Sat Cotești
Satul este aşezat pe ambele maluri ale râului Bughea, sprijinit de cele două muşcele, producătoare de fâneţe naturale şi având plantaţii de pomi fructiferi. Suprafaţa este de circa 600 hectare. Coteştii se mărginesc la miazănoapte cu Godenii, la miazăzi cu Capu-Piscului, la apus cu Aninoasa şi Berevoieşti şi la răsărit cu comuna Schitu Goleşti. În vechime, satul a posedat Munţii Iezerul şi Gaura (groapele) care au fost vânduţi satului Nihăeşti. Satul este aşezat la o distanţă de 10 kilomteri departe de Câmpulung şi are o altitudine de 600 m, depăşită de vârful cel mai înalt de pe raza satului, Gruiul Stegarului, cu înălţimea de 670 m.
Terenul de care dispune, din cauza stratificaţiei argiloase, fiind supus degradării, nu dă cel mai bun randament, impunându-se lucrări mari de desecare şi de agrotehnică avansată. Plantaţiile mari ce s-au făcut pe o suprafaţă de pogoane vor duce la stabilitatea terenului şi la asigurarea unui venit pe parcurs. Centrul satului îl găsim astăzi între pod şi dispensar. Înainte, el era pe uliţa bisericii şi în Ciocoeşti.
Mișcarea populației
În Coteşti, populaţia a descrescut simţitor, prin exodul către oraş în căutare de câştig mai lesnicios. Deşi statisticile se contrazic, satul deşi aproape egal ca număr de populaţie cu Capu Piscului, păstrează prestigiul de sat vechi. Gheorghe Becuţ evalua populaţia în 1963 la 265 de familii, după un calcul estimativ la o mie de suflete, număr ireal, fiindcă în 1970, populaţia era de 821 de suflete (Alexandru Doaga, etc. „Localităţile Argeşului, 1971", pag. 240). Harta Rusă din 1835 menţionase Coteştii dar nu precizează populaţia, nici numărul de case (Constantin C. Giurăscu, „Principatele Române la începutul sec. XIX", Editura Ştiinţifică, 1958, pag. 251). Alte statistici ajută pentru a vedea cum a crescut populaţia satului. În 1886, satul avea 120 de familii revenind după un calcul estimativ la 480 de suflete. Petre Brănescu într-un manuscris anume întocmit, cifrează populaţia pe la 1910 la 900 de suflete. O statistică din 1886 cifra populaţia la 567 de locuitori. Cifra realizată era mai bună decât a satului Capu Piscului, care la aceeaşi dată era de 545 şi mai slabă decât a Godenilor care era de 576 de locuitori. Totuşi între acte nu e prea multă concordanţă. În 1894, satul avea 751 de locuitori (Dosar nr. 51/1896, Arhivele Statului Argeş, Fond Prefectura de Muscel, pag. 355). În 1899, populaţia scade la 643 de suflete. Descreşterea care are loc în perioada 1894-1955, se explică prin creşterea industrialismului şi dezvoltarea meseriilor. Locuitorii satului încep să ia drumul oraşului, angajându-se ca brutari, muncitori cu ziua sau salahori.
În ceea ce priveşte locuinţa şi îmbrăcămintea, sătenii Coteştilor sunt mai conservatori. Au adoptat moda îmbrăcămintei, dar n-au renunţat definitiv la costumul ţărănesc; noile tipuri de construcţie se etalează alături de tipurile vechi care dau aparenţă de soliditate, din cauza materialelor utilizate.
Evoluţie Istorică
Din vremuri imemoriale, Coteştii au avut proprietate devălmaşe. Se pune problema dacă a fost un sat liber. Deşi a fost moşie domnească, iar mai târziu moşnenească, satul nu a fost complet liber. O bună parte au fost transformaţi în rumâni sau clăcaşi de mânăstirea Aninoasa sau de marii proprietari. Când se vând moşiile acestora şi aceasta înainte şi după 1850 - se menţionează că în obiectul vânzării intră şi rumânii care au existat pe moşie.
Atestarea istorică a satului este anul 1452, conform unei hrisov dat de Vladislav al II-lea. Alt act de valoare este hotărnicia din 1619. Numele satului nu vine de la drumul cotit - de la cele trei drumuri cotite - termenul cotit fiind mai nou în limbă, ci de la un staroste Cotea. Mai sunt şi alte sate care şi-au luat numele de la staorşti: Stăneşti de la Stan; Berevoişeti de la Bîră; Godeni de la Godea; Vlădeşti de la Vlad; Dragoslavele de la Dragoş sau Dragoslav; Stoeneşti de la Stoean; Bădeni de la Badea. Căpitanul Vlaicu are un rost mai puţin definit în istoria satului. De acea două lucruri se pun şi se cer clarificate: începutul satului şi restul Vlaicilor în viaţa satului. Încetul satului nu poate fi mai devreme de anul 1100 iar Vlaicii care au trăit prin câţiva căpitani, recrutări de oşti domneşti, pe un teritoriu anumit, mai mare sau mai mic, dar cu principala lor aşezare în Coteşti, deşi căpitanii de oşti, se cunoaşte, făceau parte din armata de curteni a domnitorului. Începutul satului poate să sie mai vechi sau mai nou, însă problema este elucidată prin atestarea istorică a satului,d estul de lăudabilă şi care nu se poate pune la îndoială. În hrisovul din 29 decembrie 1552 al Berevoieştilor, se menţionează că Vlaicu care avea pământ în multe sate, a cumpărat pământ de la vornciul Cotescu, care nu este altul decât Badea Cotescu, încă din vremea lui Vlad Călugărul. Primii proprietari ai satului au fost vornicul Badea Cotescu şi căpitanul Vlaicu. Badea Cotescu se pare că este un urmaş al acelui Cotea, întemeietorul satului.
Hrisovul lui Vladislav al II-lea este datat la 5 august 1452 spune între altele: „daruit-a domnia mea acest stat cinstit cu frumoasa faţă prea cinstită care este deasupra tuturor cinstitelor si darurilor mele, slugilor si boierilor domniei mele, Badea şi Vlaicu, ca să le fie satele anume Coteşti si jumătate din Jugur, partea lui Bol de ocină si de ohabă". Vlaicu primişte Coteştii impreună cu Badea Cotescu pomenit in hrisovul Berevoiştilor din 1532. Martori la facerea actului au fost: Manea Udriştea, Tudor, Stanca, logofătul Mihail, Cazan al lui Sahac, Cazan al lui Creţu, Coicu al lui Nemeş, Stancul, Stoica spătaru, Puhulea vistierul, Bobul paharnic, Neagoe stolnic, Manea comisul, scriitor al actului Dragomir în cetatea de scaun Tîrgoviste. În Coteşti a avut reşedinţa marele Vornic Belciu, care face parte din Divan în intervalul februarie 1551 - 4 octombrie1553. Dispariţia lui are loc în a doua domnie a lui Mircea Ciobanu; nu se ştiu împrejurările în care a dispărut, dar după unele presupuneri, dispariţia lui este nenormală. Dar „sub Mircea Ciobanul care a domnit în 2 rânduri, au loc mişcări ale boierilor care nu se împăcau cu firea autoritară a domnitorului; mulţi dintre ei îşi pierd din această pricină viaţa". Hotărnicia din 15 octombrie 1619, stabileşte întinderea satului. Satul se întindea până în Râul Târgului şi până în Mărcuşi; mai departe, hotarul merge până în valea Iaşului, merge prin hotarul abinoasei, Vlădeştilor şi Vlădenilor - aceştia pe raza comunei Mihăeşti, pe drumul Câmpulungului şi hotarul merge iar până la Râul Câmpulungului. La facerea satului a luat parte căpitanul Vlaicu din Coteşti. Din Godeni a luat parte paharnicul Tudor şi Godea. La facerea ei au luat parte 12 boierio: postelnicul Neacşu din Goleşti, logofătul Matei din Poenari, logofătul Dragomir din Jugur, Albu Palavat, logofătul Marcu din Grădiştea, logofătul Vlad din Goleşti, Barbu din Berevoieşti, Tudor paharnicul şi Godea din Godeni, Sitarcă din Lăngeşti şi Stancu din Citceşti. Hotărnicia nu stabileşte suprafaţa satului. Tradiţia stabileşte întinderea satului la câteva mii de poogoane, în componenţa sa intrând şapte sate. Ea glăsuieşte astfel: „Hotarul merge în muchea cea înaltă, tot alături cu hotarul Godenilor, până în vârf în jos la vale, alături cu hotarul Năpârtenilor, până în Jugaştri, prin măgurile cele mici, drept la valea Iaşilor, în sălcii la fântână şi de la fântână drept în vârf, unde se hotărăşte cu Năpârtenii şi cu Rugenii şi apucă muchea în jos, alăturea cu Rugenii, până în ştirbiturile Vâlcelelor şi trece de vâlcelele de dedesuptul fagilor prin frasinii cei mari în obârşea văii Rugenilor, din frasini drept prin făget la muchea Scaunelor şi apucă în jos alăturea cu hotarul Aninoasei, până în păr, după păr apucă muchea cea înaltă pe deasupra Malului Roşu până în hotarul Vlădeştilor şi apucă muchea prin obârşea văii Larvent, până în hotarul Lăngeştilor şi apucă muchea în jos alăturea cu poenile, până în masa de piatră, la vale pe muche până în capăul nucilor la stejarul cel mare şi merge la fântâna Palagului, din fântână trece vadul Bahnei drept la vârf şi apucă muchea de jos, până în obârşea văii Pucinilor şi coboară alături cu hotarul Lăngeştilor până în hotarul Vlădeştilor şi coboară prin poeana de meri la vadul Groşetului şi apucă valea în jos la Bughea şi trece Bughea drept la capătul Mestecenilor, la bolovanii cei albi, din bolovani drept alături cu hotarul Vlădenilor pe drumul Câmpulungului drept şi tot drumul în sus, până în mărul cel pădureţ, la capul Lazului de Josdrept la râul Câmpulungului şi apucă apa în sus iar până în hotarul Grădiştei[7]. Dezvoltarea satului a fost condiţionată într-un anumit sens şi uneori dezavantajată de înfiinţarea mânăstirii Aninoasa de către marele clucer Tudoran Vlădescu, la 1677. La 1746, mitropolitul Neofit a pus aci o inscripţie în care arată că biserica a fost zidită din temelie de marele clucer Tudoran Vlădescu. Murindu-i soţia şi cucenii, a organizat aci viaţă călugărească şi s-a călugărit lăsând aci averea sa. Arată apoi îmbunătăţirile făcute de Daniil Topoloveanu. Aici la 1821, au fost urmăriţi şi prinşi după o scurtă luptă un grup de arnăuţi şi mavrofori[10]. Unde se află azi locul toponimic Rugeanca spre sfârşitul secolului al XVII-lea, se află satul Răugenii amintit de câteva acte: la 21 mai 1684, Şerban Cantacuzino dă un hrisov prin care fixează moşiile mînăstirii Aninoasa: Răugenii, Slănicul, Corşori, Poenărei, Cîrţieni, Brătieni, etc. Coteştii lipsesc. La 2 decembrie 1677, vistierul Miriţă din Berevoieşti şi cu fratele său călugărul Rafail dă zapis că dăruesc mînăstirii Aninoasa o delniţă şi un ciric în Răgeni. Au socotit să dea de pomană la mînăstirea Aninoasa din Muscel unde este hramul Sfântul Nicolae toată partea noastră de moşie cîtă avem din sat, din Răugeni, din judeţul Muscel, însă o delniţă şi un ciric din câmp, din pădure, din apă, din siliştea satului şi din tot hotarul, cît se va alege ca să-i fie mînăstirii de moştenire în veac. Şi şi-au scris părinţii şi pe ei la pomelnic. Şi de se va scula cineva din neamul lor să fie proclet şi afurusit. Mărturii: Mihail Solnicul din Berevoieşti, popa Vasile, Mihai Brătianu, Albul Retevoiescu, Mihai Vătaf de plăeşi, Iane sin Ion, Iane sin căpitanul. Şi a scris numele morţilor în dosul Zapiselor: Varlaam monah, Caplea, Brânduşa,Stanca, Stana şi Stan, Dragomir, Neagoie, Tudor, Muşat, Maria şi Zamfira; vii: Rafail Monahu, Miriţă, Maria, Velica şi Neaga.
Satul Răugeni a dispărut lăsând să dăinuiască locul toponimic Rugeanca, pe unde pe un drum de picior se poate merge la Aninoasa sau veni de la Aninoasa. Fiind proprietatea mînăstirii această moşie a fost decularizată şi Coteştii au primit-o de la stat. Alte acte dispărute de care în cursul lucrării s-a mai amintit au fost: Lăngeşti, Negeştii şi Vlădenii.
La 8 noiembrie 1700, s-a făcut o hotărnicie pe care mînăstirea Cîmpulung îşi însuşeşte numeroase terenuri din hotarul Coteştilor din partea de est. Primele relaţii ale Coteştilor cu mînăstirea Aninoasa încep la 19 ianuarie 1686 când Daniil Topoloveanu monahul scrie un zapis al Coteştilor în care se spune că Radu împreună cu fraţii lui Gherghine Muşat şi Vlaicu, feciorii monahului Filotei din Coteşti vând părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa o delniţă de moşie în Coteşti care cuprinde din vatra satului, din apă din pădure, din câmp şi 12 locuri de arătură, arătură de o zi din sus de sat spre Godeni în Muscel, cu vad de moară în Rîul Cîmpulungului, la Lez unde a fost şi mai înainte moară şi au vândut moşia pe o taleri - pentru a se plăti de zaharea - dare obligatorie de producte şi vite a Cameniţii. Mînăstirea avea dreptul să ţie şi cîrciumi în Laz, unde deja este cârciumă. Martori: popa Petco şi Vlaicu Ceauşul şi Albul fiul lui Boss şi Arsene, fiul popii Savu din Coteşti şi Ştefan din Godeni. Zapisul era semnat prin punere de deget de Radu, fiul lui Filotei, Gherghine, Muşat, Vlaicu şi Albu. Eu Arsenie, eu Stanciu. De aci se vede că satul deţine moară şi cârciumă aproape de Râul Tărgului, aceasta dovedind vechea întindere a satului. Din Coteşti mînăstirea Aninoasa şi-a recrutat călugării. Cei mai mulţi călugări erau din Coteşti, Slănic şi Vlădeşti. La 21 aprilie 1686, diaconul Stanciu, feciorul lui Serafim călugărul, împreună cu femeia mea Neacşa din Coteşti judeţul Muscel scriu şi mărturisesc cu acesta al lor adevărat zapis ca să fie de bună credinţă şa mâna Vlaicului logofătul şi a fraţilor dumnealui ca să se ştie că i-a vândut casa cu toată partea de moşie din sat, din Coteşti, delniţe două şi jumătate, din câmp, din pădure, din apă, din uscat şi de peste tot hotarul, cât se va alege şi i-am vândut în preţuri de taleri 23 şi jumătate cu care îşi are plătit capetele, unde au fost datori şi şi-au scos gura de foame. Şi au vândut cu ştirea unchi-său Arsene şi cu a cumnatu-său Nică Grecu că s-au căzut să cumpere, căci a fost şi mai dinainte a dumnealor şi delniţele sânt la împărţeală cu unchi-său Arsene: delniţşa casei jumătate şi delniţa de la biserică jumătate, care se fac toate două delniţe şi jumătate, afară de o delniţă ce a fost vîndută părintelui Teodosie.
