Istoricul localităţii
Această origine a denumirii de Coteşti de la cotul dealului o afirmă şi C. Alexandrescu, în Dicţionarul geografic 1893.
Denumirea satului Godeni, atestat într-un hrisov la 10 febroarie 1461, provine de la Godea, ostaş în cavaleria domnului Vlad Ţepeş, care primeşte pământul Godeni, pentru serviciile aduse domnului şi ţării.
Capul Piscului, aşezare atestată mult mai târziu, în 1702, a luat numele muscelului, dealului cu acelaşi nume, care prezintă un pisc în sectorul sudic al satului respectiv.
Malu, aşezare aflată în afara culoarului văii Bughea care străbate satele: Godeni, Coteşti, Capul Piscului, de la nord la sud, îşi leagă numele de dealul, cu acelaşi nume, care îl limitează la sud.
• 1842-1860, satele Coteşti şi Capul Piscului formează o comună;
• 1860-1909, satele Coteşti şi Capul Piscului devin comune separate;
• 1909-1924, satul Coteşti se uneşte cu satul Godeni şi formează o comună, iar satul Capul Piscului se uneşte cu Schitu-Goleşti şi formează o comună;
• 1924-1930, satele Coteşti şi Capul Piscului devin comune separate;
• 1930-1933, satele: Coteşti, Capul Piscului, Godeni, Schitu-Goleşti, Poienari, Jugur, Furnicoşi formează o comună mare numită Coteşti, cu sediul la Coteşti. Această comună o confirmă şi profesorul Vasile Diaconu, din Câmpulung, născut în Poienari;
• 1933-1939, satele Coteşti şi Capul Piscului formează o comună;
• 1939-1944, se despart satele Coteşti si Capul Piscului în comune;
• 1944-1956, satul Godeni preia satul Coteşti;
• 1956-1968, satele Coteşti si Capul Piscului formează o comună;
• 1968, apare o noua organizare administrativă, prin care se înfiinţează actuala comuna Godeni, formată din satele: Godeni, Coteşti, Capul Piscului, Malu, Bordeeni, cu denumirea Godeni şi reşedinţa în satul Godeni.
Despre Organizarea Administrativă a Comunei Godeni
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat fiinţă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capu-Piscului, Coteşti, Malu şi Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafaţă de 33 kilometri pătraţi şi cu o populaţie de 4.107 suflete.
Reşedinţa şi de fapt centrul ideal al comunei este în Godeni, comună organizată ca autoritate administrativă cu o vechime de 110 ani, fostă în anii 1906-1908 reşedinţă de plasă şi binecunoscută pe harta geologică şi industrială a ţării, cu o exploatare minieră de lignit nou. Centrul comunei are şi o veche atestare istorică printr-un hrisov dat de Vlad Ţepeş. Aici se găseşte un monument istoric, crucea cea înaltă din 1962 de la biserică, o a doua cruce situată pe locul unde a fost biserica Băneasa din 1665 şi un monument al naturii, Fântâna Comanei, atestată la 1720, deci cu o vechime sigură de 250 de ani.
Al doilea sat, Coteştii, cu o vechime istorică de 522 de ani, atestat istoriceşte printr-un hrisov dat de Vladislav II, în 1452. Tot aici, se menţionează o veche biserică, cu o vechime ca instituţie de 310 ani, ca şi crucea zidită în peretele bisericii actuale. Satul posedă mai multe acte domneşti şi un subsol carbonifer la început de explorare şi exploatare. El a fost reşedinţa unor căpitani Vlaici, a hanului lui Barbu Cotescu Mazilu, aşezat la hotarul dinspre Godeni; a purtat procese cu Mănăstirea Aninoasa pentru terenuriu acaparate de aceasta şi a contribuit prin rumânii săi, la dezvoltarea unor sate ca: Valea Iaşului, tot din judeţul nostru şi Coteştii din judeţul Vrancea, lucru stabilit prin documente şi tradiţie.
Al treilea sat este Capu Piscului, sat cu terenuri mănoase şi cu locuitori harnici, îndeosebi buni agricultori. Satul nu are decât o vechime de 165 de ani, fiind atesta istoriceşte în 1809. Iniţial s-a luat de bază un document al lui Brâncoveanu din 1702, pe care îl menţionăm şi noi, dar el vorbeşte de spaţiul moşiei Coteşti, din care făcea parte şi Capu Piscului, dar nu este numit ca sat. Urmele vredniciei se văd pretutindeni, cu toate că populaţia nu este omogenă, fiind venită din diferite părţi: Aref, Bughea de Jos, Valea Romîneştilor, Schitul Goleşti, Valea Popii.
