moşi, însă o parte a unui moş nu s-a vândut că au fost trei părţi de toate. Iar din cea parte nevândută, iar are parte părintele, a treia de pomană la sfânta mânăstire. Însă să se ştie şi hotarele: Curmătura Dobriaşului şi din sus piatra detunată şi despre răsărit apa Argeşului hotar şi despre apus paragina toată şi pădurea cu răşină în luncă. Şi am vândut noi toţi aceşti oameni ce scrie mai sus de bună voia noastră cu ştirea tutror boierilor şi a vecinilor dimprejur şi a tuturor megieşilor drept ughi 50 gata. Însă să se ştie că mai vârtos pentru pomană, ca să ne scrie morţii la sfântul pomelnic, că de la moşi ni se trag acele moşii, însă două nume Bâra şi Diica şi am dat noi toţi acea moşie de bună voia noastră la sfânta mânăstire ca să-i fie moşie în veac. Alt nimeni treabă şi amestec să nu aibe că am dat noi mai vârtos pentru pomană. Şi pentru credinţă am pus degetele." (Scris luna aprilie 1646 Brătilă, Martin şi Dan)
Scris de popa Dumitru, eu radu Urmălan, Vladislav (Arhiva parohiei Godeni). Copie Ion Răuţescu. Actul nu este publicat în documentele Istoriei României.


La 10 septembrie 1656, Radu, feciorul lui Mihai din Godeni dă la mâna preotului Luca, egumenul mânăstirii Câmpulung, căruia îi vinde partea lui din muntele Moşoarele pe preţul de 3 ughi şi 5 costande. Când a făcut zapisul a fost de faţă: Marco şi Vuco postelnicul şi Brătilă din Godeni. A scris logofătul Traian (Arhiva parohiei Godeni, Actul nu este publicat în D.I.R.). Zapisul are acest conţinut: „Adică eu Radu feciorul lui Mihai ot Godeni, scriu şi mărturisesc că acesta al meu zapis ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui egumen popii Lucăi şi la tot soborul sfintei mânăstiri ot Câmpulung precum să se ştie că (atunci) când a fost în zilele răposatului Io Mihai Voevod, venit-au godenii la părintele egumen Melhisedec pentru ca să-i vândă un munte anume Moşoarele şi şi-au vândut părţile lor şi au dat şi de pomană sfintei mânăstiri. Iar când au fost anii în zilele creştinului Io Constantin Voevod, venit-am şi cu Radu la părintele egumen, popa Luca şi la alţi părinţi şi ne-am tocmit şi cu partea mea de munte drept ughi trei şi 5 costande şi eu am vândut de a mea bună şi cu ştirea tuturor megieşilor şi vecinilor ca să fie sfintei mânăstiri moşie ohamnică în veci şi părinţilor de folos. Şi când am făcut această tocmeală fost-au mulţi oameni buni pre nume Marco şi Vuco postelnic şi Brătilă ot Godeni şi pentru credinţă mi-am pus degetul în loc de pecete să se crează. A scris Traian logofăt luna septembrie 10 leat 7165 (1656), Vuco postelnic. (Eu Marcu, Radu şi Brătilă)".


La 20 februarie 1681, jupâneasa Rada fiica lui Duca Legănaru din satul Godeni împreună cu fiică-sa Chira şi cu fiul său Nica dă un zapis mânăstirii Câmpulung ca să ştie că a închinat mânăstirii toată partea ce o avea în muntele Moşoarele, pentru pomană şi să fie scris la pomelnic: Mihai, Duca, Anca, Cristina, Iana, Rada, Neacşa, Ilinca, Despina, Alexandra, Vişa (Arhiva parohiei Godnei. Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României). Conţinutul actului este: „Adică eu jupâneasa Rada, fat Ducăi Legănaru din sat Godeni, judeţul Muscel, împreună cu fiică-mea Chira şi cu fiul meu Nica, scriem zapisul nostru ca să fie de credinţă şi stătător la sfânta mânăstire Câmpulung, cum să se ştie că am vândut sfintei mânăstiri toată partea noastră ce o avem în muntele de la Moşoarelke de peste toate părţile pentru pomană şi să aibă a se scrie la pomelnic sfintei mânăstiri numele: Mihai, Duca, Anca, Cristina, Iana, Rada, Neacşa, Ilinca, Despina, Alexandra, Vişa, ca să fie sfintei mânăstiri moşie în veci.Iar cine se va ispiti din neamul nostru a strica această pomană a noastră ce am făcut la sfânta mânăstire ce scrie mai sus să fie blestemat de domnul nostru Isus Hristos şi de 318 sfinţi părinţi de la Nicheia şi pentru mai adevărată credinţă mi-am pus mai jos degetele în loc de peceţi. (Scris luna februarie 20 Leat 7189 (1681) Eu Rada, Nica şi Chira)".


La 8 martie 1685, Lăudat din satul Godeni împreună cu feciorii săi Mihai şi Nica dă un zapis egumenului Gavriil şi soborului mânăstirii Câmpulung şi ca să se ştie că au vândut partea sa din muntele Moşoroaele pe preţul de 6 lei. Uapisul are acest conţinut: „Adică eu Lăudat din sat din Godeni împreună cu feciorii săi Mihai şi Nica scriem zapisul nostru ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui egumen, popii lui Gavriil şi la tot soborul sfintei mânăstiri ot Câmpulung pentru ca să se ştie că ne-am tocmit cu sfinţia sa de am vândut toată partea mea din muntele Moşoroaele, de peste tot hotarul până lîn hotar precum scriu şi celelalte zapise ale celorlalţi săteni ai noştri de vânzarea muntelui când şi-au vândut părţile şi mi-au dat bani gata lei6 şi am vândut de a mea bună voie şi cu ştirea tuturor megieşilor şi a vecinilor ca să fie sfânta mânăstire chamnică în veci. Şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele mai jos în loc de peceţi. (Scris martie8 leat 7193 (1685) Eu Lăudat, eu Mihai, eu Nica" (Arhiva parohiei Godeni. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu. Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României).


Urmează alte transmisiuni pentru pomană. La 29 aprilie 1689, monahul Rafail, fiul răposatului Lăudat din satul Godeni împreună cu fratele său Radu dă un zapis mânăstirii Câmpulung ca să se ştie că au închinat mânăstirii Câmpulung toată partea lor din muntele Moşoroaele pentru pomană. Zapisul are acest conţinut: „Adică eu rafail Monahul care a fost feciorul lui Lăudat răspopul din sat din Godeni din judeţul Muscel, împreună cu fratele său Radu scriem zapisul nostru ca să se fie de credinţă şi stătătoare la sfânta mânăstire din oraş din Câmpulung, cum să se ştie că noi de a noastră bună voie şi de nimeni siliţi am închinat sfintei mânăstiri toată partea noastră ce avem în muntele de la Moşoroaele de peste tot muntele pentru pomana părinţilor noştri şi pentru sufletele noastre ca să-i fie sfintei mânăstiri moşie ohamnică în veci ca să fie sfintei mânăstiri de întărire, iar nouă şi părinţilor noştri vecinică pomenire, iar cine din neamul nostru s-ar ispiti a strica această pomană a noastră ce am făcut la sfânta mânăstire ce scris mai sus să fie blestemat de domnul nostru Iisus Hristos şi de 318 sfinţi părinţi de la Nicheea şi după moarte să nu meargă sufletul la repaos. Aceasta am scris şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi şi mărturii care vor iscăli mai jos. (Scris luna aprilie 29 leat 7197 (1689) Eu Rafail monah, eu Radu (Arhiva parohiei Godeni. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu". Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României).


La 9 decembrie 1693, popa Dediul împreună cu Iano, cu Ştefan frate-său, cu Radu, Mihail, Rafailă monahul, Nectarie monahul, Toader şi alţi săteni, arată că şi-au vândut părţile lor din munte în diverse perioade, că mânăstirea beneficiară a avut neplăceri din partea Lereştilor şi că ei şi-au primit drepturile şi întăresc mânăstirii prin înscrisul lor drepturile cumpărate. Zapisul are acest conţinut: „Noi sătenii ot Godeni din judeţul Muscelului pe nume: popa Deadiul, împreună cu Iane, Brat ego Ştefan, Radu, Mihai, Răfăilă monahul, Nectarie monahul, Toader şi alţi săteni, toţi câţi ne aflăm fraţi în moşie, făcut-am această scrisoare a noastră să fie de credinţă sfintei mânăstiri Câmpulung pentru muntele Moşoroaele care a fost al moşilor noştri de moşie şi l-au vândut sfintei mânăstiri şi au dat şi de pomană, precum scrie în zapisul moşilor şi părinţilor noştri cel de vânzare la sfânta mânăstire, din care munte unii din noi nu ne-am vândut părţile ce ni le ţinem şi până acum cu pace şi sfânta mânăstire încă au ţinut şi au stăpânit cumpărătorile ce au avut cu pace precum le-au vândut moţii şi părinţii noştri pe semnele cele scrise în zapis până acum. Iar când a fost acum nu ştiu cu ce meşteşugiri s-au sculat boierii din Lereşti şi împresurară o parte din acest munte, trecând şi călcând semnele hotarului ce înseamnă zapisul moşilor şi părinţilor noştri cel de vânzare. Şi văzând părintele egumen Vasile şi alţi părinţi că împresoară muntele mânăstirii şi trece hotarul, ştiind că este muntele cumpărat de la părinţii noştri, ne-au chemat pe toţi de ne-au întrebat şi cum ştim de acest lucru. Deci noi am cerut zapisul părinţilor noştri cel de vânzare să-l vedem este zapisul acela sau altul, temându-ne să nu-l fi schimbat. Deci părintele l-au scos de l-am văzut cu toţii şi l-am citit şi l-am văzut că este adevărat al părinţilor noştri şi scrie şi semnele muntelui, tot precum au ţinut moşii şi părinţii noştri şi precum am pomenit şi noi de la părinţii noştri ţinând şi aşa ne-au pus şi nouă semnele din Curmătură Dobriaşului până în piatra detunată, dinspre răsărit apa Argeşelului, hotar, dinspre apus paragina toată şi pădurea de răşină în luncă şi noi altă luncă nu ştim, fără numai lunca râului şi aşa ştim şi mărturisim cu sufletele noastre. Şi pentru credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi ca să se crează. Şi am scris eu popa Nicolae cu zisa lor. (Dechembrie 9 leat 7202 (1693) Popa Dediul, Rafail monahul, Ion Brat Ştefan, Toader, Mihail, Radu". (Arhiva parohiei Godeni: Actul nu este publicat în Documentele Istoriei României. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti).


La 8 iunie 1695, monahia Magdalena care a fost femeia lui Nică şi fiul său Nectarie din satul Godeni şi Gosav şi Oprea megieş şi Nicolae Croitoru cu femeia lui, Zamfiră, fată a lui Radu Godeanu, dă un zapis egumenului Vasile de la mânăstirea Câmpulung şi soborului sfintei mânăstiri, vând trei părţi din o parte nevândută iar a patra parte a lui Guşilă, deasemeni a rămas nevândută şi s-au tocmit pe preţul de 9 lei. Pe acest zapis se mai află o menţiune din 17 iulie 1696, cum că Mihai feciorul lui Lăudat din satul Godeni împreună cu soţia sa Ioana, fata lui Guţilă, au dat zapisul egumenului Vasile, să se ştie că au vândut şi partea socru-său Guţilă. Zapisul are acest conţinut: „Eu Magdalina Monahia, care am fost femeea Nicăi, dimpreună cu fiul meu Nectarie monahul din sat din Godeni şi la gosav sin Oprea megieş, de acolo şi cu Nicolae Croitoru, dimpreună cu femeia mea Zamfira, fata Radului Godeanu scriem şi mărturisim cu acest al nostru zapis ca să fie de bună credinţă la mâna sfinţiei sale părintelui Vasile egumenul de la sfânta mânăstiri din Câmpulung şi a tot soborul sfintei mânăstiri cum că se ştie că ne-am tocmit cu sfinţia sa de i-am vândut toată partea noastră de moşie din muntele ce se cheamă Moşoroaele însă dintr-o parte vindem noi trei părţi, iar a patra parte care este partea lui Guţilă ea rămâne nevândută şi ne-am tocmit în preţ za lei 9 şi i-am luat toţi deplin în mâinile noastre, deci să fie sfintei mânăstiri moşie stătătoare în veci pentru că o am vândut noi de a noastră bună voie şi fără nicio silă şi cu ştirea tuturor rudelor şi a vecinilor. Deci să ţie sfânta mânăstire cu bună pace această moşie peste tot din hotar până în hotar, precum amţinut şi noi şi precum scrie zapisul moşnenilor noştri din Godeni care au fost făcut ei la sfânta mânăstire pe cărţile lor care au fost vândut ei în de mai multă vreme de la Matei Voevod. Şi mărturii boieri şi oameni buni ca îşi vor pune iscăliturile mai jos. Şi noi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi ca să se crează. (Iunie 8 leat 7203 (1695) - Eu Nectarie monah, eu Gosav sin Oprea megieş, eu Nicolae Croitoru cu Zamfira, fata Radului Godeanu.)".


În dosul acestui înscris se cuprinde şi următorul Zapis: „Adică eu feciorul lui Lăudat din sat din Godeni, împreună cu femeea mea din sat din Godeni, anume Ioana, fata lui Guţilă, făcut-am zapisul nostru ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui popii lui Vasile egumenul şi a tot soborul cum să se ştie că am vândut şi eu sfintei mânăstiri partea socru-meu lui Guţilă din muntele Moşoroaele de peste tot hotarul precum şi-au vândut şi ceilalţi săteni şi ne-am tocmit de ne-au dat lei trei bani gata drept aceea să fie sfintei mânăstiri moşie statornică în veci şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele mai jos în locul peceţii. (Luna martie 17, leat /204 (1696) - Eu Mihai, eu Ioana, fata lui Guţilă (Arhiva parohiei Godeni. Actul a fost copiat de la Arhivele Statului Bucureşti de preotul Ion Răuţescu, în 1940. Nu a fost publicat în Documentele Istoriei României)).
La 26 mai 1757, Pană Mustea şi fratele său Dumitru, feciorul lui Mihai Mustea şi verii lor, Gheorghe şi Mareş, feciorii Mariei şi vărului lor Matei, feciorul lui Vasile Mustea, arată că s-au judecat cu mânăstirea cu privire la nişte drepturi din muntele Moşoroaele şi au câştigat primind bani.


Zapisul are acest conţinut: Adică eu Pană Mustea şi frate-meu Dumitru, fecior al lui Mihai Mustea din Godeni, împreună şi cu verii mei anume: Constantin, Gheorghe şi Mareş, feciorii Mariei şi iar cu vărul meu Matei, feciorul unchiu-meu Vasile Mustea, care aceştia ce ne numim toşi ne tragem din moşul Lăudat din Godeni, dat-am acest credincios zapis la sfânta mânăstire Câmpulung şi la mâna părintelui Nicodim arhimandrit egumenul şi a tot soborul sfintei mânăstiri, precum să se ştie că având satul nostru Godeni un munte ce se cheamă Moşoroaele şi în acest munte sânt trei moşi, adică trei părţi, cei doi moşi sânt vânduţi sfintei mânăstiri cu zapis dela leat 7154 (1646) în bani gata ughi 50, adică talere 83 bani 40, iar al treilea moş a rămas nevândut care vine preţul talerelor 41 pol, jumătate bani 20 şi din acest moş mai are mânăstirea danie a treia parte, rămân două părţi ale noastre care se face talere 27 şi jumătate, deci pentru aceste două părţi ne-am judecat înaintea dumnealui ispravnicului Antioh Caragea, biv val paharnic şi ne-a împăcat dumnealui cu sfânta mânăstire de ne-au dat sfinţia sa părintele Nicodim arhimandritul bani gata taleri 22 şi jumătate şi dintre aceste două părţi s-au găsit la mânăstire două zapise de taleri şi bani 50 luaţi de moşul nostru Radu şi Lăudat cu două zapise: unul din 7165 (16579 şi altul din 7183 (1685). Deci de acum înainte să aibă a stăpâni sfânta mânăstire şi sfinţia sa părintele Nicodim şi tot soborul sfintei mânăstiri în pace de către noi şi de către tot neamul nostru. Iar când s-ar mai scula şi ar mai cere parte din fraţii noştri şi de alte rudenii ce nu sânt acum în fiinţă, pe unii ca acea să avem s-i împăcui noi cu bani şi cu moşiile noastre. Şi am luat eu Pană Mustea şi cu fratr-meu Dumitru bani gata taleri 5 şi jumătate pe partea noastră şi am luat eu Ştefan cu fraţii Mihai, Gheorghe şi Ion, taleri 5 şi jumătate pe partea mea, am luat şi eu Constantin cu fratele meu Gheorghe şi Mareş taleri 5 şi jumătate pe partea noastră şi eu Matei sin Vasile taleri 5 şi jumătate pe partea mea şi s-au împlinit banii ce se numesc mai sus şi de acum înainte să rămâi muntele Moşoroaele slobod de către satul nostru Godeni să-l stăpânească sfânta mânăstire şi când am făcut zapisul acesta fost-au din satul nostru preoţi şi alţi oameni de acolo care se trag din neamuri a celor doi moşi ce se numesc mai jos cu numele lor şi noi fiindcă au întărit zapisul cu numele noastre, punându-ne şi degetele în loc de pecete. (Mai 26 leat 7265 (1757) - Iscălesc cei de mai sus).


Apoi martori: Ion pârcălab, martor ot Godeni; eu popa Toader, eu popa Vintilă ot tam; eu Ion Ceauşul; eu popa Gheorghe ot satu Drăghici, martor; diaconul Gheorghe ot Câmpulung. Această pricină a acestui munte, căutând-o eu şi fiind toţi aceştia faţă, din înscrisurile ce le are sfânta mânăstire, că dintr-o parte, adică dintr-un moş ce era rămas nevândut, avea dată denie a treia parte, iar două părţi rămânând singuri ei de a lor bună voie, au primit de au luat banii dela părintele arhimandrit, chir Nicodim care socotind li s-au făcut să le dea talere 22 şi jumătate, care bani dinaintea mea i-au dat părintele arhimandrit acestor numiţi oameni şi făcând acest zapis de stăpânire la sfânta mânăstire, am încredinţat şi eu cu iscălitura mea, devremece s-au învoit şi au luat banii să nu mai aibe a mai căuta nimic la mânăstire, nici ei, niciunul din neamul lor şi pentru credinţă am iscălit. (26 mai 1757 - Antioh Caragea biv vel paharnic (Arhiva parohiei Godeni. Zapisul nu a fost publicat în colecţia de documente ale Istoriei României. El a fost copiat de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti, în 1940).


Din aceste acte rezultă că transmiterea muntelui Moşoroaele s-a făcut în 111 ani. Muntele a fost stăpânit în devălmăşie şi devălmaşii nu s-au hotărât dintr-o dată asupra vânzării. La primul document, cel din aprilie 1646 se observă că actul a fost făcut de vânzători. La capitolul „Evoluţia istorică" se observă că s-a omis un document de către voevodul Matei Basarab care s-a văzut nevoit să pună capăt neînţelegerii cu lereştenii. La facerea acestui hrisov au fost martori şi boieri din divan. Este interesant zapisul jupânesei Rada din 1681 unde sunt amintişi mai mulţi locuitori care cu greu s-ar putea recunoaşte în spiţele actuale de neamuri. Ni se pare interesant acel Guţilă, care a rezistat până la urmă şi poate numai după moartea sa, fică-sa Ioana a putut să-şi vândă dreptul său din munte. Vinderea moşoroaelor este o dovadă de pauperizare a ţăranilor liberi din satul nostru şi vinderea eşalonată dovedeşte că unii ţărani au rezistat tentaţiei vânzării, un important număr de ani.


În concluzie, agricultura s-a prezentat multă vreme într-o stare de ramură înapoiată a producţiei. Ţăranii nu puteau să-şi asigure existenţa din lucrarea pământului. Ei erau nevoiţi ca o parte din timp să muncească la cărbuni sau să facă cărăuşie sau să se angajeze ca salahori la binale, la Calea Ferată, la drumuri, la întreprinderi industriale sau servitori la bogătaşi. Proprietatea agricolă a început să curgă cu aşezarea locuinţei, cu desfundarea locului de arătură sau păşune. În satele comunei noastre pământul s-a pulverizat de timpuriu şi pentru mulţi săteni el nu mai constituia o posibilitate de câştig. - Judecăţile pentru pământ şi fructe erau numeroase. O bună sursă de venit ar fi fost plantaţiile masive de pomi, dar nu le puteau avea decât cei cu întinderi mari de pământ. Plantaţiile masive de pomi sunt semnalate prin actul lui Badea Andriţoiu din 1822. Comerţul cu ţuică este menţionat după 1857. Pomii sunt menţionaţi în hrisovul lui Alexandru Cuconul din 1627. Astăzi fructele se valorifică prin cooperativa de producţie, Cooperativa de consum şi secţia de pulpare. În 1955-1956, s-au produs peste două vagoane de ţuică. În 1952-1953, a fost o producţie de prune record şi s-au realizat 7 vagoane de ţuică.


