Istoricul localităţii
Această origine a denumirii de CoteÅŸti de la cotul dealului o afirmă ÅŸi C. Alexandrescu, în DicÅ£ionarul geografic 1893.
Denumirea satului Godeni, atestat într-un hrisov la 10 febroarie 1461, provine de la Godea, ostaÅŸ în cavaleria domnului Vlad Å¢epeÅŸ, care primeÅŸte pământul Godeni, pentru serviciile aduse domnului ÅŸi ţării.
Capul Piscului, aÅŸezare atestată mult mai târziu, în 1702, a luat numele muscelului, dealului cu acelaÅŸi nume, care prezintă un pisc în sectorul sudic al satului respectiv.
Malu, aÅŸezare aflată în afara culoarului văii Bughea care străbate satele: Godeni, CoteÅŸti, Capul Piscului, de la nord la sud, îÅŸi leagă numele de dealul, cu acelaÅŸi nume, care îl limitează la sud.
• 1842-1860, satele CoteÅŸti ÅŸi Capul Piscului formează o comună;
• 1860-1909, satele CoteÅŸti ÅŸi Capul Piscului devin comune separate;
• 1909-1924, satul CoteÅŸti se uneÅŸte cu satul Godeni ÅŸi formează o comună, iar satul Capul Piscului se uneÅŸte cu Schitu-GoleÅŸti ÅŸi formează o comună;
• 1924-1930, satele CoteÅŸti ÅŸi Capul Piscului devin comune separate;
• 1930-1933, satele: CoteÅŸti, Capul Piscului, Godeni, Schitu-GoleÅŸti, Poienari, Jugur, FurnicoÅŸi formează o comună mare numită CoteÅŸti, cu sediul la CoteÅŸti. Această comună o confirmă ÅŸi profesorul Vasile Diaconu, din Câmpulung, născut în Poienari;
• 1933-1939, satele CoteÅŸti ÅŸi Capul Piscului formează o comună;
• 1939-1944, se despart satele CoteÅŸti si Capul Piscului în comune;
• 1944-1956, satul Godeni preia satul CoteÅŸti;
• 1956-1968, satele CoteÅŸti si Capul Piscului formează o comună;
• 1968, apare o noua organizare administrativă, prin care se înfiinÅ£ează actuala comuna Godeni, formată din satele: Godeni, CoteÅŸti, Capul Piscului, Malu, Bordeeni, cu denumirea Godeni ÅŸi reÅŸedinÅ£a în satul Godeni.
Despre Organizarea Administrativă a Comunei Godeni
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat fiinţă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capu-Piscului, CoteÅŸti, Malu ÅŸi Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafaţă de 33 kilometri pătraÅ£i ÅŸi cu o populaÅ£ie de 4.107 suflete.
ReÅŸedinÅ£a ÅŸi de fapt centrul ideal al comunei este în Godeni, comună organizată ca autoritate administrativă cu o vechime de 110 ani, fostă în anii 1906-1908 reÅŸedinţă de plasă ÅŸi binecunoscută pe harta geologică ÅŸi industrială a ţării, cu o exploatare minieră de lignit nou. Centrul comunei are ÅŸi o veche atestare istorică printr-un hrisov dat de Vlad Å¢epeÅŸ. Aici se găseÅŸte un monument istoric, crucea cea înaltă din 1962 de la biserică, o a doua cruce situată pe locul unde a fost biserica Băneasa din 1665 ÅŸi un monument al naturii, Fântâna Comanei, atestată la 1720, deci cu o vechime sigură de 250 de ani.
Al doilea sat, CoteÅŸtii, cu o vechime istorică de 522 de ani, atestat istoriceÅŸte printr-un hrisov dat de Vladislav II, în 1452. Tot aici, se menÅ£ionează o veche biserică, cu o vechime ca instituÅ£ie de 310 ani, ca ÅŸi crucea zidită în peretele bisericii actuale. Satul posedă mai multe acte domneÅŸti ÅŸi un subsol carbonifer la început de explorare ÅŸi exploatare. El a fost reÅŸedinÅ£a unor căpitani Vlaici, a hanului lui Barbu Cotescu Mazilu, aÅŸezat la hotarul dinspre Godeni; a purtat procese cu Mănăstirea Aninoasa pentru terenuriu acaparate de aceasta ÅŸi a contribuit prin rumânii săi, la dezvoltarea unor sate ca: Valea IaÅŸului, tot din judeÅ£ul nostru ÅŸi CoteÅŸtii din judeÅ£ul Vrancea, lucru stabilit prin documente ÅŸi tradiÅ£ie.