La 29 iunie 1749 s-a întocmit o foaie de zapisele moşnenilor Coteşti cu mînăstirea Aninoasa. Un zapis s-a găsit la Iane Zoicarul la 19 ianuarie 1686, de la Albuţul, feciorul Albului şi de la fratele său Albul şi de la fratele său Pătraşcu din satul Coteşti pentru delniţa Tigăniei[16], ce s-au vîndut lui Teodosie monahul ce a fost ctitor al mînăstirii care pe mirenie s-a chemat aga Tudoran. Un zapis s-a găsit la Pătraşcu de la leatul 1749 ghenarie 19 de la Albu cu fraţii lui: Mihai şi Negoiţă, feciorii lui Boss din Coteşti pentru delniţa Punginii[17]. Un zapis s-a găsit iar la acest Pătraşcu cu leat 1686 aprilie 10 de la Albul, fiul lui Boss din Coteşti la mâna lui Teodosie, monah, ctitorul de moşie din Coteşti. Un zapis s.a găsit iar la acest Pătraşcu cu leatul 1686 ianuarie 19, de la Albul cu fraţii lui anume: Mihai şi Negoiţă, feciorii lui Boss din Coteşti la mîna lui Teodosie monahul, pentru o delniţă din sat din Coteşti ce se cheamă Oniţaru. Un zapis s-a găsit la unchiaşul Ion feciorul Vlaicului căpitanul, cu leatul 1686 ianuarie19, de la Arsenie, feciorul lui popa Savu dimpreună cu fiul său Matei şi nepoţii săi Stan diacon din satul Coteşti pentru trei delniţi ce scrie zapisul taleri 24 tot din satul Coteşti. O carte de hotărnicie din zilele măriri sale Constantin Basarab Voivod de la leatul 1702 ianuarie 31, pe Inochentie egumenul de la mînăstirea Cîmpulung şi pe şase boieri pentru hotărîrea moşiei din sat din Coteşti care această carte s-a dat la mîna egumenului chiar Mihail şi la moşneni, iar nu s-a oprit la mitropoliue. Un zapis s-a găsit la mîna Pîrvului, fecior lui Apostol diaconul de la leatul 1686 ianuarie 190 de la Radu împreună cu fraţii lui anume: Gherghina, Muşat şi Vlaicu, fecior lui Filotei, monahul din Coteşti la mîna lui Teodosie monah, ctitorul pune o delniţă ce le-a fost vîndut-o Apostol, feciorul Colţii din Coteşti. Un zapis s-a găsit la Pîrvul, fecior al diaconului Apostol de la leatul 1686 iunie 4 de la Borea şi cu nepotul său Radu din Coteşti pentru delniţa Albului. O foaie de 37 de delniţe ce scrie cumpărăturile de la cine şi cu văleaturile lor. Un zapis ce au dat toţi moşneni la mîna lui Ilarion Dichiul pentru aceste zapise de cuprindere ca să le dea moşneni şi acum s-au dat septembrie întîi leat 1748. Un zapis s-a găsit la Ştefan Motreanu furat pentru o delniţă vîndută de monah Bogoslov, dimpreună cu feciorii lui: Mihai şi Negoiţă la mîna părintelui Inochentie egumenul Aninoşanu pentru delniţa Oniţii. Noembrie 10 leat 1700.
Douzecişinouă de ani mai înainte, la 16 iulie 1720, s-a întocmit foaie de toate zapisele Coteştilor, care au vâdut terenuri mânăstirii Aninoasa. Un zapis al lui Albuleţ. Feciorul lui Albu din Coteşti care vinde părintelui Teodosie livada de zestre de la Copaci care este alăturea pe dinsus cu locul pe care lea cumpărat sfinţia sa de la Borea. Un zapis pe care Bratul Miriţă din oraşul Câmpulung împreună cu feciorii săi: anume Gheorman, Radul, Ion scriu şi mărturisesc cu acest zapis ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui Teodosie ca să ştie că i-a vândut soţiei sale trei livezi dinspre soare răsare, anume Fântâna Comanii. Logofătul Arsenie împreună cu vărul său Albu, fiul lui Bos din Coteşti dă un zapis la mâna episcopului Grigorie al Buzăului ca să ştie că i-a vândut o delniţă anume Foia în satul Coteşti. Feciorii lui Tănase, nepoţii lui Bos din Coteşti judeţul Muscel scriu şi mărturisesc prin zapis ca să fie de bună credinţă la mâna părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa ca să se ştie că i-au vândut partea lor de moşie din sat din Coteşti, dar delniţe peste tot hotarul[19]. La 1702, s-a făcut hotărnicie moşiei din satul Godeşti unde mânăstirea avea 34 de delniţe. Şase boieri care se va iscăli mai jos, care sânt luaţi cu porunca lui Constantin Vodă de ieromonahul Inochentie, egumenul mânăstirii Câmpulung şi Aninoasa să se aleagă moşie din satul Coteşti a mânăstirii de către sătenii de aci; ei împreună cu al doilea portar s-au sculat şi s-au strâns în satul Coteşti şi a luat egumenul toate scrisorile pe care le-a avut de cumpărătoare, de s-au citit fiind şi moşnenii de faţă şi s-a ales partea mânăstirii cu 34 de delniţe, iar a moşnenilor iarăşi 34 de delniţe. Egumenul a voit să-şi comaseze moşia, dar moşnenii au voit să stăpânească ca şi în anul trecut, iar cei şase boieri au mers din malul lui Rătund în sus muchea câtă moşie zăvârneşte, spre Răugeni şi în muchie în sus, în hotarul Năpârtenilor.
Bătaia toată. Egumenul s-a plâns că nu i s-au dat acei moşneni care erau cu dreptate. Pentru ca să nu se strice treaba începută, moşnenii s-au rugat de părintele şi au mai ales o seamă de moşie de au dat-o mânăstirii din muchea Bătaia în josul Muscelului spre Bughea până în Crucea de piatră a diaconului Stoichii şi din cruce în jos într-un stejar înfierat şi mai la vale într-un jugastru, mai jos într-un ulm şi printr-un anin gârbov şi drept la vale într.o vâlcea şi mai la vale într-un stâlp şi drept în Bughea într-un anin şi pe apa Bughii în jos, până drept părul cel înfierat, din jos şi , prin păr la coastă, drept prin copacii înfieraţi în vârf şi din cea parte de Bughea spre Grădiştea pe unde au pus hotarul ceilalţi şase boieri de an ca să ţie mânăstirea unde i-a venit şi moşnenii unde le-au venit. Şi din acest hotar, tot hotarul Coteştilor, până în hotarul Vlădenilor şi dincolo de bughea şi de cea parte până în iazul Câmpulungului, să fie tot în două. Dragomir logofătul din Româneşti: Miriţă logofătul din Stâlpeni, Arsenie, logofăt din Mihăeşti; Iane, logofăt din Ratevoieşti, Fiera, logofăt din Tămăşeşti, Stan din Jugur şi Stan Mioveanu. La 18 iulie 1713, popa Radu, ferciorul lui Dumitru Slujitoru şi nepot al Tatului Hâtierul din Coteşti scriu acest zapis ca să fie de mare credinţă mânăstirii Aninoasa din judeţul Muscel, unde se prăznueşte hramul Sfântul Nicolae şi părintelui egumen Daniil şi la tot soborul mânăstirii ca să se ştie că având moşie în Coteşti dar partea unui moş toată câtă se va alege din sat şi cu pometurile, câtă se va alege din câmp, din afară şi de peste tot hotarul pentru că trei moşi au fost. Un moş ţine Mihai şi cu frate-său Negoiţă, feciorii lui Bos, alt moş ţine Albu cu fraţii lui, iar al treilea îl ţine el, care a fost al lui moşi-său, Tatăl fratele Gherghinei şi al Vlaicului, feciorul Neagului Ciortii, afară dintr-o livede ce se cheamă Stupina pentru că a dat-o de pomană vărului său preotul Gheorghe. El a dat toată partea sa de pomană la mânăstire, pentru sufletul său, al părinţilor şi al moşilor săi ca să fie pomeniţi. Actul este scris de Răuţă cu zisa preotului Radu. (18 iulie 1713)
La 1 iulie 1720, s-a făcut hotărnicie de 12 boieri a moşiei Coteşti a mânăstirii Aninoasa, rânduită din porunca lui Nicolae Alexandru Voevod, cu răvaşe domneşti, cu Fota al doilea portar, luîndu-l de la mitropolitul Daniel ca să aleagă şi să hotărască toată partea de moşiei ce are mînăstirea Aninoasa în hotarul Coteştilor din judeţul Muscel de către alţi moşneni ce a avut părintele Teodosie de la moşneni din Coteşti de3 cumpărătoare şi la moartea lui Teodosie, neavînd pe nimeni din neamul lui ca să lase mînăstirea aceluiaşi avînd pe părintele mitropolit Daniel încă de mic călugărit la această mînăstire, a lăsat mînăstirea în grija sfinţiei sale, ca să fie purtător de grijă, a venit însuşi sfinţia sa, ca să descopere această moşie, din gîlcevile ce avea şi cu unii şi cu alţii. S-au strîns cei doisăprezece boieri împreună cu Fota al doilea portar, s-a strîns la această moşie fiind şi mitropolitul de faţă şi egumenul mînăstirii Aninoasa chiar Hridantie şi a scos egumenul cărţile şi zapisele ce au avut de cumpărătoare în acel hotar, aşijderea şi moşnenii cărţile lor şi s-a tras moşie pe trei locuri ca deobicei şi cîţi stînjeni s-au aflat la fiecare trăsură şi s-a ales la mânăstirea Aninoasa 34 de delniţe, afară de partea înfundată. (1 iulie 1720).
Boieri hotarnici: Neacşu vornic, Alexandru vornic, Radu Romanescul, Hristea judeţul din Cîmpulung, Duminică Cupeţul, Brizea logofătul şi Alexandru Piteşteanul. La 4 ianuarie 1753, moşnenii din Coteşti dau zapis la mîna judeţului Constantin, pentru că ajungându-i vreme de nevoie şi rămînînd şi rămăşiţă de de bani mulţi din ploconul steagului şi de sfertul lui noembrie şi împrejurându-i şi văcăritul, s-au înspăimîntat şi neavînd cum face s-au rugat de judeţul Constantin de le-a făcut bine cu taleri şi pentru aceşti bani i-au pus zălog un codru de loc de livezi din Muscel, care moşie a fost împresurată de Vlădica Daniel, cum merge în sus, despre apus de apa Bughii, pînă în crucea popii Stoichii, cum merge în sus pînă în malul lui Răspunde, pe despre apus de se hotărăşte cu Răugenii şi cu Năpîrtenii în sus şi cu Berevoieştii şi pe unde se va arăta dumnealui că moşia a fost împresurată peste tot. Iar cînd va putea să-i dea toţi banii, el să le slobozească moşia. (4 ianuarie 1753)
Eu Pătraşcu, Radu, Iane, Necula, Ion, Gheorghe, Constantin, Bos, Radu, Tudora.
Coteştii aveau prin proprietarii care le acaparaseră pămînturile legătura cu Ştefăneştii, unde aceaşi proprietari aveau dealuri cu vii. Dintr-un document care nu are anul precizat, probabil a fost emis după 1369 şi înainte de 1574 spune că scria jupîn Dragomir mare vornic o carta către Vlaicu paharnicul din Coteşti ca să-şi ţie vecinii şi vinăriciu din Dealul Ştefăneşti cum s-a tocmit cu egumenull mînăstirii Curtea de Argeş, încă din zilele lui Mircea Voevod. Şi dă poruncă egumenului Serafim în fiinţă, din partea acelei mînăstiri să ţină întocmirea pe care a ţinut-o Vlaicu cu alţi egumeni. O menţiune spune: s-a dat jupîniţei Nedelea cînd a hărăzit viile ei din Ştefăneşti.
În aceeaşi perioadă sau mai înainte, s-a făcut o migraţiune la schitul Urecheşti, aproape de Rîmnicu-Sărat; condiţiile de muncă fiind apăsătoare, migraţioniştii au părăsit moşia schitului şi s-au aşezat pe alte moşii unde au înfiinţat un sat nou şi i-au dat numele de Coteşti. Migraţiunea din Coteşti s-a produs în două direcţii: spre Valea Iaşului şi Coteştii Vrancei. Nu se poatre preciza cînd s-a făcut această migraţiune, cînd a dispărut Iaşul, atunci sau mai înainte. După o părere mai veche, Iaşul a dispărut curînd după 1690. Se poate să fi fost o aşezare redusă. Fiindcă nu este atestat istoriceşte şi nici alte documente nu-l menţionează. Din monografia satului Coteşti din judeţuzl Vrancea rezultă că acesta a fost întemeiat de Stan Cotea care a adus colonişti din Muscel sau Argeş. Timpul în tradiţie are înţelesuri uluitoare. Periode foarte lungi devin scurte şi invers.
Sânt şi în Coteşti dovezi că situaţia moşnenilor se înrăutăţeşte căci la 4 ianuarie 1753 o parte din moşneni se împrumută co o sumă de bani la Constantin judeţul Câmpulungului cu motivarea: ajungându-ne vreme de nevoie şi rămânând şi rămăşiţă de bani mulţi din ploconul steagului şi din sfertul lui noembrie şi împresurându-ne şi văcăritul, ne-am împrumutat şi neavînbd cum face ne-am rugat de dumnealui judeţul Constantin. Pentru aceşti bani i-am pus zălog un codru de loc de livezi de Muscel.
În anii 1780-1786 s-a făcut hotărnicie de către Fălcoianu, punîndu-se capăt proprietăţii devălmaşă. Celor 17 cete li s-a dat cîte patru chingi şi li s-a permis să iasă din indiviziune, dar au revenit curînd neputînd face faţă impozitelor. Cele şaptesprezece cete erau încadrate în trei meşi: Bos, Colţ şi Căpăţînă. Din Bos fac parte: Iosif, Albuţ, Sîrbu, Bănică; din Căpăţînă: Necula, Ciocan, Napotă, State, Tudora, Darcioman, Pădureanu şi Becuţ: din Colţ: Suţa, Voican, Andriţoiu şi Pătrăşcan. Unii din moşneni au ajuns clăcaşi. Urmaşii lor spuneau încîntaţi: „Am pus mînă de la mînă şi i-am scos pe boieri din sat". Odată cu această hotărnicie satul a început să decadă, populaţia a început să descrească. Hotărnicia a fost încheiată la 25 mai 1786. Cele două silişti despărţite de gârlă aveau 240 de pogoane iar câmpul 34 de delniţe.
La 1827, a mai făcut o hotărnicie Ilia Vlădoianu Condicaru pentru a stabili hotarul între Godeni şi Coteşti. La 1830, a mai făcut o hotărnicie Alexandru Popovici.
În perioada 1786-1830 şi-au făcut apariţia pe raza satului cîţiva mari proprietari: Nicolae Rucăreanu, Nicolae Brăneanu, Lucian Viareşanu, Nicolae Ştefănescu şi Dinică Vlădescu. Nicolae Ştefănescu avea administraţia moşiei unde a locuit Nicolae D. Andriţoiu. Avea povarnă şi chinga lui se numea Chinga Povernii.
Nicolae Rucăreanu a fost cea mai importantă personalitate din prima jumătate a secolului al XIX-lea. A murit la 23 aprilie 1848. Era fiul lui Gheorghe Smerna, numit în urmă Rucăreanu, romîn din părţile Macedoniei căsătorit cu Stanca, fiica marelui clucer Apostol. El a primit de la tatăl său o însemnată avere. Această avere a sporit-o făcînd comerţ întins cu vite, brînzeturi şi cherestea şi cumpărînd proprietăţi la Rucăr, Dragoslavele, Bădeni, Stoeneşti, Nămăeşti, Valea Mare, Suslăneşti şi Coteşti. El a ajuns cel mai mare proprietar din nordul Muscelului. A împrumutat mereu oraşul cu mari sume de bani. În 1803 era treti logofăt şi epistat al oraşului, serdar şi sluger înainte de 1820 şi apoi iarăşi treti logofăt[33]. La 1832, împreună cu Scarlat Iorga, s-.a oferit să facă clădirea şcolii primare pe suma de 12.000 de lei[34]. La 1840, apare enoriaş la biserica Bradului, venind după serdarul Pavlache Apostolescu şi Grigore Apostolescu, pare cu rang de treti logofăt[35]. A fost un cunoscut arendaş de munte făcând negoţ cu vite, brânzeturi şi unt. În 1824 primeşte în arendă munţii oraşului şi actele le face în faţa domniei în Bucureşti.
Lucian Vieroşanu a avut moară în dreptul casei lui Petre Andriţoiu. Metocul şi conacul le-a avut la Ghiţă al lui Enache. Nicolae Rucăreanu a avut terenuri la Plotogea. Suhat şi Gurguiata şi în ambele muscele; poseda circa 300 de pogoane. Nicolae Brăneanu a avut proprietate unde s-a construit şcoala nouă. Constantin Bratu a avut o chingă de pământ, chinga Bratului sau Brătuleasa pe care au cumpărat-o Niţă Bloncuţ şi Bratu Voican.
Un capitol important sau mai degrabă un subcapitol în cadrul acestui capitol ar fi: „Proprietarii Coteştilor" în care nu ne referim la proprietatea feudală şi nu la obştea satului sau proprietarii moşneni pe care actele îi menţionează în diverse timpuri. Vladislav al II-lea în documentul său din 5 august 1452 dăruieşte lui Vlaicu, Badea şi Radu satele Coteşti, jumătate din Ştefăneşti, Goleşti şi Cristineşti, Teleşti şi Jugur.