Pentru că munca agricolă devenise nerentabilă, În 1958 a luat fiinţă întovărăşirea agro-zootehnică, iar în 1960, Gospodăria Agricolă Colectivă care în 1965 a fost transformată în Cooperativă Agricolă de Producţie.
Cooperativa de producţie „Godeni" are 566 familii cooperativizate. Consiliul de conducere este format din următorii: preşedinte, Nicolae M. Dumitrache; inginer şef, Gheorghe Olteanu; contabil şef, ion Enache; membri: Elisabeta N. Dumitraşcu, Alexandru Costea, Maria Gh. I. Schiteanu, Ion Văleanu, Petre David, Culiţă Dumitraşcu, Ion Dilirici, Maria Pâslaru, Elena Dumitraşcu, Veruţa Aldea, Ion Mociofan şi Viorica Vlăduţă (Situaţia din1974. Ulterior a trecut în funcţia de preşedinte Elisabeta Dumitraşcu, care deţine acest post şi în prezent).
Cooperativa funcţionează cu trei brigăzi mixte şi una zootehnică. Brigada nr. 1- brigadier ana Popescu; brigada nr. 2- brigadier Mălăncioiu Maria şi brigada nr. 3- brigadier Vasile grecu (Malu). Brigada zootehnică, şef de fermă Ion Mureş Cozma. Personalul administrativ: Elena Miloiu, contabil normator; Elisabeta N. Dumitraşcu, contabil principal; Ion Frăţilă, casier şi Dumitru Luca, magazioner. Încadraşi la anexe: Ion Văleanu, responsabil; încadraţi la circular: Dumitru Neagu, Ion popa, Ion Ghinea, Nicolae Diaconu; la cărămidărie Ion Stancu; la varniţă Gheorghe Codea, Pavel Pop, Ion Savu şi Nistor State. Baci Nicolae D. Murăreasa. Sediul cooperativei este proprietatea cooperativei, cumpărat de la Petre I. Dumitraşcu, stabilit la Câmpulung.
Patrimoniul Cooperativei: barăci-13.061; casă utilizată ca sediu-22.000; Casa fost Diaconu-13.000; Casa fierărie-4173; Casa îngrijitori-6.986; casa fânar-5.652;casa fânar Lazuri-13.645; grajd nr.1-73.518; grajd nr. 2-168.642; grajd Cârsteşti 4.000; grajd-3.000; Odae ciobani Căbarte-1.416; odae ciobani Olteanu-1289; Saivan nr. 2 Căbarta-25.382; saivan Olteanu-23.651; saivan-23.111; Şopron sediu-6.590; Tabără Vârfu Grădiştii-3.322; remiză atelaje-12.126; Construcţii speciale: Bazine borhot-147.650; fântână apă-947; pod peste râul Bughea-27.957; varniţă-37.439; drumuri perimetre-10.326; Maşini de forţă şi utilaje: electromotor nr. 1-2.500; electromotor nr. 2- 3.000; electromotor nr. 3-3.000; Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru: tocătoare nutreţ-9.410; tocătoare rădăcinoase-3.537; Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare: pod basculă-31.582; basculă F.500 kg.-1.855; maşină de scris- 3.508; maşină de calculat-1.577; măsurători de lapte-709; mijloace de transport: două autocamioane Carpaţi-140.000; nouă căruţe de boi-7.720; şaretă cu cai-829; Animale: 42 berbeci ţigăi-2.500; 34 berbeci ţurcani-6.118; 370 oi ţigăi-85.868; 580 oi ţurcane-111.052; 103 vaci-261.664; 10 boi de muncă-20. 360; 4 boi de muncă-2.400; un asin-450; 5 câini-150; Plantaţii: 28.240 pruni pe rod-719.245; 435 peri pe rod-1000; 123 meri pe rod-19.140; 6957 meri pe rod-50.500; Unelte, accesorii de producţie şi inventar gospodăresc; rezervor metalic de benzină-1380; vase de lemn pentru prune-8.000: două vase de lemn zăcători-4.291; o reţea electrică-11.542; o dormeză-662; o casă de bani-700; un televizor-3.592; Maşini, instalaţii şi utilaje de lucru: una centrifugă-2.000 de lei; trei cazane de fabricat ţuică-11.300; 6 prăşitoare- 4.477; trei pluguri reversibile-1.946; două pluguri V.S. - 1.245; una pompă de fontă manuală-1.200; un banzig-10.000; o moară cu ciocănele-17.787; o drujbă-3.166; o rezistenţă de ulei la circular-500; două semănători S.P.C.2-5.566; un separator de lapte-5.912.
Suprafaţa agricolă pe sorturi: total arabil 69 hectare; total păşuni naturale-421; total fâneţe-191; total livezi pomi şi arbuşti-259; păduri şi altele-38 ha; alte terenuri-11. Total-989 hectare.
Situaţia contabilă şa 31 decembrie 1972: total producţie vegetală: 20 hectare cartofi (4512 kg. la hectar).....90329 kg.; preţ mediu o,72 lei/kg.; valoare totală lei 64.972; meri bucăţi6.957; producţie medie 2,729 kg. pe pom-total 18.990; preţ mediu 1.30; valoare totală lei 24.687. Peri-435 bucăţi; producţie medie 4,505- totală 1960 kg.; preţ mediu lei 1,52; valoare totală 2.980 lei. Preuni-buc.28.420; producţie medie 2,502 kg.-total 171.120 kg.; preţ mediu pe kg. lei 1,35; valoare totală lei 96.012.
Producţie animală: lapte de vacă 948 hectolitri; valoare totală lei 187.000. Lapte de oaie-100 hectolitri-350 preţ mediu-total lei 34.860. Lână 1742 kg., preţ mediu 40,34-total valoare 79.272. Gunoi de grajd - 2351 tone a 10 lei-23.510 lei.
Valoarea normei lei 24,14. În intervalul 1960-1973 valoarea normei se prezintă astfel: 1960- 19;1961- 17; 1962- 5,95; 1963- 12,71; 1964- 8,71; 1965- 14,88; 1966- 15,52; 1967- 18,18; 1968- 21,10; 1969- 23,43; 1970- 25,75; 1971- 24,14; 1972- 28,52; 1973- 22.Producţia de ţuică nu se poate corela cu realizările dinainte de colectivizare, deoarece unii colectivişti posedă numeroşi pruni în loturile ajutătoare, iar din producţia realizată în cooperativă cea mai mare parte se contractează la stat ca fructe pentru desfacere sau pulpare.


Adăugăm la capitolul „Agricultură" un subcapitol: nume de locuri. Aflăm numeroase nume de locuri, unele utilizate şi astăzi, altele dispărute de mult timp. În stânga gârlii cităm: Curătura, Pescăreasca, Lacul cu şerpi, Glod, Gheorman, Orz, Fânaţi, Coasta Popii, Scaune, După Mal, Tulpini, Tufani, Solda, Cânipişti, Muscel, Coastele Râului, Olteanu, Valea Olteanului, Piscul lui Serb, Mesteacăn, iar în dreapta gârlii: Pleaşa, Glod, Lazuri, Brusturi, Condicaru, Picul Potca, Mirişti, Oborul Iepelor, Tâlfa, Grind, Podul de Sus, Cărpeniş, Muret, Chilan, Casa Ciorii, Huica, Căbarta, Valea Pleşciorilor, La Mal, la Mărăcini, Andolie, Prigonirea, Borea, Chinga Bisericii, Padină, După Deal, Ţarina, Valea Mătuşii, Coasta Dealului, Parosul, Valea Priboiului, Sâpa, Valea Mieilor, Hodoroaga, Bucata, Chiciura, Surpituri. Padina şi Cărpeniş sunt nume foarte frecvente în Ardeal şi Oltenia. Numele de Brusturi a dispărut şi a fost înlocuit cu Lazuri. La Mărăcini, Nucii Unchiaşului, Cerneală nu se mai folosesc, fiind înlocuite cu alte nume.
Actele vechi nu specifică nume de locuri, dar se poate ca aceste denumiri să se fi înmulţit după ce la sfârşitul secolului al XVIII-lea, satul s-a mărit adăugându-se ceva populaţie venită din Ardeal din cauza fiscalităţii excesive şi a persecuţiilor de tot soiul. Numele de locuri apar acum în număr mare şi sunt menţionate în numeroase acte. Andolia care se află mai sus de Prigonire şi Lunca este amintită în acte şi acest nume este menţionat de un monograf în acest fel: „Muntele Secări are gol 145 de hectare. Pădurea este în majoritate de brad. Se mărgineşte la nord cu Muntele Sfântul Ilie şi vechea graniţă, la sud cu apa Secăruia cea mare prin care se desparte de muntele Cumpărata, la vest cu muntele Sfântul Ilie şi cu Muntele Zăbava, prin Valea Andolia, iar la est cu munţii Jugureanu şi Pietrele Albe" (Preotul Ion Răuţescu, Dragoslavele, Câmpulung-Muscel, 1937, pag. 211).


Comerţul

Comerţul satului s-a oglindit în bâlciul din Vinerea Mare, în unităţile bancare şi cooperatiste şi în negoţul care s-a făcut în fostele cârciumi sau alte unităţi de desfacere. El a fost amprenta legiuirilor în vigoare la datele respective.
Banca Populară „Cuvioasa Paraschiva" a fost înfiinţată la 12 martie 1906, având preşedinte pe medicul militar veterinar Gheorghe Diaconescu. În 1909, a fost ales preşedinte Gheorghe Herescu. În 1912, este ales vicepreşedinte Ion Gh. Mălănciuiu. În 1914, este ales preşedinte Constantin Manu. În 1922 este ales preşedinte Constantin Dumitru Gheorghe; în 1923, Nicolae I. Dmitraşcu; în 1924, Ion C. Hera; în 1930, Nicolae P. Proca; în 1932, Ion C. Mălănciuiu şi va sta până la desfiinţarea ei. Localul Băncii a fost construit la 1912, pe un teren cumpărat de la Nicolae I. Ghizdaveţ (Culici). S-a pornit cu un capital subscris de 4540 de lei ajungând până la aproape 6 milioane în 1946. Capitalul deplin vărsat a plecat dela 472 de lei până a ajuns de a trecut de 8 milioane (Cifrele exprimate în milioane sunt date de inflaţia care s-a produs în timpul şi după cel de al doilea război mondial). Numărul societarilor a crescut de la 188 la 133.557. Fondul de rezervă ajunge la 120.507. Depunerile spre fructificare ajung la cifra de un milion în 1945.


Banca Populară „Înălţarea" a fost înfiinţată de Ion C. Cârstea şi Constantin C. Manu în 1911. Preşedinte a fost Ion C. Manu. În 1912, ea s-a contopit cu Banca „Cuvioasa Paraschiva". Lichidarea ei s-a făcut de inspectorul T.C. Ionescu Paşcani în 1915.
În 1948, s-a înfiinţat cooperativa „Izbânda", care avea secţie de manufactură şi băcănie. În 1949, a început să funcţioneze cooperativa „Godeni" (Din conducerea ei au făcut parte, ca preşedinţi: Ion Costea, Alexandru Costea; Ion C. Mitulescu; Nicolae Stancu, ion Tudora (Coteşti); contabili: Pavel Hera, Ion C. Dumitrache, Chirvasiu, Dumitru Eftene, Nicolae Iacobescu, Nicolae Dmitrache, Ion Vîleanu, Ion Frăţilă; gestionari: Petre C. Pătru, Nicolae Năstase Ghizdaveţ, Ion I. Aldea, Petre Savu, Ion Popescu, Ion Diaconu, Ion Mareş, Elena Herescu, Gheorghe Godea, Mihai Iancu, Vasile Cotolan, Constantin Pantelimon, Mina Enoiu, Ion. I. Stancu, Gheorghe N. Proca, Ion N. Rotaru şi Elisabeta Tinciu). În comună sunt şi secţii ale comerţului de stat: Textile, Alimentara, Tutungerie, Panificaţie, Aprozar; într-o vreme era şi o secţie „Muncitorul ????" care s-a desfiinţat şi localul a fost preluat de cooperativă.


Mai demult, comerţul era foarte redus. Totul în trecut s-a redus la cârciumi şi la târgul din Vinerea Mare. Până în 1909, în sat nu era băcănie. Titularii fondului de cârciumi sunt arătaţi într-un tabel anexă. Cea mai veche cârciumă cunoscută a fost în Popeşti, a Ancuţii Popii. O altă cârciumă a fost a lui Nicolae Ştefan Dumitraşcu, în Proculeştii unde cântau Nicolae şi Ghică Pârlici cu cobza şi lăuta în han; cârciuma a fost moştenită de fiul său Ion numit Chivănete. În Godeşti, au fost două cârciumi: una a lui Gheorghe Mălăncioiu - Ghică al Chinii şi una a lui Gheorghe Hera în uliţa Mălenci. Pe valea Sucetului erau două cârciumi: una preotului Constantin Diaconescu şi alta a lui Nicolae Şandru. Preotul avea vânzător pe Ion Subeanu din Bughea. Locul a fost moştenit de ginerele Chivii Popii Dinicuţ. În Proculeşti a avut cârciumă şi Ghică al lui Din al Floarei. În Marghitoi a fost o singură cârciumă a lui Ion Iorga Dumitraşcu Tărcuş. În Popeşti pe care i-am amintit parţial, au fost patru cârciumi: a lui Constantin I. Mălăncioiu, a lui Ion Grigore Ghizdaveţ, a lui Gheorghe C. Popescu, a lui Nicolae Herescu-Jupânu. Pe aliniere, au ţinut cârciumi: Nicolae N. Andriţa şi ion A. Mălăncioiu. Dacă cârciumile au fost nefaste fiind un mijloc de spoliere a celor neajutoraţi şi ignoranţi şi mijloc de pricopseală pentru proprietarii lor, nu mai puţin păgubitor a fost împrumutul pe cameră. Formula: un pol la sută pe lună, însemna 240 lei la sută pe an. Sătenii erau spoliaţi de creditori: Iorga Dincă se împrumută la preotul Constantin Godeanu, la 18 mia 1857 cu suma de 100 de lei pe timp de două luni, cu o dobândă de 20 de litri de ţuică. Şerban Godescu, la 2 ianuarie 1794, dă zălog o grădină pentru a garanta împrumutul de 4 taleri şi jumătate. Nu toate actele prevedeau dobânda; ea era stabilită verbal şi întărită cu martori.


Bâlciul era tot o treabă comercială. I se spunea Vinerea Mare, anunţând moartea lui Iisus Hristos şi era consacrat facerii de pomeni morţilor. El era legat de hramul bisericii. De la acest bâlci populaţia se aprovizionează cu alimente pentru iarnă. Se procură cele necesare diverselor pomeni care se fac toamna; se dezgroapă morţii; se pomenesc morţii; se procură oale mari pentru pus gogoşari în oţet, ceşti de pământ pentru servit ţuică fiartă; străchini, linguri de lemn, ceapă, struguri, scarpeţi, cusături naţionale. Călineştii de lângă Topoloveni aduc ceapă, Bălileştii şi Racoviţa aduc ardei, Vlădeştii şi Poeniţa aduc oale de pământ. Pe vremuri la acest bâlci se aduceau haine de vânzare, fote şi marămi de borangic de la Cândeşti, Lereşti şi Bughea. Veneau din sus doniţe şi ciubere. Veneau marghidani de la Moeci. În casă se lumina cu lumânări de spermanţet. Se aducea lână nespălată de la Corbi, care se da prin pieptănei; nu se da la maşină. Locuitorii foloseau şi târgurile satelor vecine: 15 august, la Berevoieşti; 8 septembrie la Slănic; 23 aprilie, 21 mai şi 26 octombrie, la Vlădeşti; 17-27 iulie la Câmpulung. De la Bughea se aduceau costume naţionale, iar de la Capu Piscului, varză şi alte zarzavaturi. La bâlciul din 1957 se aflau prezenţi 25 locuitori din Călineşti; 20 din Bălileşti; unul din Valea Mare Topoloveni; unul din Priboieni; doi din Petreşti; 5 din Racoviţa; 4 din Ciumeşti; trei din Purcăreni; unul din Dârmăneşti; unul din Tiţeşti; trei din Capu-Piscului; unul din Vlădeşti; 4 din Poieniţa; 2 din Mioveni: 4 din Bughea de Sus. În total au fost în bâlci 70 de târgoveţi.


Magazine O.C.L.
Dat fiind faptul că pe raza satului este un mic centru muncitoresc care poate să asigure un consum de nivel ridicat şi masiv, pe raza satului, odată cu organizarea cooperativei de consum care se adaptează la cerinţele agricole ale satului şi se preocupă în primul rând să aprovizioneze comuna cu articole de primă necesitate, facilitând în acelaşi timp achiziţiile şi contractările şi venind astfel în sprijinul planului de stat, prin ridicarea nivelului de trai material al populaţiei de la oraşe şi sate, odată cu reorganizarea extracţiei de cărbune, au luat fiinţă aici mai multe sorturi de magazine ca: Alimentara, Aprozar, Textile, chioşc de pâine cu o desfacere foarte mare şi debit de tutun. Aceste magazine asigură o diversitate în desfacere şi sunt în imediata apropiere a punctului de lucru.


Şcoala şi Cultura
Şcoala
Documente care să ateste data precisă a existenţei unei şcoli înainte de 1845 nu cunoaştem, doar din mărturisirile unor bătrâni ca I.C. Mălăncioiu (Amărâtul) şi I. Dumitraşcu (***al paracliserului) susţin că: primul, şcoala a existat încă de la începutul secolului al XIX-lea în amvonul bisericii unde copiii, care voiau fără obligaţie şi programă şcolară, puteau învăţa alfabetul pentru a putea citi ceaslovul, al doilea, susţine că tatăl său care a urmat cursurile şcolii de paracliser la Câmpulung a învăţat să scrie şi să citească, deci clasele primare le-a făcut la şcoala din Godeni, pe la 1830-35. Nu cunoaşte şi nu ştie cine a fost învăţător şi unde a existat şcoala.
În cartea „Învăţământul în Muşcel în secolele XVII - XIX" de Gh. Pîrnuţă, I. Radu şi I. Lupu există menţiunea că în 1845 din cauza îndărătniciei şi a relelor năravuri fuseseră îndepărtaţi învăţătorii din satele: Albeşti, Drăghici, Godeni, Poenari, etc. Cine a fost învăţător nu se menţionează în istorie. Din mărturisirile lui I.C. Mălăncioiu rezultă că acest învăţător care nu s-ar fi ţinut de treabă a fost Bucur Isbăşoiu din Albeşti care venea târziu la şcoală şi nu avea decât 6-7 copii, nu se ducea prin sat să-i aducă la şcoală, pleca zilnic la Albeşti sau erau zile când nici nu mai venea.
Învăţământul începe să se organizeze pe temeiuri mai bune pe la 1870 când locuitorul P. Proca cedează o casă nelocuită proprietate personală pentru nevoile şcolii comunale şi ca învăţător vine Iosif Catrinescu. Casa se află pe locul actualei case de la numărul 280 - Proculeşti. Aici şcoala va funcţiona până în 1890 când casa se va dărâma din lipsă de îngrijire.
Pe la 1880 vine învăţătorul Nicolae Diaconescu care va găsi un nou local de şcoală, la o rudă a sa, pentru a nu pierde postul de învăţător, la Petre Diaconu (Valea Lucetului). Din cauza condiţiilor insalubre, până se va ridica un local de şcoală nou, şcoala se mută în nişte odăi ale locuitorului Petre Cîrstea - în Gorleşti, unde comuna plătea chirie.
În 1898 începe construirea primului local propriu pentru şcoală pe locul unde a fost straja veche. Construcţia a fost executată de meşteri italienei care au făcut-o simultan cu cea de la Berevoieşti. Şcoala este terminată după doi ani, în 1900 - unde va începe să funcţioneze cu două posturi - unul de învăţător unde preda Nicolae Diaconescu cu cinci clase - băieţi - şi altul de învăţătoare pentru clasa de fete. Postul de învăţătoare nu s-a ocupat, fetele, fiind foarte puţine, învăţau la un loc cu băieţii.
În 1906 se creează un al III-lea post de învăţător pe care îl va ocupa Al. Manu. Acesta va sta până în 1922.
După această dată (în 1926 iese la pensie şi Diaconescu. care se apucase de băut) vin Moisescu, Chiriachiţa, Turbatu, Gh, Gordescu şi soţia sa.
Nu cunoaştem date exacte despre începutul şcolilor pe raza comunei noastre. Ele sunt aproximative. Ştiutorii de carte s-au semnalat de timpuriu. Până la înfiinţarea şcolii din Godeni admitem că primele noţiuni de scris şi citit s-au primit la schitul Ciocanul, unde dascălii de strană aveau datoria să înveţe slovele pe viitorii avocaţi şi ceea ce aveau datoria să înveţe. Astfel, preotul Ion din Albeşti mărturisea la 1802 că în jurul anului 1780 a învăţat carte la Schitul Ciocanul căci spunea: „Aşişderea şi popa Ion ot sat Albeşti, duhovnicul, adeverez cu această scrisoare la mâna jeluitorilor acestora, anume diacon Radu şi Ion ot tam că în vremea trecută aflându-mă la schitul Ciocanul din mica copilărie şi acolo am crescut şi am învăţat carte şi m-am şi pregătit". Printr-un alt zapis se poate vedea în ce condiţii se primea învăţătura, care dura cel puţin un an, învăţătorul fiind stariţul: „Adică eu care mai jos mă voi iscăli dau acest zapis al meu la cinstita mână a sfinţiei sale părintelui Neofit precum să se ştie fiindcă m-am învoit cu sfinţia sa de a primii un copil al meu la învăţătura cărţii, cum se şi scrie şi în faptul învăţăturii m-am învoit cu sfinţia sa să-i dau un pogon de loc de arătură în luncă, adică danie schitului. Asemenea şi pentru băiat să n-am voie a-l lua până ce va eşi desăvârşit că aşa ne-am fost învoit, asemenea şi pentru mâncare să fiu tot eu îngrijitoare într-acest următor an". Acest act este din 16 decembrie 1834 şi este semnat de Zoiţa a lui Vasile Proca din Berevoieşti (Ambele acte au fost publicate de Aurelian Sacerdoţeanu în satudiul său „Schitul Ciocanul", Glasul bisericii nr. 5-6/1963, pag. 502-514). Un înscris al Joiţei a lui Vasile Proca lămureşte şi mai bine această problemă: „Adică eu care mai jos mă voi iscăli dau acest zapis al meu la cinstita mână a sfinţiei sale părintelui Neofit precum să se ştie, fiindcă m-am învoit cu sfinţia sa de au primit un copil al meu la învăţătura cărţii cum se şi scrie în faptul învăţăturii, m-am învoit cu sfinţia sa să-i dau un pogon de loc de arătură în luncă, adică danie schitului. Asemenea să nu am voie a-l lua până ce va ieşi desăvârşit că aşa ne-am fost învoit. Asemenea şi pentru mâncare să fiu tot eu îngrijitoare într-acest următor an. Şi pentru încredinţare m-am iscălit şi la facerea acestui zapis au fost şi la alte obraze care se vor iscăli (1834 decembrie 16).
Eu Joiţa a lui Vasile Proca ot Berevoieştii Pământeni adeverez. Eu Crasane martor. Eu Stoica sin popa martor. Şi am scris eu Iona monah cu zisa numiţilor şi martor (Ambele acte au fost publicate de Aurelian Sacerdoţeanu în satul său „Schitul Ciocanul", Glasul bisericii nr. 5-6/1963, pag. 502-514). Şi dintr-un zapis şi din celălalt se constată că la schit se preda învăţătură în mod obişnuit dar costa foarte mult. Dacă aria de atragere la învăţătură a schitului se întindea până la Albeşti, nu văd pentru ce n-ar fi cuprins şi Godenii care se aflau mai aproape de schit sau cel mult la egală distanţă (A sed vedea Alexandru Doaga, etc, Localităţile Argeşului, 1971, pag.65 şi 241).
După înfiinţarea şcolii, învăţătura a fost dată pe seama dascălilor de biserici. Aşa se explică că în Godeni cei dintâi învăţători au fost dascălii de biserici, care au fost Constantin Vlăduţă de la care se păstrează acte transcrise, iar Gheorghe Vlăduţă a fost mai târziu notar, cârciumar şi factor poştal. El semna Gheorghe Constantinescu. Despre aceşti cei dintâi învăţători ai satului se cunosc puţine date. Despre Constantin Vlăduţă aflăm dintr-o listă de enoriaşi din 1945, că era candidat, adică învăţător. La 25 mai 1849, se împrumută la Ionoţă Dumitrache cu suma de 42 de lei: lei patruzecişidoi adică patruzeci şi doi, m-am împrumutat la Ion Dumitrache din satul nostru Godeni şi spre a fi adevărat i-am dat această adeverinţă la mână în soroc de acum şi până la Sumpietru şi atunci să am a-i răspunde banii nesilit şi am iscălit".
Şcoala şi-a făcut în scurt timp reputaţie pentru că au urmat aici şi elevi din alte sate, dar aceasta o putem dovedi numai cu cataloagele de după 1870. Primul sediu al şcolii a fost în uliţa Proculeşti, o casă ţărănească după moda timpului, compusă din trei camere, aşezată pe proprietatea statului. Ea se găsea în Proculeşti unde se găseşte astăzi proprietatea lui Petre David. Clădirea era compusă din trei camere: una mai mare- sala de clasă şi două mai mici, una pentru cancelarie şi una pentru dormitul învăţătorului; ferestrele erau prevăzute cu geamuri, deşi în sat se mai folosea în locul acestora hârtii şi băşici de porc (Ion Cârstea, fost monitor; mărturie culeasă în 1946). Copiii învăţau scrisul la masa cu nisip. Literele erau scrise pe o tablă mare de lemn cu vopsea; copiii făceau literele arătate de monitor cu o vergea mai întâi în aer şi apoi pe nisip. Când scriau a doua literă, netezeau nisipul cu o scândurică. În clasă erau mai multe bănci sau mese de nisip. Băncile sau mesele aveau nişte şipci pe margine ca să nu cadă nisipul. Monitorul clasei controla lucrarea; unde nu era litera bine făcută o ştergea; copiii erau datori să o facă din nou. Treceau apoi la altă literă. Monitorii se alegeau din cei mai mari. În fiecare sâmbătă se făcea controlul curăţeniei; Joia după masă nu se învăţa. Semicercul era o jumătate de cerc agăţat cu două cârlige de perete. Copiii, când erau ascultaţi se aşezau în jurul semicercului. Rostul acestora era ca să dea posibilitate copiilor ca să stea ordonat. Ei citeau după carte; fetele la început nu urmau la şcoală. Şcoala nu a dat certificate multă vreme. La sfârşit de an avea loc serbarea. Se spuneau poezii scurte. Nu se jucau piese şi nu se făceau coruri. Învăţătorii nu ţineau cuvântări. Pentru lipsă de la şcoală trebuia să se aplice amenzi, dar nu se aplicau, învăţătorii în aplicarea amenzilor treceau pe unii cu vederea. De îndată ce clădirea din uliţa Proculeştilor a ajuns în stare de ruină, era normal să se găsească altă clădire. S-a găsit casă cu chirie în valea Sucetului, unde şcoala a funcţionat vreo 15 ani (1880-1895); s-a mutat apoi în Godeşti în casa lui Ion C. Cârstea; aici a funcţionat până în 1898, când s-a mutat în local propriu. Acest local a fost extins în 1937, populaţia şcolară crescând. După 1864 au funcţionat ca învăţători diriginţi: şi mai târziu directori: Iosif Solomonescu (1864-1870); Dumitru Rădulescu (1870-1878); Bucur Isbăţoiu (1878-1882); Ion Catrinescu (1882-1886); Nicolae Diaconescu (1886-1920); Alexandru Manu (1920-1924); Gheorghe Godescu (1924-1937); Ion Turbatu (1937-1944), Vasile Frăţilă (1944-1948); Aurel Gh. Cândea (1948-1958); Constantin Maruda (1958-1960); Aurel Cândea (1960-1970); Mihai Dumitrache (1972-..... ). Iosif Solomonescu era din Valea Mare; Dumitru Rădulescu era din Bughea; Bucur Isbăşoiu era din Albeşti; Ion Catrinescu era din Dragoslavele; restul, localnici sau deveniţi localnici, cu excepţia lui Ion Turbatu, care era stabilit în Mărcuş: Menţionăm şi alte cadre care au funcţionat sau funcţionează încă la această şcoală: Filica Turbatu, Chireaţa Godescu, Ion Popescu, Gheorghe Dumitrache, Pompilian Gheorghe, Maria Savu, Maria Ghizdaveţ, Florica Hera, Maria Sănduţă, Mihai Dumitrache, Gheorghe Bulescu, Ion Amzică, Pătraşcu, Vişoiu devenită Stanciu, Burlănescu, Dorinel Diaconu. Ţcoala a dat multe elemente care au obţinut frumoase realizări, urmând şcoli superioare: medici, ingineri, profesori, învăţători. Reţinem unele nume de medici: Gheorghe Diaconescu, Iulian Manu, Eugen Proca, Mihai Proca; ingineri: Haralambie Schiteanu, Ion Popescu, Cornel Mălăncioiu; ofiţeri: Nicolae state, general maior; Pavel Proca, colonel; Ion N. Stătoiu, Ion Diaconu, locotenenţi colonei pensionari; învăţători: Nicolae Diaconescu, Petre Diaconescu, Petre Manu, Nicolae Mălăncioiu, Nicolae Godescu, Gheorghe Manu, Maria Potcoavă, Ion Mihalcea, Ion Arsene, Vasile Frăţilă, Gheorghe Hera, Aurel State.