Al treilea sat este Capu Piscului, sat cu terenuri mănoase ÅŸi cu locuitori harnici, îndeosebi buni agricultori. Satul nu are decât o vechime de 165 de ani, fiind atesta istoriceÅŸte în 1809. IniÅ£ial s-a luat de bază un document al lui Brâncoveanu din 1702, pe care îl menÅ£ionăm ÅŸi noi, dar el vorbeÅŸte de spaÅ£iul moÅŸiei CoteÅŸti, din care făcea parte ÅŸi Capu Piscului, dar nu este numit ca sat. Urmele vredniciei se văd pretutindeni, cu toate că populaÅ£ia nu este omogenă, fiind venită din diferite părÅ£i: Aref, Bughea de Jos, Valea RomîneÅŸtilor, Schitul GoleÅŸti, Valea Popii.
Al patrulea sat este Malu, care se identifică cu resturile Câmpulungului, a cărui mahala a fost multă vreme. Fără să-i atribuim o vechime legendară, din lipsă de documente ne bazăm pe tradiÅ£ie, care consideră că satul exista pe vremea lui Mihai Viteazul.
Unele legende spun că teritoriul său, a fost călcat de Tătari, din vremuri imemoriale. Dată fiind altitudinea sa, dat fiind faptul că aici erau păduri nestrăbătute, locurile au fost folosite ca refugiu în caz de năvăliri.
Cel de al cincilea sat este Bordeienii, poate un loc de refugiu ÅŸi mai vechi, dar bătrânii spun că primii locuitori au trăit în bordeie ÅŸi s-au înjghebat aici în urma unui război, probabil cel din 1787-1792 ÅŸi mai ales când Eteria lui Ipsilanti, zavera, arvaÅ£ii i-au speriat pe locuitorii de pe locurile mai joase ÅŸi i-au determinat să urce până aici, la altitudinea de 800 metri, locuri prăpăstioase ÅŸi păduri nestrăbătute. Satul s-a înjghebat mai bine după ce locuitorii în calitate de rumîni, au primit ceva pământ, iar cea mai mare parte au cumpărat-o.
Fiecare sat din cadrul comunei îÅŸi are trecutul său deosebit de al celorlalte ÅŸi studiul lor nu se poate face decât ca atare. Unele din ele sunt sărace, cu puÅ£ine perpsective de dezvoltare, dar pentru fiecare în parte trecutul lor istoric nu se aseamănă cu celelalte, îl respectă, sunt mândre de el ÅŸi doresc să fie înfăţiÅŸate în toată simplitatea lui, oglindit lupta condiÅ£iilor vitrege de viaţă ale strămoÅŸilor lor. De acea ei vorbesc mai puÅ£in de realizările lor proprii ÅŸi din modestie ÅŸi din neajunsul că nu au putut face mai mult.
ÎnfăţiÅŸare Fizică
Cum Godenii se află situaÅ£i în pliocenul levantin, care include dacianul, penÅ£ianul ÅŸi neoÅ£ianul (Dr. Victor Tufescu, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, Atlas geografic, BujcureÅŸti, 1985, pag. 11.) ei se află în regiunea subcarpatică a dealurilor ÅŸi mai exact în regiunea de desluri înalte. SubcarpaÅ£ii sunt rezultaÅ£i din cutările ce au avut loc în ultima parte a terÅ£iarului. SubcarpaÅ£ii sunt formaÅ£i din Muscele acoperite cu pietriÅŸuri curate în râuri de munÅ£i (Tiberiu Morariu, C.Herbst ÅŸi A.Savu, Noua geografie a patriei, Editura ÅžtiinÅ£ifică, 1964, pag. 41.). Vânturile mai însemnate sunt: Crivăţul, care aduce gerul ÅŸi răscoleÅŸte zăpada, Austrul care bate de pe ţărmul Mării Mediterane, vânt relativ uscat ÅŸi uneori aducător de secetă sub numele de Sărăcilă.