Al patrulea sat este Malu, care se identifică cu resturile Câmpulungului, a cărui mahala a fost multă vreme. Fără să-i atribuim o vechime legendară, din lipsă de documente ne bazăm pe tradiţie, care consideră că satul exista pe vremea lui Mihai Viteazul.
Unele legende spun că teritoriul său, a fost călcat de Tătari, din vremuri imemoriale. Dată fiind altitudinea sa, dat fiind faptul că aici erau păduri nestrăbătute, locurile au fost folosite ca refugiu în caz de năvăliri.
Cel de al cincilea sat este Bordeienii, poate un loc de refugiu şi mai vechi, dar bătrânii spun că primii locuitori au trăit în bordeie şi s-au înjghebat aici în urma unui război, probabil cel din 1787-1792 şi mai ales când Eteria lui Ipsilanti, zavera, arvaţii i-au speriat pe locuitorii de pe locurile mai joase şi i-au determinat să urce până aici, la altitudinea de 800 metri, locuri prăpăstioase şi păduri nestrăbătute. Satul s-a înjghebat mai bine după ce locuitorii în calitate de rumîni, au primit ceva pământ, iar cea mai mare parte au cumpărat-o.
Fiecare sat din cadrul comunei îşi are trecutul său deosebit de al celorlalte şi studiul lor nu se poate face decât ca atare. Unele din ele sunt sărace, cu puţine perpsective de dezvoltare, dar pentru fiecare în parte trecutul lor istoric nu se aseamănă cu celelalte, îl respectă, sunt mândre de el şi doresc să fie înfăţişate în toată simplitatea lui, oglindit lupta condiţiilor vitrege de viaţă ale strămoşilor lor. De acea ei vorbesc mai puţin de realizările lor proprii şi din modestie şi din neajunsul că nu au putut face mai mult.
Înfăţişare Fizică
Cum Godenii se află situaţi în pliocenul levantin, care include dacianul, penţianul şi neoţianul (Dr. Victor Tufescu, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, Atlas geografic, Bujcureşti, 1985, pag. 11.) ei se află în regiunea subcarpatică a dealurilor şi mai exact în regiunea de desluri înalte. Subcarpaţii sunt rezultaţi din cutările ce au avut loc în ultima parte a terţiarului. Subcarpaţii sunt formaţi din Muscele acoperite cu pietrişuri curate în râuri de munţi (Tiberiu Morariu, C.Herbst şi A.Savu, Noua geografie a patriei, Editura Ştiinţifică, 1964, pag. 41.). Vânturile mai însemnate sunt: Crivăţul, care aduce gerul şi răscoleşte zăpada, Austrul care bate de pe ţărmul Mării Mediterane, vânt relativ uscat şi uneori aducător de secetă sub numele de Sărăcilă.
Comuna Godeni este aşezată pe râul Bughea cu excepţia satelor Malu şi Bordeeni (Cezar Radu, Argeş, Studiu turistic al Regiunii Bucureşti, 1966, pag. 181.). Masivul cel mai înalt de a cărui înălţime de 888 metri se apropie satul Bordeeni, Ciocanul, păstrează pe spinarea lui urme de piterişuri levantine care rămân încă neexplicate (Profesor doctor Victor Tufescu, Subcarpaţii şi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Erditura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pag. 147).
Caracetristica împrejurimilor sunt muşcelele de la care cândva şi-a luat numele judeţul. Depresiunea Câmpulungului este o depresiune de muşcele înalte de 700-1000 de metri. Se prelungeşte cu plaiurile Plăticăi spre est, peste o serie de văi strâmte: cheile Brăţiei, cheile Bughii, cheile Răului Târgului. Între primele două strâmtori culminează la 875 metri muşcelul Ciocanul, pe vârful căruia s-a păstrat pietrişuri levantine din aria de subzistenţă locală situată în nordul acestuia. Între cheile Bughii şi ale Râului Târgului, muşcelul Ciuhei cu spinarea rotunjită, în mare parte despădurită, abia atinge 743 de metri în vârful cel mai înalt (Vintilă Mihăilescu, Dealurile şi câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, Bucureşti, 1966, pag. 187.). Partea cea mai coborâtă a depresiunii se găseşte în jurul oraşului Câmpulung, şi are pe fundul văilor relativ largi, râul Târgului şi Bughea, aproximativ 600 de metri, altitudine absolută, iar pe interfluviile structurale sau netezite în pietrişuri levantine, argile, tufuri dacitice, marne miocene, 700 de metri (Vintilă Mihăilescu, Dealurile şi câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, Bucureşti, 1966, pag. 187).