 

Grădiniţa de copii
În 1930 s-a înfiinţat Grădiniţa de copii. La început nu a avut local propriu; a funcţionat fie în localul şcolii, fie în clădiri închiriate. În prezent dispune de un frumos local propriu, În perioada de început a funcţionat ca educatoare Fifi Bâja, iar mai târziu şi o lungă perioadă de timp, Maria Sănduţă.


Organizaţia de pionieri
Despre pionierii acestei şcoli presa judeţeană scrie astfel: „Astăzi într-un microbuz a luat drumul Braşovului, drumul atât de pitoresc şi cu un trecut atât de bogat, un grup de pionieri din Godeni: Godea Ecaterina, Proca Aurora, Hera Mihaela, Pătru Gheorghe, Savu Dan, Roşu Ion, Cârstea Constantin, David Tinele şi alţii. Unii dintre ei ne sunt deja cunoscuţi, dintr-o emisiune a televiziunii din 5 martie a.c., când se prezintă un fragment din spectacolul de teatru de păpuşi „Orele lui Mihuţ", unul din cele şapte spectacole de acest gen, realizate de pionierii din Godeni" (Situaţia din 1974).
Tot în legătură cu şcoala menţionăm că o parte din învăţătorii, fii ai satului care au învăţat copiii din Godeni sau în alte sate, au învăţat la Şcoala Normală în Bucureşti sau în Câmpulung, aceeaşi şcoală, înfiinţată în 1869 în Bucureşti şi transferată la Câmpulung, în 1895: Petre C. Diaconescu a absolvit în 1883 şi a funcţionat în Berevoieştii Ungureni; Alexandru I. Manu a absolvit în 1904 şi a funcţionat în Godeni şi Dobrogea; Petre C. Manu a absolvit în 1905 şi a funcţionat în Zăvideni-Vâlcea; Ion N. Diaconescu, a absolvit în 1912 şi a funcţionat în Malu. Gheorghe C, Manu a absolvit în 1913 şi a funcţionat în Câmpulung; Ion Mihalcea a absolvit în 1913 şi a funcţionat în Berevoieştii Ungureni; Nicolae P. Mălăncioiu a absolvit în 1919 şi a funcţionat în comuna Bughea de Jos; Ion Toma Arsene a absolvit în 1925 şi a funcţionat în comuna Broşteni - Dâmboviţa; Petre Ion Manu a absolvit în 1934 şi a funcţionat în învăţământul secundar ca maestru de desen; Gheorghe Ion Hera a absolvit în 1937 şi a activat în industrie; Aurel I. State a absolvit în 1940 şi activează în învăţământul teoretic; Gheorghe D. Dumitrache a absolvit în 1941 şi activează la şcoala din Godeni.
În anul şcolar 1958-1960 dăm situaţia clasei a VII-a cu titlu de document pentru acea perioadă. Diriginte, Gheorghe Dumitrache; profesor de limba română, Aurel Cândea; profesor de istorie, Aurel Cândea; profesor de constituţie Aurel Cândea; profesor de limba rusă Maria Albu; profesor de matematică Gheorghe Dumitrache; profesor de fizică, Gheorghe Dumitrache; profesor de chimie, Florica Hera; profesor de ştiinţele naturii, Florica Hera; profesor de cunoştinţe agricole, Florica Hera; profesor de geografie, Maria Albu; profesor de desen, Maria Albu; profesor de muzică Constantin Maruda; profesor de educaţie fizică, Gheorghe Dumitrache. Situaţia din prezent a elevilor: Aldea N. Pavel, mecanic; Aldea I. Virginia, gestionară; Amzică N. Ion, profesor de fizico-chimice; Amzică Gh. Ştefan, mecanic; Arsene N. Elena, inginer; Arsenescu Gh. Marcel; Arsene P. Maria, gestionar; Băgneanu V. Marilena, învăţătoare; Burciu N. Stela; Costea Gh. Gheorghe; Diaconu N. Nicolae, tehnician; Dumitrache Gh. Carmen, gestionară; Dumitraşcu I. Ion, funcţionar; Gheorghe I. Dorinel, profesor de matemetici; Ghizdaveţ I. Nicolae, inginer; Herescu A. Gabriela, gestionară; Manu A. Alexandru, electrician; Manu I. Aurel, şofer; Manu M. Doina, învăţătoare; Manu C. Gheorghe, tâmplar; Mareş I. Aurelia, laborantă; Marghitoiu Iulian, mecanic auto; Marghitoiu I. Gheorghe, şofer; Mălăncioiu P. Doina, profesoară; Mitroi T. Elena, tehniciană; Neagu D. Cristian, mecanic auto; Pătru P. Paulina, gestionară; Poştoacă Ion, electrician; Preoteasa I. Maria, casnică; Proca A. N. Marin, mecanic auto; Schiteanu I. Magdalena, casnică; Stanciu P. Iuliana, funcţionară; Ghizdaveţ N. Maria, funcţionară.
Situaţia personalului didactic la şcoala de 10 ani (Situaţia din 1974): Dumitrache F. Mihai, director al şcolii de 10 ani din satul de centru Godeni, coordonator al activităţii şcolare pe comună, profesor de limba română şi secretar al societăţii culturale „Luceafărul". Bulesc Gheorghe, învăţător gradul II, comandant instructor de pionieri, profesor de educaţie fizică, animator al teatrului de păpuşi. Dumitrache Gheorghe, învăţător gradul II, profesor de matematici, animator al formaţiei de teatru. Gheorghe Pompilian, învăţător, profesor de istorie şi muzică. Amzică Ion, profesor de fizico-chimice, originar din satul Malu-a organizat un frumos laborator în localul şcolii noi. Hera Florica, învăţătoare, profesoară de istorie şi geografie. Vişoiu Lucreţia, profesoară titulară pentru limba română şi responsabilă cu biblioteca şcolii. Pătraşcu Amzică Maria, profesoară de ştiinţele naturale, biologie şi agricultură, a înfiinţat primul laborator de biologie, conţinând în cea mai mare parte material colecţionat din Marea Roşie. Maruda Constantin- învăţător, director al Căminulşui Cultural în satul de centru, coordonator al muncii culturale pe comună, locţiitor al secretarului comitetului de partid comunal. Popescu Jan, învăţător gradul II, secretar al organizaţiei de partid pe şcoală. Ghizdaveţ Mari, învăţătoare, organizator sindical. Savu Maria, învăţătoare, secretar al Comisiei de Împăciuire din satul Godeni.

 

Activitatea culturală
Căminul cultural „Luceafărul" devenit mai târziu Godeni, a fost înfiinţat la 14 aprilie 1931. Prin munca desfăşurată aici s-au obţinut realizări în domeniul culturii. S-a înjghebat o bibliotecă, s-a primit ceva inventar agricol şi s-a organizat corul şi muncă deosebită s-a desfăşurat în sensul conservării trecutului istoric. La 28 martie 1940 s- luat hotărârea să se depună toată stăruinţa pe lângă profesorul Gheorghe Şapcaliu şi preotul Ion Răuţescu să tălmăcească actele comunei. Primul nu şi-a mai adus contribuţii noi, el tradusese mai multe acte ale satului mai înainte, căci peste un an va muri-ultimul a tradus mai multe acte în legătură cu Moşoroaele, Din vechea conducere a Căminului Cultural au făcut parte: Petre I. Cârstea, Nicolae Dumitrache, Ştefan Becuţ, Ion Turbatu, Ion C. Mălăncioiu, Ion Schiteanu, Petre C. Dumitrache. Mai târziu au depus activitate fructoasă Gheorghe Dumitrache şi Liviu Proca.
Dintre formaţiile Căminului bune rezultate a avut echipa de teatru în care au activat: Nicolae Dumitraşcu-Tiriniţă, Aristide Dumitraşcu, artist din teatrul lui Tănase. Aceştia erau înzestraţi cu darul comicului. Au mai fost şi alte talente: Nicolae Hera (Liţă), Nicu Marghitoiu, Nicu Dumitraşcu, Tatiana Dumitrache.
Echipa de dansuri prin rezultatele obţinute a adus aminte de virtuoşii dansatori ai satului, generaţia lui 1880-1885: Năstase N. Sandru, Gheorghe Ţuţi, Nicolae al Ţiţii, Gheorghe Ispas (Belcioi) şi Din al lui Ghică. Echipa de dansuri din anii 1958-1960, funcţionează cu un număr de talente talentate: Vănică Popa, Ino Popescu, Aurică Mălăncioiu, Ion Diaconu şi Alexandru Herescu, având ca partenere pe : Lenuţa Hera, Nuţa State, Vetuţa Manolescu, Vetuţa Ghizdaveţ şi Mioara Mirea. În cadrul căminului cultural a activat şi echipa de flautişti şi clarinetişti:Ion Diaconu, Nicolae Dumitrache, Petre Stătoiu, Alexandru Diaconu, Ino C. Mălăncioiu, Gheorghe Dumitrache, Nicolae Schiteanu şi Ion A. Mălăncioiu.
Brigada artistică de agitaţie a activat sub conducerea lui Liviu Proca şi Gheorghe Bulescu.
Căminul Cultural după 1955 şi-a desfăşurat activitatea sub conducerea lui Liviu Proca, Gheorghe Dumitrache şi Constantin Maruda (Arhiva Căminului Cultural şi mărturii orale).
Lăutarii care au cântat în comună au fost localnici cât şi din cei recrutaţi din alte sate. Dintre localnici amintim: Nicolae Dumitrache (Mort în 1958. A deprins cântatul de la Grigore Aurel din Capu-Piscului. A fost preferat singur, în locul tarafelor complicate), Petre Stătoiu. Alexandru Diaconu (Mort în decembrie 1976. Nu era un virtuos dar era acceptabil), Nicolae Popa, Florian Ispas; din cei angajaţi din alte localităţi, amintim: Ghică şi Nicolae Pârlici, Tache Murgilă, Fraţii Nicolae şi Constantin Murgilă.
Dintre artişti menţionez pe Aristide Dumitraşcu şi preorul Gheorghe Manu. Acesta neavând pregătire temeinică, a devenit static. Dintre poeţi: Petre Geantă, fraţii Miecea şi Liviu Proca, Nicolae Schiteanu, Ileana Mălăncioiu şi Ion Dumitrache.
Menţionăm bătrânii care cunoşteau diverse lucruri din istoria satului: Elisabeta Argeşeanu de 70 de ani, muncitoare; Cârstea Constantin Ion de 80 de ani, agricultor; Ion Gheorghe Costea de 65 de ani, brutar; Ion I. Dumitrache de 80 de ani, agricultor; Ion N. Dumitraşcu de 80 de ani, cârciumar; Ion V. Dumitraşcu de 65 de ani, brutar; Ion Grigore Ghizdaveţ de 80 de ani, agricultor; Păuna I. Ghizdaveţ de 70 de ani, casnică; Ion D. D. Gheorghe de 75 de ani, agricultor; Constantin Gh. Mălăncioiu de 80 de ani, agricultor; Maria I. Niculescu de 85 de ani, casnică; Gheorghe Gh. Pantilimon de 65 de ani, brutar;Stanca Savu de 80 de ani, casnică; Nicolae Mareş Stanciu de 80 de ani, brutar; Năstase Sandru de 90 de ani, agricultor; Ion Văleanu de 80 de ani, agricultor; Toma Vlăduţă de 80 de ani, muncitor; Ion Vlăduţă de 75 de ani, brutar.
Producţiuni culte
În afară de cântăreţul popular anonim, în satul nostru au fost şi cântăreţi mai evoluaţi ca: Petre Geantă, Nicolae Schitenu, om simplu, fără pregătire intelectuală; acesta păştea vitele şi scria versuri; a scris şi o piesă de teatru; nu are cultură poetică dar versurile lui dovedesc simţire. Poeţi mai evoluaţi sunt fraţii Mihai şi Liviu Proca. Dar poet în adevăratul înţeles al cuvântului, este Ileana Mălăncioiu, premiată de revista „Luceafărul", ale cărei poezii mai cunoscute sunt: „Fântâna", „Ursul", „Păsările câmpului", „Cântecul cucului", „Un fel de chemare", „Iluzionism", „Obicei", „Ritual", „Naşterea cerbului".
În „Fântâna", Poeta prezintă peisajul câmpenesc al amurgului:
E seară, iubite, nopţi lungi de întuneric
Pe culmile albe încep să coboare
O lume de apă încet îşi arată
Şuvoaiele ei trecătoare.
Practica călcatului de către urs pentru cei cu răceli şi reumatisme este scoasă în evidenţă în „Ursul":
Să ies din iarba tăvălită
Şi să-mi mai simt odată trupul
Înfierbântat de paşii grei.
În „Păsările câmpului" analizează destinul păsărilor:
Păsările câmpului nu se ştie când mor
Le-ngroapă frunze şi le plânge vântul,
Dar sufletul de trupuri despărţit
Mai bântue o vreme prin copaci
În preajma cuibului unde-au trăit.
În „Cântecul cucului" reia legenda cântecului cucului:
Se strigă cucul singur a nu ştiu câta oară
Şi îşi răspunde singur strigându-se mereu.
În „Iluzionism" prinde naivitatea spectatorului în circ:
Jonglori de profesie toată familia
Mama e parteneră şi tata maestru
Noi ne uităm cum scoate-un peşte colorat
Din orice fel de animal terestru.
Ca poetă, autoarea este un produs al satului şi îşi trage sursa de inspiraţie din seva lui folcloristică.
Şi subsemnatul a scris versuri. Citez din imnul morţilor:
A-nvins durerea umbre şterse
Şi umbre-au renăscut pe rând
Şi iarăşi au murit grăbite,
S-au stins şi-au dispărut curând.
Din caldul nopţilor de vară
Din pacea toamnelor târzii
A mai rămas melancolia
De vremuri vechi şi căi pustii.
Pompilian Gheorghe este în căutarea unor cadenţe poetice. Aceasta reiese din poezia: „Prima pagină dintr-un album":
În pagini de album, fecundul,
Părinte drag, ţi-ai spus cuvântul,
Să se reverse printre dealuri
Imagini, rânduri, fapte, daruri
Dacă adâncim şi mai mult munca culturală în contemporaneitate, notăm cinematograful sătesc care în sat a fost introdus în 1948. În prezent este utilizată ca operatoare Veronica Bulescu. Aparatul de radio a fost introdus în cămin în 1949 şi a fost unul din principalele mijloace de culturalizare. Televizorul a fost introdus în 1973. La culturalizarea maselor şi-au adus contribuţia din plin şi radioficarea care a fost introdusă în 1951. Am arătat în altă parte că am avut şi studio pentru difuzarea programului local. Din formele primare ale muncii culturale face parte şi corul înfiinţat la început de Bengescu cu elevii şcolii în 1909. În 1911-1912, Alexandru Manu pregăteşte coruri şi serbări cu elevii de la gimnazii. Aceste serbări constau şi din piese de teatru în care au jucat Costică al Grecului, Nae Ghilei, Floarea Mălăncioiu, în piesa „Soţul păcălit", adaptare de învăţătorul Manu. Programul serbărilor consta din piese de teatru, coruri şi recitări. În 1921, Ion N. Diaconu, Ion Stătoiu, Ion Iancu, Petre şi Vasile Frăţilă, Marioara Manu, Elisabeta Mălăncioiu au înfiinţat societatea „Intima" care făcea turne prin satele vecine. Altă societate înfiinţată prin 1934-1935 sub numele de George Coşbuc a fost înfiinţată de Gheorghe Hera, Alexandru Dumitrache; alte echipe de teatru au fost cele ale lui Tiriniţă, ale lui Puecea şi ale lui Nicolae Dumitraşcu. În 1938, Gicuţă Dumitrache, Aurică State, Ion Popescu, Iulian Iorga, Nicolae Manu, Ion Dumitrache, Veruţa Dumitrache au interpretat „Maramă ori foc". Gicuţă Dumitrache a regizat peste 100 de piese de teatru. Formaţia de teatru a Căminului Cultural în regia lui Gicuţă Dumitrache cu piesa „Aripă de rândunică" a fost finalistă la bienala I. L. Caragiale şi a luat premiul III pe ţară; au interpretat soţii Dumitrache, cu ficele amândouă, Nicolae Hera-Liţă, Nicu Marghitoiu, Nicu Dumitraşcu, Veronica Bulescu şi Ion Sandru. În 1971, aceeaşi formaţie a fost finalistă şi a luat premiul II pe ţară cu piesa „Deşteapta pământului", cu soţii Dumitrache, Nicolae Hera-liţă cu fiica, Nicu Manghiţoiu şi Mihai Dumitrache. În 1972, a luat locul I la festivalul teatrului sătesc, cu aceeaşi interpreţi din 1971. În 1936-1940, preotul Nicolae Dumitrache organizează cor cu două şi patru voci. Gheorghe Proca, Alexandru Proca, Costică Manu, Nicolae Manu sunt câteva nume care au activat în acest cor. În anii 1947-1952, preotul Becuţ a organizat cor tot pe patru voci dar cu un ansamblu de 80 de persoane. Gheorghiţă Popescu sau Gheorghiţă al Tichii pe lângă că a fost bibliotecarul vechiului Cămin Cultural, era şi un bun cântăreţ din frunză. El a fost depistat de cunoscutul folclorist Costache Brăiloiu care i-a trimis o scrisoare pentru a se prezenta la Bucureşti fiind selecţionat pentru ansamblul folcloric din care făceau parte: Grigoraş Dinicu, Maria Tănase şi alţii, care urma să facă un turneu în străinătate, dar mama sa nu l-a lăsat.


Inscripţii de Cult
Inscripții
Crucea jupanului Nica - Crucea cea înaltă de la poarta bisericii, 1662: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşitul Sfântului Duh, am ridicat această sfântă şi de viaţă făcătoare cruce, în cinstea marelui mucenic Dimitrie, în zilele lui Io Grigore Voevod. Truditu-s-au şi s-au ostenit, robul lui Dumnezeu jupanul Nica, neguţătorul, jupâneasa lui Anghelina, părinţii lui Iane Hrisante, Margareta, Nica, Iane, Astri, Ion Drugoloc." (Scriitor popa Pârvu, meşiţa leat cel mare 7170 sau 1662 după Hristos februarie 14 (Această inscripţie a fost citită de profesorul Gheorghe Sapcaliu din Câmpulung. Scrierea literelor dovedeşte o mare pricepere din partea pietrarului respectiv)).
Crucea din grădina lui Gheorghe Oncioiu: „ridicatu-s-au această sfântă cruce întru ruga pripvne şi paraschiva vădna, Io Radu Voevod şi se trudiră robii Stana, dragomir, Dragomirna, Gherghina, Radu, Anghelina 7175-1667" (Această cruce marchează locul unde a fost biserica băneasă. Inscripţia este notată din fugă pe coperta condicii parohiei).
Crucea din Gorgane (1762): „Cu vrerea Tatălui şi a Fiului şi cu a Sfântului Duh ridicatu-s-"au această sfântă cruce întru rimu pripadomen Paraschivii...a prea...acea prea, Gligorie,Oancea, Vlaicu, Dumitru, Gheorghe, Stanciu, Neacşu, Constantin, Mihail, Mareş. Şi s-au ostenit robul lui Dumnezeu:Preda, Stanca, Constantin, Enache, Arghira, Dumitru, Ion, Matei, Stanca."