Comuna Godeni este aÅŸezată pe râul Bughea cu excepÅ£ia satelor Malu ÅŸi Bordeeni (Cezar Radu, ArgeÅŸ, Studiu turistic al Regiunii BucureÅŸti, 1966, pag. 181.). Masivul cel mai înalt de a cărui înălÅ£ime de 888 metri se apropie satul Bordeeni, Ciocanul, păstrează pe spinarea lui urme de piteriÅŸuri levantine care rămân încă neexplicate (Profesor doctor Victor Tufescu, SubcarpaÅ£ii ÅŸi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Erditura ÅžtiinÅ£ifică, BucureÅŸti, 1966, pag. 147).
Caracetristica împrejurimilor sunt muÅŸcelele de la care cândva ÅŸi-a luat numele judeÅ£ul. Depresiunea Câmpulungului este o depresiune de muÅŸcele înalte de 700-1000 de metri. Se prelungeÅŸte cu plaiurile Plăticăi spre est, peste o serie de văi strâmte: cheile Brăţiei, cheile Bughii, cheile Răului Târgului. Între primele două strâmtori culminează la 875 metri muÅŸcelul Ciocanul, pe vârful căruia s-a păstrat pietriÅŸuri levantine din aria de subzistenţă locală situată în nordul acestuia. Între cheile Bughii ÅŸi ale Râului Târgului, muÅŸcelul Ciuhei cu spinarea rotunjită, în mare parte despădurită, abia atinge 743 de metri în vârful cel mai înalt (Vintilă Mihăilescu, Dealurile ÅŸi câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, BucureÅŸti, 1966, pag. 187.). Partea cea mai coborâtă a depresiunii se găseÅŸte în jurul oraÅŸului Câmpulung, ÅŸi are pe fundul văilor relativ largi, râul Târgului ÅŸi Bughea, aproximativ 600 de metri, altitudine absolută, iar pe interfluviile structurale sau netezite în pietriÅŸuri levantine, argile, tufuri dacitice, marne miocene, 700 de metri (Vintilă Mihăilescu, Dealurile ÅŸi câmpiile României, Studiu de geografie al reliefului, BucureÅŸti, 1966, pag. 187).
SubcarpaÅ£ii se caracterizează prin predominarea solurilor podzolice argilo-fluviale ÅŸi a solurilor brune podzolite, frecvent pseudo-gheizate care apar în depresiunile subcarpatice cât ÅŸi în dealurile de la sudul acestora. Pe depozitele marnoase ÅŸi marno-argiloase, din depresiunile care despart SubcarpaÅ£ii de piemontul getic, linia Valea IaÅŸului - Boteni, ÅŸi din muÅŸcelele de la est de Topolog s-au format pseudo-rendzine. Solurile silvestre bune au luat naÅŸtere în special pe depozite argiloase ÅŸi se întâlnesc mai ales în sectorul Subcarpatic dintre ArgeÅŸel ÅŸi DâmboviÅ£a (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura ÅžtiinÅ£ifică, 1968, pag. 436).
Despre stratificaÅ£ia solului, predomină argilozitatea materialului parental. Solurile silvestre sunt brune-roÅŸcate, brune-podzolite ÅŸi podzolice argilor-fluviale, asociate cu soluri intrazonale tutomorfe. Fenomene de pseduo-gheizare accentuate. Trei sferturi din piemontul getic sunt folosite în agricultură (Nicolae Florea, ion Munteanu, Geografia solurilor României, Editura ÅžtiinÅ£ifică, 1968, pag. 447-448.).
Comuna Godeni se află la o distanţă de 10-14 kilometri de Câmpulung, Å£inând cont de distanÅ£a la care se află fiecare sat. Gara cea mai apropiată de comună este Schitu-GoleÅŸti, care se află la o depărtare de 5 kilometri de satul Godeni, la distanÅ£e mai mici de CoteÅŸti ÅŸi Capul Piscului. Satele Malu ÅŸi Bordeeni folosesc gara Câmpulung.
Pe raza comunei sunt 5 staÅ£ii de autobuz, făcându-se legătura satelor prin auto-transport cu locurile de muncă Godeni ÅŸi Pescăreasa ÅŸi cu centrele urbane: Câmpulung, Curtea de ArgeÅŸ, PiteÅŸti, BraÅŸov ÅŸi BucureÅŸti.