La 5 iulie 1546, beneficiari ai hrisovului domnesc sunt pârcălabul Mihnea, slugerul Badea şi lui Vlaicu, lui Mihnea, fraţi ai lui Vlaicu, dă ocină în Ageşti, jumătate din a patra parte, partea lui Stoica din Coteşti şi a soţiei sale Dobra, pe care l-a dat aceştia lui Vlaicu logofătul. Fraţii lui Vlaicu au avut pâră din partea lui Barbu, fiul lui Agă[39]. La 29 ianuarie 1574, marele vornic Dragomir dă carte paharnicului Vlaicu din Coteşti ca să-şi ţie partea din moşie din Dealul Ştefăneştilor cum s-a stabilit cu egumenul mânăstirii Curtea de Argeş încă din vremea voievodului Mircea Ciobanul. Cu doi ani mai înainte, la 19 ianuarie 1572, voievodul Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu cu fraţii săi: Dragomir, Albu şi Nan ca să le fie ocină în Berevoieşti, partea logofătului Vlaicu, , pentrucă au cumpărat pentru 7700 de aspri fără delniţa lui Stoica pe care a vândut-o Vlaicu lui Stoica. Lacul se afla la Slănic. Între martori este un Vlaicu din Coteşti. La 22 ianuarie 1572. Alexandru Mircea dă poruncă lui Vlaicu logofătul şi fratele său Mihula ca să le fie satul Năpîrtenii tot. Moşia a fost cumpărată de moşul Pătru postelnicul de la Bîrca şi de la Voica, pe 200 de forinţi. Împotriva logofătului Vlaicu s-au ridicat Ştefan şi Bran din Răugeni care au pierdut. La 13 iulie acelaşi an, acelaşi voevod dă poruncă lui Dragomir, Lazăr şi Ivaşcu ca să le fie un vecin anume Stan al lui Mogoş din Ştefăneşti fiindcă l-au cumpărat Dragomir cu fraţii săi de la Stanciul fiul lui Badea al lui Belciu din Coteşti şi patru mii de aspri. Stanciu voinde lui Stan din Ştefăneşti. Alexandru Mircea dă poruncă lui Mihail şi Micu ca să le fie moşie în Poiana Aldii din partea lui Amza şi Niculiţii, pe preţul de 400 de aspri. Au mai cumpărat din partea Drăganului şi a Pasului şi a Zboarei pe preţul de 750 de aspri. Au cumpărat-o Ion şi Mihai. La 25 septembrie 1572, Alexandru Mircea dă un hrisov logofătului Lăudat ca să stăpânească satul Bârcii cu munţii Iezerul şi Gaura; satul a fost de moştenire al jupâniţei Pârva, fica postelnicului Badea. Jupâniţa Pârva şi fiul ei Vlaicu au dat lui Lăudat a treia parte din sat iar pe celelalte două a primit 34000 de aspri. Lăudat a îngrijit-o până la moarte; a vindecat-o de o boală grea. Lăudat a cumpărat de la Pârva şi moşia Ruda. La 28 mai 1577, Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu din Berevoieşti şi lui Dragomir, Albu şi Nan ca să nu mai aibe pâră din partea lui Drăguş. Acesta a primit ocina cumpărată împreună cu Radu, pe care au cumpărat-o de la logofătul Vlaicu din Purcăreni. Au cercetat cauza 12 boieri, dar n-au dat dreptate lui Drăguş. S-au delegat alţi patru boieri între care şi logofătul Vlaicu din Coteşti. S-a constatat că ocina este a lui Radu cumpărată de la logofătul Vlaicu din Piscani. Drăguş a pierdut cauza. La 29 mai 1573, Alexandru Mircea dă ocină în Poenari lui Dan, partea lui Crăciun, tatăl său şi partea lui Stoica şi că a plătit fără Crăciun, tatăl lui Dasn, 12000 de aspri. Ripa a pierdut cauza. La 28 mai 1575-1577, Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu din Berevoieşti şi lui Dragomir, Albu şi Nan ca să nu aibe pâră din partea lui Drăguş. Acesta a pârât că are ocină împreună cu Radu pe care a cumpărat-o de la logofătul Vlaicu din Purcăreni. Au fost delegaţi patru oameni să cerceteze între care şi Vlaicu logofătul din Coteşti şi Drăguş a pierdut cauza. La 12 iulie sau august 1578, Mihnea voevod dă pe runcă logofătului Drăghici şi jupîniţei Despina şi surorei ei Calea ca să fie părţile ei de ocină de la Brătienii de sus, vecini, mori şi munţii Drăghina şi Zbuciumatul; Drăghici şi Despina să stăpânească şi jumătate din satul Runcul de pestre Olt, cu vecinii, pădure şi vii, să aibe ocine la Viţicheşti, partea lui Mogoş toată, din sat, din cîmp, pădure şi vii din partea lui Ilarion şi să stăpâmnească şi un sălaş de ţigani şi lui Oprea să stăpînească şi viile de la iscul Burcea pe care le au de la părinţii lor, jupîn Sîrbul logofătul şi Calea, morţi de ciumă, iar surorile Despinei, Preda şi Stanca să nu stăpîneasca nimic pentru că nu i-au îngrijit pe bătrîni. Martor a fost si Badea din Coteşti. Stanca si Preda au pierdut cauza. La 1 septembrie 1578 sau 31 august 1579, voievodul Mihnea dă poruncă mânăstirii Vieroşi să stăpânească satele Vieroşi şi Mărăcineni, Izvorani, Partea Vişei, pe care a cumpărat-o Ivaşca, de la Stanciul din Coteşti, ginerele Vişei, pe preţul de 8000 de sapri. La 11 martie 1584, voievodul Petre Cercel dă poruncă lui jupîn Balea, mare comis, si lui Ştefan logăfătul si jupîniţei Calea ca să le fie ocinile, vecinii si ţiganii, părţile unchilor lor, Dumitru şi Stanciu din Sălătruc, Fîntînele, Placicei şi viile din Coruşca. Murind in Transilvania au lăsat averea nepoţilor: Calea, Rada şi Vlădaca. S-au ridicat Radu si Mihai din Gemenele, cu fiul lui Badea din Coteşti. Au pîrît ca unchii lor au vîndut nişte zestre din Vereşti. Stanciu şi Dumitru au dat nişte zestre nepoatei lor Calea, pentru că i-au îngrijit pe cînd se aflau in ţări străine. Marele comis Balea, logofătul Ştefan şi Calea au obţinut cîştig de cauză. La 5 noiembrie 1619, Voica logăfăt din Coteşti face parte dintr-o delegaţie chemată să rezolve un litigiu dintre Stanciu Cotescu si marele ban Ianache. La 26 ianuarie 1626, Alexandru Cuconul dă poruncă lui Matei, fiul postelnicului Radu din Mihăeşti ca să-i fie un ţigan Rîpa, care a fost de moştenire al postelnicului Radu. Intre martori care au fost de faţă înaintea domniei este şi Voica logofătul din Coteşti. Voica mai apare martor şi în zapisul lui Simion care ia o sută douăzeci de galbeni cu imprumut. Voica logofătul apare martor şi in zapisul megieşilor din Ţigănesti. La 24 septembrie 1626, apare martor Vlad grămăticul din Coteşti cand Slănicul de Jos se împrumută pentru a se judeca. La 5 iunie 1628, Alexandra Iliaş întăreşte ocini în Ştefăneşti mînăstirii Argeş care avea neînţelegeri cu comisul Ştirbei din Orbeasca si cu logofătul Tatul din Orbeasca, ginerele lui Voica, logofătul din Coteşti. Din hrisovul din 16 septembrie 1629, rezultă că logofătul Tatul din Orbeasca, ginerele lui Voica, logofătul din Coteşti avea proprietate in Ştefăneşti. La 16 septembrie 1628, Lăudat feciorul Badei din Coteşti dă zapis lui Matei clucer si jupînesei Păuna că i-a vîndut ocina lui din Coteşti. Ocina a fost vîndută pe preţul de 2 600 de asprii. La 10 octombrie 1628, Alexandru Iliaş da ocină în Coteşti clucerului Matei si jupîniţei Păuna din partea lui Lăudat fiul lui Badea, delniţa lui Stanciu, logofătul, unde au stat părinţii lui Lăudat şi delniţa lui Şerban şi delniţa lui Pieliţă care au fost vecinii lui Lăudat şi locul de la Ţigănie. La 26 decembrie 1629, Neagoe fiul lui Tatul, fratele Colţii din Coteşti, vinde un Tatul logofătul un rumîn Şerban cu delniţa lui. A vândut cu ştirea fratelui său Colţea pe preţul de 3300 de aspri. Au fost martori: popa Stoica din Coteşti, Vlaicul cel mare şi Vlaicul cel mic şi fratele său Colţea şi Badea. Lupul Lădău şi Neagul Rugină şi Vlaicul Dârlogul şi Gheorghe Meşterul şi tot satul Coteşti. La 17 ianuarie 1650, logofătul Lăudat, feciorul Bădeşii, dă un zapis nepotului său Tatul logofătul căruia i-a vîndut un rumîn pe care l-a avut la moşie în Coteşti, dar Vlaicul, feciorul Nicului cu delniţa lui şi l-a vândut pe 3300 de aspri. Martori au fost vărul său Colţea, cu fratele său Nragoe şi vără-său Vlaicu Popii şi Neagoe Pungină din Coteşti. La 5 ianuarie 1631, Lăudat fiul lui Badea din Coteşti dă un zapis că a primit 1450 de aspri de la logofătul Tatul şi a pus o delniţă zălog, urmă a lui Bolovan, cu tot ce a avut din cîmp, din sat. Martori: popa Stoica din Coteşti. Un document fără zi şi fără lună, din 1632, arată că Mihalce3a şi soţia sa Despa vînd moşie în Coteşti lui Matei logofăt. Vînzarea s-a făcut pe preţul de 90 de ughi la 21 ianuarie 1632, Nenciul vinde lui Matei clucer o delniţă în Coteşti. Nenciul era fiul lui Stanciul din Coteşti; el dă un zapis la mîna clucerului Matei că a vîndut o delniţă părintească, din Coteşti, cu vărul său Vlaicu şi Badea Ciortăşelul. Moşia a fost vîndută pe preţul de 2200 de aspri. Între martori este şi Manea Godeanu. La 16 septembrie 1628, Lăudat al lui Badea vinde lui Matei Clucer şi jupânesei lui Păuna mai multe delniţe de moşie.
La 10 octombrie 1628, Matei Clucerul este întărit pentru cumpărăturile făcute de Lăudat. La 1629, Lăudat fiul lui Badea şi Lezu din Coteşti vînd 4 delniţe. La 1629 se dă întîrire lui Matei logofătul asupra delniţelor de la Lăudat, Stanciu, Şerban şi alţii. La 26 decembrie 1629, Neagul, feciorul lui Tatul, vinde logofătului Tatul un rumîn cu delniţa lui. La 17 ianuarie 1630, Lăudta, logofăt, feciorul lui Badea al lui Bădescu, vinde nepotului său Tatul, logofăt, un rumîn cu delniţa lui. La 1630, postelnicul Mihalcea şi soţia lui Despa vînd lui Matei logofătul, moşia cu rumînii. La 5 ianuarie 1631, Lăudat al lui Badea se împrumută la Tatul logofăt cu zălog, delniţa lui Bolovan. La 1632 Matei Basarab dă o carte în care scrie să ţie Matei logofătul toată partea lui de moşie a Colţii pentru pagube ce i s-au făcut. La 1632, Nan, fiul lui Stanciu, vinde delniţa părintească. La 1632, Mihalcea postelnicul cu jupîneasa lui Despa, vînd lui Mateiu logofătul partea lor care se va alege. La 3 mai 1633, Andrei judeţul din Piteşti, vorbeşte de un rămăşag şi de judecata Colţii. Preotul din Coteşti vinde două delniţe pentru o pagubă făcută de Colţea. La 1633, Andrei judeţul dă un zapis din Piteşti lui Bratu vătafu şi altor boieri pe care i-a luat Matei clucerul judecători pentru paguba ce i-a făcut-o Colţea. La 1633, Matei Vodă dă o carte în care scrie lui Matei judeţul tot pentru această judecată a Colţii. La 20 martie 1636, Sas şi alţii vînd lui Ghinea Turculescu şi fratelui său Mihnea un loc. La 25 iulie 1638, Matei Basarab dă o întărire lui Tatul logofătul pentru cumpărători şi rumâni. La 1638, Coman din Coteşti zălogeşte lui Stroe trei livezo pentru mare nevoie plata mierii domneşti. În februarie 1665, mai mulţi săteni încredinţează pe marii boieri despre partea de moşie ce are jupîneasa lui Voica logofătul în curtea boerească. La 15 martie 1666 lui Tudoran slugerul i se întăreşte stăpînirea pentru moşie şi rumîni. La 11 mai 1671, Radu zălogeşte către logofătul Radu două livezi pentru banii luaţi cu împrumut. La 15 februarie 1675, Radu zălogeşte două livezi la logofătul Radu Ganghel pentru banii luaţi cu împrumut. La 15 mai 1675, Arsenie pune zălog către Chiriţă din Cîmpulung două livezi pentru banii luaţi cu împrumut. La 22 iulie 1678, Radu clucer şi cu fratele său Ioachim, feciorul lui Matei clucerul din Piscani vînd lui Teodosie monahul de la Aninoasa toată partea lor de moşie. La 1678, clucerul Radu şi fratele său Ioachim fac zapis pentru a vionde moşia părintelui Teodosie. La 2 aprilie 12680, Teodosie monahul vinde nişte delniţe de pămînt episocpului Grigorie de la Buzău. La 1 iunie 1683, Stanciu al popii Serafim pune zălog la popa Nicula livada Găvanele pentru un împrumut de bani fără dobândă La 1683, s-a făcut însemnare de zapisele luate odată cu însemnarea delniţelor. La 28 aprilie 1684, Neaţă şi cu fiul ei Stoica vînd un loc fîn bun lui Bratu Miriţescu. La 25 iulie 1684, Bos şi cu fratele său Tănase vînd lui Bratu Miriţescu din Câmpulung două livezi în Muscel. La 1684 s-a dat întărire de stăpînirea mînăstirii Aninoasa şi poruncă pentru cercetarea hotarelor. La 1 noembrie 1685, Luca şi feciorii săi vînd rumînii cu delniţa lor lui Vlaicu Iuzbaşa pentru a se plăti de zahareaua Cameniţii. La 19 ianuarie 1686, feciorii lui Bos vînd monahului Teodosie delniţa de la Suţa şi un vad de moară pe apa Cîmpulungului. La 19 ianuarie 1686, Albuţiu cu confraţii săi vând lui Teodosie monahul delniţa Ţigăniei dinspre Godeni şi cu vad de moară în rîul Cîmpulungului. La 19 ianuarie 1686, Bîra vinde părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa delniţa Bungina cu vad de moară şi loc de cîrciumă. La 19 ianuarie 1686, feciorii lui Filotei monahul vând lui Teodosie monahul o delniţă de moşie în Muscelul dinspre Godeni. La 19 ianuarie 1686, Arsenie fiul popii Sava vinde lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa, o delniţă şi jumătate de moşie în Muscelul dinspre Godeni ca să plătească zahareaua Cameniţii. La 10 aprilie 1686, Albu, fiul lui Bos, vinde lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa o delniţă de moşie în Muscel. La 25 aprilie 1686, Borea, fratele lui Colţea, vând o delniţă cu 12 locuri lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa. La 23 mai 1686, Arsenie logofătul cu vărul său Albul vînd episocpului Grigorie delniţa Foaie pentru Schitul Goleşti. La 2 iulie 1686, Albuleţ, fiul lui Albu vinde livada de la Copaci către părintele Teodosie de la mînăstirea Aninoasa. La 2 iunie 1686, feciorii lui Badea vînd părintelui Teodosie două delniţe de pământ şi un vad de moară în rîul Cîmpulungului. La 4 iunie 1686, Borea şi nepotul său Radu vând schitului Goleşti delniţa Albului. La 29 iunie 1686, feciorii lui tanasie vând părintelui Teodosie două delniţe cu vad de moară pentru plata zaharelei Cameniţii şi birul cailor. La 7 iulie 1686, Arsenie al lui Silvestru, monahul se împrumută de la părintele Teodosie de la mânăstirea Aninoasa punându-i zălog delniţa de la biserică. La 14 iulie 1686, Berea vinde Schitului Goleşti delniţa lui Albu. La 8 august 1686, popa Lăudat din Câmpulung vinde o delniţă de moşie părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa. La 10 august 1686, Albul feciorul lui Bos dă un zapis pentru moşie către Teodosie. La 20 august 1686 uncheaşul Borea vinde părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa două delniţe de moşie în Muscelul de Sus La 20 august 1686m unchiaşul Borea se împrumută de la părintele Teodosie ca să plătească zahareaua