 

Instituții de cult
1. Biserica Băneasa a fost biserica conacului Golescu şi a fost înfiinţată în punctul ce i se zice Băneasa, curând după înfiinţarea conacului, aproximativ pe la 1650. Mulţi preoţi s-au stabilit de timpuriu aci, deoarece în general preoţii erau scutiţi de biruri şi în al doilea rând primeau pământ în Popeşti ale cărui baze le-au stabilit aceşti preoţi. În intervalul 1750-1800, s-au perindat pe la această biserică 11 preoţi conform situaţiei nominale. Cel mai vechi pentru perioada aceasta a fost popa State, care are fiu pe Nicolae State - cumpărărtor de părţi din moşia Goleasca. Popa Grigore a înfiinţat familiile Vlaicu Popescu şi Enache Popescu. El a avut frate pe Vintilă, tatăl lui Vlăduţă Popescu. El a fost proprietarul locului unde a fost construită biserica Băneasa, azi pe proprietatea locuitorului Gheorghe Oncioiu. Preotul Simion a avut fiu pe preotul Ion Godeanuşi diaconul Nicolae. Tudor cel tânăr a pus bazele familiei Arsene. Preotul Barbu a venit de la Uliţa de pe Bratia. Biserica Băneasa n-a supravieţuit timpurilor fiiund construită din lemn. Postamentul din piatră se mai vedea până deunăzi. O cruce marchează locul unde a fost amplasată biserica. Ea s-a năruit de vreme în jurul anului 1800. Numele preoţilor care au slujit la Băneasa se cunosc numele acelora care erau în funcţiune la 1747 când moşia s-a vândut la licitaţie: State, Simion, Tudor şi Vintilă. Se mai cunosc şi alte nume: Barbu, Dumitru, Grigore, Ion Popescu şi Ion Popa.
2. Biserica satului este aşezată în centrul satului, pe malul stâng al Bughii. După tradiţie, cel mai vechi preot al satului a fost Constantin, căsătorit cu o femeie din Poenari, care a dat varul când s-a construit lăcaşul bisericii. Se cunoaşte că la 1797 această biserică a fost reparată. Nu se cunoaşte data înfiinţării ei. Se poate presupune că satul avea biserică chiar când i se face atestarea lui istorică. A avut biserică şi la 1662 când s-a ridicat crucea cea înaltă de la poartă. Deşi Siliştea este dincolo de gârlă tragem concluzia că biserica satului era destul de veche şi că din lipsa unui pod peste gârlă pe timp de ploi mari locuitorii nu puteau merge la biserica Băneasa. Aceste biserici au existat împreună în perioada 1650-1747, iar biserica satului a existat de când s-a format satul şi până astăzi. Se presupune că la biserica satului au funcţionat ca preoţi: radu, venit de la Mărăcineni sau Albeşti, Anuţa, Tudor cel tânăr, Ion Godeanu, Constantin Godeanu, Constantin Diaconescu, Constantin Godescu şi Nicolae Dumitrache. Aici au funcţionat ca dascăli: Vlăduţă Popescu, Constantin Vlăduţă, Gheorghe Vlăduţă, Ioniţă Dumitraşcu, Ion Mălăncioiu, Constantin C. Manu, Mihai P. Ghinea, Nicolae T. Dumitrache, Manole Manu, Constantin Manu şi Ion M. Ghinea. Biserica actuală s-a construit în anii 1856-1862, fiind sfinţită la 14 octombrie, dându-i-se hramul Cuvioasa Paraschiva care este unul şi acelaşi lucru cu Vinerea Mare când se ţinea bâlciul. Construcţia a fost sprijinită de preoţii Constantin Godeanu şi Constantin Diaconescu şi Ion Cârstea fost primar. Înainte de acest lăcaş a fost o biserică mică ce avea altarul mai spre poartă, locul fiind marcat de o grămadă de piatră. Lemnăria a fost dăruită satului Berevoieşti Ungureni care la 1870 şi-a construit biserică. De la această mică biserică s-a păstrat clopotul turnat de Vlăduţă Popescu, dar a fost ridicat de nemţi în primul război mondial. Lăcşul bisericii a fost modificat în anii 1909-1915, având o formă dreptunghiulară, deci mai puţin încăpătoare. Au contribuit la aceasta preotul Constantin Godescu şi primarul Ion C. Cârstea. Pictura a fost executată de Constantin Vasilescu din Bucureşti şi Ion Dogărescu din Rucăr, iar modificarea clădirii a făcut-o Constantin Alexandru din Băjeşti. O lucrare importantă a fost şi zidul de consolidare al malului bisericii.
Despre biserica satului, aşa cum am arătat mai înainte posedăm puţine date. Cea mai veche ştire despre ea o posedăm de la data de 21 iunie 1797.Ştirile despre preoţi pornesc de la 1625 şi sunt foarte numeroase. La 1625, este amintit cel dintâi preot: Albu. La 29 aprilie 1689, Rafail Monahul, fiul lui Lăudat răspopul transmite din muntele Moşoroaele mânăstirii Câmpulung. La 9 decembrie 1693, preotul Dediu împreună cu alţii transmit din drepturile lor asupra muntelui Moşoroaele mânăstirii Câmpulung. La 18 iulie 1747, sunt cumpărători de pământ din moşia Goleasca: preotul State şi preotul Vintilă.
Cu privire la reparaţia bisericii care s-a făcut în 1797 ne vorbeşte o hotărâre a judecătoriei de Muscel din 11 februarie 1846. Hotărârea are acest conţinut: „Ion Dumitrache Staicu din Godeni, cuprinsul acestui judeţ, dând jalbă judecătoriei la 16 decembrie anul încetat 1846, înregistartă la nr. 4133 a arătat că moşu-său Constantin Andriţoiu din Godeni, a cumpărat în anul 1797 iunie din moşia numită din Marghitoi de la Ion Dragomir şi ceilalţi cuprinşi în zapisul vânzării, cu semnele arătate întrânsul pe care moşie a stăpânit-o atât moşi-său cât şi părinţii lui până acum nebântuiţi de nimeni. Dar fiindcă în toamna trecută fără de veste s-a pomenit cu Ion Din Dumitraşcu, Din al Mitulesii şi Ştefan Stătoiu moşneni Marghitoi, tot din Godeni, că şi-a făcut nişte clădiri de coşare pe această moşie şi şi-a închis-o cu Gard fără să fi arătat mai întâi temeiul pe care s-a făcut de sinele stăpâni pe moşia sa rămasă de la părinţii lui şi pe care au avut-o moşi-său şi părinţii lui nebântuită stăpânire până acum. De aceea se roagă judecătoriei a se înfăţişa cu numiţii şi după cuprinderea zapisului ce are să-şi afle dreptul său. După legiuitele citaţii, viind astfel la înfăţişarea reclamantul Ion Din Dumitraşcu şi Din al Mitulesii şi după articolul 251 din Regulament, intrând tribunalul în cercetarea pricinii, în lipsa lui Ştefan Stătoiu arată reclamantul, un înscris cu data 1797, iunie 21 al lui Ion feciorul lui Dragomir şi alţi cinci inşi prin care viind partea lor de moşie din Marghitoi către vecinii sşi Constantin Andriţoiu şi Ion al lui Păun. Asemenea arătară şi pârâţii un înscris tot cu data 1797 al lui Godescu şi alţi cinci inşi prin care vând Dumitraşcului Marghitoiu partea lor de moşie din cheoroarea casei, dar fiindcă şi o parte şi alta zise că stăpâniseră în puterea însemnatelor mai sus documente. Tribunalul cere reclamantului dovezi asupra pricinii pârâţilor, că adică el şi părinţii lui au avut stăpânire până la deschiderea acestei judecăţi, precum arată atât în reclamaţia sa cât şi prin grai şi aduseră trei martori anume pe Ion Ispas, Ion Stanciu şi popa Ion din care numai acesta din urmă declară că primeşte a încredinţa prin jurământ. Deşi măcar că acesta rămâne un singur martor, dar fiindcă pârâţii arătau că se mulţumesc pe mărturisirea sa şi să piardă moşia sa de prigonire, de va jura numitul preot Ion cu jurământ la înalta mitropolie, cum că atât părinţii cât şi jeluitorul şi-a avut stăpânire necurmată pe acel pământ de prigonire până la deschiderea judecăţii, atunci şi pe viitor să-şi aibă reclamantul paşnică stăpânire, iar pârâţii să piardă clădirile ce vor fi făcut în urmarea paragrafului 3, capitolul I, partea II-a din condica civilă a principatului întorcând jeluitoprului şi taxa întreagă a judecăţii. Iar când preotul Ioan nu va săvârşi arătatul jurământ atunci ca unii ce şi o parte şi alta să înfăţişeze act de stăpânire şi pârâţii cu clădirile ce au făcut să recunoască că ţine acel pământ în dispoziţia lor, vor rămâne şi în viitor nesupăraţi de către jeluitor în urmarea paragrafului trei capitolul II partea VI din Condica civilă; partea nemulţumită este însă slobodă a apela la înaltul divan civil secţia doua din Bucureşti în legiuitul soroc de luni două de la primirea cărţii de judecată. Ion Stătoiu de va voi poate apela şi către această judecătorie în soroc de 8 zile, soroc de la primirea acesteia, când se îndatorează a însoţi şi dovezi adeverite despre piedicile ce au avut astăzi de a veni la judecată ca fiind pravilnice să intre judecătoria în de iznoavă cercetare. Se face şi această băgare de seamă că cei ce se folosesc de aceste 8 zile nu sânt primiţi a da numai apelaţie ci după legiuiri vor stărui în persoană sau prin vechil plenipotent rânduit cu înscris ca judecătoria să dea o săvârşire pricinei în sorocul de 8 zile prin înfăţişare.
S-a dat această anaforă (Arhivele Statului Argeş. Fond arhivistic „Ion Dumitrache") lui Ioniţă Dumitrache Staicu din Godeni la 20 aprilie 1847 potrivit adresei Judecătoriei cu nr. 704 (Subsemnatul ss. Nicolae Rudeanu).
Locul unde a fost biserica reparată la 1787 şi dărâmată la 1856 este marcat de o grămadă de piatră care se află lângă nucul bisericii actuale. Se poate vedea unde a fost temelia pentru că pământul este mai lăsat, probabil din cauza mormintelor care o înconjoară sau a vechii temelii ce a fost scoasă şi terenul nu a fost nivelat complet. Preotul Ion Godeanu, de care se vorbeşte în actul precedent, a slujit la biserică împreună cu preotul Dumitru Popa, nu se cunoaşte perioada exactă, în tot cazul, înainte de 1845, căci, din acest an, cel dintâi este ajutat de fiul său Constantin Godeanu. Fiul preotului Dumitru Popa, Ion Dumitru Popa adresează o jalbă protoieriei plăşilor de sus în care spune: „Viind a împlini una din datoriile omului am păşit la căsătorie cu o fată anume Anca, a preotului Ion tot din satul nostru Godeni, fiind pus la cale de rudeniile ei, apoi mai pe urmă, după vreme nu prea multă, a început a fugii de mine şi când arunca asupra-mi cuvinte, că nu sânt destoinic a ţine casă şi eu văzându-mă într-o aşa jalnică stare, eu m-am arătat la fostul protopop, părintele Elefterie (Pagina precedentă: înainte de 1838) şi m-am rugat a-mi da voie să mă cunun cu altă femee şi să mă desfac de dânsa, adică de soţia cea dintâi, a primit rugămintea şi m-a cununat chiar sfinţia sa cu nevasta ce o am acum de treisprezece ani, trăind liniştit până acum, având şi un băiat cu dânsa. Acum todeodată părintele Popa Constantin,. Fiind într-o judecată cumnatul meu Nicolae şi eu dovedind dreptul, sfinţia sa s-a vorbit cu cumnatu-meu să zică că eu n-aş fi cununat cu soţia mea şi m-a depărtat dela sfânta biserică; deaceea fiind eu într-adevăr, că sânt împreunat prin sfânta taină a cununiei, plecat şi fierbinte rog sfânta protopopie a face o milostivă punere la cale, ca să nu fiu depărtat, ci precum alţii aşa şi eu să am voie a merge la sfânta biserică şi a ruga pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi a asculta sfânta liturghie şi sânt întru aşteptarea unui părintesc răspuns, al cinstitei protopopii".
Plecat jeluitor,
Ion sin popa Dumitru ot satul Godeni (Pagina precedentă: Arhiva Protoeriei Muscel. Dosarul nr. 245/1846. Jalba lui Ion Dumitru Popa, împotriva preotului Constantin Godeanu, pag. 215)
De aici rezultă că Ion Dumitru Popa s-a căsătorit cu o soră a preotului Constantin Godeanu şi că ea a părăsit domiciliul. În anul 1833, el s-a cununat cu o altă femeie şi l-au cununat chiar protopopul Elefterie cu această femeie ce are un copil. Preotul Constantin Godeanu având o ceartă cu cumnatul lui Ion Dumitru popa, Nicolae i-a spus acestuia, că cel dintâi nu este cumnat legitim. La 1845, biserica purta tot hramul Cuvioasa Paraschiva. Ţârcovnic era tot Nicolae Dumitraşcu, care a transmis în familie adaosul de „paracliserul". Dacă preotul Constantin Godeanu s-a purtat urât cu Ion Dumitru Popa, pe care îl acuză că nu este căsătorit legitim, acelaşi preot alungă femeia lui Costea Dragomirescu pe acelaşi considerent. Costea Dragomirescu adresează protopopiei o jalbă în care spune: Fiind rămas de soţia sa dintâi văduv şi cu trei copii mici, am fost silit a mă căsători al doilea, după lege, dar numai două luni de zile vieţuind cu dânsa anume Maria Gheorghe Maria sin Dascălu ot Lereşti, m-a lăsat iarăşi în singurătate, fugind de la mine neavând cel mai mic cuvânt greu între noi şi a apucat pe alte drumuri şi s-a cuprins şi de rele năravuri, eu zicând în mai multe rânduri ca să se întoarcă să căsnicim la o laltă niciun chip n-a vrut, ci a umblat atuncia cât şi acum în năravuri mai mari, le-au învăţat, aşa dar văzând că nici o nădejde de a se mai întoarce nu este la mijloc, fiind cu copii mici şi neavând cine să îngrijească de ei în lipsa mea de acasă, căci ca un om muncitor trebuea a alerga după cele trebuincioase de hrană vieţii şi trebuea singuri ca vai de ei să rămâe şi eu iarăşi când mă întorceam de la muncă nu aveam nimic în stare bună, găsind acolo în sat o muere văduvă, am rugat ca să vie să şează la mine şi să vază a îngriji de copii, care până acum duminica trecută a stat acolea îngrijind de copii cât şi de ale casei, dară duminică venind preoţii au găsit-o şi eu am rămas ca vai de mine cu cinci copii mici. Deacea alerg la mila înaltei protopopii a se milostivi după cum Duhul Sfânt o va lumina şi a-mi da voie şi blagoslovenie a şedea iarăşi cu mine şi a porunci şi preoţilor a nu mă mai supăra, că tot ce am adunat mi se răpune şi rămâi să fac de tot şi sânt al cinstitei protopopii.
Plecat jeluitor
Costea Dragomirescu ot Godeni (Arhiva Protieriei judeţulşui Muscel. Dosarul nr. 245, pag. 50 şi 61, Jalba lui Costea Dragomirescu făcută împotriva preoţilor).
Pentru a face distincţie între biserica conacului căreia i s-a spus Băneasa şi biserica satului - acesteia din urmă i s-a spus referindu-se la felul locuitorilor care o frecventează, în raporturile oficiale, Godenii moşteni. Este o situaţie a bisericilor din plaiul Nucşoarei, unde se arată că biserica are un preot Constantin (Godeanu), un cântăreţ (Nicolae Dumitraşcu- Paracliserul) şi Constantin Diaconu Nicolae care figurează ca slujbaş al bisericii încă din 18 octombrie 1851(Indice cronologic nr. 1. Arhiva Mitropoliei Ţării Româneşti (1365-1890), vol. I, Bucureşti 1961, sub nr. 483). Textul care îl menţionează este foarte puţin citeţ, dar după o mărturie înainte de a se preoţi a funcţionat ca dascăl bisericesc. Primul preot cunoscut al satului a fost Albu şi este menţionat într-un document din 1625. El vinde în Coteşti trei terenuri. Documentul este important prin acea că biserica satului exista acum 350 de ani- spre deosebire de cea a lui Radu Golescu sau Stroe Golescu, Posterioară însă datei de 1640 şi că locuitorii din Godeni aveau terenuri în hotarul Coteştilor (Indice cronologic nr. 1. Arhiva Mitropoliei Ţării Româneşti (1365-1890), vol. I, Bucureşti 1961, sub nr. 483). Către sfârşitul secolului al XVII-lea a funcţionat şi preotul Lăudat, care a fost răspopit. Este menţionat de zapisul din 29 aprilie 1689, când nu mai funcţiona. El are doi copii: monahul Rafail şi Radu, care dau de pomană partea lor din muntele Moşoroaele mănăstirii Câmpulung (Arhiva Parohiei Godeni). Preotul Dediu din Godeni este vânzător şi donator de părţi din muntele Moşoroaele, alături de Iane, Brat Ego Ştefan, Radu, Rafailă, Mihai, Monahul, Nectarie monahul şi alţi săteni, toţi câţi ne aflăm fraţi în moşie, făcut-am această scrisoare a noastră să fie de credinţă sfintei mănăstiri Câmpulung pentru muntele Moşoroaele care a fost al moşilor noştri de moşie (Zapisul din 9 decembrie 1693, a cărui copie a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti în 1940. Arhiva Parohiei Godeni. Documentul nu a fost publicat în Colecţia de Documente D.I.R.). Alt preot este popa Nicolae care scrie zapisul din 9 decembrie 1693. E posibil ca acest act să fi fost tot din Godeni, fiindcă scrisul presupune lucru de încredere pe care sătenii nu-l puteau da unui străin de localitate şi de problema pe care o înfăţişează (Zapisul din 9 decembrie 1693, a cărui copie a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti în 1940. Arhiva Parohiei Godeni. Documentul nu a fost publicat în Colecţia de Documente D.I.R.). Alt preot este şi Dumitru care a scris zapisul Godenilor din aprilie 1646; fiind vorba de un act important nu putea fi vorba decât de un om de încredere (Zapisul din aprilie 1646 al locuitorilor Godeniului. Condica bisericii).
În momentul de faţă, biserica este servită de preotul Nicolae Dumitrache, născut în1906 şi în funcţie din 1928 precum şi de cântăreţul Ion M. Ghinea, confirmat în funcţie în 1953, pe data de 1 decembrie, cu temeiul nr. 20.179. Preoţii care au funcţionat în comună până la identificarea unor date mai precise cu privire la Biserica Băneasa, sunt următorii: Constantin care după tradiţie a construit biserica, după ce soţia sa a obţinut varul din Poenari de unde era originară; Anuţa din neamul Frăţilă, Radu venit din Mărăcineni sau Albeşti şi a pus bazele familiei Radu sau Ţtefenea. Numele acestora s-a transmis din generaţie în generaţie. Documentele consemnează următorii preoţi: popa Albu care la 1625 vinde terenuri în Coteşti; Popa State şi Vintilă menţionaţi de zapisul din 18 iulie 1747; Grigore Popescu care pune bazele familiei Enache şi are copii pe Vlaicu şi Enache. Fratele său a fost popa Vintilă, socrul lui Vlăduţă Popescu; el a fost proprietarul locului pe care s-a clădit conacul lui Radu Golescu. Popa Simion are copii: preotul Ion Godeanu şi diaconul Nicolae; preotul Ion Godeanu are copii pe preotul Constantin Godeanu şi Ancuţa Popii. Preotul Tudor a înfiat pe Arsene şi a pus bazele familiei Arsene. Preotul Dumitru a venit din Uliţa şi a înfiinţat familia Popa; are un fiu Ion căsătorit cu o fată a preotului Ion Godeanu. Diaconul Nicolae are fiu pe preotul Constantin bDiaconescu. Preotul Constantin Diaconescu are fiu pe preotul Constantin Godescu şi învăţătorul Nicolae Diaconescu. Godescu şi-a schimbat numele în seminar spre a se deosebi de vărul său Constantin Diaconu, devenit preot la Furnicoşi. Preotul Constantin Godescu i-a urmat preotului Nicolae Dumitrache, în funcţie din 1928. Actele menţionează şi diferiţi cântăreţi: Vintilă Popescu, Constantin Vlădiţă, Gheorghe Vlăduţă, Nicolae Dumitraşcu, Ionoţă Dumitraşcu, Ion Mălăncioiu, Constantin C. Manu, Nicolae Dumitrache, Mihai Ghinea, Manole Manu, Constantin Manu, Ion Ghinea- acesta confirmat la 1 decembrie 1953 cu temeiul nr. 20.179. La acest loc amintim şi pe pictorul Gheorghe Manu, pictor de biserici diletant, foarte activ în munca sa de pictor de biserici. Un document îl menţionează pentru renovarea a o parte din pictură a bisericii Sfântul Nicolae din Beleţi (S-a restaurat pictura acestei sfinte biserici în anul 1957 sub păstoria prea fericitului părinte patriarh Justinian, patriarhul României. Din iniţiativa preotului Ion D. Radu, cu ajutorul consiliului, comitetul enoriaşilor şi al altor buni creştini aducându-se multe îmbunătăţiri radicale încă din anul 1934, tot cu acelaşi ajutor. Pictor Gheorghe Manu, Godeni, Muscel). Contribuţia sa este la picturile din partea inferioară a faţadei. Este vorba de chipurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, flancaţi de Sfântul Evanghelist Ioan spre nord şi Sfântul Nicolae spre sud. Pe zidul de sud este înoit chipul Sfântului Arhanghel Mihail şi al Sfântului Arhanghel Gavril (Profesor Victor Brătulescu, Meşteri zugravi, constructori şi ctitori ţărani, de pe Valea Cârcinovului, Raionul Găeşti, Glas. Bis. Nr. 11-12/1961, pag. 1038-1039).
Dintr-o listă de enoriaşi din 1845, se poate vedea şi mărimea satului şi capii de familie şi alte probleme demne de luat în seamă. Sunt 104 capi de familie: 1. Ion Neagoe; 2.Tudor Tuţu; 3. Gheorghe Proca; 4. Ion Popa Dumitru; 5. Stanciu Neagoe; 6. Enache Şerban Popescu; 7. Gheorghe Dumitru Popescu; 8. Sandru Florii; 9. Manu Tudor Căpraru; 10. Savu Stanciu; 11. Mihăilă brat Stanciu Savu; 12. Niţă Duţă Godescu; 13. Bucur Gheorghe Schiteanu; 14. Costea Dragomirescu; 15. Iorga Dumitraşcu; 16. Moise Iorga Ungureanu; 17. Din Ion Godescu; 18. Simion Eftene; 19. Ghinea Ion Godescu; 20. Iorga Ghinea Mustea; 21. Cârstea Nicolae Mălancu; 22. Badea Nicolae Andriţoiu; 23. Simion Hera Marghiţoiu; 24. Enache Nic Brătoiu; 25. Ion Ispas; 26. Ion Stanciu; 27. Dumitru Andriţoiu; 28. Grigore Hera Marghiţoiu; 29. Ştefan State; 30. Ion Dumitru Marghiţoiu; 31. Dumitrache Constantin; 32. Duţă Rahira; 33. Ghinea Dumitru Marghiţoiu; 34. Iorga Ispas Popescu; 35. Stan F. Crigheanu; 36. Costea Dumitra; 37. Ghiţă Hera Marchiţoiu; 38. Gheorghe ni Andriţa; 39. Ion Brat Ştefan; 40. Nicolae Ştefan Popescu; 41. Ion State Văduvu; 42. Stoica Ion Proca; 43. Niţu Cicu Godescu; 44. Gheorghe Stancu; 45. Nică Eftene Ungureanu; 46. Ion Enache Popescu; 47. Nicolae Gheorghe Niţu Tuţu; 48. Constantin Bădăloaie; 49. Iorga Dumitraşcu Marghiţoiu; 50. Niţă Bucur Untaru; 51. Dumitru Constantin; 52. Gheorghe Ion Godescu; 53. Gheorghe Dumitraşcu Mustea; 54. Ion Nicolae Mălancu; 55. Nicolae Ion Marchiţoiu; 56. Ion Nica Godea; 57. Istrate Cicu; 58. Niţă Ion Constantin Marchiţoiu; 59. Gheorghe Mustea; 60. Constantin Ion Popescu; 61. Ion Nica Popescu; 62. Ion Ion Mustea; 63 Nicolae Grigore; 64. Gheorghe Gheorghe Mălancu; 65. Stan sin Eftene Vlăjoagă; 66. Constantin Ştefan State; 67. Ion Cercel; 68. Bucur Ion Văleanu; 69. Duţă Gheorghe; 70. Ghinea Gh. Godescu; 71. Ion Hera Popescu; 72. Dumitru Gheorghe Marghiţoiu; 73. Dumitru Radu; 74. Ion Nicolae Mareş; 75. Dinu Duţă al Floarei; 76. Iancu Grigore; 77. Nicolae Nica Popescu; 78. Constantin Ştefan Popescu; 79. Ghinea Constantin Proca; 80. Gheţea Tuţu; 81. Ion Manu; 82. Gheorghe Ion Ispas; 83. Nicolae Bucur David; 84. Ion Matei Tuţu; 85. Ion Ana Văduva; 86. Nae Diaconu; 87. Ion al Ştefenii; 88. Ştefan Ion Diaconu Ion; 89. Constantin Vlăduţă candidat; 90. Nicolae Dumitraşcu parac; 91. Ene Căpraru; 92. Ion al Ghinii Mustea; 93. Simion Tuţu; 94. Catrina fata lui Simion Tuţu; 95. Arsene sin popa Tudor; 96. Ion Grigore Ghizdaveţ; 97. Dumitrache Staicu Mazilu; 98. Grigore Frăţilă; 99.Ioniţă sin Dumitrache; 100. Radu Pepenel vremelnic; 101. Chiva văduva lui Ştefan Dumitraşcu; 102. Maria a lui Ştefan Cârstea; 103. Constantin sin Ion După Vale; 104. Din al Diaconului. Preot Iom Godeanu şi Constantin Godeanu (Arhiva Protoeriei judeţului Muscel, Dosar nr. 211, pag. 54-55/1845 srpt. 11).
Redăm conţinutul rapoartelor lunare trimise de preoţi în anul 1850 privind naşterile, căsătoriile şi decesele:
Naşteri: Ioan fiul Mariei sin Badea Andrişoiu şi al lui Ghinea Proca, născut la 22 ianuarie, naş fiind Constantin sin popa Gheorghe din mahalaua Bughea; Maria, fica Catrinei sin Niţu Tuţu şi al lui Gheorghe sin Şandru, naş fiind preotul Constantin, s-a născut la 1 februarie; Năstase, fiul Stanchii sin Andriţa şi al lui Nicolae sin Ion Nica Popescu, naş fiind Ion Cercel, s-a născut la 2 februarie; Constanti, fiul Mariei sin Bolu din satul Slănic şi al lui Iancu sin Grigore Hera Marghiţoiu, naş fiind Dobra soţia lui Ion Grecu, s-a nşscut la 19 aprilie; Ioana fica Catrinei sin Niţă şi al lui Ştefan sin Ciocan din Coteşti, naş fiind Ştefan Tudora, s-a născut la 1 mai; Nicolae, fiul Stancăi sin Oprea Boboc din Bughea şi al lui Ioniţă Dumitrache, naş fiind Nae sin Mihalcea din oraşul Câmpulung, s-a născut la 15 mai.