Subcarpaţii se caracterizează prin predominarea solurilor podzolice argilo-fluviale şi a solurilor brune podzolite, frecvent pseudo-gheizate care apar în depresiunile subcarpatice cât şi în dealurile de la sudul acestora. Pe depozitele marnoase şi marno-argiloase, din depresiunile care despart Subcarpaţii de piemontul getic, linia Valea Iaşului - Boteni, şi din muşcelele de la est de Topolog s-au format pseudo-rendzine. Solurile silvestre bune au luat naştere în special pe depozite argiloase şi se întâlnesc mai ales în sectorul Subcarpatic dintre Argeşel şi Dâmboviţa (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura Ştiinţifică, 1968, pag. 436).
Despre stratificaţia solului, predomină argilozitatea materialului parental. Solurile silvestre sunt brune-roşcate, brune-podzolite şi podzolice argilor-fluviale, asociate cu soluri intrazonale tutomorfe. Fenomene de pseduo-gheizare accentuate. Trei sferturi din piemontul getic sunt folosite în agricultură (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura Ştiinţifică, 1968, pag. 447-448.).
Comuna Godeni se află la o distanţă de 10-14 kilometri de Câmpulung, ţinând cont de distanţa la care se află fiecare sat. Gara cea mai apropiată de comună este Schitu-Goleşti, care se află la o depărtare de 5 kilometri de satul Godeni, la distanţe mai mici de Coteşti şi Capul Piscului. Satele Malu şi Bordeeni folosesc gara Câmpulung.
Pe raza comunei sunt 5 staţii de autobuz, făcându-se legătura satelor prin auto-transport cu locurile de muncă Godeni şi Pescăreasa şi cu centrele urbane: Câmpulung, Curtea de Argeş, Piteşti, Braşov şi Bucureşti.
Altitudinea comunei variază între 600 şi 850 de metri. Dealurile sunt acoperite cu fâneţe, pomi fructiferi şi în unele locuri cu crâmpeie de păduri tinere. Vârfurile cele mai înalte sunt: Gruiul Stegarului, Coasta Popii, Ghilanul, Podul de Sus, Râpa Malului sau Râpa Fetii şi Ciocanul.
Comuna este revărsată pe o parte şi alta a râului Bughea;:dintre satele comunei numai Malu şi Bordeeni nu sunt aşezate pe cursuri de apă ocupând partea cea mai importantă a dealurilor locale. Pe raza satului Godeni sunt o seamă de lacuri dintre care cel mai important este Gârligiul. Din cauza infiltraţiei apei în păturile impermeabile s-au produs deplasări de straturi în Coasta Popii, Muscelul de răsărit şi Cărpeniş, în Godeni şi în Coteşti, spre vărful Pătrăşcenilor.
Comuna se învecinează la nord cu comuna Bughea, la sud cu Schitul Goleşti şi Câmpulung prin suburbiile Apa Sărată şi Mărcuş şi la apus cu Berevoieşti, Aninoasa şi Vlădeşti.
Până în 1950, comuna a aparţinut de judeţul Muşcel, apoi de regiunea Argeş şi din 1968 de judeţul Argeş.
Aspect Geologic
Aici s-a identificat ponţianul şi s-au clarificat raporturile lui cu miocenul şi eocenul şi cu decianul, stabilându-se vârsta stratelor de lignit. Neogenul a fost semnalat încă de la 1884. Aici se găsesc toate depozitele pliocenului şi ia contact cu cuaternalul. Pliocenul se prezintă sub forma unui facies argilos, mărnos, nisipos cu intercalaţii de lignit. Ponţianul a fost semnalat la 1894. El este argilos, mărnos la bază şi nisipos la partea superioară. Se semnaleză la 1898 că ponţianul este acoperit de depozite plistocene şi este suportat de depozite helveţiene. Depozitele ponţiene sunt acoperite de o gresie calcaroasă. Ponţianul este format din nisipuri şi marne. Depozitele pliocene sunt sinonime cu depozitele ponţiene. Depozitele daciene care sunt coinstituite din marne şi nisipuri ce alternează între ele. Pliocenul este format din depozite daciene şi depozite levantine. Straturile de lignit sunt acoperite de nisipuri grosiere. Ponţianul este tranagresiv pe helveţian. Limita ponţian-helveţian e flancată de lignite până în muchea Rugencii (68 de metri altitudine). Din Valea Pleşii până în Valea Muestrii limita coboară prin mijlocul satului Godeni. în Coasta Popii s-au regăsit: valencieni, paradacieni, dreisene.