Altitudinea comunei variază între 600 ÅŸi 850 de metri. Dealurile sunt acoperite cu fâneÅ£e, pomi fructiferi ÅŸi în unele locuri cu crâmpeie de păduri tinere. Vârfurile cele mai înalte sunt: Gruiul Stegarului, Coasta Popii, Ghilanul, Podul de Sus, Râpa Malului sau Râpa Fetii ÅŸi Ciocanul.
Comuna este revărsată pe o parte ÅŸi alta a râului Bughea;:dintre satele comunei numai Malu ÅŸi Bordeeni nu sunt aÅŸezate pe cursuri de apă ocupând partea cea mai importantă a dealurilor locale. Pe raza satului Godeni sunt o seamă de lacuri dintre care cel mai important este Gârligiul. Din cauza infiltraÅ£iei apei în păturile impermeabile s-au produs deplasări de straturi în Coasta Popii, Muscelul de răsărit ÅŸi CărpeniÅŸ, în Godeni ÅŸi în CoteÅŸti, spre vărful Pătrăşcenilor.
Comuna se învecinează la nord cu comuna Bughea, la sud cu Schitul GoleÅŸti ÅŸi Câmpulung prin suburbiile Apa Sărată ÅŸi MărcuÅŸ ÅŸi la apus cu BerevoieÅŸti, Aninoasa ÅŸi VlădeÅŸti.
Până în 1950, comuna a aparÅ£inut de judeÅ£ul MuÅŸcel, apoi de regiunea ArgeÅŸ ÅŸi din 1968 de judeÅ£ul ArgeÅŸ.
Aspect Geologic
Aici s-a identificat ponÅ£ianul ÅŸi s-au clarificat raporturile lui cu miocenul ÅŸi eocenul ÅŸi cu decianul, stabilându-se vârsta stratelor de lignit. Neogenul a fost semnalat încă de la 1884. Aici se găsesc toate depozitele pliocenului ÅŸi ia contact cu cuaternalul. Pliocenul se prezintă sub forma unui facies argilos, mărnos, nisipos cu intercalaÅ£ii de lignit. PonÅ£ianul a fost semnalat la 1894. El este argilos, mărnos la bază ÅŸi nisipos la partea superioară. Se semnaleză la 1898 că ponÅ£ianul este acoperit de depozite plistocene ÅŸi este suportat de depozite helveÅ£iene. Depozitele ponÅ£iene sunt acoperite de o gresie calcaroasă. PonÅ£ianul este format din nisipuri ÅŸi marne. Depozitele pliocene sunt sinonime cu depozitele ponÅ£iene. Depozitele daciene care sunt coinstituite din marne ÅŸi nisipuri ce alternează între ele. Pliocenul este format din depozite daciene ÅŸi depozite levantine. Straturile de lignit sunt acoperite de nisipuri grosiere. PonÅ£ianul este tranagresiv pe helveÅ£ian. Limita ponÅ£ian-helveÅ£ian e flancată de lignite până în muchea Rugencii (68 de metri altitudine). Din Valea PleÅŸii până în Valea Muestrii limita coboară prin mijlocul satului Godeni. în Coasta Popii s-au regăsit: valencieni, paradacieni, dreisene.
StratificaÅ£ia comunei interesează în măsura în care în straturi mai persistă filonul de cărbune ÅŸi care sunt caracteristicile acestor straturi. Argilele ÅŸi marnele zăcământului carbonifer s-au transformat în argile coapte, din cauza autoaprinderii lignitului. în Valea Ulmătului s-au recoltat hidrobii, melanopaii, viviparii, neritine. PonÅ£ianul elveÅ£ian continuă spre Valea UnchiaÅŸului. PonÅ£ianul conÅ£ine argile coapte.Lignitele sunt de vârstă ponÅ£iană ÅŸi nu daciană. PonÅ£ianul în partea superioară se termină cu un orizont de marne cenuÅŸii, micacee. Dacianul este un etaj superior al ponÅ£ianului (Alexandru Bera, Stabilirea întinderii ponÅ£ianului între râurile Bratia ÅŸi ArgeÅŸel, în Studii ÅŸi comunicări, PiteÅŸti, 1968, pag. 177-189).