Căsătorii: Nicolae sin Ştefan State s-a căsătorit cu Stana din Hârtieşti, naş fiind Constantin Şerban cu soţia sa Catrina la 5 februarie; Nicolae sin Manu s-a căsătorit cu Ioana fata lui Oancea din Mărcuş, naş fiind Ghinea Mălăncoiu cu soţia sa Stanca, la 12 februarie; Stanciu Ion Neagoe cu Maria Ion Vintilă din satul Coteşti, Naş fiind Bica Făchitoae cu fiul său Gheorghe din Mărcuş la 2 noiembrie; s-a cununat Ion Ghinea Mălăncioiu cu Maria fata lui Ion zetpopa Ion, Naş fiind Ion sin Ghinea cu soţia sa Maria, la 5 noiembrie; s-a cununat Ion Ghinea Proca cu Maria sin Moise Iorga Ungureanu, naş fiind Din sin popa gheorghe din mahalaua Bughea cu soţia sa Neaga la 2 decembrie; s-a cununat Nicolae Gheţea Tuţu cu Ilinca, fata sin Ştefan Cârstea, naş fiind Din Ion Grecu cu soţia sa Ilinca, la 2 decembrie (Arhiva Protoeriei judeţului Muscel, dosar nr. 475/1850, pag. 114-118).
Notăm că o lucrare importantă este extinderea cimitirului prin achiziţionarea de noi terenuri, construirea unei împrejmuiri corespunzătoare şi consolidarea malului bisericii printr-un zid bine clădit şi ancorat. Nucul de la poarta bisericii are o vechime de circa 200 de ani.
3. Monumentul eroilor a fost ridicat la 16 august 1920, pe un teren care mai demult a fost destinat tăierilor de carne. Comitetul de iniţiativă a fost condus de preotul Godescu. Lista eroilor începe cu Locotenentul Godescu Nicolae şi sfârşeşte cu soldatul Savu Constantin, eroi din primul război mondial; s-a adăugat şi lista eroilor din cel de al doilea război mondial.
4. Cimitirul cel mai vechi a fost la Mesteacăn, mai sus de grajdurile C.A.P.-ului, apoi s-a mutat la Gheorman la capătul Aviunilor din Coasta Popii, în partea dinspre sat; se pare că tot aici a fost şi în vremea ciumei lui Caragea. Este cert că în 1872, cimitirul era cel actual, dar pentru că s-a pus problema mutării lui, o vreme a funcţionat la Gheorman.

Administraţia de Stat
Ca toate satele care formează obiectul studiului de faţă, cu excepţia Malului care se supunea jurisdicţiei oraşului Câmpulung, Godenii au avut mai multe etape de desfăşurare administrativă: perioada Sfatului Sătesc, 1837-1864; perioada Primăriei, 1864-1949; perioada Comitetului Provizoriu, !5 august 1949-31 decembrie1949; perioada Sfatului Popular, 1950-1968 şi perioada Consilşilui Popular, din 1968 până în prezent.
Sfatul Sătesc este reprezentat de Consiliul Sătesc format din deputaţii sau aleşii satului împreună cu Pârcălabul care avea sarcina de coordonator al Consiliului şi asigura strângerea impozitelor. Nu există documente de stat unde să fie evidenţiaţi aleşii satului, ci acte patrimoniale de familie în care ei sunt menţionaţi. Actele sunt sporadice şi nu pe toţi anii. Din aceste acte am identificat pe următorii: Dumitru Andriţoiu, Constantin Popescu şi Ştefan State, în 1837; Enache Brătoiu, Grigore Marghiţoiu, Manu Mustea, în 1841; Enache Nică Brătoiu, Grigore Hera Marghiţoiu şi Nicolae Pătraşcu, în 1842; Dumitru Călugăriţoiu şi Iorga Ispas, în 1850; Gheorghe Andriţoiu şi Ion Manu, în 1852; Constantin Enache Brătoiu, Gheorghe Dumitraşcu, Constantin Diaconu, Nicolae Dinu şi Constantin Manu, în 1854; Pantilimon David, Constantin Diaconu, Nicolae Dinu şi Constantin Manu, în 1854; Pantilimon David, Constantin Diaconu, Nicolae Niţu, în 1855 şi Ion Ghinea, Nicolae Manu şi Ion Stătoiu, în 1857. Aleşii satului de multe ori făceau cercetări locale, din ordinului pârcălabului.


Primăria
Primăria a fost înfiinţată la 1864. Cel dintâi buget întocmit pe anul 1865 se ridică la suma de 1091 de lei. El cuprinde taxe pentru vitele de pripas, taxe din biletele de drum, zeciuieli analogisite pentru acoperirea cheltuielilor. Acestea sunt suportate de 122 contribuabili, 15 nevolnici, 5 văduve, 7 holtei. Se plătesc salarii pentru 2 preoţi, cântăreţ, notar, ajutor de primar, 3 consilieri - pentru ultimele trei categorii, diurnă - şi 2 vătăşei. Se suportă cheltuieli de cancelarie, condici, abonament la Monitorul Oficial, tipăritul a 50 bilete de drum, salariul perceptorului - de fapt tot o diurnă - cărţile şcolare. Primar era Niţă Constantin Dumitraşcu, ajutor Gheorghe Andriţoiu; membri erau: Ştefan Duţă, Nicolae Niţu şi notar Gheorghe Constantinescu sau Gheorghe Vlăduţă. Din bugetul respectiv rezultă că, costul cărţilor şcolare se suportă de primărie. Bugetul pe anul 1866 este mai mic, stabilit la suma de 1426 lei. Consiliul Comunal era schimbat: primar Gheorghe Ion Dinu; ajutor Gheorghe Grigore Proca; consilieri: Ion Ion Ispas, Ion Untaru - acesta era de la Uliţe şi era căsătorit cu Ancuţa Popii, fata preotului Ion Godeanu - Ion Iorga Dumitraşcu, notar Gheorghe Constantinescu. La 19 august 1868, Consiliul Comunal analizează suma de unde să fie plătit notarul. Nu era mulţumit cu 450 de lei anual. I s-a mai adăugat suma de 150 lei. După reforma agrară de la 1864 s-a simţit nevoia să se stabilească starea socială a locuitorilor, fapt care echivalşează cu o catagrafiere sau un recensământ. Ei au fost repartizaţi astfel: categoria I-a, 27; categoria a II-a, 31; categoria a III-a, 15; categoria a IV-a, 6 (patru din spiţa Ghizdaveţ şi doi din spiţa Proca). În 1870 pentru sat se pun mai multe probleme. Plaiul Nucşoara face demersuri pentru construirea unui nou local de primărie. Învăţătorul Iosi Solomonescu reclamă că în anul precedent i s-a promis mărirea salariului şi nu s-a făcut. Pandele Marinescu, hotarnicul de mai târziu al preotului Constantin Diaconescu, activează ca conducător tehnic la poduri şi şosele. Se înfiinţează paza de zi şi de noapte. Comitetul permanent al judeţului aprobă construirea localui de primărie sub semnătura lui Ion Rudeanu, Scarlat Angheliu, Ion Beştelei, Alexandru Paul şi S. Constantinescu. Localul de primărie s-a construit în anul 1871, licitaţia adjudecându-se asupra lui Nicolae Ştefan Dumitraşcu. Tot în acest an Constantin Ştefan Popescu a luat în arendă veniturile comunale şi pe ale târgului din Vinerea Mare. În perioada 1864-1880 au fost mulţi primari din cauză că ei erau aleşi pe câte un an. De acum înainte au perioade mai lungi de funcţionare fiind aleşi pe câte patru ani. Primăria construită era lângă brazii şcolii celei vechi cu faţa spre gârlă; şcoala încă nu fusese construită. Între 1902-1912, s-a construit un alt local de primărie, prin grija lui Ion C. Cârstea. Între 1932-1933 s-a construit ultimul local, în fiinţă şi astăzi ca sediu al Consiliului Popular. S-a construit sub primarii Nicolae State şi Petre Dumitrache. Lucrul important obţinut în acest timp pentru comună a fost islazul Albele, obţinut între anii 1929-1935. Localul şcolii vechi a fost edificat în 1898, prin spijinul acordat de Casa Şcoalelor. Ea a fost construită de antreprenorul Antonie Marchetti din Câmpulung, care a predat lucrarea conform contractului, complet executată la 15 octombrie 1898. Comuna nu dispunea de bani, dar i-a obţinut printr-un împrumut pe termen lung , în sumă de 19000 de lei, de la Casa Şcoalelor pendinte de Ministerul Instrucţiunii. În anii regimului democratic instaurat în ţară după 1944, problema avutului obştesc este una din problemele căreia i se dă o mare importanţă. Unul din mijloacele prin care se atinge acest scop este formaţia de pompieri care veghează să nu se întâmple incendii sau dacă se întâmplă, urmările lor să fie limitate. Nu sunt instruiţi numai un număr redus de oameni, ci întreaga populaţie şi chiar şcolarii, începând de la cea mai fragedă vârstă. S-au stins o seamă de incendii în faşă, la locuitorii Nicolae C. Ispas, Ion Schiteanu, Petre Piacanu, Nicolae Sandru- aceasta în perioada 1956-1960. Situaţia problemei incendiilor nu a fost mereu astfel. Un mare incendiu s-a produs la locuinţa Paraschivei C. Dumitraşcu, când a fost distrusă toată casa, numai soba rămânând în picioare fiind solid construită de Constantin al lui Ghiţă, socrul ei; alt incendiu a fost la Nicolae Pătru, în jurul anului 1930, căruia i-au ars şi vitele în grajd. Un alt incendiu mare a fost în secolul trecut când a ars în întregime casa preotului Constantin Diaconescu, din uliţa Tuţuleşti. Cel mai mare incendiu cunoscut în satul nostru este cel din anul 1887, incendiu care a avut loc la Gura Colniciului, cuprinzând o parte din Colnici şi o parte din Musteşti. Cu adresa nr. 4119 din 6 septembrie 1887, la Comitetul permanent al judeţului s-a înregistrat următoarea cerere: În vedere că locuitorii Din Stan Schiteanu, Ion Savu, Gheorghe Ion Savu şi Floarea Dumitru Schiteanu (fata lui Ghinea Mitulescu) din comuna Godeni, după cum constat din procesul verbal respectiv au fost pradă unui incendiu ce a izbucnit în ziua de 22 august trecut în această comună, consumându-le casele cu toate dependinţele lor, căruţele, instrumentele de agricultură, veşmintele şi cele necesare pentru hrană căci cu tot ajutorul dat de autoritatea comunală cu ceilalţi locuitori nu le-au putut scăpa decât foarte puţine obiecte, astfel că actualmente acei locuitori trăiesc din mila publicului şi mai cu seamă din ajutoarele ce li se procură de consătenii lor. În vedere că şi locuitorul Nicolae N. Lemnaru din comuna Bădeni Ungureni a suferit o asemenea nenorocire în ziua de 12 august trecut, venim cu onoare domnule preşedinte ca apreciind trista lor poziţiune să binevoiţi a le veni în ajutor cu sumele ce veţi crede de cuviinţă (Dosar nr. 10/1886. Arhivele Statului Piteşti, Fd. Prefectura de Muscel.). Prin jurnalul 1509 din 7 septembrie 1887 înregistrat sub nr. 2146 se spune: „Comitetul în vederea adresei domnului prefect local nr. 4119 prin care cere a se veni în ajutorul locuitorilor notaţi care au fost isbiţi de incendiu. Dispune a se pune în vedere onorabilului Consiliu Judeţean. Preşedinte Scarlat Angheliu". Prin cererea Prefecturii către Comitetul Permanent se găseşte rezoluţia: Comisia bugetară a admis câte lei 5 din fondul extraordinar al anului 1887/1888 ceea ce echivalează la timpul respectiv cu costul unei oi, deşi respectivul sinistrat pierduse casa, grajdul, căruţele şi vitele. În puţine clipe, incendiul a cuprins colţul Musteşti Colnici, unde locuia Constantin Stan Schiteanu cu urmaşii săi Petre Schiteanu şi Gheorghe Schiteanu (Ghică Moşu) şi colţul din stânga al Colniciului începând de la Dorobanţul până la Mieiloaia. Incendiul a izbucnit la 22 august când locuitorii se aflau la munca câmpului; că le-a ars casele, dependinţele, căruţele, instrumentele de agricultură - deci incendiul a acţionat cu toată furia, fiind de proporţii şi cu tot ajutorul dat de autoritate şi populaţie el nu a putut fi limitat. Am văzut un incendiu la care veneau sute de săteni: la Nicolae C, Ispas, la Petre Piscanu, deşi era în toiul iernii. Din raport mai rezultă că acei locuitori trăiesc din mila publicului - este normal după pagubele cauzate de sinistru. Se arată şi sprijinul autorităţilor: 5 lei pe cap de gospodărie, căci cei amintiţi sunt toţi capi de gospodărie.
Urmărim alte activităţi din cadrul primăriei. Serviciul tehnic cu nr. 327 din 13 octombrie 1887 raportează Comitetului Permanent că la Godeni s-au executat 250 metri liniari de împietruire, 196 metri liniari reparaţii sau desfundări de şanţuri. În 1895, comuna a avut un plan de 330 de zile cu braţele, 445 cu vitele.