Stratificaţia comunei interesează în măsura în care în straturi mai persistă filonul de cărbune şi care sunt caracteristicile acestor straturi. Argilele şi marnele zăcământului carbonifer s-au transformat în argile coapte, din cauza autoaprinderii lignitului. în Valea Ulmătului s-au recoltat hidrobii, melanopaii, viviparii, neritine. Ponţianul elveţian continuă spre Valea Unchiaşului. Ponţianul conţine argile coapte.Lignitele sunt de vârstă ponţiană şi nu daciană. Ponţianul în partea superioară se termină cu un orizont de marne cenuşii, micacee. Dacianul este un etaj superior al ponţianului (Alexandru Bera, Stabilirea întinderii ponţianului între râurile Bratia şi Argeşel, în Studii şi comunicări, Piteşti, 1968, pag. 177-189).
Clima
Clima pe toată întinderea comunei este temperată. Apa cade din abundenţă şi numai arareori este secetă. Dacă nu ar fi ploi suficiente, pământul ar fi mai puţin productiv, fiind mai mult argilos. Ploile sunt determinate şi de pădurile din jur. Sudul comunei fiind mai păduros produce ploi abundente, care pornesc spre nord. Clima comunei este o climă intermediară între aceea a câmpului şi aceea a muntelui. Gerurile mari ating numai 20 de grade în perioade scurte de maxim 2-3 săptămâni şi căldurile maxim 30 de grade în lunile iunie-iulie. Luna cea mai geroasă este luna ianuarie. în 1970, când au fost inundaţii mari cauzate de ploi cât şi din zăpezile căzute din abundenţă s-a prăbuşit un strat din vârful Coastei Popii, fapt care a făcut ca unele case să fie avariate. Ploi excepţionale au fost la 9-12 iunie 1864, când s-au produs asemena avarii.
Apele
În afară de albia principală care este Bughea care intră în comună după ce udă satul Bughea de Sus, reşedinţa comunei Albeştii de Muscle şi comuna Bughea de Jos, se varsă în Râul Târgului mai jos de Furnicoşi. Mai sunt văi ca Valea Rea, Valea Priboiului, Valea Muestrii, Valea Sucetului, Valea Pătrăşcanilor, care se încarcă de apă pe timp ploios şi sunt lipsite de apă pe timp de secetă. Mai sunt şi alte văi: Valea Condicarului, Valea Ulmătului, Valea Vârtopului, Valea Morii, Valea Grecului, Valea lui Căciulat, Valea lui Panait.
În comună sunt şi unele lacuri: deasupra Glodului se află lacul Iorghii, în Coasta Dealului se află lacul Gârligiului. Un lac dispărut a fost Lacul cu Şerpi. Ele se umplu cu apă din ploi şi din izvoare. Lac mare a fost şi Balta. Singură şi-a făcut zăgazul, singură l-a spart. A durat circa 45 de ani. în acest timp a crescut mereu şi a dat drumul cheilor.
Alimentarea cu apă a fost pusă la punct înainte de 1960, dar din cauza dispersărilor de teren, îndeosebi aceea de la Gheorman-Orz, s-au spart conductele sau au fost aruncate de pe linia lor de amplasare. Populaţia se alimentează din nou din fântânile cu roată. Pământul prezintă foarte multe infiltraţii de apă şi când ea va fi captată, nu va mai prezenta pericolul deplasărilor de straturi.
În domeniul apelor semnalăm un monument al naturii. Fântâna Comanii a împlinit 253 de ani de atestare istorică. Se impune conservarea ei în continuare. Nu s-a identificat până în prezent acea Comana al cărei nume îl poartă fântâna. Legenda spune că aici era un punct de observaţie şi fântâna a luat numele de fântâna Comandii. Cu timpul, punctul de observaţie, nemaiavându-şi rostul, Fântâna a devenit Comanii (După mărturia lui Culăior Schiteanu, în vârstă de 80 de ani, povestitor, versificator şi cântăreţ din flaut).