Cameniţei punându-i zălog o delniţă de moşie. La 10 ianuarie 1687, feciorii lui Stan Găngălei din Câmpulung vând părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa o livadă din Valea Bătăii pentru a nu muri de foame. La 24 ianuarie 1687, Vlaicu şi Micudă din Câmpulung vând schitului Goleşti locul numit Dosul Coteştilor. La 2 martie 1687, Albu, feciorul lui Boss vinde schitului Goleşti livada cea cu tei pentru a plăti pe tatăl său şi pe fraţii săi fugiţi de la bir. La 4 ianuarie 1688, logofătul Radu Găngălie din Câmpulung vinde lui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa 4 delniţe în Muscel. La 9 ianuarie 1688, Necula al Gherghinei din Câmpulung vinde lui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa trei livezi în Muscel. La 18 martie 1691, Bratu Miriţescu zălogeşte două livezi dincoace de apa Bughii către monahul Teodosie de la mânăstirea Aninoasa, că i-a plătit o datorie ce o avea către Iosif Cliserul de la mânăstirea Câmpulung. La 23 martie 1691, popa Petco vinde delniţa casei cu locurile ei părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa. La 26 martie 1691, Vlaicu Iuzbaşa şi cu fraţii săi dăruesc părintelui Teodosie o moşie ce merge spre berevoieşti. La 29 martie 1691, popa Petco, ginerele lui Borea vinde o casă cu pivniţa şi locul ei către părintele Teodosie. La 30 martie 1691, Radu nepotul lui Borea vinde delniţa casei împreună şi cu alte locuri părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa. La 30 martie 166691, Stoica fiul lui Neagoe Coracul vinde tot părintelui Teodosie o delniţă de moşie, iar alte două delniţe le dăruieşte mînăstirii Aninoasa. La 14 aprilie 1691, Rădana călugăriţa, fiica lui Dsuca Legănaru din Godeni, vinde părintelui Teodosie o livadă în Muscel. La 15 decembrie 1691, se dă un răvaş către şase hotarnici să aleagă cumpărătorile lui Teodosie monahul şi ale schitului Goleşti.La 20 ianuarie 1692, se dă carte de blestem pentru alegerea părţilor de moşie cumpărate de monahul Teodosie de la mânăstirea Aninoasa şi de călugării de la Schitul Goleşti. La 24 ianuarie 1693, se dă răvaş către 6 boieri ca să aleagă toate cumpărătorile făcute de Teodosie monahul de la mânăstirea Aninoasa. La 30 septembrie 1693, se dă o foiţă de delniţe de moşie cumpărate de Teodosie monahul de la mânăstirea Aninoasa.La 31 decembrie 1693 se întocmeşte o listă de zapisele date de Ghenadia ieromonahul părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa pentru moşia răscumpărată. La 11 ianuarie 1694, se dă răvaş către 12 boieri să aleagă moşiile mânăstirii Aninoasa. La 19 iunie 1697, s-a făcut un izvod de delniţe. La 21 septembrie 1697, Inochentie monahul de la mânăstirea Aninoasa dă 50 de oi Schitului Goleşti pentru o rămăşiţă de 50 de lei din cumpărarea unor moşii. La 28 octombrie 1698, se face schimb de moşii între nepoţii lui Radu Armaşu, Constantin şi Grigoraş, cu moşnenii din Urecheşti[136]. La 12 mai 1700, ieromonahul Stefan de la schitul Goleşti vinde părintelui Inochentie de la mânăstirea Aninoasa cinci delniţe de moşie. La 31 octombrie 1700 sse dă răvaş către şase hotarnici să aleagă moşie mânăstirii Aninoasa[138]. La 7 noiembrie 1700 se face hotărnicie a şase boieri pentru moşia mânăstirii Aninoasa. La 10 noiembrie 1700, monahul Bogoslav şi cu feciorii săi fac schimb de delniţe cu egumenul Inochentie de la mânăstirea Aninoasa. La 13 ianuarie 1702 se dă poruncă către şase boieri să aleagă moşia mânăstirii Aninoasa. La 31 ianuarie 1702 se face hotărnicie mânăstirii Aninoasa de către şase boieri. La 31 ianuarie 1702, sătenii se învoiesc cu egumenul Inochentie de la mânăstirea Câmpulung şi Aninoasa de a-i mai da o parte de moşie şi să renunţe la hotărnicie La 27 octombrie 1703, se dă întărire mânăstirii Aninoasa, pentru hotărnicia a şase boieri, în urma judecăţii cu megieşii de acolo. La 26 august 1707, moşnenii se învoiesc să stăpânească moşia cum a fost aleasă iar cealaltă să o stăpânească pe din două cu mânăstirea Aninoasa. La 18 iulie 1713, popa Radu dăruieşte mânăstirii Aninoasa partea sa de un moş întreg pentru pomenire. La 29 iunie 1720 se dă foiţă de stânjeni mânăstirii Aninoasa. La iulie 1720 se face hotărnicie a 12 boieri de alegere a moşiei mânăstirii Aninoasa de megieşii de acolo. Se face legământul lui Andrei Costescu şi alţii de a nu mai călca moşiile mânăstirii Aninoasa. La 19 decembrie 1747, Coteştii şi Godenii au judecată pentru moşie cu mânăstirea Aninoasa. La 26 mai 1748, se dă poruncă de către săteni de a veni la judecata Divanului în pricina ce au cu egumenul Mihail de la mânăstirea Aninoasa. Se dă înscrisul moşnenilor către Ilarion, dichiul mânăstirii Aninoasa, de zapisul delniţelor vândute mânăstirii. La 2 septembrie 1748, Necula a lui Cosac recunoaşte vânzarea unei delniţe de către tatăl său către mânăstirea Aninoasa. În 15 octombrie 1748, se face o hotărnicie de 12 boieri. La 20 ianuarie 1749, se dă poruncă către 24 de boieri să aleagă părţile moşnenilor de cele ale mânăstirii Aninoasa. La 22 iunie 1749 se dă foiţă de zapisele mânăstirii Aninoasa găsite de moşneni. La 22 iunie 1749, are loc înţelegerea dintre moşneni şi egumenul Mihail de la mânăstirea Aninoasa ca să ţină în pace părţile de moşie ce au pe din două. La 20 iulie 1749 se produce hotărnicia de 24 boieri prin care împart moşia în două, o parte a mânăstirii Aninoasa şi alta a moşnenilor. La 1749, se dă o foaie de delniţe. Se dă carte de blestem către moşneni pentru a arăta dacă au sau nu moşie în hotarul mânăstirii Aninoasa. La 17 aprilie 1753 unchiaşul Ion Ciocoi se împrumută de la Mihail năstavnicul mânăstirii Aninoasa pentru a-şi plăti dajdiile împărăteşti punându-i zălog o delniţă de moşie. La 2 octombrie 1840, se dă mărturie pentru o delniţă a lui Borea şi despre înşelăciunile acestuia. La 15 noiembrie 1830, Coteştii şi Godenii aleg moşie mânăstirii Aninoasa. La 19 iulie 1843, are loc judecată între mânăstirea Aninoasa şi arendaşii moşiilor pentru stricăciuni. La 24 ianuarie 1687, Vlaicu şi Micudă din Câmpulung vând Schitului Goleşti, locul numit Dosul Coteştilor.
La 1864, satul a devenit comună cu local propriu de primărie. În campania din 1877-1878 au luat parte patru ostaşi dar s-au întors sănătoşi. Cei rămaşi acasă şi îndeosebi femeile gospodine au sprijinit eforturile celor plecaţi în război, ajutîndu-i cu pânză pentru confecţionatul lenjeriei. Cu o adresă din 10 octombrie 1877, prefectul judeţului Fărcăşan nu raportează ministrului de război că cu nr. 4205 a primit 108 corturi de pânză date de locuitorii comunei Coteşti pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi pe front. Raportul era al plăşii Rîurile.
În campania din 1916-1918, au luat parte numeroşi ostaşi şi numărul morţilor a fost destul de mare. Au murit 27 de ostaşi în fruntea cărora stă sergentul Nicolae Tudora mort în noaptea de 15 spre 16 august, în luptele de la Giuvala, alături de comandantul 30 Muscel, colonelul Poenaru Bordea. El este şi primul ostaş căzut în acel război.
Şi în războiul din 1944-1945, au murit numeroşi ostaşi în fruntea cărora stă adjuvantul aviator Ciocan Haralambie.
Drept concluzie la acest capitol se poate spune că urmărind perioada 1452-1486, în documente, următoarele familii care sunt frecvente şi importante sunt: Mihnea, Stoica, Bran, Lazăr, Aga, Ivaşcu, Stanciu, Belciu. Dacă adeseori se vorbeşte de Vlaicu din Piscani, tot aşa de des se vorbeşte de Vlaicu din Coteşti.Vlaicu, Badea li Radu apar ca proprietari medievali într-o perioadă când satul se dezvoltă cel mia mult, dar în condiţiile şi după criteriile vremii, exploatarea maselor atingând culmi nebănuite. Se poate ca acest sat să fi devenit un centru, dar el nu putea să satisfacă el singur nevoia de îmbogăţire a latifundiarilor şi îşi găseau o compensaţie, devenind terenuri în Jugur, Ştefăneşti, Mihăeşti, Berevoieşti şi chiar Godeni sau Grădiştea. Mai important mi se pare Belciu care în jurul anului1550 este mare vornic şi este menţionat în hrisovul din 13 iulie 1572. când Stanciu, nepotul său de fiu cumpără pe Stan al lui Mogoş ca vecin din Ştefăneştii lui Drăganu. Important este şi Badea Zălbău din Coteşti, fiul lui Stanciu şi frate al lui Vlaicu paharnic, căruia la 28 iunie 1537, mare comis 1539 septembrie 10 - 1545 aprilie; sol în Transilvania; mare paharnic 1545 mai - 1546 iulie 6; mare spătar 1547 ianuarie 10 - decembrie 8; 1550 iunie 5. Hrisovul lui Vladislav al II-lea (1452) scoate în relief pe Vlaicu şi Badea care ca şi Godea şi Băra în Godeni, primesc pământ în Coteşti. Vlaicu în Coteşti deţine afişul vreo 200 de ani. Este amintit uneori căpitanul Vlaicu. Badea se repetă mai puţin. Badea Cotescu îngropat la Mihăeşti considerăm că îşi are originea în Coteşti, fiindcă trăieşte în sate limitrofe. Şi nu poate fi decât nepotul celui amintit la 1452.
Economia satului
1. Viața economică. Sat de proprietate moşnenească, inclusiv devălmăşia, satul Coteşti a păstrat acest caracter până în anii 1780-1786, când cele şaptesprezece cete au ieşit din indiviziune. Moşnenii din Coteşti au fost recunoscuţi ca moşneni de multă vreme. Într-un zapis din 28 martie 1674, citat de profesorul Gheorghe Părnuţă, Coteştii sunt martori la întocmirea acestui zapis. Este vorba de nişte drepturi cumpărate de Gheorghe Calu din Rucăr, din Boteni, drepturi din muntele Boteanu[1]. Coteştii în trecut şi astăzi s-au specializat în cultura pomilor fructiferi: mere creţeşti, aurii, ionatane, văratici, podgoreni, parmen auriu şi alte soiuri, dând o producţie anuală de 100 de vagoane. Fertilizarea solului se face anevoie. Din această cauză ei sunt mai mult cultivatori de zarzavaturi şi formează o treime din piaţa neorganizată a Câmpulungului; merele sunt vândute pe pieţe mai mari din ţară, inclusiv a Bucureştiului. Sursa de bază o formează mineritul pe care îl fac în mina de la Godeni, Berevoieşti şi Schitu-Goleşti. Satul a avut moară pe râul târgului, pe Bughea unde se mai zice şi acum „la moară". Drumului care ducea la moară de la Grădiştea i se spunea Calea Morii, cum i se spune şi astăzi. S-a practicat şi moara de vânt pe Vârful Stegarului; unei văi din apropiere i se spune Valea Morii. Moara de pe Bughea a fost proprietatea boierului Lucian Viereşanu. Politica impozitelor excesive a făcut ca satul Coteşti să piardă două sate: Iaşul şi Răugenii.
Situaţia economiei raportată de sat pentru anul 1886 se vede din situaţia anexată, dar la 4 octombrie 1887, subprefectura de Nucşoara raportează pentru satul Godeşti: 10800 vedre de prune şi 100 de boi. Cifra de 2 vagoane de litri de ţuică este împuţinată pentru acea vreme. în 1896, cifrele prezintă aspecte noi: 200 de boi, 150 de vaci, 300 de oi, 60 de râmători[2]. Coteştii nu au excelat în creşterea porcilor. Alte date: 400 de care de fân, 80 de boi, 170 de vaci, 200 de oi, 140 de râmători; creşte producţia de fân; scade numărul de vite mari, creşte şi numărul porcilor. În 1899, economia se prezintă astfel: 800 de kg de fân la hectar, 130 de boi, 143 de vaci, 280 de oi, 200 de capre, 250 de râmători; 65 hectare de porumb; 2 hectare de cânepă. Este menţionat un rotar[3]. Producţia de porumb se cultivă pe 130 de pogoane.
2. Agricultura în satul Coteşti parcurge linii sinuoase; la început s-a pus bază pe suprafaţa păşunabilă. Având asigurate păşunea pe timpul verii şi nutreţurile necesare iarna, creşterea vitelor se afla în plin avânt. Pe parcurs a crescut suprafaţa cerealieră dar a scăzut suprafaţa păşunabilă. Munca agricolă era reorganizată, de multe ori se desfăşura la întâmplare, cu lipsă de inventar, lipsă de braţe de muncă. Cerealele nu au preţ, pământul se pulverizează, locuitorii iau calea oraşului. Aşa se explică faptul de a se trece la transformarea socialistă a agriculturii prin înfiinţarea întovărăşirii agricole „Nicolae Bălcescu" în 1956 şi cu Gospodări Agricolă Colectivă în 1961. Oamenii s-au convins că agricultura trebuie văzută într-un cadru larg, într-un cadru de mari perspective. Pentru aceasta se cere acţiune şi clarviziune. Presa are bune aprecieri cu privire la activitatea defăşurată de Cooperativa Agricolă de Producţie „Capu-Piscului".
3. Subsolul. În Rugeanca există straturi de cărbune lignit, dar din cauza lipsei de mijloace transport nu s-a putut exploata. Ion Nica, tehnician de mine, spunea că a efectuat mai multe explorări. Stratul de cărbune este de 1 m şi 80 cu o intercalaţie de 15 cm argilă şistoasă. A avut convingerea că nu peste mult timp va începe şi în Coteşti exploatarea de cărbune[4]. Au făcut perimetre Nicolae Dumitraşcu şi Ion Diaconu din Godeni, Dumitru Cociu şi Banca Generală a Ţării Româneşti. „Lignitul" care era susţinut de aceasta a preferat terenuri mai avantajoase: mai mult cărbune şi mai puţine cheltuieli. În anii noştri această exploatare de cărbune a devenit realitate, însă ea se află deocamdată în faza începătoare.
4. Meseriile practicate în Coteşti au început cu meşteşugul brutăriei şi apoi s-a trecut pe o scară mai întinsă la minerit şi la alte meserii calificate: şoferi, electricieni, mecanici, strungari şi sudori. În sat totuşi se practică meserii izolate în mici ateliere particulare.
5. Creșterea vitelor. Deşi satul are două trupuri de izlaz convenabile, Mestecenii şi Valea Morii, suprafaţa păşunabilă descreşte în favoarea producţiei cerealiere şi a legumelor. Punându-se accentul pe îmbunătăţirea suprafeţelor păşunabile, implicit s-a sprijinit creşterea vitelor, dar creşterea populaţiei a impulsionat creşterea producţiei cerealiere. în 1886, satul avea 127 capi de gospodărie, 200 care de fân, 300 de boi, 300 de vaci, 200 de oi, 50 de capre, 14 cai şi 100 de râmători[5]. În 1896-135 de capi de gospodărie, 400 de care de fân, 200 boi, 150 vaci, 300 oi şi 60 de râmători[6]. În 1899-143 de capi de gospodărie, 1800 kg. fân la hectar, 130 de boi, 143 de vaci, 280 de oi, 200 de capre şi 250 de râmători[7].