Sfatul popular
Trecerea de la Primărie la Sfatul Popular s-a făcut în faza Comitetului Provizoriu. Sfatul Popular a luat fiinţă la 1 ianuarie 1950. În cadrul acestuia s-a organizat autoimpunerea, introdusă prin lege, constituindu-se fonduri pentru a se face în comună diverse îmbunătăţiri. În 1955, s-a reparat podul din Valea Rea din satul Malu, s-a radioficat acest sat, s-a reparat şcoala Malu şi s-a construit podul din centrul Godenilor. Podul vechi era uzat şi închis pentru circulaţie. În anii 1956-1957. s-au împietruit drumurile: Calea Malului, Drumul Olteanului şi drumul Valea Rea. Autoimpunerea devenită contribuţia voluntară nu este singura trăsătură a Sfatului Popular; o trăsătură puternică este posibilitatea acordată de a participa un număr mare de cetăţeni la treburile obşteşti. Munca Sfatului Popular a fost sprijinită de instructori administrativi şi de partid. În cadrul acestei activităţi şi-au desfăşurat munca şi o seamă de deputaţi destoinici ca: Gheorghe Arsene, Aurel Cândea, Elisabeta Popa, Petre David şi alţii. Tot în cadrul acestei instituţii au dus muncă susţinută şi salariaţi din rândul cărora se desprind ca având o activitate mai intensă: Ion I. Popescu, fost secretar, Petre Savu, Ion Dumitraşcu. Alte lucrări efectuate din autoimpunere: atelierul şcolii de 7 ani, şcoala pentru ciclul al II-lea, etc.
Perioada 1958-1968 a fost o perioadă grea în care s-au cerut multe sacrificii, de luptă cu greutăţile, cu neajunsurile, dar şi de clarificări, de precizii, de succese categorice, de biruinţă şi de elan. Prin munca organizaţiei de partid, a cadrelor şi a colectivelor care au condus organizaţia, prin munca deputaţilor şi a salariaţilor, a minerilor, a întovărăşiţilor şi a colectiviştilor, a contribuabiulilor, a cadrelor didactice şi a tineretului progresist, prin munca masei largi de cetăţeni s-au realizat câte la vedem şi cele care au fost necesare, pentru gospodăria comunei, pentru înfrumuseţarea ei, pentru condiţii de trai mai bun, pentru realizarea de bunuri materiale şi culturale pentru a participa la bunul trai şi al locuitorilor din alte comunităţi şi al generaţiilor care vor veni. Mina de cărbuni, secţia de pulpare, Gospodăria Agricolă Colectivă, cooperativa de consum şi alături de ele şi în fruntea lor, membri de partid înaintaţi, cadre didactice luminate, cetăţeni conştiincioşi şi tineretul progresist identificat cu aceste meleaguri au contribuit pentru ridicarea acestei comuni cu putinţă. Munca desfăşurată a fost urmărită în cele mai mici amănunte nu în scopul de a scoate în relief anumite părţi negative, ci în scopul de a evidenţia greutăţile prin care am trecut. A fost în intenţia noastră cercetarea tuturor perioadelor de dezvoltare ale satului, dar am avut în atenţie şi perioada de vârf a Sfatului Popular la a cărei desfăşurare am luat parte ca martor ocular şi am căutat să contribui la propăşirea lui. Vom urmări în continuare munca Sfatului Popular în Comitete executive, sesiuni, Comisii permanente sau alte organe prin care îşi realizează obiectivele autoritatea locală a puterii de stat. În sesiunea din 28 februarie 1962 se prezintă raport privind munca culturală în perioada de iarnă 1 decembrie 1961- 20 februarie 1962, raportor Gheorghe D. Dumitrache iar coraportor Aurel Cândea. Invitaţi sunt: Olimpia Cândea, Jan Popescu, Maria Popescu, Maria Sănduţă, Maria A. Ghizdaveţ, Maria Savu, Pompilian Gheorghe, Gheorghe Bulescu, Florica Hera, Ion Frăţilă, Mariana Popescu, Gheorghe Arsene, Viorica Văleanu, Emilia Chirtaş, Maria Dumitraşcu, Ion I. Dumitraşcu. Munca culturală a fost axată pe întărirea şi consolidarea GAC din comună. Munca a fost axată şi pe problema luptei pentru pace. S-au organizat şi s-au ţinut serbări, şezători duminicale urmate de conferinţe, seri de întrebări şi răspunsuri, seri de calcul, prezentări de grafice comparative. Prezentări de programe ale brigăzii de agitaşie a pionierilor cât şi cea a tineretului cu probleme: „La mulţi ani 1962", „Veniţi cu noi tovarăşi în mândra colectivă", „S-a făcut lumină în sat", „Drag Godeni să trăieşti". S-au dat trei spectacole cu piesa „Taiga" şi un spectacol cu piesa „D-ale Carnavalului" de I. L Caragiale. Echipa de teatru s-a calificat pe locul I la prima fază a celui de al doilea concurs bienal de teatru I.L.Caragiale şi în prezent se pregăteşte pentru faza a Doua. Conferinţele s-au ţinut duminical în sala Căminului Cultural sau în sala de film; ele au fost axate în majoritate pe tema întăriri şi consolidării G.A.C. şi pe tema luptei pentru pace. Se pot cita: „De ce a trebuit să crească fondul de bază la G.A.C."; „Creşterea oilor cu lână fină şi semifină". La Sărbătorile duminicale conferinţele au fost însoţite de programe artistice, piese de teatru, coruri, recitări, jocuri. Învăţământul agricol de masă s-a ţinut în cadrul G.A.C. Biblioteca a fost deschisă de trei ori pe săptămână, servind cititorii cu cărţi. La aceste succese au contribuit cadre didactice, secretarul Sfatului Popular, agentul sanitar Mitu, casieriţa cooperativei Mariana Popescu sau tineri din şantierul Godeni: Nicolae Marghitoiu şi Nicolae Dumitraşcu. Ca un rezultat al muncii culturale este colectivizarea agriculturii în comună. Au discutat Dumitru Hera, Elisabeta Popa, Ion Popescu, Petre Savu, Jan Popescu, Gheorghe Tinciu, Elena Manu, Ion C. Mitulescu, Aurel Cândea, Gheorghe Bulescu. Director al Căminului era Gheorghe Bulescu.
Sesiunea din 24 martie analizează muncile agricole de primăvară în cadrul G.A.C.. S-au ars două cuptoare de cărămidă ,în număr de 58000 bucăţi din care 20890 s-au vândut la diverşi colectivişti cu bani la preţul de lei 0,35 dându-se la colectivişti şi în contul avansului bănesc ce urmează să primească din anul 1961. S-au transportat la cuptoarele de cărămidă 70 de căruţe cu lemne pentru arsul cărămidei. S-a construit o sobă pentru fiertul cartofilor la porci. S-au construit două acoperişuri la silozurilke din vârful Grădiştei. S-a pavat cu bolţari baraca nr. 1 unde sunt cazate vacile sterpe şi tineretul absolut necesar pentru îmbunătăţirea condiţiilor la aceste animale. S-au transportat cu căruţele şi remorca S.M.T.-ului 362 tone de bălegar şo s-a împrăştiat pe o suprafaţă de 18 hectare şi pe terenurile ce se vor cultiva cu cartifi şi sfeclă de zahăr. S- administrat cantitatea de 3000 de kg. superfosfat şi 1500 kg. sare potasică pe o suprafaţă de 8 hectare. S-a desţelenit teren de 2,5 hectare în Coasta Dealului şi 0,24 hectare în Faţa Coastei şi 0,20 hectare în Podul de Sus, care s-a executat cu tracţiune animală din cauza timpului nefavorabil, însă nu s-a putut realiza planul la arături. S-a aprovizionat cu porumb dublu hibrid cantitatea de 640 kg. şi 50 kg. sfeclă de zahăr. S-au reparat un număr de 9 pluguri. S-a cumpărat o semănătoare cu tracţiune animală, pentru uşurarea lucrărilor de semănat a porumbului, sfeclei de zahăr şi altele. Este nevoie să se procure din vreme prăşitori cu tracţiune animală. S-au scos un număr de 3000 de pruni carte au fost distruşi de furtuna din primăvara anului 1961. O parte din ei au fost scoşi cu tractorul, iar o parte a fost scoasă de colectivişti manual; aceşti pomi s-au valorificat dându-se colectiviştilor contra cost. S-au stropit pomi în număr de 3500 de bucăţi. În plantaţia tânără s-au înfăşurat cu hârtie 1500 de pruni desfăcuţi de vânt. S-au legat de tutori n5000 de bucăţi de pomi. S-au făcut tăieri de formare a coroanei la pomii din anul I, II, III, un număr de 1500 de bucăţi. S-au desfundat cele trei silozuri din vârful Grădiştei şi grajduri, dându-se hrană animalelor, fapt care a sporit producţia de lapte cu 100 de litri pe zi. S-au procurat 2288 kg. tărâţe de grâu şi 1000 kg. porumb, 1500 kg. tărâţe porumb, 1000 kg. praf alb, 3000 kg. tăieţei de sfeclă, procuraţi de la CRR şi ICR şi AGROSEM. Gospodăria a înfiinţat o balastieră în staţiile CFR Furnicoşi şi Drăghici care eliberează balast unităţilor socialiste. Pentru înfiinţarea acestei balastiere Gospodăria a făcut un împrumut la Banca Cooperativă Godeni în valoare de 15500 de lei, pentru a achita contractele cu staţiile CFR şi autobaza IRTA, care ne-a asigurat transportul balastrului de la gârlă la rampă şi plata încărcătorilor. S-a vândut până în prezent material în valoare de 25000 lei, bani pe care gospodăria îi va încasa prin Banca de Stat. De la 1-22 martie 1962, balastiera a asigurat Gospodăriei un venit de 8000 de lei. S-au ridicat de la colectivişti trei căruţe ce erau înscrise. S-au mai cumpărat trei căruţe din Coteşti pentru scoaterea bălegarului din grajdul în care stau vitele sterpe. În planul de măsuri s-a prevăzut să se însămânţeze 10 hectare de borceag, mazăre, şi ovăz; 40 de hectare cu cartofi şi 3 hectare cu porumb siloz; 2 hectare cu fasole, 2 hectare cu sfeclă, 2 hectare cu secară (Dosar nr. 6/1886, Arhivele Statului Piteşti, acelaşi fond).
În sesiunea din 28 aprilie acelaşi an, se analizează activitatea comisiei permanente Gospodărie comunală, industrie locală şi buget-finanţe. S-a studiat devizul pentru construcţia Căminului Cultural şi s-a propus Comitetului Executiv fixarea zilelor de muncă patriotică pe cap de familie. S-a studiat problema procurării de materiale lemnoase, necesare construcţiei Căminului şi s-a propus să se ia măsuri şi totodată legătură cu ocolul Silvic Câmpulung Muscel pentru obţinerea autorizaţiei de tăiere. Pentru înfrumuseţarea comunei s-a pus în vedere cu sprijinul deputaţilor ca toţi cetăţenii să cureţe şi să desfunde şanţurile în dreptul proprietăţilor respective, pentru prevenirea degradării străzilor, prin faptul că apa curge pe mijlocul şoselei şi va face să nu se mai poată circula cu carele (străzi cum sunt: Calea Malului, şoseaua Popeşti - Apa sărată şi Proculeşti. Comisia permanentă deşi a avut în plan această problemă pe trimestrul I/1962, a făcut propuneri comitetului executiv, dar nu s-au urmărit cum s-au realizat aceste probleme. Comisia permanentă a urmărit ca şi comuna Godeni să-şi poată crea venituri din resurse locale, să se ia legătura cu instituţiile care au nevoie de material balast şi chiar cu locuitorii din comună să-şi procure acestea contra cost, pentru ca Sfatul Popular, cu aceşti bani, precum şi cu cei proveniţi din autorizaţiile de construcţie să facă diferite lucrări şi reparaţii pentru înfrumuseţarea comunei. Comisia permanentă are în planul ei să studieze posibilităţile confecţionării cărămizii necesare construcţiei Căminului Cultural; identificarea punctelor de unde se poate procura material lemnos pentru arderea cărămizii şi transportarea lor la locul unde se vor face cuptoarele. S-a propus repararea şoselelor şi şanţurilor degradate atât din Godeni cât şi din satul Malu. S-a propus repararea podului de peste râul Bughea, care în felul cum este reparat în prezent cu diferite bucăţi de lemn nu are un aspect frumos (Dosarnr.13/1886, Arhivele Statului Piteşti, acelaşi fond).
În sesiunea din 26 mai se analizează învăţământul, privind procesul instructiv-educativ. Raportor Aurel Gh. Cândea. Coraportor Gheorghe Dumitrache. În anul şcolar curent au urmat cursurile şcolii un număr de 275 copii din care 229 din satul Godeni şi 46 din satul Malu. Din cei 229 au fost 120 de la ciclul I şi 109 de la ciclul II. Există un procent mic de elevi la care calitatea cunoştinţelor lasă de dorit. Nu sunt abateri de la disciplină. La sesiune a luat parte instructorul administrativ Aurel Marian şi instructorul P.M.R. Gheorghe Stoica.


Consiliul popular
Consiliul Popular a luat fiinţă la 5 iunie 1968 când s-a constituit comuna cu cinci sate în subordine: Godeni, Coteşti, Capu Piscului, Malu şi Bordeeni. Godeni, de fapt, este un centru economic şi administrativ. La 30 septembrie 1968 s-a aprobat debitul contribuţiei voluntare de 333.000 pentru anii 1969-1971 care urmează a se încasa de la 1245 de gospodării. Cu această sumă se va construi Căminul Cultural din satul Godeni, şcoala generală din satul Coteşti şi căminele culturale din satele Capu Piscului şi Malu. Contribuţia anuală era de 111.200 lei. O lucrare importantă a fost repararea clădirii băilor, preluată prin transfer de la Întreprinderea minieră Câmpulung. Clădirea a necesitat numeroase recondiţionări; s-au reconstruit zidurile şi acoperişul în total; tâmplăria a fost înlocuită în întregime; o parte din instalaţiile sanitare şi electrice au fost refăcute, cazanul de apă, racordul de apă şi lumina s-au înlocuit în totalitate. Onstruirea Căminului Cultural a fost iniuţiată într-o adunare populară din 1969, cu o valoare de 1.400.000 lei. Locuitorii au primit cu entuziasm aceste lucrări şi s-au putut încasa în loc de 330 de mii lei suma de 425 de mii.
Comitetul Executiv din 1974 este format astfel: Nicolae Soare, preşedinte; Viorica Văleanu, secretar; Ion Gh. Pădureanu şi Constantin Maruda, vicepreşedinţi; Ion Văleanu, Marieta Ghizdaveţ, Valeria Moise, Ion Andriţoiu, membri. Consiliul Popular are 53 de deputaţi: 20 la Godeni, 15 la Capu Piscului, 13 la Coteşti şi 5 la Malu şi Bordeeni. Din ansamblul muncii culturale condusă de Consiliul Popular desprindem:întâlnirea cu fii satului la 25 aprilie 1971 şi constituirea societăţii culturale „Luceafărul" la 11 iunie 1972.
Tot acum se formează colectivul muncii culturale compus din 17 membri, reprezentând vârfuri administrative economice, didactice culturale. Deasemeni s-a format brigada ştiinţifică din care fac parte şapte membri care pe profesii se repartizează astfel: un medic, un inginer şi patru cadre didactice.
Comuna, în perioada de după 1968 se înfăţişează cu o bună experienţă administrativă cu realizări în muncă nediscutabile şi se bazează pe cadre capabile să facă faţă sarcinilor. Armonizându-şi paşii cu mersul înainte spre progres şi prosperitate al ţării noastre.


Miliția comunală
Munca Miliţiei este ajutată de paznicii obşteşti spre a se evita furturile sau spargerile din magazine. Această muncă se sincronizează cu celelalte activităţi care se desfăşoară pe plan local. Organul de miliţie în prezent îşi desfăşoară munca pe măsura cerinţelor actuale. Salariaţii din miliţie sunt pregătiţi şi mereu la curent cu problemele activităţii lor. În comuna Godeni, s-a izbutit ca, după multă trecere, postul de miliţie să aibe local propriu şi să poată să-şi desfăşoare munca în condiţii mulţumitoare. Este un mic edificiu care poartă amprenta comunei noi, mai dezvoltată, mai prosperă. Nu acelaşi lucru era mai înainte, când miliţia nu dispunea de un asemenea local şi îşi ducea viaţa prin case particulare insalubre şi necorespunzătoare. În prezent, postul de miliţie este condus de tov. Soceanu, plutonier major şi Crişu Constantin, plutonier, care îşi desfăşoară munca cu simţ de răspundere şi în spiritul echităţii.
Legată de administraţia comunală este şi electrificarea care, în fond, este rezultatul muncii celei dintâi. Ea a fost una din importantele lucrări care s-au făcut în sat. Ea a fost cu putinţă după electrificarea minei de cărbuni. De realizarea ei s-a ocupat un comitet compus din: Ion Gh. Mălăncioiu, Gheorghe Hera, Petre Dumitraşcu, Ion Gh. Stanciu, Ion Gh.Mălăncioiu, Petre C. Gheorghe, Emanoil Sciteanu, Gheorghe Dumitache, Petre Dumitrache, Nicolae Proca, IonVăleanu, Constantin Vlăduţă, Gheorghe Pătruţ. Lucrarea a început cu un avans bănesc al Ministerului de Finanţe, două milioane şi jumătate de lei, la început şi 5 milioane ulterior. Iniţiatorii electrificării au fost primarul Gheorghe Hera şi notarul Petre N. Cârstea. Cei dintâi electricieni au fost Vasile Băgneanu şi Ion A.Vlăduţă. S-a mai încercat să se facă electrificare în 1935 dar nu s-a izbutit. Numai intenţia dovedeşte că satul Godeni voia să fie la curent cu civilizaţia.


Cooperativa de consum
Cooperativa posedă cinci secţii de prestări servicii pentru populaţie: două cizmării, O tapiţerie şi două frizerii. An de an s-a muncit la dezvoltarea reţelei comerciale, la modernizarea acestei reţele perfecţionându-se stilul şi metodele de muncă. În 1972, s-au construit două bufete la Coteşti şi Malu. Cooperativa este înzestrată cu edificii noi în toată comuna. Pentru edificiile sale a investit peste 400.000 de lei. Satele Godeni, Coteşti şi Capu Piscului sunt înzestrate cu complexe absolut moderne.


Circumscripția sanitară
A fost o intenţie în domeniul ridicării nivelului sanitar pe plan local construirea infirmeriei după războiul din 1916-1918, care s-a ruinat înainte de a fi finisată. A fost demolată fără să-şi atingă scopul pentru care a fost construită. Lucrarea noului dispensar a început în 1945. Lucrarea a fost încurajată de doctorul Tocilescu care era secretar al Ministerului Sănătăţii. După terminare construcţia a fost destinată pentru a servi ca birouri Exploatării miniere. În anii 1958-1959 s-au dus tratative ca Sfatul Popular să intre în posesia lucrării. A venit în comună doctorul Hârdău, directorul Direcţiei Sanitare a regiunii Argeş tot pentru a cerceta această problemă, dar ea nu s-a rezolvat decât după constituirea Consiliului Popular, la 5 iunie 1968. Au lucrat în cadrul circumscripţiei sanitare ca medici următorii: Elena Popa, Gheorghe Nuţă, Maria Tănăsescu, Viorica Toma, Rodica Mătuşă Baltă. Ar trebui ca trăsăturile lor fizice şi morale să nu lipsească din această monografie pentru a se imprima mai bine locuitorilor comunei. Ei şi-au făcut datoria cu prisosinţă şi au stat la dispoziţia locuitorilor. Consider că şi dânşii şi-au imprimat imaginea satului şi a comunei întregi, de unde au plecat cu bune impresii şi cu conştiinţa datoriei împlinite. Circumscripţia funcţionează în prezent în satul Coteşti. Dacă privim câmpul activităţii sanitare, vedem că se ridică probleme de tot soiul. În 1969-1970 s-au prezentat 62 de cereri pentru formalităţi în vederea căsătoriei: 23 din Godeni, 15 din Capu Piscului, 7 din Coteşti şi restul din alte comune. Din 223 consultaţii efectuate în 1963 sunt: ascaridioză 37 de cazuri, rinofaringite 22, debilitate fizică 13, diverse sindroame 11, infecţii 10. Din 340 de bolnavi consultaţi în 1964, desprindem: ascaridioză 16, stare gripală 11, debilitate fizică 10, restul cazurilor mai puţin frecvente. Din cele 33 de cazuri de decese care s-au produs în anii 1962-1965 desprindem drept cazuri de boli: insuficienţă cardiacă 12, insuficienţă cardio-pulmonară 3, senilitate 3, neoplasm 3. Restul sunt mai puţin frecvente. Situaţia este valabilă pentru satul Godeni. În localul obţinut de la mină, care iniţial a avut destinaţie de dispensar, funcţionează Casa Comunală de naşteri. În cadrul circumscripţiei cu 90 de ani în urmă situaţia era cu totul altfel. Într-o adresă a Ministerului Sănătăţii se comunică: „La prescrierea medicamentelor ce se plătesc din fonduri publice trebuie să se observe cea mai mare economie; pentru ca să se poată realiza aceasta, medicii care prescriu, farmaciştii care le prepară şi autorităţile care le plătesc urmează să se conformeze instrucţiunilor elaborate de consiliul medical superior în anul 1875 şi înserate în Monitorul Oficial nr.123 din acelaşi an. Medicul vizita comuna odată pe lună şi atunci când venea erau cazuri când nu da nici o consultaţie. Medicul Mihăilă Rădulescu Pantilimon, la 27 iunie 1886 constată că starea sănătăţii locuitorilor este foarte satisfăcătoare, neexistând nici un fel de maladii epidemice sau contagioase după cum s-a informat din declaraţia ajutorului de primar, cât şi din cercetările făcute în localitate. La 4 iulie 1887, acelaş medic constată că în comună este bine şi că nu există nici un fel de maladie epidemică".
Personalul circumscripţiei în 1977 era compus din: 1.-Dr. Rodica Mătuşă, medic; 2.- Puchici Nicoleta, Asistentă ocrotire; 3.-Voican Tatiana, asistentă medicală; 4.-Voican Georgeta, moaşă de teren; 5.-Voican S. Georgeta, moaşă Casa de naşteri; 6.-Aldea Margareta, soră medicală; 7.-Vlăduţă Victoria, infirmieră; 8.- Soare Florian, îngrijitor.

 