Clima
Clima pe toată întinderea comunei este temperată. Apa cade din abundenţă ÅŸi numai arareori este secetă. Dacă nu ar fi ploi suficiente, pământul ar fi mai puÅ£in productiv, fiind mai mult argilos. Ploile sunt determinate ÅŸi de pădurile din jur. Sudul comunei fiind mai păduros produce ploi abundente, care pornesc spre nord. Clima comunei este o climă intermediară între aceea a câmpului ÅŸi aceea a muntelui. Gerurile mari ating numai 20 de grade în perioade scurte de maxim 2-3 săptămâni ÅŸi căldurile maxim 30 de grade în lunile iunie-iulie. Luna cea mai geroasă este luna ianuarie. în 1970, când au fost inundaÅ£ii mari cauzate de ploi cât ÅŸi din zăpezile căzute din abundenţă s-a prăbuÅŸit un strat din vârful Coastei Popii, fapt care a făcut ca unele case să fie avariate. Ploi excepÅ£ionale au fost la 9-12 iunie 1864, când s-au produs asemena avarii.
Apele
În afară de albia principală care este Bughea care intră în comună după ce udă satul Bughea de Sus, reÅŸedinÅ£a comunei AlbeÅŸtii de Muscle ÅŸi comuna Bughea de Jos, se varsă în Râul Târgului mai jos de FurnicoÅŸi. Mai sunt văi ca Valea Rea, Valea Priboiului, Valea Muestrii, Valea Sucetului, Valea Pătrăşcanilor, care se încarcă de apă pe timp ploios ÅŸi sunt lipsite de apă pe timp de secetă. Mai sunt ÅŸi alte văi: Valea Condicarului, Valea Ulmătului, Valea Vârtopului, Valea Morii, Valea Grecului, Valea lui Căciulat, Valea lui Panait.
În comună sunt ÅŸi unele lacuri: deasupra Glodului se află lacul Iorghii, în Coasta Dealului se află lacul Gârligiului. Un lac dispărut a fost Lacul cu Åžerpi. Ele se umplu cu apă din ploi ÅŸi din izvoare. Lac mare a fost ÅŸi Balta. Singură ÅŸi-a făcut zăgazul, singură l-a spart. A durat circa 45 de ani. în acest timp a crescut mereu ÅŸi a dat drumul cheilor.
Alimentarea cu apă a fost pusă la punct înainte de 1960, dar din cauza dispersărilor de teren, îndeosebi aceea de la Gheorman-Orz, s-au spart conductele sau au fost aruncate de pe linia lor de amplasare. PopulaÅ£ia se alimentează din nou din fântânile cu roată. Pământul prezintă foarte multe infiltraÅ£ii de apă ÅŸi când ea va fi captată, nu va mai prezenta pericolul deplasărilor de straturi.
În domeniul apelor semnalăm un monument al naturii. Fântâna Comanii a împlinit 253 de ani de atestare istorică. Se impune conservarea ei în continuare. Nu s-a identificat până în prezent acea Comana al cărei nume îl poartă fântâna. Legenda spune că aici era un punct de observaÅ£ie ÅŸi fântâna a luat numele de fântâna Comandii. Cu timpul, punctul de observaÅ£ie, nemaiavându-ÅŸi rostul, Fântâna a devenit Comanii (După mărturia lui Culăior Schiteanu, în vârstă de 80 de ani, povestitor, versificator ÅŸi cântăreÅ£ din flaut).
Satele Comunei
Prin organizarea administrativă efectuată la 5 iunie 1968, a luat fiinţă comuna Godeni într-o nouă formă, înglobând cinci sate: Godeni, Capul Piscului, CoteÅŸti, Malu ÅŸi Bordeeni, pe o întindere de 14 kilometri, pe o suprafaţă de 33 kilometri pătraÅ£i ÅŸi cu o populaÅ£ie de 4.107 suflete.