Şcoala şi Cultura
Școala
Şcoala la început era o clădire veche, cu o singură cameră şi în ea a învăţat Constantin Becuţ. Într-o şcoală mai veche a învăţat candidatul Ion Priboianu, în 1843. Consiliul comunal propune repararea ei, primar fiind Ion Marin Mazilu. Prima învăţătură s-a predat în uşa bisericii de către cântăreţi bisericeşti. Prima şcoală a luat fiinţă la punctul „La Ţigănie". Primul învăţător a fost Radu Becuţ, care era şi cântăreţ. Şcoala de la Plotogea s-a construit cu bani procuraţi de la Banca Populară sub formă de împrumut. Piatra fundamentală s-a aşezat la 3 august 1922, în prezenţa prefectului de Muscel, Nicu Nicolau, a revizorului şcolar C. Rădulescu Codin şi a directorului Gheorghe C. Becuţ precum şi a comitetului. Şlcoala a fost demolată în 1972. Ea a fost înzestrată cu un lot la Schitu Goleşti care să fie folosit ca lot exoerimental. După ce şcoala de la Ţigani s-a desfiinţat ea a continuat într-un local unde s-a construit Banca Populară, apoi în altul unde s-a ridicat fostul Sfat Popular şi apoi s-a mutat la Plotogea. Şcoala a avut ca învăţători diriginţi sau directori pe: Radu Becuţ (1842-1860), Gheorghe Albuţ (1860-1863); Coman Vintilescu (1863-1878), Constantin Radu Becuţ (1878-1914), Gheorghe C. Becuţ (1914-1947); Ion Gh. Negoescu din 1950 şi în prezent, cu o întrerupere a lui Ion P. Bucur. Alte cadre didactice au fost: Ion Gh. Iosiv, Nicolae C. Godescu, Ştefan C. Becuţ, Ion Rădulescu, Gheorghe P. Tomescu, Gheorghe Nicolaescu, Ion N. Dorcioman, Nicolae Gh. Soare, Alexandru N. Soare, Vasile Dumitrescu, Sergiu Dumitrescu, Constantin Maruda. Din Coteşti s-au ridicat învăţători care au funcţionat în alte localităţi: Ion N. Bănăţeanu, Spiridon Vintilescu, Vasile Vasilescu şi Victor N. Dorcioman; Ion Oprea Vintilă, Nicolae P. Tomescu, Nicolae I. Dorcioman, Maria I. Dorcioman, Lucreţia P. Vişoiu, Constantin Bârzu, Haralambie P. Ciocan, Maria Gh. Voican. Au fost aproape de rosturile şcolii unii copişti: Gheorghe Mazilu Cotescu, Marin Mazilu, Ion Florian, Chivu Gheorghe, Neagoe Tutelan, Costache Ion Candidatul şi Ion Bratul. Şcoala a fost văzută de Nicolae Fotino la 26 iunie 1886 care fiind membru al Comisiei Permanente a judeţului o cercetează mai mult din punct de vedere administrativ. La hotarul dintre Coteşti şi Capu Piscului, s- construit o şcoală nouă cu două cicluri care să deservească ambele sate. Valoarea ei este de 900000 de lei (Arhiva oraşului Câmpulung- Muscel. Dosarele comitetelor executive pe anii 1956-1960. Arhiva Consiliului Popular Godeni, dosr privind edificiile publice şi debitele contribuţiei voluntare. Gheorghe C. Becuţ, Monografia satului Coteşti în manuscris, 1963).
Dăm lista absolvenţilor şcolii din 1965-1966, cu situaţia lor în 1974: Prăghici Maria, muncitoare; Ispas Viorel, muncitor; Petrescu A. Livia, gestionară; Radu Petre, electrician; Suică Maria, bucătăreasă; Tiţa Gheorghe, muncitor; Vintilă Gheorghe, muncitor; Vişoiu N. Ion, absolvent de liceu; Voican T. Maria, bobinatoare; Tortea Gh. Ion, tâmplar; Neaţă N. Constantin, necalificat; Tiţa N. Nicolae, muncitor.
Situaţia şcolară în anul 1973-1974: clasa I-a - 17 elevi; clsa a II-a - 13 elevi; clasa a III-a - 10 elevi; clasa a IV-a - elevi. Total 49.
Biblioteca şcolii conţine 260 de volume.
Grădiniţa de copii
Învăţământul preşcolar în Coteşti a luat fiinţă la stăruinţa educatoarei Maria Negoescu. Grădiniţa a fost inspectată la 18 aprilie 1963 de metodista Ileana Nedelcu şi Aurora Proca şi la 6 octombrie 1966, de inspectorul Constantin Păunescu. Au funcţionat ca educatoare: Maria Negoescu, Valeria Prunoiu şi Elena Lixandrau, fost Voican. Între anii 1965-1973, au frecventat grădiniţa 127 de băieţi şi 113 fete.
După o statistică din 1963, şcoala a dat: 35 de funcţionari, 30 de învăţători, 25 de ofiţeri, 10 contabili, 6 ingineri, 5 medici, 5 preoţi, 3 avocaţi şi 6 profesori. Şcoala a mai dat: 23 mineri, 20 diverşi, 17 şoferi, 10 strungari, 10 croitori, 6 agricultori şi 2 cizmari.
Activitatea culturală
O construcţie am putea zice aproape monumentală este construcţia realizată în anii socialismului, a Căminului Cultural, cu un acoperiş de ţiglă înalt. O parte adăposteşte temporar şcoala de 4 ani. Căminul Cultural a fost înfiinţat în 1928 şi i s-a dat numele de „Lumina". Dintre formele sale culturale cel mai bine a mers biblioteca. Totuşi Căminul s-a impus prin activitatea de cor şi de teatru. S-a evidenţiat la concursurile din 1954 şi 1956. Satul a dat mulţi oameni de cultură cu rosturi bine definite în ierarhia socială. Pe plan local nu se poate face o ierarhizare specială toţi fiind deopotrivă de valoroşi: locotenent colonel medic veterinar Safta, locotenent colonel Turlea, medic primar Nicolae Bănăţeanu, medic internist Maria Tănăsescu, profesori Emanoil şi Ion Voican, avocatul Ion Napotescu, avocatul Petrescu, medicul veterinar Dociorman, teologii Ion şi Gheorghe Becuţ, învăţătorii Ion Negoescu şi Ene, precum şi alţii. Menţionem directorii de cămin: Ion N. Dorcioman şi Ion Oprea Vintilă. La 15 iulie 1964, Căminul Culural „Lumina" devine Căminul Cultural „Coteşti". Brigada artistică de agitaţie s-a bucurat de sprijinul lui Constantin Bujor, Georgeta Becuş şi Ion Bănăţeanu. Biblioteca sătească are un fond de cărţi de 900 de volume. Cititori asidui ai acesteia: Jan Ciocan, Gheorghe I. Andriţoiu, Ion Bănică, Ion Becuţ. Ion Breană, Angela Dociorman, Gheorghe Gh. Necula, Ion Safta. Bibliotecară este Elena Lixandru, educatoare.
Inscripţii de Cult
Inscripții
Pe crucea fixată în colţul de sud-vest al bisericii se poate citi: „Ridicatu-s-au această sfântă cruce cu hramul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, în zilele luminatului domn Io Grigore Ghica Vodă, cu osteneala robului lui Dumnezeu Stoica". Data nu s-a putut identifica, partea de jos a crucii fiind acoperită de ciment.
A doua cruce, aşezată tot în perete, în partea de nord-vest a bisericii are inscripţia: „Ridicatu-s-a această sfântă cruce de robii lui Dumnezeu: Paraschiva, Ioana, Ilinca, Joia, Ioana".
Pisania bisericii: „Această sfântă biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului s-a ridicat din temelie în zilele prea înaltului nostru rege Carol Intâiul, şi al Mitropolitului Calinic Miclescu în 1871 şi terminând în 1881 de robii lui Dumnezeu: preotul Ion Popescu, Bănăţeanu Nicolae; Iosif Nicolae, Bănăţeani Ion. Zamfir Voica, Vintilescu Ilie, Nicolae Dorcioman, Gheorghe Bănică, Gheorghe Grigore, Bratu Voican, Ion Postelnicu, Gheorghe Becuţ, Constantin Dorcioman, Şerban Pătraşcu, Ştefan Dorcioman, Ion Bănăţeanu, Nicolae Nicolae, Constanti Cotescu, Gheorghe Stana, Gheorghe Stanca, Gheorghe Napotă, Ion Gheorghe Napotă, Ion C. Dorcioman, Dumitru Andriţoiu cu ajutorul celorlalţi Petre Cazan zugrav din Câmpulung". Pictura bisericii s-a efectuat în intervalul ianuarie - august 1881.
Instituții de cult
Date despre biserica satului ce poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului" ce se prăznuieşte la 8 septembrie, mai devreme de 1880 deţinem puţine. Se găsesc date în legătură cu preoţii.
Mai întâi o însemnare pe un minei al lunii septembrie 1700: „Acest minei ce se zice al lunii septembrie, legatu-s-a cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Negoiţă zna Bogoslav, monah din Coteşti, ca să-i fie lui pomană şi părinţilor în veci. Şi am scris cu Gheorghe grămătic sna popa Luca vă dni Io Constantin Voevod, anii de la zidirea lumii 7208 (1700). Această însemnare este consemnată de preotul Ion Răuţescu, în monografia Câmpulugului referindu-se la mineiul lunii septembrie tipărit întâia oară când domnea Constantin Basarab Voevod Brâncoveanu, fiind mitropolit Teodosie, la sfânta Episcopie a Buzăului, leat 7206 (1698)". Însemnare marginală: „acest minei ce este luna lui septembrie este al sfintei Biserici din Târg ot Câmpulung, ce se cheamă Biserica Grecilor, unde este hramul Sfântului Nicolae".
Tot preotul Ion Răuţescu spune că după 1810 a slujit la biserica Sfânta Troiţă un preot Nicolae cu privire la care se vorbeşte într-un act al judeţului. El se înfăţişează la judecată cu Ion Albu şi cu mumă-sa Ancuţa zicând că are de moştenire o livadă numită Pungina în hotarul Coteştilor pe care a stăpânit-o neamul său timp de şaptezeci de ani, dar făcându-se o hotărnicie, s-a călcat acea livadă de către alţi moşneni. Cu 50 de ani în urmă. Moşnenii s-au înţeles cu Albu tatăl lui Ion, de la care se trage moşia, s-au împăcat prin zapis care s-a arătat şi la judecată şi în locul livezii Pungina, i-a dat altă livadă de trei pogoane şi patru prăjini, pe de la vale de popa Ion şi pe lîngă Sârbeşti, pogoane pe carte le-a stăpânit cu pace faţă cu Albu încă douăzeci de ani şi s-a sculat ion şi cu fratele său şi i-a luat moşia din mână, pe motiv că ar fi zălog de trei taleri şi jumătate de la o Despa, moaşa lor şi el neavând sineturi la mână şi nici ştiind ce să răspundă, nu a primit banii şi s-a retras. Dar în anul 1817, a vândut moşia aceasta împreună cu altă moşie la un logofăt Niţă Cotescu. Acum găsind zapisele de cumpărătoare şi cartea de judecată isprăvnicească din anul1771, cere dreptate şi fiind întrebat Ion sin Albu şi mumă-sa ce au a răspunde, se apărară tăgăduind că nu au ştire de aceasta şi nici nu au pomenit pe preot stăpânind, la care tăgăduire aduse preotul doi martori, pe popa Andrei care a mărturisit că până acum zece ani a cărat fân cu chirie la preot din această livadă. Aduse şi pe popa Teodosie de la biserica Fundeni, care arată că cu zece ani în urmă, popa Nicolae i-a vândut fân din această livadă şi mergând să o cosească, s-a învoit cu Albu şi cu fiul său Ion ca să cosească el cu ruptul şi cosind-o a ascuns două căpiţe de fân, care în urmă dovedindu-se s-a învoit de i-a dat o căpiţă de fân, iar Ion şi la aceasta tăgădiund s-a dovedit mincinos cu un zapis din leat 1814 prin care a pus zălog altă livadă a sa la un Vasile Ungureanu din Valea Siliştii şi scrie într-însul chiar Albu, tatăl lui Ion că livada acea se hotărăşte cu livada popii Irimiei. Din aceste livezi găsindu-se că este bună livadapreotului, i s-au şi ales prin măsurătoare la faţa locului şi s-a dat în stăpânire împreună cu fânul de estimp, iar Niţă cumpărătorul îşi va căuta cu dînsul după cum va şti[2]. Actul are importanţă nu pentru faptul că arată cum s-a tergiversat o neânţelegere pentru stăpânirea livezii din Pungina şi contravaloarea ei din alt sector care de fapt a fost tăgăduită şi nici pentru faptul că Niţă Cotescu a rămas răbdător pentru pământul cumpărat, dar este important că cel de al doilea teren se învecina cu Sârbeştii şi pentru faptul că aici facem cunoştinţă cu o seamă de preoţi care sporeşte lista preoţilor în adâncime către începutul secolului al XIX-lea: popa Ion, popa Andrei şi popa Irimia care sunt înainte de 1824, data ultimei judecăţi, dar chiar înainte de 1814. Niţă Cotescu poate să dovedească că este un vlăstar care porneşte de la Badea Cotescu.
În 1846, Bănică si Pătraşcu Sârbu face o plângere adresată astfel:
„Cinstitei Protopopii de Muscel-plecată jalbă, plecat jeluesc cinstitei Protopopii pentru preotul Ion Ungureanu din satul nostru Coteşti că în toamna trecută am luat pe fica Cârstina întru căsătorie cu bună învoire şi am ţinut casă, de când m-am căsătorit până la mai în 30 de zile şi atunci mă pomenesc că fuge de acasă fără niciun fel de pricină, ducându-se tocmai în Râul Doamnei la ale ei rude, luând cu dânsa tot ce au avut la mine, aşa eu aflând că este acolo, m-am dus la dânsa şi întrebând-o că la ce a fugit de acasă, iar dânsa a început a da în mine cu un băţ şi a zice vorbe rele, că cu mine nu mai şade, aşa dar a venit cu mine până în satul nostru, iar dânsa s-a dus la tatăl său, aşa eu văzând că nu urmează după datine, am încunoştinţat cinstita ocârmuire şi înfăţişându-mă cu numita o au îndatorat a nu mai asculta poveştile lui tată-său şi ale mumă-sii şi a merge şi a ţine casă cu bărbatu-său, aşa dar a mers acasă cu mine şi a treia zi Duminică noaptea în nouă zile ale lunii lui iunie, am prins-o pe nevastă-mea numita Cârstina curvind cu un fecior anume Nicolae al lui Gheorghe Breană din satul meu, prinzându-l i-am luat...pe care le-am şi arătat înaintea cinstitei ocârmuiri. După această arătare a cercetat-o înalta ocârmuire care au şi dojenit-o cum au găsit cinstita Ocârmuire cu cale şi îndatorând-o a merge acasă şi a se părăsi de năravurile ce le-a căutat, iar numita nevastă a mers la mine acasă şi-au şezut până a doua zi şi a doua zi s-au dus la tată-său ca să-mi aducă hainele ei la mine şi n-a mai venit la mine şi deaceea rog cinstita protopopie să binevoiască a aduce pe numitul preot de faţă şi de a ne cerceta că eu nu o lepăd dar numita nevastă să-mi dea răspuns din ce pricină nu mai şade cu mine. Şi sânt al cinstitei Protopopii prea plecat,
Eu Bănică sin Pătraşcu Sârbu ot satul Coteşti, plecat jeluitor".
La 18 iunie 1846, preotul Ion Ungureanu se adresează Protopopiei:
„Asupra chemării ce-mi face cinste cinstita Protopopie ca să vin a mă înfăţişa cu Bănică Pătraşcu cel ce au avut în căsătorie pe fica mea Cârstina, cu plecăciune răspunz că din multele mele neapărate trebuinţe neputând veni îmi cer a mi se mărgini soroc de 15 zile şi atunci voi veni negreşit
1846 iunie 18".
Preotul face o scrisoare către satul Coteşti căruia i se ceruse să-i pună în vedere să se prezinte la Protopopie: „Fiindcă nici până astăzi n-am venit la înfăţişare cu gineri-meu înaintea cinstitei Protopopii în pricina de avem cu fi-mea Cârstina de a mea lipsă şi al doilea duminică în patru ale următorului august, de nu voi veni nici atunci să- mi pierd toate drepturile şi să nu mai fiu preot, deaceea m-am iscălit însu-mi.
1846 august 3".
Nu se cunoaşte cum s-a soluţionat acest caz decât că din aceste documente luăm cunoştinţă că la biserica din Coteşti a slujit şi un preot Ion Ungureanu, poate în acelaşi timp cu localnicul preot Nicolae Becuţ.