Arbori Genealogici
Andriţoiu Constantin - Andriţoiu, socrul lui Dumitrache Staicu, se trage dintr-o Andriţa şi are frate pe Nicolae Andriţoiu. Ginerele său numit Dumitrache Staicu Albescu, fiind căsătorit în averea soţiei, capătă numele de Andriţoiu, transmis şi fiului său Nicolae, căsătorit în Câmpulung dar uneori se numeşte Dumitache, Dumitru sau Andriţoiu. Numele din urmă nu era folosit în mod curent. Catagrafia din 1840, a bisericii Sfânta Troiţă, aminteşte un Nicolae Andriţoiu ale cărei fice au jucat în echipa de teatru a lui Constantin Aricescu, la 1847. El a murit la 2 iulie 1840. Nicolae Godeanu, Dumitru sau Andrişoiu în 1859 încămai trăia. Am căutat să lichidez controversa care exista în jurul numelui Nicolae Andriţoiu. Pentru a face deosebire între cele două nume de Nicolae Andriţoiu, unul dat celui din Godeni, pe care în mod obişnuit îl numim Nicolae Dumitrache, deşi el se poate confunda cu nepotul său Nicolae Dumitrache, născut în 1850, totnegustor câmpulungean ca ocupaţie şi Nicolae Andriţoiu de care face menţiune atât Constantin Aricescu, cât şi preotul Ion Răuţescu, este suficient că cel câmpulungean moare la 1840, deci curând după ce a fost cuprins în catagrafie, iar cel din Godeni se află încă în viaţă la 1859, când împrumută suma de lei 2600 de la negustorul Nicolae Nicolau din Câmpulung.
Constantin Andriţoiu se trage dintr-o Andriţă care are doi copii: Constantin şi Nicolae. Constantin are fică pe Voica, căsătorită cu Dumitrache Mazilu. Nicolae are copii pe: Constantin (1802-1884), Maria, Grigore şi Badea. Constantin N. Andrişoiu are copii pe Gheorghe, căsătorit cu Joiţa C. Popa. Gheorghe Constantin Andriţoiu are copii pe: Grigore, Petre, Sanda, Nicolae şi Ion. Nicolae Gheorghe Andriţoiu are copii Pe: Elisabeta, Ion, Maria, Elena şi Sofia. Ion Niculae Andriţoiu are copii pe: Ion, Gheorghe, Floarea, Nicolae şi Eleonora. Era căsătorit cu Maria C. Proca. Ion gheorghe Andriţoiu (1824-1926) are copii pe: Maria, Ion, Ecaterina; stanca, Elisabeta. Grigore Gh. Andriţoiu s-a căsătorit cu Ilinca N. Herescu. Badea Nicolae Andriţoiu menţionat în lista din 1845, înfiinţează spiţa Badea.
Andriţa - Spiţa Andriţa a fost întemeiată de Nicolae Andriţa (1815-1891), venit din Coteşti. Acesta s-a căsătorit cu Stanca Constantin Floarea Marghiţoiu, cumnata lui Nicolae Diaconu. Are copii pe: Nicolae, Stanca, Ecaterina şi Maria. Nicolae N. Andriţa (1857-1913) a fost geambaş de vite; are copii pe: Maria, Floarea şi Ion (1854-1921). Acesta din urmă a fost instructor de pregătire militară în şcoală: Ecaterina N. Andriţa trăieşte în anii 1853-1933.
Arsene - Arsene a fost adoptat de popa Tudor şi a pus bazele familiei Arsene. El are copii pe: Ion, Nicolae şi Constantin: Constantin Arsene are copii pe: Constantin, Ion, Maria, Paraschiva, Petre şi Nicolae. Toma Arsene, fiul lui Nicolae, căsătorit cu Aritina Godescu, are copii pe: Ion, Maria, Nicolae; Verona, Petre şi Paraschiva. Copii lui Petre Toma Arsene sunt: Minodora, Paulina şi alţii. Constantin Constantin Arsene are copii pe: Constantin, Ion ţşi Maria. Ion Constantin Arsene are copii pe: Gheorghe, Constantin şi Elena; era căsătorit cu Stanca Pantilimon. Nicolae Constantin Arsene are copii pe: Ion şi Gheorghje. Nicolae Constantin Arsene a murit în campania din 1916-1918. Ion Constantin Arsene a murit în campania 1941-1945.
Badea - Badea Nicolae Andriţoiu are copii pe: Gheorghe şi Constantin (Din al Bedii). Gheorghe Badea are copii pe: Ion (1861-1942), Petre şi Andrei. Ion Gheorghe Badea ( în armată: Ion Andriţoiu) s-a căsătorit cu Maria C. Mălăncioiu, moartă în 1955, în vârstă de 87 de ani; au avut copii pe: Gheorghe, mort în campania din 1916-1918, Maria şi Paraschiva.
Bădală - Spiţa este înfiinţată de Bădală din Berevoieşti, căsătorit cu Joia. Copii lui Bădală sunt: Ion, Constantin şi Elena. Ion Bădală are copil pe Ion. Ion Ion Bădală are copii pe: Constantin, Nicolae şi Ion. Ion Bădală s-a căsătorit cu Maria Ion al Joii din Albeşti.Constantin Ion Bădală se căsătoreşte cu Ioana Irimia din Câmpulung şi Joiţa Predoiu din Berevoieşti. Constantin Ion Bădală este menţionat într-o listă de enoriaşi din 1845. Constantin Bădală, ultimul, Are fică pe Maria, căsătorită cu Dumitru Neagu.
Boldohan - Spiţa era originară din Câmpulung şi era un neam de logofeţi şi mazili. Se cunosc nume izolate: Ilinca, Nicolae, Constantin şi Gheorghe Boldohan; acesta are copii pe: Maria, Alexe, Elena şi Floarea. Constantin Boldohan are copii peStanca şi Ion. Ion Boldohan are copii pe: Petre, Gheorghe şi Maria. Alexe Boldohan are copii pe: Alexandrina, Anghelina, Elena, Ecaterina Elisabeta şi Maria. El trăieşte între anii 1866-1947.
Brătoiu - Ion Brătoiu este cumpărător de părţi din moşia Goleasca la 1747 devenind proprietar al locului pe care a fost construit conacul moşiei. El are copii pe: Enache, Constantin şi Ioana. Enache şi Constantin au făcut parte din sfatul sătesc. Spiţa este dispărută. Enache Nicu Brătoiu este menţionat în lista de enoriaşi de la 1845.
Băra - Bucur Băra era originar din Solari Vlaşca; s-a stabilit în Capu-Piscului şi s-a căsătorit cu Aspra Boldohan. Ion Bucur Băra s-a căsătorit cu Maria Nicolae Frăţilă; au copil pe Constantin, căsătorit cu Maria Ion Proca, apoi cu Maria Constantirn Popescu. Bucur Băra era născut în 1839; Ion Bucur Băra era născut în 1866, iar soţia sa în 1871.
Cercel - Bazele acestei spiţe le-a pus Ion Cerceltuc (1765-1855), Originar din Coteşti, căsătorit cu Ioana Ceauşu (1774-1864). A fost mandatar în procesul Prigonirii şi este menţionat în lista de enoriaşi din 1845. Sora lui a fost căsătorită cu popa Barbu. Avea casă mare cu cerdac şi foişor. A locuit pe valea Sucetului unde a locuit Niţă al lui Năstase. Prin demersurile lui s-a rectificat hotarul cu Coteştii. A avut două fice: Dobra, căsătorită cu Ion Ghizdaveţ şi Aspra, căsătorită cu Stoica Erjanu din Aninoasa. Dobra a trăit între anii 1793-1863.
Cârstea - Nicolae Mălancu venit din Ardeal are copil pe Cârstea. El era frate cu Ion Mălancu, căsătorit cu Ilinca şi au locuit pe Alinierea de sus, unde locuieşte Gheorghe Hera. Cârstea Mălancu are copii pe: Ion şi Constantin. Constantin Cârstea are copii pe: Maria, Ion, Constantin şi Floarea, Nicolae, Filoftia şi Gheorghe. Cârstea Mălancu s-a năîscut la 1805. Ion Cârstea Mălancu se naşte la 1833. Constantin Cârstea Mălancu se naşte la 1836. Maria Constantin Mălancu se naşte la 1836. Maria Constantin Mălancu se naşte la 1846. Ion Constantin Cârstea se naşte la 1864. Constantin Constantin Cârstea se naşte la 1878. Nicolae Cârstea se naşte la 1881. Constantin Cârstea trăieşte între anii 1836-1922, iar Ion C. Cârstea între anii 1864-1947.
Costea - Dumitra are copil pe Costea. Costea Dumitra se căsătoreşte cu Constantina Homată. Copiii lui Costea Dumitra: Ion, Gheorghe şi Joiţa. Copiii lui Ion Costea: Gheorghe şi Maria. Copiii lui Gheorghe Costea: Ion, Stanca, Nicolae şi Joiţa. Copiii lui Ion Gheorghe Costea: Gheorghe, Nicolae, Alexandru, Constantin şi Ion. Ion Costea Dumitra s-a născut la 1835. Ion Gheorghe Costea s-a născut în 1880. Stanca Gheorghe Costea s-a născut la 1886. Nicolae Gheorghe Costea s-a născut la 1895. Joiţa Gheorghe Costea s-a născut la 1884. Nicolae Gheorghe Costea a murit în campania din 1916-1918. Nicolae Ion Costea a murit în campania din 1941-1945. Costea a mai avut un copil Ştefan al cărui fiu Ion trăieşte în anii 1833-1914. El este menţionat în lista de enoriaşi din 1845.
David - Spiţa David se trage din Ardeal. Din cauza arvaţilor şi-a făcut un bordei în Paresul, apoi s-a stabilit în Marghitoi. S-a căsătorit cu o fată din moşuleţul Buga, care era bogat. David are copii pe Bucur şi Pantilimon. Bucur David are copii: Nicolae, Bucur, Ion, Constantin, Ion, Petre, Paraschiva, Maria, Floarea. Constantin Bucur David are copii: Alexandru, Ion, Constantin, Gheorghe, Petre şi Elena. Ion Constantin David are copii: Ion, Maria şi Verona. Pantilimon David a fost deputat al satului în anul 1855. Nicolae Bucur David a fost luat în armată cu arcanul. A fugit din armată şi s-a stabilit în părţile Ialomiţei. Petre Bucur David s-a născut la 1863. Ion Bucur David s-a născut la 1852. Maria Bucur David s-a născut la 1856. Constantin Bucur David s-a născut la 1860. Paraschiva Bucur David s-a născut la 1875. Nicolae Bucur David este menţionat în lista de enoriaşi din 1845.
Dumitraşcu - Dumitraşcu Marghitoiu a înfinţat ramura paracliserului.El a avut copil pe Gheorghe. Copii lui Gheorghe Dumitraşcu: Vasile, Mihalcea şi Ion. Copiii lui Mihalcea Dumitraşcu: Maria, Floarea şi Nicolae. Copiii lui Ion Gheorghe Dumitraşcu: Ion. Copiii lui Constantin Constantin Dumitraşcu: Ion, Dumitru, Joiţa, Stanca, Voica şi Nicolae. Copiii lui Nicolae Constantin Dumitraşcu: Apostol. Joiţa, Sandu, Floarea, Maria, Ion, Nicolae, Constantin. Copiii lui Constantin Ion Dumitraşcu: Elena, Paraschiva, Maria, Ioana, Elisabeta şi Petre. Dumitraşcu Marghitoiu are copil pe Nicolae,care are copil pe Ion. Copiii lui Ion Nicolae Dumitraşcu: Nicolae, Floarea, Elisabeta, Gheorghe, Ana, Ion şi Paraschiva. Nicolae Ion Dumitraşcu are copii: Ion şi Nicolae. Dumitraşcu Marghitoiu are fiu pe Iorga Dumitraşcu care are fii pe Ion, Vasile şi Constantin. Dumitru Constantin Dumitraşcu se naşte la 1798. Ion Constantin Dumitraşcu se naşte la 1811. Nicolae Constantin Dumitraşcu se naşte la 1824. Voica Constantin Dumitraşcu se naşte 1828. Dumitru C. Dumitraşcu (1798-1878). Stanca Constantin Dumitraşcu (1782-1877). Mihalcea Dumitraşcu (1857-1940). Iorga Dumitraşcu şi Nicolae Dumitraşcu paracliserul sunt menţionaţi la 1845.
Diaconescu - Această spiţă se trage din diaconul Nicolae din care s-au format trei ramuri: Diaconu, Diaconescu şi Godescu. Bazele acestei spiţe le pune preotul Constantin Diaconescu. Diaconul Nicolae are copii: Constantin, Nicolae, Stanca, Ion şi Constantin. Copiii preotului Constantin Diaconescu: Smaranda, Elisabeta şi Stanca, Nicolae, Constantin, Floarea, Paraschiva, Petre şi Gheorghe. Copiii lui Constantin Diaconu: Nicolae, Manda, Ion, Maria, Elena, Ioana şi Elisabeta. Copiii lui Nicolae C. Diaconescu: Nicolae, Paraschiva, Ion, Maria şi Elena. Nicolae Nicolae Diaconu se naşte la 1821; Constantin Nicolae Diaconu se naşte la 1826; Constantin Diaconescu se naşte la 1832. Nicolae Constantin Diaconescu se naşte la 1864. Constantin Constantin Diaconescu se naşte la 1858. Petre Diaconescu se naşte la 1861. Nicolae sin diaconu Nicolae căsătorit la 22 octombrie 1850, naş fiind preotul Constantin. Nicolae sin diaconu Nicolae este menţionat într-o listă de enoriaş la 1845; la fel Constantin Diaconu.
Diaconu - Spiţa Diaconu propriu-zisă se trage din diaconu Cârstea, care are fiu pe Constantin (1786-1871). Din ea se desprind trei ramuri: Dinicuţii, ai Lungului şi duă Vale.
Duţă - Fondatorul acestei spiţe a fost Duţă Godescu. Duţă godescu a fost căsătorit cu Anca şi au locuit în Colnici. Ei au avut copii pe: Ioana, Ion, Ştefan. Ion duţă are copii pe: Bucur şi Maria. Copiii lui Ştefan Duţă: Nicolae, Ion, Maria şi Haralambie. Copiii lui Bucur Duţă: Maria, Nicolae, Gheorghe, Petre şi Ion. Copiii lui Haralambie Duţă: Petre, Constantin, Ion, Nicolae, Maria, Paraschiva, Elena şi Elisabeta. Copiii lui Petre Bucur Duţă: Maria, Evdochia şiSteliana. Ioana Duţă s-a născut la 1816. Ion Duţă s-a născut la 1802. Ştefan Duţă s-a născut la 1809. Bucur Ion Duţă s-a născut la 1845. Haralambie Duţă s-a născut la 1860. Dumitru I. B. Duţă moare în campania din 1941-1945. Petre Bucur Duţă moare în 1916, la Dadilov la o tragere de instrucţie de artilerie.
Dumitraşcu Mustea - Fondatorul spiţei este Dumitraşcu Mustea. El are fiu pe Cârstea Ceauşu. Dumitraşcu Mustea are copii pe: Ştefan şi Gheorghe. Ştefan Dumitaşcu are fiu pe Nicolae. Gheorghe Dumitraşcu are copii pe: Ion, Ştefan, Nicolae şi Constantin. Nicolae Ştefan Dumitraşcu are copii pe: Ion şi Maria. Copiii lui Ion N. Dumitaşcu: Ion, Elisabeta, Maria şi Elena. Copiii lui Ion I. Dumitaşcu: Tatiana, Traian, Ion, Iuliana. Copiii lui Nicolae Gheorghe Dumitraşcu: Ion, Gheorghe, Maria, Constantin, Aristide, Elisabeta, Ilie şi Nicolae. Copiii lui Ion N. Dumitaşcu: Alexandru, Maria şi Elena. Copiii lui Constantin gh. Dumitaşcu: Ion, Arteme, Alexandrina, Constantin Nicolae, Păuna şi Maria. Copiii lui Ion Constantin Dumitaşcu: Maria, Nicolae, Elena, Domnica. Dăm date de naştere: Gheorghe Dumitraşcu Mustea, 1792; Ion gh. Dumitraşcu, 1812; Nicolae Ştefan Dumitraşcu, 1840; Ştefan gheorghe Dumitraşcu, 1843; Nicolae Gh. Dumitraşcu, 1843; Nicolae Gheorghe Dumitraşcu, 1847; Constantin Gheorghe Dumitraşcu, 1849; Chiva, văduva lui Ştefan Dumitraşcu este menţionată în lista enoriaşilor din 1845; deci la această dată soţul său nu se mai afla în viaţă; de la ea vine numele ramurei Chivan.
Dumitru - Această spiţă s-a desprins din Vlaicu Popescu. Constantin Dumitru are copii pe: Ion şi Nicolae. Copiii lui Nicolae C. Dumitru: Gheorghe, Ion, Elisabeta, Maria şi Nicolae. Date de naştere: Ion Constantin Dumitru, 1877; Nicolae Constantin Dumitru, 1869; Gheorghe Nicolae Dumitru, 1896; Nicolae Nicolae Dumitru moare la Bucureşti în 1944, sub bombardamentele aeriene.
Dumitrache - Fondatorul acestei spiţe este Dumitrache Mazilu, fiul adoptiv al lui Staicu Albescu Vătafu din Câmpulung, căsătorit cu Voica Constantin Andriţoiu. Copiii lui Dumitrache: Nicolae, Ion, Mihăilă, Zinca, Ecaterina şi Elena. El decedează în 1846, iar ea în 1845. Ion Dumitrache (1809-1885) se căsătoreşte cu Stanca Oprea Boboc (1823-1884). El a îndeplinit funcţia de boiernaş Mazil. Copiii lui: Ion, Apostol, Tudora, Ioana, Nicolae, Gheorghe, Maria şi Joiţa. Nicolae Dumitrache s-a stabilit în Câmpulung, cunoscut şi sub numele de Nicolae Andriţoiu, Dumitriu şi Godeanu. Mihai s-a căsătorit cu Maria Erjanu din Aninoasa. Zinca s-a căsătorit cu IoniţăMemulea din Bughea. Copii lui Ion Ion Dumitrache: Nicolae, Dumitru, Ion, Gheorghe, Petre, Maria, Ion, Paraschiva. Copiii lui Gheorghe Dumitrache: Dumitru, Elisabeta, Maria, Ecaterina, Nicolae, Gheorghe, Alexandru, Floarea, Alexandrina. Copiii lui Tudor Dumitrache: Elisabeta, Petre, Floarea, Ion, Ioana, Nicolae. Copii lui Nicolşae M. Dumitrache: Nicolae, Ion, Gheorghe, Alexandru, Maria, Petre, Floarea şi Constantin. Date de naştere: Dumitrache născut în 1765; Zinca Dumitrache, căsătorită cu Ioniţă Mamulea din Bughea, trăieşte între anii 1790-1878. Tudora Ioniţă Dumitrache, căsătorită cu Ion Gh. Dumitraşcu, trăieşte între anii 1843-1923; Ion Ion Dumitrache (1855-1939); Maria Ion Dumitrache (1855-1940). Nicolae Dumitrache s-a născut la 15 mai 1850, a fost negustor în Câmpulung şi Pucheni şi este înmormântat la Ciulniţa. Nicolae Mihalcea Dumitrache s-a născut la 27 iunie 1850, naş fiind Mihalcea din Câmpulung; este un alt Nicolae, decedat de mic, decât tatăl preotului Nicolae Dumitrache. Dumitrache Staicu este menţionat ca enoriaş la 1845. Şi Ioniţă Dumitrache este menţionat tot la această dată.
Dragomir - Această spiţă face parte tot din moşul Godescu, soţia lui Ion Dragomir trăieşte între anii 1762-1872. Costea Dragomirescu este menţionat ca enoriaş la 1845. Unul din copii săi mic fiind decedează la 22 ianuarie 1850. Detalii despre Costea Dragomir a se vedea în capitolul „Instituţii de cult". Ion Costea Dragomir era croitor de zegi. Fiul său Ion Dragomir, căsătorit cu Elisabeta Ghizdaveţ (Vetina) a decedat în campania din 1916-1918, Fiul său Ion A decedat în campania di 1944-1945.
Eftene - Fondatorul spiţei a fost Eftene Vlăjoagă, venit din Ardeal. El are copii pe: Dumitru, Ion, Gheorghe, Constantin şi Simion. Copiii lui Dumitru Eftene: Ana, Stan, Petre, Stana; copiii lui Simion Eftene: Constantin, Maria şi Nicolae. Copiii lui Gheorghe Eftene: Stanca, Costache, Floarea, Ana, Ştefan, Nicolae, Elene, Ecaterina şi Maria. Copiii lui Constantin Gh. Eftene: Ion, Nicolae, Maria şi Constantin. Copiii lui Ion Constantin Eftene: Ion, Nicolae, Constantin, Gheorghe şi Petre. Date de naştere: Gheorghe Eftene, născut în 1800; Simion Eftene, 1793; Ana Dumitru Eftene, 1782; Stan Dumitru Eftene, 1782; Constantin Simion Eftene, 1835; Ion Nică Eftene, 1833; Bucur Nică Eftene, !857; Costache Gh. Eftene, 1852; Ştefan Gheorghe Eftene, 1851; Maria Gheorghe Eftene trăieşte între anii 1844-1929; Constantin Simion Eftene între anii 1835-1920; Floarea Nică Stan Eftene între anii 1848-1930; Ion Nică Eftene între anii 1833-1913. Date de naştere: Stan Dumitru Eftene, 1782; Gheorghe Eftene, 1793; Simion Eftene este menţionat la 1845; la fel Nică Eftene şi Stan Eftene.
Enache - Fondatorul spiţei este Enache fiul preotului Grigore Popescu. Ion Enache este menţionat ca enoriaş la 1845. Enache Ştefan sau Popescu Ştefan a murit la 1877 în război. Ion Enache are copii pe Nicolae şi Constantin. Nicolae I. Enache are copii: Ion, Constantin, Gheorghe, Alexandru, Nicolae. Ion Ion Enache a trăit între anii 1858-1940. Ion Enache este trecut ca enoriaş la 1845.
Ene - Această spiţă este fondată de Ene Tudor Mustea care era frate cu Manu. El are copii pe Ion (1824-1907), Constantin, născut în 1839 şi Enache. Ene este menţionat ca enoriaş la 1845. Această spiţă s-a stins având urmaş numai de sex femeesc.
Frăţilă - Nicolae Frăţilă are copii: Ion, Gheorghe, Nicolae şi anca. Copiii lui Grigore Frăţilă: Sanda, Joiţa, Ion, Ioana, Constantin, Nicolae. Copiii lui Nicolae Nicolae Frăţilă: Ana, Gheorghe, Maria şi Ion. Copiii lui Ion N. Frăţilă: Petre, Nicolae, Ioana, Maria şi Floarea. Copiii lui Nicolae Grigore Frăţilă: Maria, Ioana şi Petre. Copiii lui Ion Grigore Frăţilă: Voicu, Petre, Stanca, Ioana şi Dumitru. Copiii lui Petre N. Frăţilă: Constantin, Maria, Alexandru, Nicolae, Gheorghe, Vasile, Viorica, Petre, Eleonora, Maria, Elena, Ion, Eugenia; copiii lui Petre I. Frăţilă: Ion, Elisabeta, Mihai şi Lazăr. Date de naştere: Grigore Frăţilă, 1781; Ion Grigore Frăţilă, 1822; Trăiesc între anii: Maria Frăţilă, 1772-1878; Grigore Frăţilă, 1781-1871; Petre N. Frăţilă, 1865-1946; Grigore Frăţilă este menţionat la 1845.
Florea - Are fiu pe Sandru care pune bazele spiţei Sandru. Era originar din Oltenia şi de la el a rămas numele toponimic Olteanu şi Valea Olteanului.
Godescu - Fondatorul acestei spiţe este preotul Constantin Godescu care şi-a schimbat numele pentru a se deosebi de un văr al său. Copiii preotului Constantin Godescu: Petre, Nicolae, Maria, Elisabeta, Aritina, Gheorghe şi Eleonora. Petre C. Godescu a fost preot la Bascovş Gheorghe C. Godescu a fost directorul şcolii primare în anii 1924-1937. Nicolae C. Godescu a fost învăţător şi a murit la Mesteacăn Vălenii de Dâmboviţa, în 1913. Preotul Constantin Godescu s-a năcut în 1858, iar fiul său Petre în 1885ş fratele acestuia Nicolae în 1859.
Godescu din moşul Godesc - Nu putem coborî această spiţă mai devreme de 1747, pentru că la lichidarea moşiei Goleasca pentru prima dată apare un Godescu. Ea are importanţă provenind din Godea şi multă vreme fiind spiţă de bază. Notăm unii membri ai acestei spiţe: Ion Duţă Godescu care trăieşte în anii 1802-1884; Uţa Godescu: 1785-1878; Floarea Gheorghe Godescu: 1820-1900. Ştefan Duţă Godescu se căsătoreşte cu Maria Crasan, au copil pe Maria născută la 18 iulie 1850, naş fiind Maria Cârstoaia. Din Ion Godescu este enoriaşi la 1845. La 3 septembrie 1850 decedează Anca soţia lui Duţă Godescu, menţionată ca enoriaş la 1845. Ghinea Ion Godescu, idem. Niţă Cicu Godescu, idem. La fel Gheorghe Ion Godescu, Istrate Cicu Godescu, Ghinea Gheorghe Godescu, Maria Ştefan Godescu.
Godea - Fondatorul spiţei este şi fondatorul satului. Ion Godea are copii pe: Ioana, Gheorghe şi Nică. Nică Godea are copii pe: Nicolae, Ion şi Ioana. Ion Ion Godea are copii pe: Ion, Stanca şi Ioana. Copiii lui Ion Ion Godea sunt Nicolae şi Ion. Ion Ion Godea se căsătoreşte cu Ioana Ion Floarea Mălăncioiu. Ion Ion Godea se naşte la 1848, Ion Nică Godea era enopriaş la 1845.