Satele Comunei
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat fiinţă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capul Piscului, Coteşti, Malu şi Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafaţă de 33 kilometri pătraţi şi cu o populaţie de 4.107 suflete.
Reşedinţa şi de fapt centrul ideal al comunei este în Godeni, comună organizată ca autoritate administrativă cu o vechime de 110 ani, fostă în anii 1906-1908 reşedinţă de plasă şi binecunoscută pe harta geologică şi industrială a ţării, cu o exploatare minieră de lignit nou. Centrul comunei are şi o veche atestare istorică printr-un hrisov dat de Vlad Ţepeş. Aici se găseşte un monument istoric, crucea cea înaltă din 1962 de la biserică, o a doua cruce situată pe locul unde a fost biserica Băneasa din 1665 şi un monument al naturii, Fântâna Comanei, atestată la 1720, deci cu o vechime sigură de 250 de ani.
Al doilea sat, Coteştii, cu o vechime istorică de 522 de ani, atestat istoriceşte printr-un hrisov dat de Vladislav II, în 1452. Tot aici, se menţionează o veche biserică, cu o vechime ca instituţie de 310 ani, ca şi crucea zidită în peretele bisericii actuale. Satul posedă mai multe acte domneşti şi un subsol carbonifer la început de explorare şi exploatare. El a fost reşedinţa unor căpitani Vlaici, a hanului lui Barbu Cotescu Mazilu, aşezat la hotarul dinspre Godeni; a purtat procese cu Mănăstirea Aninoasa pentru terenuriu acaparate de aceasta şi a contribuit prin rumânii săi, la dezvoltarea unor sate ca: Valea Iaşului, tot din judeţul nostru şi Coteştii din judeţul Vrancea, lucru stabilit prin documente şi tradiţie.
Al treilea sat este Capu Piscului, sat cu terenuri mănoase şi cu locuitori harnici, îndeosebi buni agricultori. Satul nu are decât o vechime de 165 de ani, fiind atesta istoriceşte în 1809. Iniţial s-a luat de bază un document al lui Brâncoveanu din 1702, pe care îl menţionăm şi noi, dar el vorbeşte de spaţiul moşiei Coteşti, din care făcea parte şi Capu Piscului, dar nu este numit ca sat. Urmele vredniciei se văd pretutindeni, cu toate că populaţia nu este omogenă, fiind venită din diferite părţi: Aref, Bughea de Jos, Valea Romîneştilor, Schitul Goleşti, Valea Popii.
Al patrulea sat este Malu, care se identifică cu resturile Câmpulungului, a cărui mahala a fost multă vreme. Fără să-i atribuim o vechime legendară, din lipsă de documente ne bazăm pe tradiţie, care consideră că satul exista pe vremea lui Mihai Viteazul.
Unele legende spun că teritoriul său, a fost călcat de Tătari, din vremuri imemoriale. Dată fiind altitudinea sa, dat fiind faptul că aici erau păduri nestrăbătute, locurile au fost folosite ca refugiu în caz de năvăliri.
Cel de al cincilea sat este Bordeienii, poate un loc de refugiu şi mai vechi, dar bătrânii spun că primii locuitori au trăit în bordeie şi s-au înjghebat aici în urma unui război, probabil cel din 1787-1792 şi mai ales când Eteria lui Ipsilanti, zavera, arvaţii i-au speriat pe locuitorii de pe locurile mai joase şi i-au determinat să urce până aici, la altitudinea de 800 metri, locuri prăpăstioase şi păduri nestrăbătute. Satul s-a înjghebat mai bine după ce locuitorii în calitate de rumîni, au primit ceva pământ, iar cea mai mare parte au cumpărat-o.
Fiecare sat din cadrul comunei îşi are trecutul său deosebit de al celorlalte şi studiul lor nu se poate face decât ca atare. Unele din ele sunt sărace, cu puţine perpsective de dezvoltare, dar pentru fiecare în parte trecutul lor istoric nu se aseamănă cu celelalte, îl respectă, sunt mândre de el şi doresc să fie înfăţişate în toată simplitatea lui, oglindit lupta condiţiilor vitrege de viaţă ale strămoşilor lor. De acea ei vorbesc mai puţin de realizările lor proprii şi din modestie şi din neajunsul că nu au putut face mai mult.