Despre locaşurile de biserică ce au existat în satul Coteşti avem puţine ştiri. Un locaş mai vechi a fost pe stânga Bughii, aproape de pod. Nu avem despre el mărturii scrise, poate nişte săpături ce s-ar face la locul indicat n-ar strica. Alături de biserica actuală a existat încă din secolul trecut o construcţie de lemn care ar fi ars. Ea se afla la sud de actualul locaş. Pe acoperişul acestei biserici a fost însemnat stânjenul cu care în decursul timpului s-au măsurat hotarele satului. Dintr-un act nedatat rezultă acest lucru:
„Jeluim domnescului Divan că la măsurătoarea ce se face hotarului moşiei noastre Coteşti care se împarte în două cu sfânta mânăstire Aninoasa cu boierii hotarnici după davagilâcu moştenilor Godeni, vecinii noştri de dinsus ca să li se descopere hotarele între noi cu dânşii, după nişte cărţi de împărţeală ce s-au fost făcut cu măsurătoarea de stânjeni între noi cu numita mânăstire, vedem că la capul de jos, despre Grădişte, la a patra măsurătoare se găsesc în stăpânirea sfintei mânăstiri peste patru sute de stânjeni, mai mult, stăpânind decât noi. Nu ne-am putut dumiri în ce chip sfânta mânăstire are prisosul acesta, fără numai dăm cu socoteală că sau n-am nimerit noi hotarul cel vechi de unde s-a măsurat atuncea moşia de către douăzeci şi patru de boieri hotarnici, că n-am găsit niciun fel de semn spre a ne face dovadă, nici au avut sfânta mânăstire vreun om cu bună ştiinţă a ne arăta hotarele între Coteşti şi Vlădeni sau de are deosebit sfânta mânăstire vreun trup de moşie de la cineva luat şi lipit cu acesta.
Deacea ne rugăm slăvitului Divan a se îndatora năstravnicului numitei sfintei mânăstiri a mai căuta la condica sfintei mitropolii să găsească cărţi cu care să facă dovadă, această sumă de stânjeni, ce stăpâneşte mai mult de unde o are, trimeţându-ne şi vechil a sta d efaţă aci până ce se va isprăvi hotărnicia căci nedovedindu-se că s-au hotărât este pe aiurea sau stânjenii aceştia îi stăpâneşte din alt trup de moşie, învederat vom cunoaşte că i-au cutropit din suma părţii noastre şi atunci vom fi siliţi ca să-i cerem prin jalbă, cu venitul lor împreună de câţi ani îi mănâncă. Osebit arătăm măritului Divan că la sfânta biserică a noastră ce o avem în sat, am găsit însemnat un stânjen cu care ne-au spus bătrânii noştri că cu acesta s-a sforit moşia odată. Iar acum vedem că boierii hotarnici măsoară cu alt stânjen, cu două degete mai mic decât acela şi rugăm să fie luminată poruncă ca tot cu stânjenul ce se găseşte pe biserică însemnat să se măsoare moşia. Şi de ar fi pârâţii în vreo bănueală, pentru aceasta noi vârsta de oameni ce ne aflăm acum în viaţă putem încredinţa cu jurământ că aşa l-am găsit pe sfânta biserică. De ce va fi mila slăvitului Divan.
Domnescului Divan, prea plecaţi supuşi, noi toţi moşnenii Coteşti din judeţul Muscel".
Revenind la felul de a fi al preotului Ion Ungureanu trebuie să admitem că în vrajba dintre fică-sa Cârstina şi ginerele său, Bănică Pătraşcu Sârbu o mare vină o are şi preotul. Nu numai că nu caută să aplaneze conflictul, dar refuză să se prezinte la chemarea ce-i face protopopul. O reclamaţie a Mariei Pătraşcu Sârbu împotriva sa lămureşte şi mai mult faptul că acest preot, prin ieşirile sale a depăşit regula obişnuită de comportare ca om şi mai ales ca faţă bisericească:
„Cinstitei Protopopii a judeţului Muscel-plecată jalbă
Cu genunchi plecate jeluiesc cinstitei protopopii pentru preotul Ion Ungureanu ce se află cu şederea în satul nostru Coteşti că până la 23 noembrie următor, ne-am învoit între noi după lege şi am mers cu un fecior al meu la fiica sfinţiei sale şi am hotărât vorba între noi precum se cade şi la 23 al următorului noiembrie s-au săvârşit şi nunta şi la săvârşirea nunţii, de trei ori au fugit noru-mea la pomenitul preot şi a zis de la dânsul către soţii doi, apoi la 11 ale acestei luni dechembrie marţi ne-am pomenit cu pârâtul preot unde vine cu doi pari la spinare şi a intrat în casă ca să ia lada ficii la spinare ca să o ducă la el acasă, dară la mine în casă se aflau vreo trei femei şi am sărit de nu i-am lăsat ca să ia lada fiindcă nu se afla fiul meu acasă, dar el văzând că nu l-am lăsat să ia lada au început a mă înjura şi a mă necinsti care înjurături n-am auzit din grăimi de preoţi, înjurându-mă înjurături de orice, şi de lumânare şi de lege, apoi nu i-au ajuns cu aceste înjurături că cu parii cu care a venit în spinare în casa mea au început a da în mine şi într-o fată a mea şi m-au bătut pe cât i-au fost voia, dar au vrutDumnezeu cu noi că au nimerit un vecin de acolea, anume Nicolae sin Joiţa Bănăţeanu şi au sărit de l-au îmbrăţişat şi l-a scos afară din casă cu toţii din curte şi scoţându-i în uliţă au început a azvârli cu bolovani; dacă nu nimerea acest creştin poate se întâmpla şi omor, dar câte cuvinte i-au venit din gură netrebnice nu se pot cuprinde în această reclamaţie şi încă mai arăt că şi astăzi a venit la casa mea şi au venit şi prioteasa lui şi au bătut şi pe fi-miu Bănică de l-au umplut de sânge pentru ce nu ştiu. De acea cu genunchii plecaţi am alergat la adâncă jeluire a cinstitei protopopii ca să se aducă spre înfăţişare ca să-ţi dea răspunsul şi cum Duhul Sfânt va lumina pe cinstita protopopie asupră-i.
Plecată supusă
Eu Maria lui Pătraşcu Sîrbu din satul Coteşti jeluitoare".
În acest caz împăciuitorii satului fac un raport: Raport
Plecaţi încunoştinţând cinstitei Protopopii pentru Bănică sin Pătraşcu Sârbu şi Maria Gheorghe Toma că din alte rânduri ce mi-au tot arătat Cîrstina, fata popii, că numita veni în casa lui bărbatu-său din pricină că nu e numai el stăpân asupra ei, ci toţi câţi sunt în casă la socru-său, fără devină de a fi bătută. La noi în alt rând s-au arătat Cîrstina bătută de bărbatu-său cu spinarea toată vânătă, zicând că mai bine ar fi ca să-şi facă moarte şi noi povăţuind-o să mai rabde şi drept că în duminica trecută, ieri, au poftit părinţii ca să o cinstească şi mergând de la cârciumă surprinsă că i-au auzit înainte giner-său Bănică, cu frati-său Toma, ci au îngrămădit-o în mijlocul uliţei şi sărind popa ca să o scoată, numiţii au pus mâna pe popă; văzându-i că se teme de noi, am sărit şi noi suptiscăliţii, ca să-i despărţim şi zicându-le ca să nu facă pricină că de ce nu-l lăsăm pe popa să-l bată şi să-l rază.
Cununaţi: la 12 ianuarie 1850, s-a cununat Ion văduvu sin Nicolae Sârbu cu Păuna fata lui Pătru Spânu din Furnicoşi, naş fiind Nicolae sin Niţu Vintilă cu soţia sa Nalama sin Şerban Duţescu; la 22 octombrie 1850, Radu sin Ioan Becuţ se cunună cu Maria sin Enache din satul Godeni, naş fiind Nicolae sin Piţa cu soţia sa Smaranda sin Vintilă. Decedaţi: Stanca sin Nica adecedat la 4 ianuarie 1850; la 15 septembrie 1850 a murit Iosif Nemţoiu; la 3 octombrie 1850 a murit Constantin Lăcătuşu, rob al lui Dan Dumitrache Tarbă; la 23 noiembrie 1850 a murit Nicolae Poduicu; la 14 decembrie 1850 a murit Barbu sin Oancea Mazilu.
Învăţătorul Gheorghe Becuţ care a încercat să valorifice tradiţia locală spunea că cel mai vechi locaş al bisericii a fost în stânga râului, aproape de pod, mai jos de casa lui Gheorghe Nicolae Voican. Un alt locaş a fost mai la răsărit de cel actual şi purta hramul Cuvioasa Paraschiva. Locaşul actual a fost construit prin stăruinţa preotului Muşetoiu. A fost renovat la 1907 prin stăruinţa preotului Bănăţeanu când s-a valorificat pădurea din Valea Morii. A mai fost renovat de preotul Nicolae Stăncioiu, la 1945, prin ajutoare. Preotul Badea în funcţie în prezent, a sprijinit refacerea împrejmuirii. Un act menţionează că la 21 aprilie 1686 s-a vândut jumătate de delniţă de la biserică. Crucea din zidul bisericii este datată din vremea lui Grigoraşcu Vodă - tălmăcirea este redată la capitolul Inscripţii - din 1584, citită de Tocilescu la 1902, neobservând că la acea dată era voivod Petru Cercel, se pare însă că raportarea datei a fost eronată. Data probabilă ar putea fi 1664, care corespunde şi ca an al domniei - al primei domnii - a lui Grigore Ghica. Despre cărţile de cult nu putem spune mai mult, ele au fost văzute şi de Becuţ; le-am văzut împreună cu preotul Badea şi le-am consemnat la acest capitol.
S-a crezut că cel mai vechi preot a fost Radu, feciorul lui Dumitru Slujitorul sau Stegarul, nepotul lui Tatul Hârticescu, văr cu preotul Gheorghe cu care a slujit. Au urmat: popa Petre şi popa Savu; apoi Nicolae Slăniceanu şi Ion Nicolae Slăniceanu; apoi popa Becuţ şi popa Nicolae Becuţ din anii 1812-1836; apoi Gheorghe Albuţiu din anii 1836-1870; apoi Ion Popescu Muşetoiu, Gheorghe Bănăţeanu, Nicolae Stăncioiu, Gheorghe Nicolae Bănăţeanu, Dumitru Roman, Gheorghe Becuţ şi Nicolae Badea. Din sat s-au ridicat şi alţi preoţi: Nicolae Gheorghe Bănăţeanu, fost preot la biserica din Schei, Gheorghe Gh. Bănăţeanu, fost preot la biserica Flămânda şi Ion Gh. Becuţ, preot în Valea Mare şi fost protoiereu. Se menţionează cântăreţul Gheorghe Becuţ, diaconii Staicu şi Codorean; în prezent cântăreţul Petre Croitoru.
Ciomitirul se află în incinta bisericii şi a fost consolidat recent zidul împrejmuitor. La 1872, atât pentru Coteşti, cât şi pentru alte comune s-.a pus problema să se despartă cimitirul de biserică: locuitorii nu au fost de acord şi hotărârea lor a fost semnată între alţii de Bratu Badea Voican, Gheorghe Pădureanu, Constantin Dorcioman, primarul Zamfir Voican şi notarul Nicolae Petrescu.
Monumentul eroilor este amplasat în faţa Căminului Cultural. Dintre eroi, o menţiune specială se cuvine sergentului Nicolae Tudora, mort la Giuvala, în noaptea de 15 spre 16 august, alături de colonelui Poenaru Bordea, cei dintâi eroi de răsboi.
Revenind la preoţi, menţionăm pentru epoca mai nouă figura preotului Nicolae Stăncioiu, decedat la 1 octombrie 1952, în urma unui accident. S-a născut în comuna Domneşti în anul 1909 şi a absolvit şcoala normală din Câmpulung. A dat diferenţă de liceu şi seminar şi a urmat cursul superior al seminarului din Craiova, pe care l-a absolvit în 1929., A urmat apoi Facultatea de Teologie şi s-a preoţit pe seama parohiei Coteşti, în 1935. Meritele sale au fost scoase în evidenţă de preoţii Ilier Dragomirescu, Virgil Duţoiu, Ion Becuţ, D. Manolescu şi învăţătorul Ion Negoescu, directorul şcolii.
Monumentul eroilor a fost ridicat prin iniţiativa şcolii şi a Băncii Populare la 20 iulie 1921. Sunt menţionaţi ostaşii căzuţi în cel de al doilea război mondial[13]: Palaghiu I. Nicolae - sergent, 1938; Palaghiu I. Ion - caporal, 1944; palaghiu F. Gheorghe- soldat, 1945; Dumitrescu I. Gheorghe - caporal, 1941; Bucur S. N. Constantin- caporal, 1936; Liţă Gheorghe Nicolae - soldat, 1944; Gheorghe N. Tiţă - soldat, 1945; Şuică I. Ion - sergent.
Administraţia de Stat
Cea mai veche autoritate administrativă din Coteşti a fost Sfatul Sătesc. El era condus de deputaţi şi pârcălabi. În perioada 1839-1863 au fost deputaşi sau împăciuitori: Bogdan, Ştefan Tudora, Gheorghe Vintilă, Neagoe Napotă, Neagoie Croitoru, Nicolae Breană, Nicolae Bănăţeanu, Nicolae Vintilă, Niţă Breană, Ion Duţă şi scriitorii: Neagoie şi Nicolae Petrescu. La 1864, în urma reformei administrative a lui Cuza, s-a constituit primăria. Un caracter al ei este introducerea bugetelor de venituri şi cheltuieli. Veniturile constau din taxe de ispaşe, bilete de drum, autorizaţii în scop comercial şi taxa pe fiecare cap de familie. Cheltuielile se refereau la salariile funcţionarilor, abonament la Monitorul Oficial, imprimate şi registre de stare civilă, cărţi şcolare, întreţinerea calului la dispoziţia primarului[1]. Primul consiliu comunal a fost format de Bănică Pătraşcu, primar, Niţă Ion Voican, ajutor; ŞtefanDorcioman, Gheorghe Andriţoiu şi Costache, membri; Nicolae Petrescu, scriitor. La 19 februarie 1867, se întocmeşte lista locuitorilor repartizaţi pe categorii sociale: categoria I-a, 5; categoria a II-a, 33; categoria a III-a, 39; categoria a IV-a, 1. Categoria I-a cuprindea pe cei lipsiţi cu desăvârşire de produse şi de mijloace de a le procura; categoria a II-a, cuprinde pe cei lipsiţi de produse dar nu şi de mijloace de a le procura; în categoria a III-a intră cei care posedă produse îndestulătoare pentru familiile lor până la noua recoltă; la categoria a IV-a sunt cei care posedă produse suficiente pentru familiile lor. Consiliul comunal era format din: Ion Iosif, primar; Niţă Gherghinoiu, ajutor, Nicolae Petrescu, notar. În 1868, consiliul era format din Enache Iosif, primar; Constantin Dorcioman, Enache Ungureanu, Niţă Ene Gherghinoiu, consilieri şi Nicolae Petrescu, notar. În 1870, se întocmeşte o listă de 66 contribuabili pentru reparaţia drumului judeţean. Deoarece comuna fusese încărcată cu un adaos, la 10 septembrie subprefectura Nucşoara intervine să se dispenseze de acest adaos; la 13 august, Petrache Crasan din comisia permanentă a judeţului, face o cercetare locală şi la 19 septembrie se vede obligată de la 5 zile la 3 zile de cap de locuitor. Actul este semnat de membri comisiei permenente: Ion Rudeanu, Scarlat Angheliu şi Ion Constantinescu. Comuna a avut ca primari pe: zamfir Voican, Niţă Necula, Gheorghe Brănescu, Toi Tomescu, Ion Bănăţeanu, Iancu Voican, Florian Becuţ, Nichita Bănăţeanu, iar notari: Nicolae Petrescu, Gheorghe Brănescu, Petre Brănescu, Nicolae Vintilescu, Gheorghe Grigorescu şi Nicolae Iacobescu. În anii 1908 1922, satul a aparţinut de Godeni; în 1930-1933, a aparţinut de comuna Grădiştea; în 1933-1936, a fost unit cu Capu Piscului; la fel în 1938-1944; în 1944- 1956 a aparţinut de Godeni; în 1956-1968 a fost unit cu Capu Piscului, cu re3şedinţa în Coteşti, iar în prezent face parte din comuna Godeni. Menţionăm unele perioade de primariat: Ion Bucur Livezeanu (1898-1903); Ion Tomescu, cu întreruperi (1896-1906); Ion Napotescu (1907- 1908); Ion Bănăţeanu (1923- 1926); Nicolae Becuţ (1928-1930), unele perioade ale notarilor: Gheorghe Brănescu (1897-1907); Nicolae C. Vintilescu (1924-1927) şi Gheorghe Grigorescu (1928-1940). În perioada 1950-1956, satul a ţinut de Sfatul Popular Godeni, iar în perioada 1956-1068 a făcut parte din Sfatul Popular al comunei Capu Piscului cu reşedinţa în Coteşti. Preşedinţi în această perioadă au fost: Nicolae Vintilescu, Ion Tudora, Gheorghe Necula, Gheorghe Voicu, Gheorghe Grigorescu, Nicolae Soare, iar secretari: Ion Dumitrescu, Ion Andriţoiu, Mihai Manole, Ion Pădureanu, Emil Ianotescu. Notăm comitetul executiv al Sfatului Popular din 26 octombrie 1958: Gheorghe Grigorescu, Nicolae Miriţă, Elena Miloiu, Gheorghe Nicolae, Traian Tudora şi Gheorghe Şuică. De la 5 iunie 1968, satulCoteşti face parte din comuna Godeni, care are în fruntea sa ca formă administrativă consiliul Popular. În 1969, au fost aleşi deputaţi în ConsiliulPopular: Olteanu Gheorghe, Burlănescu Floarea, Crişu Constantin, Bănică Gheorghe, Pădureanu Ion, Negoescu Maria, Andriţoiu Ion, Preda Gheorghe, Safta Nicolae Ion, Moise Valeria, Voican M. Ion, Niculescu Emanoil, Gosav P. Ion. Satul activează direct în Consiliul Popular, prin vicepreşedintele său Ion Pădureanu[2].