Ghizdaveţ - Fondatorul spiţei este Ion Ghiozdaveţ, originar din Bughea. Se căsătoreşte cu Dobra Cercel şi au copii pe: Nicolae, Constantin, Năstase, Grigore, Gheorghe şi Sanda. Copiii lui Nicolae Ion Ghizdaveţ sunt: Gheorghe, Năstase, Vasilica, Elisabeta, Maria, Ion, Floarea şi Elena. Copiii lui Gheorghe Năstase Ghizdaveţ sunt: Nicolae, Elisabeta, Alexandrina; copiii lui Năstase Nicolae Ghizdaveţ sunt: Ion şi Nicolae. Copiii lui Constantin Ghizdaveţ sunt: Nicolae, Constantin, Ecaterina, Stana, Elena, Ion, Maria, Floarea şi Ioana. Copiii lui Nicolae C. Ghizdaveţ sunt: Petre, Maria, Nicolae, Gheorghe, Ion, Constantin Floarea, Alexandru şi Elisabeta. Copiii lui Ion Năstase Ghizdaveţ sunt: Maria, Gheorghe, Filoftia, Aurelian, Alexandru, Elena, Floarea, Victoria şi Paraschiva. Copiii lui Năstase Năstase Ghizdaveţ sunt: Maria, Ion, Floarea, Paraschiva, Gheorghe, Filoftia şi Elena. Copiii luii Gheorghe Năstase Ghizdaveţ sunt: Elena, Ion, Maria, Petre, Floarea, Elisabeta, Nicolae şi Alexandrina. Copiii lui Nicolae Năstase Ghizdaveţ sunt: Elena, Nicolae, Ion, Maria, Alexandru. Copiii lui Grigore Ghizdaveţ sunt: Ion, Nicolae, Paraschiva şi Joiţa. Copiii lui Ion Grigore Ghizdaveţ sunt: Maria, Gheorghe, Ion, Elisabeta, Alexandru, Constantin şi Apostol. Dobra Ion Cercel: 1793-1863; Nicolae Ion Ghizdaveţ născut în 1832; Constantin Ion Ghizdaveţ născut în 1816; Ion Grigore Ghizdaveţ (1865-1947). Grigore Ion Ghizdaveţ este menţionat ca enoriaş la 1845.
Godeanu - Fondatorul spiţei este Ion Godeanu, preotul, menţionat într-o plângere din 1846, ca martor. Are copii pe Ancuţa, cârciumăreasă vestită căsătorită cu Ion Untaru şi Constantin Godeanu devenit preot (1809-1877); a fost cântăreţ şi a fost hirotonisit preot în 1845. Ambii semnează liste de enoriaşi la 1845.
Grigore - Această spiţă se trage din Andriţa Hera Marghiţoiu care are fiu pe Grigore, care are copii pe Iancu şi Nicolae. Copiii lui Iancu Grigore sunt: Constantin, Smaranda, Ion şi Nicolae. Nicolae Grigore are copii pe Gheorghe. Copiii lui Constantin Iancu Grigore sunt: Ion, Nicolae, Floarea, Ioana. Nicolae Iancu Grigore are fică pe Elena. Copiii lui Ion Iancu Grigore sunt: Maria, Floarea, Victoria, Ion, Constantin şi Mihai. Copiii lui Nicolae Constantin Grigore sunt: Eleonora, Victoria şi Maria. Iancu Grigore se naşte la 1813; Gheorghe Nicolae Grigore la 1819; Ion Constantin Grigore la 1872. Gheorghe Nicolae Grigore (1819-1917). Ion Constantin Grigore a fost Niţă Ogea, servitor la mânăstirea Stănişoara.
Gheţea - Copiii lui Gheţea Herea Marghiţoiu: Iosif, Nicolae, Gheorghe, Ion, Joiţa şi Bucur. Copiii lui Iosif Gheţea: Filoftia, Elisabeta, Ion, Floarea, Ioana şi Maria. Copiii lui Gheorghe Gheţea: Elisabeta, Maria şi Filoftia, Floarea şi Smaranda. Iosif Gheţea se naşte la 1843; Gheorghe Gheţea la 1847. Lui Gheţea Herea îi decedează copilul Ion la 24 ianuarie 1850. Iancu Grigore Hera căsătorit cu Maria Stan Rolu din Slănic au copil pe Constanţa, la 19 aprilie 1850. Gheţea Herea căsătorit cu Paraschiva Iordache din Bughea au copil pe Bucur la 7 octombrie 1850, naş fiind Iosif Nemţoiu din Coteşti.
Gheorghe - Fondatorul acestei spiţe a fost Gheorghe Olteanu, originar din Oltenia. Gheorghe are copii pe: Ana, Dumitru şi Maria. Copiii lui Dumitru Gheorghe: Nicolae, Maria, Dumitru, Grigore, Constantin,Gheorghe, Stanca şi Sanda. Copiii lui Dumitru D. Gheorghe: Maria, Ion, Nicolae, Elena şi Floarea. Copiii lui Ion D. Gheorghe: Elena, Maria, Ion, Nicolae şi Dumitru. Copiii lui Nicolae D. Gheorghe: Ion şi Elisabeta. Copiii lui Constantin D. Gheorghe: Floarea, Ion, Paraschiva, Petre, Maria, Filoftia şi Elena. Copiii lui Grigore D. Gheorghe: Petria, Flşoarea, Ion. Copiii lui Ion C. Gheorghe: Iulian, Maria şi Constantin. Copiii lui Ion Grigore Gheorghe: Minodora şi Virginia. Nicolae Dumitru Gheorghe s-a născut la 1838; Dumitru Dumitru Gheorghe - 1847; Gheorghe Dumitru Gheorghe, 1847; Constantin Dumitru Gheorghe (1862-1938).
Hera - Hera Mălancu are copii pe: Gheorghe şi Ion. Copiii lui Gheorghe Hera: Constantin, Nicolae, Ion, Joiţa şi Maria. Copiii lui Constantin Gheorghe Hera: Ion. Copiii lui Ion Constantin Hera: Ion şi Maria. Copiii lui Ion Gheorghe Hera: Constantin. Copiii lui Constantin Ion Hera: Ion, Maria şi Floarea. Copiii lui Ion Constantin Hera: Paraschiva, Floarea, Gheorghe, Alexandrina, Dumitru şi Ion. Copiii lui Gheorghe Gheorghe Hera: Gheorghe, Anastase, Constantin, Ion şi Nicolae. Copiii lui Ion Gheorghe Hera: Nicolae şi Ion. Copiii lui Ion Ion Hera: Gheorghe şi Maria. Copiii lui Ion Constantin Hera: Nicolae, Ion, Pavel. Copiii luiGheorghe Ion Hera: Maria, Minodora şi Elisabeta. Copiii lui Gheorghe Gheorghe Hera: Elena, Gheorghe, Constantin, Eleonora Alexandrina. Copiii lui Constantin Gheorghe Herescu: Gheorghe, Filoftia, Maria şi Petre. Gheorghe Hera Mălancu s-a născut la 1798; Ion Hera Mălancu la 1819; Gheorghe Gheorghe Hera la 1822.
Ispas - Spiţa se trage din Ispas Marghiţoiu care are copii: Nică, Iorga şi Dumitraşcu. Iorga Ispas are copii pe: Nicolae şi Ion. Nică Ispas are copii: Constantin, Stoica, Gheorghe, Ion şi Nicolae. Copiii lui Constantin Ispas: Constantin, Maria, Elisabeta, Stanca şi Smaranda. Copiii lui Stoica Ispas: Ion şi Nicolae. Copiii lui Gheorghe Ion Ispas: Gheorghe. Copiii lui Gheorghe Gheorghe Ispas: Ion, Nicolae, Petre, Elena. Copiii lui Ion Nică Ispas: Elisabeta, Gheorghe şi Nicolaie. Copiii lui Nicolae Ion Ispas: Ion, Maria, Stanca şi Gheorghe. Copiii lui Constantin Ispas: Ion, Maria, Constantin şi Nicolae. Copiii lui Ion Stoica Ispas: Ion şi Elisabeta: Copiii lui Nicolae Stoca Ispas: Elisabeta, Elena, Victoria şi Gheorghe. Copiii lui Nicolae Ion Ispas: Ion şi Elisasbeta. Copiii lui Nicolae Ion Ispas: Ion, Floarea şi Elena. Copiii lui Ion Nicolae Ispas: Maria, Elisabeta şi Eleonora. Ispas Iorga Marghiţoiu se naşte la 1805; Nică Ispas la 1833; Constantin Nică Ispas la 1834; Nicolae Nică Ispas la 1826; Constantin Constantin Ispas la 1818; Stoica Nică Ispas (1834-1915); Ion Nică Ispas (1818-1912); Nicolae Ion Ispas (1860-1949).
Ilie - Nicolae Ilie născut la 1857, venit din Valea Popii se căsătoreşte cu Maria Ion Ştefan State, născută la 1865. Are copil pe Petre, căsătorit cu Ioana Constantin Iancu, născută la 1886. Au copii: Petre, Ion, Elisabeta şi Nicolaie. Petre Ilie s-a născut la 1883.
Mitulescu - Fondatorul spiţei a fost Ghinea Mitulescu, căsătorit cu o fată din Berevoieşti, apoi cu una a lui Enache Şerban. Are copii: Maria, Floarea, Constantin şi Dumitru. Dumitru Mitulescu are copii: Constantin şi Floarea. Constantin D. Mitulescu are copii: Constantin, Paraschiva Ion şi Nicolae. Ion C. D. Mitulescu are copii: Constantin, Ion, Elena şi Maria. Constantin I. C. D. Mitulescu are copii: Maria, Ion şi Aurel. Constantin D. Mitulescu se căsătoreşte cu Maria Ion Proca. Dumitru Ghinea Mitulescu se naşte la 1804; Floarea Ghinea Mitulescu se naşte la 1833; Floarea D. Mitulescu se naşte la 1842. Constantin D. Mitulescu se naşte la 1855.
Mălăncioiu - Fondatorul spiţei este Ghinea Mălăncioiu, născut la 1790, căsătorit cu Stanca Dumitraşcu. Are copii: Ion, născut la 1826; Constantin, născut la 1827; Nicolae, născut la 1846; Gheorghe, născut la 1835; Floarea, născută la 1837; Arsene, născut la 1843; Stanca, născută la 1847; Maria. Ion s-a căsătorit cu Maria Ion Untaru. Constantin se căsătoreşte cu Ilinca Nicuţ Hera. Arsene Mălăncioiu se căsătoreşte cu Maria Ion Stătoiu şi au fiică pe Floarea căsătorită cu Nicolae Mareş Stanciu. Ion Ghinea Mălăncioiu are copii: Ecaterina, Constantin, Petre, Floarea şi Ion. Copiii lui Constantin Ghinea Mălăncioiu: Ion, Gheorghe, Iancu, Andrei, Dumitru; Joiţa, Nicolae şi Maria. Copiii lui Nicolae Ghinea Mălăncioiu: Elena, Floarea, Ion, Nicolae, Petre, Stanca şi Filoftia. Copiii lui Gheorghe Ghinea Mălăncioiu: Constantin, Stanca, Petre, Joiţa şi Maria. Copiii lui Constantin Ion Mălăncioiu: Ion, Maria şi Floarea. Copiii lui Petre Ion Mălăncioiu: Elisabeta, Maria, Floarea şi Constantin. Copiii lui Ion C. Mălăncioiu: Petre, Stanca, Ion şi Maria. Copiii lui Gheorghe I. Mălăncioiu: Ion, Ecaterina, Nicolae, Salomia, Dumitru şi Alexandrina: Copiii lui Iancu Mălăncioiu: Gheorghe, Nicolae, Constantin, Petre şi Ioana. Copiii lui Andrei Mălăncioiu: Ion şi Maria. Copiii lui Nicolae C. Mălăncioiu: Ion. Copiii lui Nicolae Ghinea Mălăncioiu: Ion, Petre şi Mihai. Copiii lui Constantin Gheorghe Mălăncioiu: Petre, Constantin, Elisabeta, Maria, Filoftia, Ion. Copiii lui Petre Gh. Mălăncioiu: Petria, Gheorghe, Maria, Filoftia, Ion, Elisabeta şi Nicolae. Floarea Ghinea Mălăncioiu are copil natural pe Ion Floarea Mălăncioiu. Maria C. Mălăncioiu (1868-1955). Constantin Gh. Mălăncioiu (1861-1947). Ion Floarea Mălăncioiu (1868-1953).
Marghiţoiu - Spiţa Marghiţoiu înglobează mai multe spiţe: Gheţea Heroiu, Dumitru Andriţa, Iancu Grigore, Radu, Stafenea, Sbrinchişi. Bătrânii, puţini în viaţă din aceste spiţe în anii 1937-1947, n-au putut reconstitui arbori genealogici. Au înfăţişat nume izolate. Grigore Marghiţoiu se naşte la 1760; Gheorghe Marghiţoiu se căsătoreşte cu Joiţa Dumitru Radu; Ion Nicolae Marghiţoiu, proprietar de capre, a trăit mai mult de 100 de ani. El a avut fiu pe Petre , căsătorit cu Floarea Dumitraşcu şi au avut copii pe: Ion, căsătorit cu Floarea Vlăsceanu; Evdochia, căsătorită cu Grigore Sava. Ion Petre Marghiţoiu are copii: Nicu, Traian, Cornelia. Joiţa C. Marghiţoiu (1836-1918); Grigore Marghiţoiu (1774-1876), data naşterii este aproximativă, Ion Marghiţoiu (1782-1862). Dumitrtu Constantin Marghiţoiu căsătorit cu Floarea Manu are copil pa Constantin la 17 iulie 1850, naş fiind Voica Dumitrache Staicu. Nicolae Ion Marghiţoiu se căsătoreşte cu Ana Crasan din Bughea şi au copil pe Ion, la 20 septembrie 1850, naş fiind Gheorghe Ion Din Godescu; Ion Constantin Marghiţoiu căsătorit cu Floarea Ion Pandelea din Bughea au copil pe Nicolae născut la 1 noiembrie 1850, naş fiind Constantin Ştefan Popescu. Simion Hera Marghiţoiu este menţionat ca enoriaş la 1845. Dumitru Andriţa este menţionat la fel. Grigore Hera Marghiţoiu la fel. Ion Dumitru Marghiţoiu la fel. Ghinea Dumitru Marghiţoiu la fel. Iorga Dumitraşcu Marghiţoiu la fel, dar îl identificăm în spiţa Dumitraşcu Marghiţoiu. Nicolae Ion Marghiţoiu este menţionat la fel. Niţă Ion Constantin Marghiţoiu este menţionat la fel. Dumitru Gheorghe Marghiţoiu este menţionat la fel. Din Duţă al Floarei Marghiţoiu- locuia în padină- la fel.
Manu - Manu se trage din Teodor Mustea; el s-a căsătorit în Netotu Făgăraş. Are copii: Nicolae, Ion şi Constantin. Date de naştere: Nicolae Ion Manu, 1861; Constantin Ion Manu, 1853; Nicolae Constantin Manu, 1859; Ion Constantin Manu, 1855; Petre Constantin Manu, 1862; Gherazim Manu, 1846. Petre Constantin Manu (1862-1951). Nicolae Manu se căsătoreşte cu Ioana sin Oancea din Mărcuş, la 12 februarie 1850, fiind cununaţi de Stanca şi Ghinea Mălăncioiu. Ion Manu se căsătoreşte cu Maria Enache Erjanu din Berevoieştii Pământeni. Au copil pe Nicolae născut la 15 septembrie 1850, naş fiind Ghinea Mălăncioiu. Manu Căpraru apare ca enoriaş la 1845. Ion Manu, la fel.
Mustea - Această spiţă înglobează mai multe spiţe: Dumitraşcu Mustea, Dută Godescu, Manu Mustea, Cârstea Mustea. Zamfira Ion Mustea (1791-1874), Gheorghe Dumitraşcu Mustea (1782-1883); Manu Mustea (1782-1862); Nicolae Manu Mustea (1827-1914); Ion Manu Mustea (1808-1898). Gheorghe Dumitraşcu mustea, născut în 1792. Iorga Ghinea Mustea este menţionat în lista de enoriaşi în 1845. Gheorghe Dumitraşcu Mustea, idem; Gheorghe Mustea, idem; Ion Ion Mustea, idem; Ion Ghinea Mustea, idem.
Neagoie - Această spiţă face parte din moşul Godesc. Neagoie Ion (1783-1863). Stanciu sin Neagoie la 2 decembrie 1850, se căsătoreşte cu Maria, fata lui Ion Vintilă din Coteşti, naş fiind Bica Făchitoaie, cu fiul său Gheorghe din Mărcuş. Ion Neagoie este trecut ca enoriaş la 1845. Alţii: Ion Ion Neagoie şi Dan Ion Neagoie.
Niţu - Această spiţă s-a desprins din spiţa Tuţu. Niţu este copilul lui Niţu. Nicolae Niţu s-a născut la 1806. Anton Niţu s-a născut la 1798; Gheorghe Nicolae Niţu se naşte la 1851; Ion Nicolae Niţu, 1855; Ion Gheorghe Niţu, 1874. Acesta are frate pe Petre Gh. Niţu, negustor în Câmpulung şi preşedinte al Corporaţiei. Ion Nicolae Niţu (1855-1942) şi Ion Gheorghe Niţu (1874-1957).
Pantilimon - S-a format din spiţa David. Gheorghe Pantilimon s-a născut la 1849. Gheorghe Gh. Pantilimon (1883-1948). Acesta a fost meseriaş brutar; a luat parte la greva din 1920 şi cunoştea bine trecutul satului.
Pătru - Fondatorul spiţei a fost Constantin Pătru venit din Mărcuş, căsătorit cu Bucura: A avut copii: Constantin, Gheorghe şi Nicolae, născut în 1876. Constantin Pătru (1806- 1892), Gheorghe Constantin Pătru (1869-1953), Constantin Constantin Pătru (1863-1946).
Popa - Această spiţă se trage din preotul Dumitru, care a funcţionat în acelaşi timp cu preotul Tudor Popescu şi Ion Godeanu. Maria c. Popescu (1869-1955); Constantin C. Popa (1875-1959). Ion Popa Dumitru era enoriaş la 1845.
Popescu - Această spiţă derivă din preoţi. Ea este formată din trei ramuri: a Preoţilor, a Blegului şi a lui Nica Popescu. Din această ramură descinde Gheorghe N. Popescu din Proculeşti; din ai Blegului nu mai sunt urmaşi; au locuit unde locuieşte învăţătorul Maruda, dar au vândut căminul; din Nica Popescu se trage Nicolae Popescu din Marghiţoiu, aproape de biserică şi Gheorghe I. Popescu din Dorcea, ginerele lui Ion Grigore Gheorghe. Grigore Nicolae Popescu (1852-1932); Nicolae Ştefan Popescu (1796- 1884); Grigore Ştefan Popescu (1880-1912); Maria N. Nica Popescu (1797-1878). Nicolae Ion Nica Popescu, căsătorit cu Stanca din Andriţa, are copil pe Năstase la 2 februarie 1850, botezat de Ion Cercel. Nicolae Ştefan Popescu căsătorit cu Ana Mareş din Bughea au copile pe Marghita la 19 iulie 1850, naş fiind Ion Cercel. Enache Ţerban Popescu este trecut ca enoriaş la 1845. Gheorghe Dumitru Popescu este enoriaş la 1845, Iorga Ispas Popescu, idem. Nicolae Ţtefan Popescu, idem. Constantin Ion Popescu, idem. Ion Nica Popescu, idem. Ion Hera Popescu, idem. Nicolae Nica Popescu, idem. Constantin Ştefan Popescu, idem.
Proca - Spiţa Proca este una din cele mai vechi, ţinând cont că unele, deşi vechi, folosesc nume noi. Astfel, Gheorghe Proca la 1747 cumpără un sfert din Goleasca şi aceste terenuri au fost păstrate până târziu. Tâlfa, Podul de sus au făcut parte din moşia Goleasca. Safta Gheorghe Proca, născută la 1827, s-a căsătorit cu Ion Nică Ispas. Aceasta era Tiţa lui Belcioiu. Stoica Gheorghe Proca, născut la 1804. Grigore Gheorghe Proca, locuitor pe stânga gârlii, în Tuţulşeşti, la 1816; l-a adoptat pe Petre Gh. Andriţoiu. Ion Gheorghe Proca, născut la 1820, a avut fiu pe Ion I. Proca, morarul şi pe Nicolae, mort în război, la 1877. Ion Stoica Proca, născut la 1847, căsătorit cu Anica Dorcioman din Coteşti. Gheorghe Stoica Proca, născut la 1842; Ghinea Proca, Ion Ghinea Proca; Constantin Ion nProca; Gheorghe Constantin Proca, Eugen Proca, Pavel Proca, Gheorghe Proca sunt nepoţii lui Ion I. I. Proca, morarul. Safta Ion Proca (1827-1918). Floarea Ghinea Proca (1794-1875), Stoica Gheorghe Proca (1804-1887); Ion Ghinea Proca (1811-1894); Petre Grigore Proca (1855-1942); Constantin I. Proca (1857-1939). Stoica Proca şi soţia sa Floarea au copii pe Smaranda, la 2 iulie 1850. La 2 decembrie 1850 se cunună Ion Ghinea Proca cu Maria Moise Iorga Ungureanu, naş fiind Din sin popa Gheorghe din Bughea, cu soţia sa Neaga. Gheorghe Proca era enoriaş la 1845. Stoica Ion Proca, idem. Ghinea Constantin Proca, idem.
Stanciu - Această spiţă a avut mai multe ramuri: în Colnici de unde se trag ai Savului; în Coastele Râului idem; sub Coastele Popii fostul clăcaş Neagoie Stanciu; în Marghiţoi nde unde se trag ai lui Onel şi ai Mărişoiului. Gheorghe Savu Stanciu (1822-1919); Mihail Stanciu (1781-1861). Neagoie Stanciu este enoriaş la 1845. Savu Stanciu, idem; Mihăilă Stanciu, idem; Ion Stanciu, idem (Marghiţoi).
Stătoiu - Este o spiţă dintre cele mai vechi. A dat un cumpărător din moşia Goleasca la 1747. Ion Stătoi trăieşte între anii 1788-1883.
State - Este tot o spiţă veche descinzând din popa State. NicolaeŞtefan State la 5 februarie 1850, se căsătoreşte cu Stana din Hârtieşti, fiind cununaţi de Constantin Şerban şi soţia sa Caterina. Constantin State se căsătoreşte cu Joiţa Nicolae Mălancu şi au copil pe Constantin la 27 iunie 1850, naş fiind Constantin Ştefan Popescu. Ştefan State este menţionat într-o listă de enoriaşi la 1845. Ion State, idem. Constantin Ştefan State, idem.
Schiteanu - Spiţa se trage dintr-un fost călugăr, dintr-un schitean sau dintr-un locuitor al Schitului Goleşti. Bucur Gheorghe Schiteanu, născut la 1793; Dumitru Bucur Schiteanu, născut la 1831; Dumitru Nicolae Schiteanu născut la 1877. Bucur Gheorghe Schiteanu (1793-1878); el a avut fiică pe Stanca, decedată la 8 februarie 1850. Bucur Gheorghe Schiteanu este menţionat enoriaş la 1845.
Stancu - Această spiţă se trage din Stancu Godescu. Ion Gh. Stancu (1835-1926). Gheorghe Stancu este enoriaş în 1945, Ioin Gh. Stancu a posedat teasc de ulei.
Şandru - Şandru, născut la 1783. Gheorghe Şandru se naşte la 1823. Ion Şandru la 1832. Nicolae Şandru, idem. Stanca Florea (1773-1863; Nicolae N. Şandru (1870-1954); Năstase N. Şandru (1863-1953). Gheorghe Şandru căsătorit cu Catrina Niţu Tuţu, au copil pe Maria, născută la 1 februarie 1850. Şandru Florii era enoriaş la 1845.
Tuţu - Spiţa Tuţu s-a desprins din spiţa Marghiţoiu. Fondatorul ei locuia în Hereşti. Dumitru Gheorghe Tuţu se naşte la 1823. Nicolae Simion Tuţu are copii: Constantin, Ion şi Gheorghe. Gheorghe Nicolae Tuţu are copii: Gheorghe şi Constantin. La 2 decembrie 1850, Nicolae Gheţea Tuţu se căsătoreşte cu Ilinca Ştefan Cârstea, naş fiind Din Ion Grecu cu soţia sa Ilinca. Tudor Tuţu era enoriaş la 1845. Nicolae Gheorghe Niţu Tuţu era enoriaş la 1845. Gheţea Tuţu idem. Ion Matei Tuţu, idem. Simion Tuţu, idem. Catrina Ion Tuţu, idem.
Ungureanu - Spiţa este compusă din 2 ramuri: una în Colnici (Gheorghe Ungureanu) şi alta în Padină (Duţă Ungureanu). Iorga Ungureanu are copii: Ştefan şi Constantin. Ştefan Ungureanu are copii: Ion, Eleonora şi Maria. Duţă Ungureanu are copii: Ion şi Constantin. Constantin Duţă Ungureanu are copii: Alexe şi Nicolae. Ion Bucur Ungureanu se naşte la 1897. Moise Iorga Ungureanu, se naşte la 1794. Ion Bucur Ungureanu (1797-1893); Moise Ungureanu (1794-1891); Duţă Ungureanu (1771-1873); Ion Duţă Ungureanu (1829-1911). Moise Ungureanu este enoriaş la 1845; idem Duţă Rahira Ungureanu.
Vlaicu - Această spiţă a locuit în Valea Sucetului, între Dinicuţ şi Ion Cercel. Vlaicu Popescu are copii: Necula, Nicolae, Constantin şi Hera. Necula are fiică pe Bucura căsătorită cu Constantin Pătru din Mărcuş. Bucura Necula Vlaicu s-a născut la 1839. Dumitru Constantin Vlaicu s-a născut la 1850. Hera Vlaicu are fiu pe Ion, iar acesta pe Gheorghe, intercalat între Nicolae Ghizdaveţ şi Năstase Ghizdaveţ Cercel. Gheorghe Hera Vlaicu s-a căsătorit cu Sanda din Padină.
Vlăduţă - Fondatorul spiţei era originar din Ardeal. El are copii pe Constantin şi Gheorghe, dascăli de biserică şi primii învăţători. Constantin Vlăduţă trăieşte în anii 1798-1889; el are copii: tănase, Toma, Niculae şi Constantin. Toma Vlăduţă trăieşte în anii 1876-1956. Vlăduţă a turnat un clopot pentru biserică care a fost ridicat de nemţi în 1916. Tănase şi Ion Vlăduţă, alt copil al lui Constantin Vlăduţă, au făcut parte din mişcarea sătească ce s-a ridicat pentru pedepsirea preotului Constantin Diaconescu. Constantin Vlăduţă, căsătorit cu Maria sin Popa Toma, au copil pe Dumitru, alt copil pe lângă cei amintiţi ce se naşte la 2 octombrie 1850, naş fiind Gheorghe Cotescu din Mărcuş. Constantin Vlăduţă în 1845 era candidat, adică învăţător.
Văleanu - Spiţa Văleanu este venită din Vălenii de Dâmboviţa sau din Măţău. Prin căsătorii s-a înglobat în moşul Godesc. Se înrudeşte cu Ghinea Mălăncioiu şi Gheorghe Stancu. Bucur Ion Văleanu este menţionat într-o listă de enoriaşi la 1845. Ion Nicolae Văleanu trăieşte în anii 1864-1952.

Inapoi
Vezi carte de oaspeţi
Vezi galerie foto