ReÅŸedinÅ£a ÅŸi de fapt centrul ideal al comunei este în Godeni, comună organizată ca autoritate administrativă cu o vechime de 110 ani, fostă în anii 1906-1908 reÅŸedinţă de plasă ÅŸi binecunoscută pe harta geologică ÅŸi industrială a ţării, cu o exploatare minieră de lignit nou. Centrul comunei are ÅŸi o veche atestare istorică printr-un hrisov dat de Vlad Å¢epeÅŸ. Aici se găseÅŸte un monument istoric, crucea cea înaltă din 1962 de la biserică, o a doua cruce situată pe locul unde a fost biserica Băneasa din 1665 ÅŸi un monument al naturii, Fântâna Comanei, atestată la 1720, deci cu o vechime sigură de 250 de ani.
Al doilea sat, CoteÅŸtii, cu o vechime istorică de 522 de ani, atestat istoriceÅŸte printr-un hrisov dat de Vladislav II, în 1452. Tot aici, se menÅ£ionează o veche biserică, cu o vechime ca instituÅ£ie de 310 ani, ca ÅŸi crucea zidită în peretele bisericii actuale. Satul posedă mai multe acte domneÅŸti ÅŸi un subsol carbonifer la început de explorare ÅŸi exploatare. El a fost reÅŸedinÅ£a unor căpitani Vlaici, a hanului lui Barbu Cotescu Mazilu, aÅŸezat la hotarul dinspre Godeni; a purtat procese cu Mănăstirea Aninoasa pentru terenuriu acaparate de aceasta ÅŸi a contribuit prin rumânii săi, la dezvoltarea unor sate ca: Valea IaÅŸului, tot din judeÅ£ul nostru ÅŸi CoteÅŸtii din judeÅ£ul Vrancea, lucru stabilit prin documente ÅŸi tradiÅ£ie.
Al treilea sat este Capu Piscului, sat cu terenuri mănoase ÅŸi cu locuitori harnici, îndeosebi buni agricultori. Satul nu are decât o vechime de 165 de ani, fiind atesta istoriceÅŸte în 1809. IniÅ£ial s-a luat de bază un document al lui Brâncoveanu din 1702, pe care îl menÅ£ionăm ÅŸi noi, dar el vorbeÅŸte de spaÅ£iul moÅŸiei CoteÅŸti, din care făcea parte ÅŸi Capu Piscului, dar nu este numit ca sat. Urmele vredniciei se văd pretutindeni, cu toate că populaÅ£ia nu este omogenă, fiind venită din diferite părÅ£i: Aref, Bughea de Jos, Valea RomîneÅŸtilor, Schitul GoleÅŸti, Valea Popii.
Al patrulea sat este Malu, care se identifică cu resturile Câmpulungului, a cărui mahala a fost multă vreme. Fără să-i atribuim o vechime legendară, din lipsă de documente ne bazăm pe tradiÅ£ie, care consideră că satul exista pe vremea lui Mihai Viteazul.
Unele legende spun că teritoriul său, a fost călcat de Tătari, din vremuri imemoriale. Dată fiind altitudinea sa, dat fiind faptul că aici erau păduri nestrăbătute, locurile au fost folosite ca refugiu în caz de năvăliri.
Cel de al cincilea sat este Bordeienii, poate un loc de refugiu ÅŸi mai vechi, dar bătrânii spun că primii locuitori au trăit în bordeie ÅŸi s-au înjghebat aici în urma unui război, probabil cel din 1787-1792 ÅŸi mai ales când Eteria lui Ipsilanti, zavera, arvaÅ£ii i-au speriat pe locuitorii de pe locurile mai joase ÅŸi i-au determinat să urce până aici, la altitudinea de 800 metri, locuri prăpăstioase ÅŸi păduri nestrăbătute. Satul s-a înjghebat mai bine după ce locuitorii în calitate de rumîni, au primit ceva pământ, iar cea mai mare parte au cumpărat-o.
Fiecare sat din cadrul comunei îÅŸi are trecutul său deosebit de al celorlalte ÅŸi studiul lor nu se poate face decât ca atare. Unele din ele sunt sărace, cu puÅ£ine perpsective de dezvoltare, dar pentru fiecare în parte trecutul lor istoric nu se aseamănă cu celelalte, îl respectă, sunt mândre de el ÅŸi doresc să fie înfăţiÅŸate în toată simplitatea lui, oglindit lupta condiÅ£iilor vitrege de viaţă ale strămoÅŸilor lor. De acea ei vorbesc mai puÅ£in de realizările lor proprii ÅŸi din modestie ÅŸi din neajunsul că nu au putut face mai mult.