Găsim că perioadei 1956-1968 este necesar să-i acordăm atenţia care i se cuvine. Începe o viaţă nouă, cu o lume nouă. Satul Coteşti devine centrul administrativ al comunei care posedă aproximativ 2000 de suflete. Autoritatea comunală este formată de Sfatul Popular care implică ca organizare: sesiunea deputaţilor, comitetul executiv, comisiile permanente, adunări de cetăţeni, masa salariaţilor, adunarea ţăranilor cooperatori, atâtea forme care concură la conducerea comunei într-o formă nouă, într-un stadiu nou. Noua comună formată în 1956 se cheamă capu-Piscului cu reşedinţa în Coteşti. Vom urmări realizările noii comune în satul de reşedinţă cu specificarea pentru satul respectiv a problemelor care le priveşte direct. Activitatea în ansamblu a Sfatului Popular va fi urmărită la Coteşti. Aici vom insista asupra realizărilor obţinute în cadrul diferitalor forme, în cadrul diferitelor activităţi. Problemele care s-au dezbătut pe parcursul Sfatului Popular vor fi urmărite aici şi nu la evoluţia istorică, viaţa economică, agricultura, gospodăria comunală, etc.
Transformarea socialistă a agriculturii este urmărită într-un raport prezentat în comitetul executiv din 19 ianuarie 1962. De la 1 iulie 1960 până la 1 decembrie 1961 au intrat în gospodăria colectivă 867 familii cu o suprafaţă totală de 270 hectare[3]. În ultimele trei luni, suprafaţa agricolă a gospodăriei agricole colective s-a mărit cu 467 hectare. Peste 770 de familii intrate în gospodărie provin din întovărăşiţi ceeace înseamnă aproape 90 la sută. Întovărăşirea „Nicolae Bălcescu" numără peste 270 de întovărăşiţi. Ei au cerut în majoritate să treacă din întovărăşire în gospodăria agricolă colectivă la care s-au alăturat în bună parte din întovărăşirea „Biruinţa" şi o mică parte din ţăranii individuali şi astfel hotărâţi, la 15 octombrie 1961, au păşit în gospodăria agricolă colectivă „Octombrie Roşu" care a luat fiinţă cu 288 de membri şi 395 hectare de teren agricol. Gospodăria a cumpărat cu fonduri de al stat 17 vaci de alpte şi din fonduri proprii 2 boi. Raportul a fost ţinut de preşedintele Sfatului Popular Gheorghe Grigorescu. Membri ai comitatului executiv erau: Elena Miloiu, Floarea C. Ceauşel, Constantin Romanescu, Constantin Anton, Gheorghe Şuică, Puiţa Ticu. Invitaţi: Vasile Cojocaru, Marin Neacşu, Petre Tiţa, Ion N. Dorcioman, Marin Zamfir, Ion N. Andriţoiu. A luat cuvântul Ion N. Andriţoiu. Din discuţii a reieşit că s-au făcut măsurători de perimetre în punctul Schipu. Elena Miloiu a dat sprijin la lucrările ce s-au cerut pentru efectuarea acestui perimetru şi va ajuta şi la transportul pomilor scoşi din punctul Olteni. Munca fiind bine organizată se speră că rezultatele vor fi bune. Se accentuează transportul gunoiului pentru a fi transportat la timp arăturilor de primăvară. Se cere ca oile întovărăşirii „Biruinţa" să fie aduse în gospodărie. Întovărăşirea ar urma să plătească pază la G.A.C. Se cere urgentarea efectuării perimetrelor şi repartizarea loturilor ajutătoare[4].
Această problemă este analizată şi în sesiunea din 1 aprilie 1962: Lărgirea şi consolidarea sectorului socialist în agricultură, coraportor Gheorghe Grigorescu. La 28 februarie 1962 s-a încheiat în Capu- Piscului procesul de colectivizare: peste 700 de familii, cu o suprafaţă de peste 850 hectare. Au sprijinit colectivizarea deputaţii: Elşena Olteanu, Puiţa Ticu, Gheorghe Şuică, Ioana D. Neacşu, Elena Miloiu, Nicolae N. Miriţă, Floarea Ceauşel, Constantin Ro,anescu. Dintre cadrele didactice care au sprijinit colectivizarea: Nicolae Oancea, Lucreţia Capanu, Floarea Buduruş, Aurelia Toma, Petre Isbăşoiu, Mihai Saftencu, Ion Negoescu. Utemiştii care au sprijinit această acţiuine: Petre Tiţa, Elena Andriţoiu, Viorica Preda. Au sprijinit şi unele membre ale Comitetului de femei: Viorica Pădureanu, Puiţa Ticu, Filoftia Grigore. S-a colectivizat întreaga comună. Gospodăria agricolă colectivă „Ocombrie Roşu", prin credite obţinute de la stat, a procurat 37 de vaci cu lapte, 11 capete de tineret bovin, boi de muncă 20 de capete, zece perechi, cai de muncă 6, adică trei perechi. Fondul de bază a crescut de la 360000,cât a avut la alcătuire, la 442000. Gospodăria are în plan cultură de sfeclă de zahăr. Necesarul de cartofi de sămânţă este de 12 vagoane.
O problemă care priveşte buna întreţinere a comunei, dar şi înfrumuseţarea ei este contribuţia în muncă. În sesiunea de la 29 aprilie 1962, se analizează această problemă, raportor fiind Gheorghe Grigorescu, preşedintele Sfatuluio Popular. Deputaţii prezenţi la sesiune: Constantin Anton, Traian Tudora, Puiţa Ticu, Gheorghe Grigorescu, preşedinte al Sfatului Popular, Elena Olteanu, Gheorghe Şuică, Ioana Neacşu, Ion C. Brăgărea, Ion M. Voican, Nicolae N. Ilinca, Maria D. Bălaşa, Florian Marica, Aurelia Toma, Vasile Cojocaru, Nicolae N. Miriţă, Constantin Bujor, Ion Gh. Pădureanu, Elena V. Miloiu, Floarea Ceauşel şi Constantin Romanescu. Comuna este aşezată în apropierea centrului industrial Godeni- Berevoieşti- Pescăreasa- Schitu Goleşti. Întreţinerea drumurilor se face cu o deosebită grijă deoarece prin comună se face un mare trafic rutier, prin care se face legătura raionului şi a regiunii cu aceste obiective industriale şi mai mult de atât se face prin această reţea şi transportul muncitorilor din cadrul acestor obiective industriale şi comuna Capu-Piscului având un număr mare de muncitori. În luna octombrie 1961, s-a întocmit debitul de contribuţie în muncă pentru anul 1962. Debitul a fost afişat la Sfatul Popular unde a stat 15 zile pentru ca în această perioadă oamenii să vină cu anumite contestaţii, anume cei care au fost impuşi greşit. După termenul de 15 zile, s-a comunicat Sfatului Popular Raional care la confirmat cu adresa nr. 43489 din 15 decembrie 1961 care se află la dosarul acestui Comitet Executiv. Încă de la începutul anului 1962 s-a constituit comisia de sancţionarea contribuţiei în muncă, comisie ce a fost confirmată de comitetul executiv, iar din această comisie fac parte: Floarea C. Ceauşel, Gheorghe F. Niculescu şi Ion P. Petrescu, contribuabili. S-a constituit apoi comisia de recepţionare a lucrărilor care este compusă din trei tovarăşi care au fost confirmaţi la data de 5 ianuarie 1962 şi care sunt următorii: Gheorghe Grigorescu, preşedintele comitetului executiv, Constantin Romanescu şi Elena Miloiu, deputaţi. S-a planificat pe 1962: 1596 zile cu braţele, 329 zile cu o vită, 147 zile cu 2 vite. Plan valoric: lei 68939. Lucrări de executat: 10000 metri liniari de şanţuri; 2400 metri cubi cernere de pietriş; 1100 metri cubi aşternere de pietriş; 1100 metri cubi transport pietriş. Poduri metri liniari 3/15; diguri metri liniari 1/20. Diverse lucrări zile cu braţele 196, zile cu o vită 29, zile cu două vite 47. Planificarea pe trimestru valoric este 8000 lei, 32000 lei, 20000 lei şi 8936. Această muncă a fost sprijinită de deputaţii: Traian Tudora, Puiţa Ticu, Gheorghe Şuică, Floarea Ceauşel, Constantin Romanescu, Elena Miloiu, Vasile Cojocaru. A dat sprijin şi circumscripţia sanitară prin salariaţii săi: doctor Maria Tănase, felcerul Mitu, moaşa Floarea Burlănescu care au mers pe teren împreună cu organele Sfatului Popular şi au mobilizat locuitorii la desfundarea şanţurilor, curăţirea drumurilor şi alte probleme legate de buna gospodărire a comunei. Au discutat: Nicolae Negoescu, referent cu contribuţie în muncă, Constantin Mălancu, Ion Voicu, Floarea Ceauşel, Gheorghe Iosif, Vasile Cojocaru, Gheorghe Grigorescu. S-au făcur lucrări pentru refacerea podului din satu Capu-Piscului. S-a prevăzut şi repararea podului din satul Coteşti. Se cere să se oprească apa Bughea cu un baraj în punctul Vasilică, pentru a nu rupe iar aripa podului. S-a cerut repararea drumului Mitriţeşti. S-a cerut să se desfunde drumul Valea Mare la podul din şosea ca să nu se strice drumul. Pentru Capu- Piscului s-a cerut repararea drumului în punctul Oncioaia.
Problema este reluată sub un alt aspect în şedinţa de comitet executiv din 27 aprilie 1963. Raport: stadiul îndeplinirii planului de măsuri întocmit în baza HCM nr. 930/1962. Raportor Nicolae Soare, preşedintele Sfatului Popular. În scopul înfrumuseţării comunei s-a îndeplinit planul de măsuri pe durata unui an. S-a prevăzut: reparaţii de poduri, întreţinere de drumuri, construcţii de garduri noi, reparaţii şi alinieri de garduri; amenajări şi reparaţii de fântâni, văruit faţade de case, amenajări de spaţii verzi, parcuri, protecţie de pomi împotriva rozătoarelor; plantaţii noi pe rezerva şoselei, curăţiri de islazuri, văruit de pomi şi arbori, construcţie de punţi de picior, transport de cărămidă pentru Căminul Cultural, transport de material lemnos; executarea de umplutură în spaţiul fundaţiei, transportare cu plată de manele de brad; turnarea centurii exterioare armate cu fier beton. Au discutat Nicolae Negoescu, Ion Diaconescu, Nicolae Miriţă, Emil Ianotescu şi Nicolae Soare.
Contribuţia în muncă este discutată şi în sesiunea din 19 ianuarie 1966. S-a prezentat şi darea de seamă asupra încasării contribuţiei voluntare. Au discutat: Ion Diaconu, Gheorghe Bănică, Nicolae Miriţă şi Nicolae Soare. Din încasări din contribuţia voluntară se construieşte în continuare căminul cultural din Coteşti. Turnarea fundaţiei s-a făcut cu muncă patriotică. S-a procurat cărămidă, ciment şi lemn de brad. Pentru confecţionarea cărămizii a fost angajat Ion Bănoaia. Au discutat Constantin Anton, Ion M. Voican, Floarea Ceauşel, Gheorghe Grigorescu, Vasilile Cojocaru.
Altă problemă de amploare este munca culturală. Ea este aceea care contribuie la făurirea omului nou şi aduce la îndeplinire sarcinile trasate de Partidul Comunist Român în legătură cu această făurire. În şedinţa de comitet executiv din 21 aprilie 1963 se analizează munca cu filmul şi cu bibliotecile. Se prelucrează planul de muncă culturală pe perioada de vară, raportul fiind prezentat de Nicolae Oancea. În cadrul Căminului Cultural s-au ţinut conferinţe pe teme internaţionale şi cronica evenimentelor internaţionale. Audiţiile şi vizionările la televizor au contribuit din plin la ridicarea conştiinţei socialiste. Conferinţele ţinute au avut caracter agricol, fiind ţinute de profesori de ştiinţele naturii sau de învăţători. Agitaţia vizuală este bună. Panourile au fost scrise de Toma Aurelia. În munca cu filmul s-au obţinut succese în festivalul filmului la sate.
Sesiunea din 29 februarie 1964 analizează munca culturală pe perioada de iarnă; raportor Ion Pădureanu; preşedinta comisiei permanente, Maria Negoescu. Planul de muncă prevede: creşterea activităţii cultural educative în sprijinul întăririi economico- organizatorice a gospodăriei agricole colective; formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a ţărănimii colectiviste; educarea oamenilor muncii în spiritul patriotismului socialist şi a internaţionalismului proletar în răspândirea cunoştiinţelor ştiinţifice şi politice; îmbunătăţirea conţinutului activităţii culturale de amatori, intensificarea activităţii tuturor formaţiilor artistice din cadrul căminului cultural, precum şi îndesirea spectacolelor date de aceste formaţii.
Şedinţa de comitet executiv din 18 ianuarie 1965 analizează munca cu filmul. Prin jurnalele prezentate în perioada festivalului filmului pentru sate, ţărănimea noastră colectivizată a avut posibilitatea să vadă realizările regimului nostru privind dezvoltarea agriculturii socialiste, găsind totodată răspuns la multe din problemele ce frământă azi satul construcţiei socialismului.
În sesiunea de la 31 ianuarie 1964, se analizează execuţia bugetară. Bugetul pentru anul 1964 se ridică la suma de lei 125.700. Bugetul Căminului cultural era de 15.000 lei. Încasări din fondul de amenzi lei 1300. Au discutat Ion N. Andriţoiu, Ion Negoescu; Ion N. Safta, Ion Diaconu, Ion M. Voican, Ion Pădureanu, Nicolae Soare, Stanciu şi Aurel Marian, instructor administrativ.
În sesiunea din 30 septembrie 1967, se analizează tot execuţia bugetară, situaţia de la finele trimestrului III/1967. Au discutat, Ion Pădureanu, Lucreţia Capanu, Emanoil Niculescu, Maria Negoescu, Nicolae Soare, Emil Ianotescu.
În şedinţa din 19 mai 1965, se constituie comisia de autoritate tutelară compusă din: Emil Ianotescu, Ion Pădureanu, Marcela Niţă, Floarea Burlănescu, Ion P. Bucur, Ion Andriţoiu şi Ion P. Diaconu. Comisia de împăciuire este alcătuită astfel: Ion M. Voican, Ion Negoescu, Nicolae Ilie Georgescu, Nicolae Milan, Petre Procopie, Ion. P. Bucur, Gheorghe Bănică. Comisia de expertizarea arhivei: Emil Ianotescu, Petre Pădureanu, Ion Dorcioman, Ion Pădureanu, Ion P. Bucur. La 26 mai, se constituie comisia P.C.I.: Emil Ioanotescu, Ion Pădureanu, Ion P. Bucur. La 26 mai, se constituie comisia P.C.I.: Emil Ianotescu, Ion Pădureanu, Ion Andriţoiu, Constantin Crişu, Ion Diaconu, Ion Preda, Ion M. Voican, Ion P. Bucur, Lucreţia Capanu, Gheorghe Suică, Nicolae Negoescu. Formaţia: Nicoale Negoescu, Gheorghe Gh. Bîra, Gheorghe Diaconescu, ion Bănică, Nicolae N. Becuţ, Vasile Costea, Gheorghe Gh. Dorcioman, Petre Livezeanu, Ion N. Vintilă, Gheorghe Suică, Ion Gh. Voican, Gheorghe Gh. Piţa, Ion Dorcioman, Ion Gh. Nica, Petre Andriţoiu, Florian Niculescu, Nicolae Gosav, Ion M. Voican, Ion N. Vişoiu, Nicolae Bîra, Ion Plopeanu, Constantin Romanescu, Atanasie Şerban, Florian Georgescu, Gheorghe Dina, Ilie Şt. Soare, Ovid Şerban, Petre I. Pieşmuş, Nicolae B. Miriţă, Mircea Rădescu, Nichita Bănăţeanu, Spiridon Tiţa şi Ion Gh. Bîra.
Cooperația de consum
Pe raza satului activează o secţie a cooperaţiei de consum. În sat s-a dus de multă vreme o acţiune cooperatistă. Cooperativele industriale ca: Bătaia, Cărbunele, Funicularul au strâns mulţi locuitori din Coteşti care au sprijinit aceste acţiuni cooperatiste. Această secţie îşi desfăşoară activitatea prin complexul alimentar textil amplasat în centrul comunei, un bufet; pentru depozitarea mărfii se foloseşte şi localul fostei bănci populare, amplasat alături de dispensar.
Dispensarul comunei
Această instituţie care normal ar trebui să se găsească la centrul comunei este adăpostit aci în fostul local al Sfatului Popular, ca şi Grădiniţa de Copii. Începuturile acestui dispensar sunt din anii 1958-1960, când din lipsă de spaţiu a părăsit Godenii unde se afla şi sediul circumscripţiei sanitare. Satul Coteşti în acest fel a căpătat o instituţie de primă mână, amplasată într-un punct frecventat de lume, unde este şi staţia de autobuz. Din personalul circumscripţiei care a funcţionat pe parcurs notăm: Ion Antonescu, dr. Viorica Toma, dr. Maria Tănăsescu, dr. Nicolae Bercan, dr. Rodica Mătuţă-Baltă. Circumscripţia este dotată cu personal suficient: medic, felcer, soră asistentă, soră de ocrotire,, agent sanitar, dezinfector. Zilnic se dau zeci de consultaţii, la dispensar şi în teren. Condiţiile noi de astăzi ne fac să ne aruncăm ochii prin arhive. În 1886, în satul Coteşti nu fusese consultat niciun bolnav timp de şase luni.
Indice cronologic de nume
Născuţi: Nicolae Dorcioman (1867); Petre Vintilă (1815); Radu Becuţ (1817); Nică Gosav (1818); Grigore Nică Stegaru (1818), Ioana Nică Gosav (1820); Ştefan Dorcioman (1824); Zmaranda Nicolae Piţa (1824); Costache Ciocan (1826); Maria Costache Ciocan (1827); Ion Bischiu (1829); Enache Iosif (1831); Maria Constantin Dorcioman (1832); Ştefan Olteanu (1832); Joiţa Safta (1832); Nicolae Petre Şuta (1832); Marin Nicolae I. Stamate (1833); Maria preot Becuţ (1835); Niţă Neagoie (1837); Maria Petre I. State (1838); Maria Gheorghe Safta (1839).
Decedaţi: Ecaterina Ion Voican (1891); Coman Vintilescu (1892); Grigore Nică Stegaru (1893); Maria preot Becuţ (1895); Ion Nicolae Livezeanu (1895); Nicolae Piţa (1895); Ioana Bănică (1896); Nică Gosav (1896); Zmaranda Nicolae Piţa (1896); Nicolae Ştefan Toma (1896); Zmaranda Gheorghe Iosif (1897); Nicolae Dorcioman (1899); Ioana Nică Gosav (1899); Ilie Gheorghe Tudora (1900); Radu Becuţ (1902); Nicolae Ion Duţă (1902); Nicolae Nică Gosav (1902); Joiţa Safta (1902);
Mărturiile bătrânilor satului
Nicolae D. Andriţoiu
S-a născut la 25 octombrie 1881. A decedat în decembrie 1976, în vârstă de peste 95 de ani. A învăţat patru clase primare. A învăţat cu Constantin Becuţ, tatăl lui Gheorghe şi Ştefan Becuţ şi al lui Constantin, preot la Ciorogârla. A terminat cursul primar având ca colegi pe Gheorghe I. Ciocan, Gheorghe I. Grigorescu, Florian Tiţa, Floarea Toma Ene, Sanda Ştefan Ene, toţi decedaţi. Tatăl său Dumitru Andriţoiu a fost căsătorit cu Floarea Radu Cristian din Lăzăreşti - Schitu-Goleşti. Au fost doi copii: el şi Gheorghe Andriţoiu. Îm şcoală nu se făceau serbări de sfârşit de an. Nu se făceau excursii, nici coruri. Nicolae Andriţa (1815-1891) din Godeni a fost frate cu Gheorghe Andriţoiu, unchiul său. A apucat felul de predare a alfabetului la masa cu nisip care s-a desfiinţat înainte de a termina şcoala. Armata a făcut-o la regimentul 30 Muscel, cu contingentul 1905, iar după stagiu a fost vărsat la regimentul 70 infanterie. La 30 Muscel a făcut armata la compania a treia, comandată de căpitanul Gheorghe Lipan; a avut ca plutonier pe Toma Popescu din Bughea; acesta a ţinut cantina regimentului; comandantul acestuia era colonelul Ion Pietroianu din Rucăr. Ulterior a fost trecut la compania de Subzistenţă care făcea parte din Batalionul Adminsitrativ; aci erau majoritatea meseriaşi: brutari: Godeni, Coteşti, aninoşeni. A fost atras la această unitate de Ion Safta din Coteşti, fiind sergent instructor. Batalionul avea cuptoare mobile cu care a plecat în Moldova; a stat acolo de toamna până primăvara; transportul se făcea cu căruţele cu boi. S-au cerut elemente pentru front, din această companie şi nefiind meseriaş a fost trecut la regimentul 17 Mehedinţi. În această unitate a făcut patru luni şi a fost rănit la un picior, la Mărăşti. S-a refăcut şi a fost trecut la regimentul 12 Cantemir. A ieşit la un atac şi a stat pe brânci şi i s-au umflat picioarele şi mâinile şi i s-a spus că i s-a lăsat sângele în mâini şi în picioare, pentru că a stat prea mult pe burtă. A fost trecut apoi la regimentul 11 Siret, care l-a demobilizat. Îm 1905 era aghiotant al regimentului Adamescu din Domneşti. Ioniţă Dumitraşcu plecase atunci din regiment. A făcut armata cu Ciocan Gheorghe, Florian Tiţa şi Gheorghe Grigorescu din Coteşti. A flăcăit cu Gheorghe Ciocan, Florian Tiţa, Gheorghe Grigorescu şi Spiridon Bănică. Lăutari erau ai Cîrstii: Nicolae, Dumitru şi Ion din Vlădeşti, care i-au cântat şi la nuntă. În 1908 s-a căsătorit cu Maria Filoftia Zamfir Voican. Între nunţile de atunci şi de acum este o diferenţă: fratele de ginere mergea cu vadra goală şi cu un prosop tras prin urechile vedrei; la gârlă o umpleau cu apă; mireasa o vărsa dându-i cu piciorul şi a treia oară o umpleau şi o aduceau acasă. Când venea nunta de la ginere la mireasă erau şi călăreţi şi pe jos - erau colăcari şi le împărţeau basmale la toţi. Când ieşea mireasa afară, fratele de ginere lua vadra de apă şi stropea printre rândurile de colăcari. Câţiva glumeţi veneau cu cercuri de lemn şi le aruncau pe după gâtul celui u vadra. Unul Rădulescu din Capul Piscului spunea oraţii de nuntă ca pe basmele. Un om anume cunoştea oraţiile de nuntă. Oraţiile cuprindeau glume şi lucrări de haz şi lumea bătea din palme.
În urma războiului a fost decorat cu Virtutea Ostăşească, în amintirea înălţătorului avânt. Din Carpaţi peste Dunăre la Balcani- 1913; Crucea comemorativă fără barete. În campania din 1913 a fost până la Sofia; nu au avut loc lupte. În Regimentul 30 Muscel a făcut stagiul militar cu tineri din Godeni: Nicolae Proca, Ion Proca, Gheorghe Pantilimon, Ion Gh. Zamf. Ispas, Petre Sbrinchiş, Ioniţă Mălancu. Acesta din urmă era un sergent destoinic, inimos; a murit de tifos. L-a văzut înainte de a muri; cu o zi înainte i-a spus: Vere Andriţoiule, eu mor. Satul Coteşti are o vechime de seamă. Proprietarii ai satului au fost boierii: Rucăreanu, Bratu, Ţtefănescu, Lucianu. Casa unde şade se află pe locul cumpărat de la Ştefănescu de socrul său Zamfir Voican. Zamfir a locuit peste gârlă; căminul l-a moştenit Iancu Voican, fiul său. Unde şade el a fost motohul Moşiei Ştefănescu, care avea povarnă şi oameni de servici. Avea un lin în care încăpeau 10-12 buşi de prune. Averea lui a fost îngrijită de unul Nică Gosăvoiu, isprăvnicelul moşiei. Moşia lui Ştefănescu se întindea din Valea Mare în sus spre Schitu Goleşti. În Valea Mare a avut moşie Lucianu. Rucăreanu a avut moşia la Săfteşti. Lucianu a avut moşie unde se află localul Cooperativei; casele au fost cumpărate de Ghiţă a lui Enache. Bratu a avut moşie în Muscelul de Răsărit şi petece înfundate în sat. Conacul se pare că a fost unde au căminul ai Bratului. Unii spun că satul şi-a primit numele de la un cot al şoselei. Din sat se spune că au plecat colonişti care au înfiinţat satul Coteşti din judeţul Râmnicu-Sărat. Înaintea bisericii actuale a fost o biserică veche ce a fost stricată şi locul altarului era marcat de o movilă. Grădinăritul se face în Coteşti de circa 80 de ani. Niţă Zamfir s-a tăiat în coasă după răsboiul din 1916-1918, la Valea Oleiului, la Robaia, din imprudenşă. După ce au bătut coasele s-au tolănit pe iarbă, însă unii se jucau punând altora apă rece pe faţă; Niţă, ca să se apere s-a sculat şi a călcat pe piciorul coasei, voind sa-l alerge pe cel care îl supăra şi i-a intrat coasa în burtă; de ce căuta să se salveze, coasa îi pătrundea în burtă. A căzut jos şi sângele a început să se scurgă din el.
Arbori Genealogici
Albuţiu cu fraşii săi sânt menţionaţi la 19 ianuarie 1686, într-un act de vânzare.
Albu, fiul lui Bos, este menţionat la 10 aprilie 1686. Are văr pe Arsenie logofătul, ambii menţionaţi la 23 mai 1686. El este menţionat şi la 4 iunie şi la 14 iulie; deasemeni la 2 martie 1657.
Albuleţ, fiul lui Albu, este menţionat la 2 iulie 1686.
Andriţoiu se trage din Andriţa. Este o spiţă mai nouă. Din aceasta face parte Nicolae Andriţoiu, de care am vorbit adesea şi Nicolae Andriţa, căsătorit şi stabilit în Godeni, unchiul celui dintâi.
Arsenie este menţionat la 15 mai 1675. Este menţionat şi la 19 ianuarie 1686.
Badea un Badea cu rangul de sluger la 1452. Un alt Badea este beneficiar al hrisovului din 1546. Un alt Badea este fiul marelui vornic Belgiu, originar din Coteşti, menţionat la 1572. Un Badea postelnicul are fică pe Pârva căreia îi transmite moşia Bârca, pe raza satului Mihăileşti. El este fiul lui Badea din Coteşti. Un badea este fiul lui Pătru postelnicul, probabil cel înmormântat la Mihăileşti în 1532. Un Badea Lupu Lădău este menţionat la 26 decembrie 1629. Un Badea Ciortăşelul este menţionat la 21 ianuarie 1632. La 2 iunie 1686 sunt menţionaţi fii unui Badea. Badea Zălbău era comis la 28 iunie 1537; mare comis în anii 1539-1545; mare paharnic în anii 1545-1546, mare spătar în 1547 şi în 1550. Badea Cotescu înmormântat în Mihăeşti este originar din Coteşti.
Bănăţeanu, familie originară din Banat.
Bănică, este o spiţă nouă originară din Godeni.
Barbu. Un Barbu este amintit la 1546.
Becuţ. Acestă spiţă apare după 1800. se trage din preoţi.
Belciu. Este cel mai mare demnitar din Coteşti, mare vornic, membru al marelui divan în vremea lui Mircea Ciobanu.
Blencuţ este o spiţă nouă.
Bogdan tot o spiţă nouă.
Bolovan. Se vorbeşte de delniţa lui Bolovan dar nu se ştie cine a fost.
Borea era fratele lui Colţ, amintit la 25 aprilie, 4 iunie, 14 iulie, 20 august 1686, 29 martie 1691, probabil de Câmpulung, pentru că după 1800 mai este menţionat un Borea originar din Câmpulung. Această spiţă a dat numele unui loc toponimic, situat în hotar cu Godenii.
Boz este o spiţă veche, menţionată pe la 1630, dar şi la 1686.
Brănescu, spiţă nouă provenită din Bresnă.
Breană este tot spiţă nouă.
Bratu este menţionată la 28 aprilie 1648.
Ciocan apare după 1800.
Ciocoi apare la 1755. De la ea se pare că îşi trage numele cartierul Ciocoeşti.
Colţea este amintit de acte pentru prima dată la 26 decembrie 1929; are fiu pe Neagoie şi ambii sunt fiii lui Tatul
Constantinescu este o spiţă nouă.
Croitoru apare după 1800.
Despa este amintit la 1632.
Dorcioman apare după 1800.
Drăghici apare după 1800 şi provine din Capu Piscului.
Ene este o spiţă nouă.
Ghinea apare după 1800.
Grigore apare după 1800.
Grigorescu apare după 1800.
Iacobescu este o spiţă mai nouă.
Iosiv apare după 1800 şi face parte din Enache.
Lăudat apare la 1572, apoi la 1628, 1630, 1631 şi 1686.
Livezeanu este o spiţă nouă.
Matei logofătul este menţionat la 1629, 1630, 1632.
Mazilu apare după 1800 şi este reperzentată prin Barbu Mazilu care a avut cârciumă în chinga bisericii şi la podul dinspre Godeni şi prin Marin Mazilu, fost primar şi cârciumar.
Nepotescu spiţă care a luat naştere după 1800 şi este reprezentată şi de Ion Nepotescu, avocat, fost prefect al judeţului în anii 1945-1946.
Neagoie spiţă veche amintită pentru prima dată la 1629.
Necula, spiţă veche care apare după 1750. dacă ţinem cont de documentele mai vechi am putea plasa începutul ei pe la 1630, descinzând din Niţă Neagoie.
Negoiescu apare după 1800.
Niculescu apare după 1800.
Pădureanu se încadrează în una din cetele satului, dar apare cu acest nume după 1800.
Pătrăşcanu provine din Pătraşcu şi apare după 1800.
Pătraşcu este o spiţă mai frecvent întâlnită după 1800.
Petrescu apare după 1800.
Piţa apare după 1800. Este cunoscut un Nicolae Piţa, fost clăcaş care la 1867 a făcut contestaţie la stabilirea categoriei sale sociale.
Popescu este o spiţă care după 1800 este reprezentată de preoţi.
Răuţoiu este o spiţă nouă.
Safta este o spiţă provenită din Ardeal.
Sandu este o spiţă care apare după 1800.
Sîrbu apare înainte de 1800 şi se contimuă sub alte nume.
State apare după 1800.
Suţa este o spiţă nouă apărând după 1850.
Suică este o spiţă nouă.
Tiţa este de asemeni o spiţă nouă.
Tomescu descinde din spiţa Pătraşcu.
Tudora apare în acte pentru prima dată la 1753.
Vintilă apare după 1800.
Vintilescu apare după 1850 şi este reprezentată de Coman Vintilescu, fost învăţător.
Vişoiu este provenită din Ardeal şi apare după 1800.
Vlaicu este o spiţă dispărută.
Voican este o continuare a unor spiţe vechi şi provine dintr-o Voica.
